Suspendarea executării silite. Speță. Sentința 144/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 2617/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ NR.144
Ședința publică de la 23.11.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr.11453 din 19.10.2009, pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, formulată de petenta - & SA, în contradictoriu cu intimata .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă petenta și intimata.
Cauza a fost dată fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care,
Curtea constată că s-a plătit cauțiunea legală, urmând a se înainta recipisa la Casa de Valori a secției și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 17.11.2009 pe rolul Curții de Apel B ucurești-Secția a Va Comercială sub nr-, reclamanta - & a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul, să se dispună pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării sentinței comerciale nr. 11453/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în Dosarul nr- până la judecarea cererii de suspendare a executării formulate în cadrul apelului ce formează obiectul dosarului cu același număr unic.
În motivarea cererii se arată că prin sentința a cărei executare se solicită a fi suspendată, s-a dispus admiterea cererii principale formulate de reclamantul formulată împotriva sa, rezoluțiunea contractului sub semnătură privată nr. 65/05.03.2007 încheiat între părți și obligarea pârâtei - & la plata sumei de 31.494 Euro către reclamantul-pârât reprezentând 30 % din prețul total de cumpărare și a sumei de 6000 Euro penalități. Prin aceeași hotărâre s-a dispus respingerea cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă împotriva reclamantului-pârât.
Petenta susține că suspendarea executării este necesară deoarece ar expune pe aceasta unui prejudiciu grav, imposibil de remediat ca atare. Pericolul la care aceasta este expusă este unul imediat, determinat de faptul că intimatul-reclamant pârât are domiciliul în Marea Britanie, iar o eventuală întoarcere a executării ar fi imposibil de realizat sau cel puțin anevoioasă și fără garanții de ordin material. Recuperarea efectivă a sumei ar presupune parcurgerea unor proceduri judiciare anevoioase și costisitoare în țara în care intimatul își are domiciliul. Dacă s-ar proceda la executare, susține petenta, aceasta ar fi lipsită de fondurile necesare pentru desfășurarea normală a activității pentru o perioadă de timp care nu ar putea fi configurată în mod concret.
Cum hotărârea este executorie, fiind în materie comercială, încasarea sumei ca efect al executării silite s-ar putea produce într-un timp foarte scurt.
De asemenea, susține petenta, "pipăirea fondului" litigiului permite instanței să ajungă la concluzia că pretențiile reclamantului-pârât sunt nefondate. Astfel, petenta susține că și-a îndeplinit obligația de a finaliza lucrările și de a asigura emiterea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Aceasta a notificat pe reclamant în mai multe rânduri și i-a solicitat acestuia să se prezinte pentru recepția imobilului, plata prețului și încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, însă acesta nu a răspuns.
De aceea, în timp ce obligațiile petentei din contractul sub semnătură privată au fost îndeplinite, intimatul nu și-a îndeplinit: obligația de a recepționa imobilul, de plată a diferenței de preț, de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, aspecte ce rezultă din probele administrate în cauză.
În drept, petenta invocă dispozițiile art. 280 alin. 1 din pr. civ.
În dovedirea cererii petenta a depus înscrisuri.
Analizând cererea de suspendare a executării sentinței apelate, prin prisma condițiilor de admisibilitate a acesteia, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că este întemeiată și urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:
În ce priveșteadmisibilitatea cererii, Curtea reține că așa cum rezultă din dispozițiile art. 280 alin. 5 din pr. civ." Până la dezlegarea cererii de suspendare aceasta ( suspendarea - ) va putea fi încuviințată vremelnic, prin ordonanță președințială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinței prevăzute la alin. 4 "( dovada achitării cauțiunii - ).
În cauză, sentința comercială nr. 11453/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială este executorie, conform art. 7208din pr. civ., iar exercitarea apelului nu suspendă executarea. Aceasta a fost apelată, așa cum rezultă din cererea de apel, cu mențiunea înregistrării (fila 12), în cadrul apelului, apelanta - pârâtă - reclamantă formulând și cerere de suspendare a executării în condițiile art. 280 alin.1, alin. 2 și alin. 3 din pr. civ. ( fila 13).
