Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 130/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
ÎNCHEIERA NR. 130
Ședința publică din 9 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
GREFIER: -
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta A privind suspendarea executării sentinței comerciale nr. 837 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata
La apelul nominal se prezintă avocat, pentru petentă, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 7 iulie 2009 petenta Aad epus prin registratura instanței note de ședință la care a anexat în copie xerox certificatul de grefă, privind depunerea în original la Registrul de valori al Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Comercială a recipisei de consemnare a cauțiunii în dosarul nr-.
De asemenea, se constată că s-a depus certificatul de grefă, privind depunerea în original la Registrul de valori al Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Comercială a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. -/2 din 8 iulie 2009.
Reprezentanta petentei arată că a fost soluționat dosarul nr-, a cărei conexare la prezentul dosar a fost solicitată de intimată și totodată, depune soluția dată în acest dosar, respectiv sentința civilă nr. 13 din 11 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA.
Instanța respinge cererea formulată de intimată privind conexarea dosarului nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA la prezentul dosar, ca rămasă fără obiect, având în vedere că s-a soluționat prin ordonanță președințială cererea de suspendare a executării sentinței comerciale nr. 837 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Reprezentanta petentei depune note de furnizare de informații emise de Oficiul Registrului de pe lângă Tribunalul Timiș și arată că solicită suspendarea executării hotărârii potrivit art. 280 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă până la soluționarea apelului declarat în cauză.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra cererii de față.
Reprezentanta petentei solicită admiterea cererii de suspendare a executării sentinței comerciale nr. 837 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- astfel cum a fost precizată, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate în scris.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de față, constată că:
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 28 mai 2009, dosar nr-, petenta a solicitat în contradictoriu cu intimata suspendarea executării sentinței comerciale nr. 837 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția Comercială în dosar nr-.
În motivarea cererii, petenta a arătat că își argumentează în principal cererea prin motivele de apel formulate precum și pe împrejurarea că punerea în executare a hotărârii primei instanțe ar prejudicia grav interesele și reputația societății sale, care este o societate deschisă, tranzacționată pe piața de capital, astfel că orice operațiune judiciară sau patrimonială semnificativă este de natură a influența în mod nefavorabil piața de capital, societatea fiind supusă rigorilor prevăzute de Legea nr. 297/2004.
Petenta a apreciat că în actuala conjunctură, începerea unei executări silite contra societății sale, ar putea determina blocajul întregii activități a societății.
Prin prezenta cerere de suspendare, petenta Aam enționat că temeiul de drept al cererii sale este art. 280 alin. 3 Cod procedură civilă.
S-a considerat de către petentă că singura condiție impusă de textul legal este cea referitoarea la plata cauțiunii menite să acopere eventualele prejudicii suferite de creditoare prin suspendarea executării hotărârii, condiție îndeplinită în speță întrucât a consemnat la dispoziția instanței de apel o cauțiune la nivelul maxim prevăzut de art. 7231alin. 2 Cod procedură civilă. respectiv 20 % din valoarea aflată în litigiu.
Petenta Aas usținut că toate condițiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanță președințială aplicabile prin analogie și în procedura reglementată de art. 280 Cod procedură civilă sânt întrunite în cazul de față.
S-a arătat că din simplul contract de prestări servicii încheiat cu intimata, care a constituit singura probă avută în vedere de către prima instanță, nu se poate stabili cu certitudine, cel puțin până la soluționarea definitivă a litigiului faptul că suma de 1.263.391,33 lei RON pretinsă de către este într-adevăr certă, lichidă și exigibilă.
S-a susținut de către petentă că în situația în care hotărârea primei instanțe ar fi pusă în executare de îndată, chiar dacă apelul său ar fi ulterior admis, societatea sa ar suferi un prejudiciu care nu ar putea fi reparat întrucât există indicii clare în sensul că suma plătită reclamantei intimate nu ar mai putea fi niciodată recuperată.
În ședința publică din data de 9 iulie 2009, reprezentanta petentei, avocat și-a precizat cererea în sensul că solicită suspendarea executării hotărârii potrivit art. 280 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă până la soluționarea apelului declarat în cauză.
Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând cererea de suspendare formulată de petenta până la soluționarea apelului declarat de către petentă, înregistrat la Tribunalul Arad în data de 28 mai 2009, Curtea reține că este întemeiată urmând să fie admisă cererea în conformitate cu dispozițiile art. 280 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă.
Se reține că cerințele prevăzute de art. 280 alin. 1, 3 și 4 Cod procedură civilă sânt îndeplinite în cauză, având în vedere că petenta a făcut dovada înregistrării la Tribunalul Arad în data de 28 mai 2009 apelului declarat împotriva hotărârii a cărei suspendare se solicită și că a fost achitată cauțiunea în sumă de 126.000 lei RON, conform recipisei de consemnare nr. -/2 din 8 iulie 2009.
În speță este îndeplinită condiția admisibilității măsurii suspendării executării hotărârii apelate, întrucât sentința comercială nr. 837 din 4 mai 2009 este executorie potrivit dispozițiilor art. 7208Cod procedură civilă fiind oricând susceptibilă de executare silită.
Se reține că în cauză măsura suspendării are caracter vremelnic, respectiv până la soluționarea apelului, iar prin suspendarea temporară a executării hotărârii primei instanțe fondul litigiului nu este prejudiciat având în vedere că obiectul cererii privește suspendarea actelor de executare silită a hotărârii date cu apel.
Prin executarea silită a hotărârii apelate și deposedarea petentei de suma de 1.263.391,33 lei la care a fost obligată prin hotărârea a cărei suspendare s-a cerut, s-ar putea produce prejudicii iminente petentei și care nu s-ar mai putea recupera pe calea unei eventuale întoarceri a executării ținând cont de valoarea mică a capitalului social al intimatei.
Pe de altă parte, suspendarea executării silite executării hotărârii apelate nu o afectează pe intimata întrucât petenta a consemnat la CEC o cauțiune în sumă de 126.000 lei RON din care s-ar putea acoperi eventualele pagube cauzate intimatei prin măsura suspendării executării hotărârii apelate.
Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 280 alin. 1, 3 și 4 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită cererea astfel cum a fost precizată de petenta A formulată în contradictoriu cu intimata A și să dispună suspendarea executării sentinței comerciale nr. 837 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- până la soluționarea apelului declarat de către petenta împotriva sentinței comerciale nr. 837 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, apel înregistrat la Tribunalul Arad în data de 28 mai 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea astfel cum a fost precizată de petenta, cu sediul în A,-/c, formulată în contradictoriu cu intimata, cu sediul procedural ales în A,-,. 6.
Dispune suspendarea executării sentinței comerciale nr. 837 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- până la soluționarea apelului declarat de către petenta împotriva sentinței comerciale nr. 837 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, apel înregistrat la Tribunalul Arad în data de 28 mai 2009.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 iulie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER,
Red. /10.07.2009
Dact. /13.07.2009 - 4 ex.
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Magdalena Mălescu