Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 126/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

ÎNCHEIEREA NR. 126

Ședința publică de la 06 august 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru

GREFIER: - -

===

Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare a executării formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva Încheierii din 30. 05. 2008, în contradictoriu cu pârâta ""-

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta, prin consilier juridic, cu delegația aflată la dosar și pârâta, reprezentată de avocat, cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. - din 06. 08. 2008.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Apărătorul pârâtei solicită acordarea unui termen pentru a-și pregăti apărările și depune la dosar cerere în acest sens.

Reprezentantul reclamantei se opune cererii de amânare a cauzei.

În temeiul dispozițiilor art. 156 Cod procedură civilă, Curtea respinge cererea formulată de pârâtă și pune în discuție excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării, formulată pe cale de ordonanță președințială, conform art. 8 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, iar în subsidiar, art. 403 alin.4 raportat la art. 300 alin. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă.

Reclamanta, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii, susținând faptul că prevederile art. 8 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 sunt aplicabile numai cererii de suspendare a executării formulate în calea de atac a recursului, accesorii recursului.

Pârâta, prin avocat, pune concluzii de admitere a excepției inadmisibilității cererii de suspendare provizorie a executării și de respingere a cererii de suspendare provizorie ca inadmisibilă.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată la data de 01. 08. 2008, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI a formulat, pe cale de ordonanță președințială, cerere de suspendare a executării Încheierii din Camera de Consiliu din data de 30. 05. 2008, până la soluționarea recursului declarat împotriva încheierii.

În motivare s-a arătat că prin Încheierea menționată, instanța a admis cererea administratorului judiciar și a luat act de Hotărârea nr. 114/28. 05. 2008 debitoarei SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII; a încuviințat și a dispus efectuarea mențiunilor la. B cu privire la toate operațiunilor aprobate de, a luat act de Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 668/26. 05. 2008 debitoarei ""-

Împotriva încheierii, reclamanta a declarat recurs.

Având în vedere natura urgentă a cauzei și pentru a preîntâmpina paguba iminentă în patrimoniul creditorilor, se solicită suspendarea provizorie a executării acestei încheieri.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 85/2006.

La dosar, au fost depuse: copia cererii de recurs, copia Încheierii din Camera de Consiliu din data de 30. 05. 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială.

La termenul de judecată din data de 06. 08. 2008, Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare provizorie a executării în temeiul art. 8 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 cu raportare al art. 403 alin.4 Cod procedură civilă.

Asupra excepției inadmisibilității cererii de suspendare provizorie a executării:

Conform art.403 alin.4 Cod procedură civilă, text de lege aplicabil în speță, față de formularea cererii pe cale de ordonanță președințială, "În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauțiunea, președintele instanței poate dispune suspendarea provizorie a executării, până la soluționarea de către instanță a cererii de suspendare prevăzute de prezentul articol".

Potrivit art. 8 alin.4 din Legea nr. 85/2006, prin derogare de la prevederile art. 300 alin. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanța de recurs.

(5) Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul judecării recursului împotriva următoarelor hotărâri ale judecătorului-sindic:

a) sentința de respingere a contestației debitorului, introdusă în temeiul art. 33 alin. (4);

b) sentința prin care se decide intrarea în procedura simplificată;

c) sentința prin care se decide intrarea în faliment, pronunțată în condițiile art. 107;

d) sentința de soluționare a contestației la planul de distribuire a fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe, introdusă în temeiul art. 122 alin. (3).

Prin urmare, legiuitorul a înțeles să deroge în ceea ce privește materia insolvenței, de la dreptul comun, reglementat de art. 300 alin 2 și 3 Cod procedură civilă, în privința posibilității de a solicita suspendarea executării hotărârii/încheierii recurate, norma specială aplicându-se cu prioritate în raport de norma generală.

stipulată de legiuitor reprezintă expresia principiului celerității judecării procedurilor specifice insolvenței.

Cum reclamanta nu a făcut dovada că se regăsește în una din situațiile de excepție prevăzute de art.8 alin.5 din Legea nr.85/2006, întrucât prin încheierea a cărei suspendare se solicită, judecătorul sindic a soluționat alte cereri decât cele ce fac obiectul prevederilor art. 8 alin.5 din lege, Curtea va constata excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării încheierii atacate întemeiată și o va admite, potrivit și art.137 alin.1 pr.civ.

De altfel, reclamanta nu a făcut dovada că a introdus nici cerere de suspendare a executării în temeiul art. 300 alin.2 și 3 Cod procedură civilă, până la a cărei soluționare s-ar putea solicita, cu îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de legea specială, suspendarea provizorie a executării prevăzută de art. 403 alin.4 Cod procedură civilă, având în vedere caracterul accesoriu al cererii de suspendare provizorie.

În consecință, pentru motivele arătate, Curtea va constata întemeiată excepția inadmisibilității cererii de suspendare provizorie a executării și va respinge cererea de suspendare provizorie a executării Încheierii din Camera de Consiliu de la data de 30.05.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite excepția inadmisibilității cererii de suspendare provizorie a executării.

Respinge cererea de suspendare provizorie a executării Încheierii din Camera de Consiliu de la data de 30. 05. 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială - formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, în contradictoriu cu pârâta ""-, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 august 2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - --- - -

REd. 07.08.2008, 2 ex

Președinte:Mihaela Ioana Barna Prisacaru
Judecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 126/2008. Curtea de Apel Bucuresti