De asemenea, apelantaa achitat cauțiuneafixată de instanță, în cuantum de 16.104, 42 lei ( cu Ordinul de plată nr. 2560/13.11.2009 emis de Banca Românească -fila 6), astfel că în cazul în care partea adversă ar fi prejudiciată ca urmare a suspendării provizorii a executării, aceasta se va îndestula din valoarea cauțiunii.
Având în vedere dispozițiile art. 280 alin. 5 din pr. civ. care reglementează procedura suspendării provizorii a sentinței apelate pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale, Curtea constată că și condițiile speciale deduse din dispozițiile art. 581 din pr. civ. sunt îndeplinite după cum urmează:
a)Urgența măsuriisuspendării rezultă din faptul că sentința apelată fiind executorie, aceasta ar putea fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite de îndată, astfel că indiferent de soluția ce se va pronunța, hotărârea ar putea să își producă efectele.
b)Vremelnicia măsuriidecurge din durata acesteia, limitată în timp doar până la pronunțarea de către instanța de apel, asupra cererii de suspendare a executării a aceleiași hotărâri ( cererea de suspendare fiind depusă de apelantă o dată cu apelul);
c)Neprejudecarea fonduluieste de asemenea întrunită, deoarece președintele instanței nu va analiza temeinica apelului declarat împotriva hotărârii și nici temeiurile invocate de parte în cadrul cererii de suspendare formulată o dată cu apelul. În cauza de față, instanța va analiza doar aparența dreptului petentei de a obține suspendarea executării, cu caracter vremelnic, doar până la pronunțarea de către însăși instanța învestită cu soluționarea apelului, asupra cererii de suspendare formulată până la soluționarea apelului.
II. În ce privește aparența dreptului petentei de a obține suspendarea, Curtea constată că și aceasta este justificată de împrejurarea că pârâta nu a stat în pasivitate în cadrul demersului procesual declanșat de reclamant, ci aceasta a formulat cerere reconvențională, menită să paralizeze pretențiile acestuia, cerere în care se invocă o culpă exclusivă a reclamantului precum și faptul că acesta nu și-a îndeplinit mai multe dintre obligațiile contractuale ce îi reveneau potrivit contractului.
Deși nu revine în competența președintelui instanței să judece motivele de apel și nici cererile formulate în fond de către părți, ase constată că, în raport cu susținerile petentei, ce urmează a face obiectul apelului, o eventuală admitere a apelului, cu consecința schimbării hotărârii și a respingerii cererii principale ( deziderat propus de apelanta-pârâtă în cadrul judecării căii de atac ), ar face ca suma de bani la care pârâta a fost obligată prin sentința apelată, să fie restituită acesteia pe calea întoarcerii executării.
Deși nu este esențială, nu poate fi totuși ignorată împrejurarea că reclamantul-pârât are domiciliul în străinătate ( în Marea Britanie), iar o eventuală întoarcere a executării ar fi dificilă pentru petentă, ceea ce ar crea acesteia un prejudiciu ce nu ar mai putea fi reparat ( suma de bani fiind destul de mare în raport cu o activitate comercială curentă desfășurată în România).
Ca atare, Curtea reținând că sunt îndeplinite condițiile art. 280 alin. 5, ale art. 581 din pr. civ. va admite cererea și va dispune suspendarea provizorie a executării sentinței apelate, până la soluționarea cererii de suspendare a executării aceleiași hotărâri, formulată în cadrul apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petenta - & SA, cu sediul în, Șos. - -Tunari,nr.4C, Centrul de,. 7. 7, Județ I în contradictoriu cu intimata, cu domiciliul ales în B, la Cabinet Avocat din-,.1,.3, sector 1 Dispune suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 11453/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr- până la soluționarea cereri de suspendare a executării aceleiași hotărâri formulată în cadrul apelului.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 23.11.2009 în ședință publică.
.
PREȘEDINTE
GREFIER
Red.Jud.
4 ex.
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu