Suspendarea executării silite. Speță. Decizia 1200/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1200
Ședința publică de la 17 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP D ÎN NUMELE ȘI PENTRU C, împotriva sentinței numărul 212 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații reclamanți notar P " " și prin avocat, lipsind recurenta pârâtă DGFP. D ÎN NUMELE ȘI PENTRU
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimații reclamanți NOTAR P " " și solicită respingerea recursului, nefiind îndeplinite condițiile referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Prin sentința numărul 212 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată reclamanții BIROUL NOTAR -, și -, în nume propriu, în contradictoriu cu pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PE A MUNICIPIULUI C, s-a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 78190/29.08.2008 și a deciziei nr. 78191/29.08.2008 emise de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond și a fost obligată pârâta la plata sumei de 500 lei către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, în baza raportului de inspecție fiscală nr.78189/29.08.2008, prin decizia de impunere nr. 78190/29.08.2008 și decizia nr.78191/29.08.2008 emise de către C, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată suplimentare pentru care s-a început executarea silită.
Împotriva deciziilor de impunere și a raportului de inspecție fiscală, reclamanta a formulat contestație la organul emitent care, prin decizia nr. 191/04.12.2008 a fost admisă numai cu privire la suma de 516 lei reprezentând impozit pe profit, fiind respinsă ca neîntemeiată pentru suma de124.405 lei din care suma de 38.842 lei reprezintă TVA deductibilă, suma de 18.475 lei reprezintă impozitul pe veniturile din transferurile proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, suma de 16.312 lei reprezintă accesorii aferente, iar suma de 50.776 lei reprezintă impozit pe venit.
Această decizie a fost contestată la Tribunalul Dolj, Secția contencios administrativ și fiscal și face obiectul dosarului nr- cu termen de judecată la data de 04.03.2009.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ este necesară îndeplinirea condiției privind existența unui caz bine justificat, în sensul unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a învinge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu și, de asemenea, soluția suspendării trebuie dispusă pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.
Îndeplinirea primei condiții rezultă în cauză din motivele de nelegalitate invocate în procedura administrativă și, mai ales, din faptul că prin decizia nr.191/04.12.2008,. Dad esființat parțial raportul de inspecție fiscală și deciziile de impunere contestate.
De asemenea, soluția suspendării trebuie dispusă pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, prin aceasta înțelegându-se, conform art.2 alin.1 lit.ș, nu numai prejudiciul efectiv, ci și o perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public; reclamanta a dovedit și îndeplinirea celei de-a doua condiții legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind că iminența producerii unei pagube în patrimoniul său rezultă din începerea procedurii de executare silită, prin comunicarea titlului executoriu emis în dosarul de executare nr.1609/27.11.2008.
Se constatat, totodată, că, față de dispozițiile art.109 alin.1 din nr.OG92/2003, raportul de inspecție fiscală este un act premergător deciziei de impunere prin care se stabilesc efectiv obligațiile fiscale, nesusceptibil de executare silită, decizia de impunere fiind singurul act administrativ - fiscal susceptibil de executare silită, așa cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 85 și 86 cod procedură fiscală.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța de fond a apreciat că cererea este întemeiată, în parte, astfel că aceasta a fost admisă în parte, și s-a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 78190/29.08.2008 și deciziei nr. 78191/29.08.2008 emise de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 215 cod procedură fiscală.
În temeiul art.274 civ.Cod Penal, a fost obligată pârâta la plata sumei de 500 lei către reclamantă, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii de recurs, s-a susținut că sentința este nelegală întrucât în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prev. de art. 14 din Legea 554/2004.
Cu privire la condiția cazului bine justificat s-a susținut că instanța de fond a făcut afirmații contradictorii, posibilitatea de recuperare a creanțelor de la stat fiind reală, iar în situația în care se acordă suspendarea, se majorează creanța cu accesorii. De asemenea, instanța de fond nu a motivat care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială cu privire la prezumția de legalitate a actului administrativ simpla contestare a actului nefiind suficientă.
În legătură cu paguba iminentă s-a susținut că executarea actelor administrativ fiscale nu constituie prin ea însăși o pagubă iminentă, iar în cauză nu au fost prezentate documente care justifice prejudiciul concret suferit de reclamantă.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de pârâtă se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond, iar potrivit art. 15 alin. 1 din același act normativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea în tot sau în parte a actului atacat.
Cele două condiții prevăzute de art. 14 respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar instituția suspendării unui act administrativ reprezintă o creație legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cauze apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
Cazul bine justificat derivă din faptul că există îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, iar executarea acestuia înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare.
În speță, se reține că reclamanta a făcut dovada existenței cazului bine justificat și a pagubei iminente având în vedere următoarele aspecte.
În raport de faptul că actele administrativ-fiscale contestate au fost parțial desființate în cadrul procedurii administrative prealabile reținându-se nelegalitatea parțială prin emiterea deciziei nr. 191/04.12.2008 emisă de DGFP D, se constată că în mod temeinic instanța de fond, apreciind asupra existenței cazului bine justificat, a reținut că există o îndoială cu privire la realitatea măsurilor dispuse prin actele de control și deciziile de impunere.
Fiind pusă astfel în discuție legalitatea actului administrativ atacat de reclamantă, Curtea apreciază îndeplinită condiția cazului bine justificat, prev. art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată, critica recurentului în acest sens fiind nefondată.
Critica recurentei reclamante în sensul că nu a fost analizată condiția pagubei iminente prin raportare la situația concretă a reclamantei este nefondată, instanța de fond, în mod corect, reținând că executarea silită a sumelor stabilite cu titlu de obligații fiscale suplimentare este de natură a provoca pagube însemnate în patrimoniul reclamantei ca urmare a perturbării activității profesionale a acesteia.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță, instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, partea apelând la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea reținând astfel îndeplinirea condițiilor prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, apreciază nefondat recursul declarat de pârâtă, urmând a-l respinge în temeiul art. 312 alin. 1. proc. civ. menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP D ÎN NUMELE ȘI PENTRU C, împotriva sentinței numărul 212 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
Tehnored. F/2 ex/08.04.2009
Jud. fond
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Constantin Diaconu
