Suspendarea executării silite. Speță. Sentința 112/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1584/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 112
Ședința publică de la 15 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
GREFIER - -
Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta - ROMANIA SA având ca obiect - suspendare provizorie a executării vremelnice a sentinței comerciale nr. 239/F/11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta prin consilier juridic, cu delegație la dosar, pârâta prin consilier juridic, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Pârâta prin consilier juridic, arată că reclamanta le-a propus o ofertă cu care au fost de acord, și solicită acordarea unui termen pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă. Precizează că nu au pornit executarea sentinței.
Reclamanta prin consilier juridic arată că nu este de acord cu cererea de amânare a cauzei formulată de pârâtă și insistă în soluționarea cauzei. Solicită lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței.
Pârâta prin consilier juridic arată că nu se opune la solicitarea reclamantei.
Curtea, la cererea părților dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței.
La a doua strigare a cauzei au răspuns reclamanta prin consilier juridic, cu delegație la dosar, pârâta prin consilier juridic, cu delegație la dosar.
Curtea acordă părților cuvântul pe cererea de suspendare a executării vremelnice a sentinței pronunțată de Tribunalul Ialomița.
Reclamanta, prin consilier juridic, solicită admiterea cererii de suspendare a executării vremelnice a sentinței pronunțată de Tribunalul Ialomița, arată că a formulat apel împotriva acestei sentințe precum și cerere de suspendare, a achitat cauțiunea în cuantumul stabilit de instanță. Mai arată că această executare ar duce la suspendarea activității chiar dacă nu s-a pus în executare, o eventuală blocare a conturilor ar duce la imposibilitatea achitării salariilor către angajați și a plății taxelor către bugetul de stat, ar duce efectiv la paralizarea activității societății. Fără cheltuieli de judecată.
Pârâta, prin consilier juridic, arată că nu s-a pus în executare sentința, nu există pericol și nici urgență pentru a fi admisibilă această cerere, la acest moment nici nu există pericolul de executare, societatea pârâtă este deschisă la soluționarea litigiului pe cale amiabilă. Solicită respingerea cererii formulată de reclamantă.
CURTEA
Asupra cererii de față,
Deliberând constată că, prin acțiunea înregistrată la 02.07.2009, reclamanta - SRL F în contradictoriu cu pârâta - Romania SA Bas olicitat în temeiul art.280 alin.5 raportat la art.581-582 Cod procedură civilă și art.403 Cod procedură civilă, pe cale de ordonanță președințială suspendarea executării vremelnice a sentinței comerciale nr.239/F/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- până la judecarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului.
În motivare se arată în esență că, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale prezentei ordonanțe președințiale și anume, existența cererii de apel și a cererii de suspendare a executării vremelnice în temeiul art.280 Cod procedură civilă, a depunerii cauțiunii stabilite de insolvență cât și existența urgenței, vremelniciei și neprejudecarea fondului.
Se va proba că în județul C unde reclamanta deține terenul agricol există declarată starea de calamitate naturală datorită secetei. Altfel posibila executare de către creditoare ar crea reclamantei prejudicii greu de reparat și ar conduce la blocarea activității sale.
Se înregistrează o lipsă acută de lichidități existând cheltuieli lunare cu salarii și furaje de cca. 800.000 lei așa cum rezultă din probe.
Reclamanta arată că în perioada iulie - august există activități în agricultură care implică sume de bani de 3.163.040 lei/semestru.
Se mai arată că sunt necesare anumite cantități de furaje pentru animale. În fine, în caz de poprire a conturilor reclamanta nu ar mai putea onora obligațiile către buget, creditele bancare, utilitățile, etc. care trimestrial s-ar ridica la 302.599 lei. Tot astfel, nu s-ar putea onora salariile care trimestrial ar însemna 360.960 lei.
Așadar, zilnic ar fi necesară suma de 25.000 lei și orice măsură de executare ar putea perturba în mod grav activitatea reclamantei.
Condițiile privind vremelnicia și neprejudecarea fondului sunt îndeplinite.
S-au anexat înscrisuri în copie.
S-a propus proba cu acte.
În drept se invocă prevederile art.280 alin.5, art.582-583, art.403 Cod procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată.
Sub nr.1088/06.07.2009, reclamanta a depus înscrisuri în copie.
Reclamanta a depus dovada consemnării cauțiunii în sumă de 152.945 lei care s-a depus la Casa de Valori a instanței.
Examinând cererea de suspendare formulată de reclamantă în raport de probele administrate în cauză, Curtea reține că aceasta apare fondată pentru considerentele de mai jos.
Potrivit art.280 Cod procedură civilă cererea pentru suspendarea executării vremelnice poate fi încuviințată numai cu dare de cauțiune al cărei cuantum îl va fixa instanța.
Tot astfel, până la dezlegarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviințată vremelnic, prin ordonanță președințială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinței plății cauțiunii.
Probele relevă că reclamanta a formulat apel împotriva sentinței a cărei suspendare se solicită și că în această cerere a solicitat și suspendarea potrivit art.280 Cod procedură civilă. De asemenea, s-a făcut dovada achitării cauțiunii prevăzute de art.280 Cod procedură civilă, așa cum a fost dispus de către instanță.
În fine, reclamanta a solicitat suspendarea pe cale de ordonanță președințială până la judecarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului, fiind astfel îndeplinită condiția vremelniciei.
În orice moment, sentința apelată și pentru care se solicită suspendarea executării vremelnice, poate fi pusă în executare de către pârâta creditoare ceea ce ar face ca societatea reclamantă să nu mai poată dispune de disponibilitățile bănești aflate în conturile bancare, conducând la consecințe precum posibila blocare a activității sale, imposibilitatea asigurării cheltuielilor lunare pentru salarii, furaje, aprovizionarea cu materiale și produse chimice pentru lucrările agricole, deteriorarea credibilității în raport cu creditorii săi.
În fine, Curtea reține că, reclamanta justifică o aparență de drept în favoarea sa așa cum relevă probele administrate în cauză precum documentele ce atestă producerea secetei excesive inclusiv pe terenul deținut de reclamantă, fenomen care dă aspectul de calamitate naturală și urmare căruia s-ar putea obține despăgubiri.
Pentru aceste considerente Curtea în baza art.280 alin.5 Cod procedură civilă va admite cererea de suspendare a executării vremelnice a sentinței comerciale nr.239/F/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- și va încuviința vremelnic suspendarea executării sentinței comerciale nr.239/F/11.06.2009 până la soluționarea cererii de suspendare a executării vremelnice formulată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de suspendare a executării vremelnice a sentinței comerciale nr.239/F/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- formulată de reclamanta - SRL F cu sediul în municipiul F, str. - -, Z-29,.1, județul I, în contradictoriu cu pârâta - Romania SA cu sediul în municipiul B,--15, complex S -, clădirea A2-L,.4, sector 1, și în consecință:
Încuviințează vremelnic suspendarea executării sentinței comerciale nr.239/F/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- până la soluționarea cererii de suspendare a executării vremelnice formulată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.07.2009.
Președinte,
Judecător Dr. - -
Grefier,
- -
Red.Jud.dr. - 16.07.2009
Tehnored. - 17.07.2009
Nr.ex.: 2
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea