Suspendarea executării silite. Speță. Sentința 107/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

SENTINȚA COMERCIALĂ NR. 107

Ședința publică de la 8 iulie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru

GREFIER: - -

===

Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare a executării formulată de reclamanta " "- împotriva sentinței comerciale nr. 8658/03. 06. 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta " & "-

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta, prin reprezentant, cu delegație la dosar, lipsă fiind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează nedepunerea de către reclamantă a cauțiunii în sumă de 31.600 lei.

Reprezentantul pârâtei solicită respingerea cererii de suspendare a executării ca nefondată.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată la data de 12 iunie 2009, reclamanta " "- a chemat în judecată pe pârâta " & "-, solicitând suspendarea executării sentinței nr. 8658 din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului.

În motivare, reclamanta a arătat că prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr-, reclamanta " & "-A a solicitat întoarcerea parțială a executării sentinței comerciale nr. 6267 din 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, titlu executoriu schimbat în parte prin Decizia comercială nr. 516 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la termenul din 8 februarie 2009, " "- a învederat că împotriva Deciziei comerciale nr. 516 din 11 noiembrie 2008 a declarat recurs, motiv pentru care se impunerea suspendarea cererii de întoarcere a executării până la soluționarea revocabilă a cauzei nr-, fiind evident că dreptul reclamantei de a obține întoarcerea executării depinde de dreptul pretins de " "- în cauză.

La dosar au fost depuse, în copie: cererea de apel înregistrată împotriva sentinței nr. 8658 din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, certificat de grefă cu privire la soluția pronunțată în dosarul nr-.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca nefondată, arătând că recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 516 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială prin decizia nr. 1916 din 17 iunie 2009, depunând în apărare: extras de pe instanțelor de judecată cu privire la respingerea recursului declarat împotriva deciziei menționate mai sus, copia Deciziei comerciale nr. 516 din 11 noiembrie 2008.

La termenul de judecată din data de 24.06.2009, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială a stabilit în temeiul art.280 alin. 5, art. 7231alin. 2 proc.civilă o cauțiune în sarcina reclamantei în sumă de 31.600 lei, fixând termen pentru depunerea cauțiunii la 08.07.2009.

Reclamanta, deși legal citată cu această mențiune, nu s-a conformat obligației impuse de instanță.

Asupra cererii de suspendare a executării, față de neplata cauțiunii:

Conform art. 280 alin.4 și 5 C pr.civ. "Suspendarea va putea fi încuviințată numai cu dare de cauțiune, al cărei cuantum îl va fixa instanța.

Până la dezlegarea cererii de suspendare aceasta va putea fi încuviințată vremelnic, prin ordonanță președințială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinței prevăzute la alin. 4."

Cauțiunea reprezintă o sumă de bani care trebuie depusă de partea care solicită suspendarea executării silite a unei hotărâri judecătorești, cu titlu de garanție, în scopul dezdăunării pentru eventualele pagube pe care cealaltă parte le-ar încerca prin luarea măsurii de suspendare.

Obligativitatea depunerii rezidă în ideea de risc a părții care obține suspendarea executării dar și de garanție anticipată pentru cealaltă parte Cauțiunea este o formalitate obligatorie pentru luarea unei asemenea măsuri, iar nedepunerea acesteia conduce la respingerea cererii de suspendare a executării.

În consecință, față de neplata cauțiunii, Curtea va constata cererea de suspendare a executării nefondată și o va respinge, conform art. 280 alin.5 C pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de suspendare a executării sentinței comerciale nr. 8658/03. 06. 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- formulată de reclamanta " "- cu sediul în B,-, sector 5 în contradictoriu cu pârâta " & "- cu sediul în,- C, jud. I, ca nefondată.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, 8 iulie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. / 4 ex.

Președinte:Mihaela Ioana Barna Prisacaru
Judecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendarea executării silite. Speță. Sentința 107/2009. Curtea de Apel Bucuresti