Suspendarea executării silite. Speță. Sentința 13/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 13
Ședința publică din 11 iunie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea pentru suspendarea, pe cale de ordonanță președințială, a executării sentinței comerciale nr. 837/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru petenta - SA A, lipsă fiind intimata - SRL
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta petentei depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar de 0,30 lei și cererea de suspendare aflată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA, având aceleași părți dar întemeiată pe dispozițiile art. 280 alin. 3) Cod procedură civilă.
Verificându-se actele și lucrările de la dosar se constată că s-a depus prin registratura instanței o cerere de amânare din partea intimatei - SRL A, în vederea angajării unui apărător și o cerere pentru conexare a prezentei cauze cu dosarul nr-, care ale aceleași părți și același obiect.
Reprezentanta petentei se opune cererii de amânare, întrucât intimata a fost legal citată cu mai mult de 5 zile înaintea termenului de judecată și s-a și început executarea silită.
Instanța în deliberare asupra cererii de amânare, o respinge având în vedere că cererea de suspendare se caracterizează prin celeritate și urgență.
Cu privire la cererea de conexare și aceasta se respinge având în vedere obiectul distinct al celor două cereri.
Nemaifiind alte cereri instanța acordă cuvântul reprezentantei petentei în susținerea cererii de suspendare, aceasta solicitând admiterea cererii întrucât s-a început executarea silită, pentru o creanță inexistentă, și în condițiile actualei crize financiare o atare măsură poate determina blocajul întregii activități a societății petente, făcând imposibilă plata datoriilor curente și a personalului salariat, cu consecințe păgubitoare incalculabile pentru societate și acționari.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de față constată următoarele:
Prin cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii petenta apelantă - SA Aas olicitat, în conformitate cu art. 280 alin. 5 Cod procedură civilă, suspendarea a executării sentinței comerciale nr. 837/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, arătând în motivare că, a declarat apel împotriva acestei sentințe comerciale, sentință pe care o consideră netemeinică și nelegală, deoarece a obligat petenta apelantă la plata unei creanțe inexistente, cu consecințe păgubitoare incalculabile pentru societate și acționariat.
Reclamanta intimată - SRL A nu a formulat întâmpinare în cauză.
Curtea constată de asemenea că cererea de suspendare este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, iar conform certificatului de grefă emis de Grefa Curții de APEL TIMIȘOARA, petenta apelantă a achitat și consemnat cu titlu de cauțiune suma de 254.692,03 lei conform recipisei de consemnare nr. 89/01.06.2009 în registrul de valori nr. 2 al acestei instanțe, pe seama și la dispoziția Curții de APEL TIMIȘOARA. Suma achitată reprezintă 20% din creanța ce face obiectul litigiului de fond, și anume 1.263.391,33 lei.
Examinând cererea astfel formulată în conformitate cu dispozițiile art. 280 alin. 5. Curtea relevă că partea interesată pateu solicita suspendarea a executării sentinței atacate cu apel prin Ordonanță președințială chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinței privind darea unei cauțiuni fixată de instanță, chiar înainte de dezlegarea cererii principale de suspendare a executării aceleiași hotărâri.
Sub aspectul mai sus analizat, cererea de suspendare formulată de petentă îndeplinește condițiile formale, și anume petenta în înregistrat deja un apel împotriva sentinței comerciale nr. 837/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad și totodată a înregistrat și o cerere de suspendare a executării hotărârii mai sus arătate până la soluționarea apelului declarat, conform art. 280 alin. 3.; a achitat cauțiunea prevăzută de art. 280 alin. 4.
Cererea astfel introdusă mai trebuie să îndeplinească și condițiile prev. de art. 581. privind ordonanța președințială, imperativ ce rezultă din formularea art. 280 alin. 5.
Curtea constată că aceste cerințe sunt: urgența măsurii, vremelnicia acesteia, neprejudecarea fondului litigiului purtat între părți și aparența în drept a părții care solicită luarea măsurii.
Relativ la urgența măsurii Curtea constată că cerința este îndeplinită câtă vreme reclamanta intimată se află în posesia unei hotărâri judecătorești pronunțată în materie comercială, și susceptibilă de executare silită în orice moment.
De asemenea este îndeplinită și cerința caracterului vremelnic a măsurii suspendării, deoarece se solicită suspendarea chiar sub această condiție, a vremelniciei, până la soluționarea celeilalte cereri de suspendare a aceleiași hotărâri formulată potrivit art. 280 alin. 3.
În ceea ce privește neevocarea fondului, Curtea constată că obiectul acestei cereri este strict limitat la suspendarea actelor de executare silită a sentinței comerciale atacată cu apel, și drept urmare fondul raportului juridic obligațional dintre părți nu este prejudecat în nici un fel.
În fine, aparența în drept este relevat de către petenta apelantă prin motivele de apel, aflate la dosar, conform cărora aceasta tinde la o devoluare integrală a judecății primei instanțe, inclusiv pe temeiul unor probatorii neadministrate sau care necesită o nouă interpretare.
Astfel fiind, se va admite cererea formulată de petenta apelantă - SA A, în contradictoriu cu intimata - SRL A și se va dispune suspendarea, pe cale de ordonanță președințială, a executării sentinței comerciale nr. 837/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, până la soluționarea cererii de suspendare a aceleiași hotărâri, formulată potrivit art. 280 alin. 14 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta apelantă - SA A, în contradictoriu cu intimata - SRL
Dispune suspendarea, pe cale de ordonanță președințială, a executării sentinței comerciale nr. 837/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, până la soluționarea cererii de suspendare a aceleiași hotărâri, formulată potrivit art. 280 alin. 1-4 Cod procedură civilă.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 11.06.2009.
PREȘEDINTE
Dr. - -
GREFIER
- -
RED./15.06.2009
Tehnored. /15.06.2009
2 ex.
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș