Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 3/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
ÎNCHEIEREA NR. 3
Ședința publică de la 13 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
GREFIER: - -
===
Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării formulată de reclamanta " & - "- împotriva sentinței comerciale nr. 5691 din 16.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta " INTERNATIONAL "-
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta, prin avocat, cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 72125/07.12.2009 și pârâta,prin avocat, cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. -/12.01.2010.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta, prin avocat, solicită proba cu înscrisurile pe care le depune la dosar.
Apărătorul pârâtei nu solicită probe în apărare.
Se va depune la Casa de valori a instanței recipisa de consemnare nr. -/1 din 11.12.2009, reprezentând cauțiune în cuantum de 5.380 lei.
Curtea încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare provizorie a executării hotărârii.
Reclamanta, prin avocat, pune concluzii de admitere a cererii de suspendare provizorie a executării hotărârii până la soluționarea cererii de suspendare a executării sentinței recurate, ce formează obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială, susținând că urgența se justifică prin faptul că prima instanță, din eroare, a dispus ridicarea dreptului de administrare al administratorului societății, și, implicit, dreptul de semnătură al acestuia, ceea ce ar conduce la un blocaj financiar; de asemenea, arată că societatea nu se află în încetare de plăți, că aceasta funcționează normal, că nu are datorii, fără cheltuieli de judecată.
Pârâta, prin avocat, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând că reclamanta - debitoare urmărește tergiversarea punerii în executare a hotărârii atacate pentru a înstrăina bunurile societății.
CURTEA:
Asupra cererii de suspendare de față,
Deliberând constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 10.12.2009, reclamanta " & - "- B, în contradictoriu cu creditoarea " INTERNATIONAL "- B, în temeiul art. 403 alin.4 Cod procedură civilă, a solicitat suspendare provizorie a executării hotărârii până la judecarea cererii de suspendare a sentinței comerciale nr. 5691/16.11.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, până la judecarea recursului declarat de reclamantă împotriva sentinței precitate.
În motivarea în fapt, reclamanta arată, în esență că, prin sentința comercială nr. 5691/16.11.2009 a fost respinsă contestația formulată de aceasta și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva sa la cererea creditoarei " INTERNATIONAL "-, a ridicat dreptul de administrare al administratorului statutar și a numit administrator judiciar INSOLVENCY.
Reclamanta susține că a declarat recurs împotriva sentinței precitate și că a formulat cerere de suspendare a executării acesteia până la soluționarea recursului.
Altfel, administratorul judiciar și-a intrat în atribuții, blocând și conturile reclamantei.
Reclamanta susține că nu se află în încetare de plăți, rulând prin conturi sume mari de lichidități potrivit extraselor de cont depuse la dosar și că, creanța creditoarei nu este de peste 50.000 lei, ci sub 10.000 lei, suma ce se situează sub pragul legal.
În drept, se invocă dispozițiile art. 403 Cod procedură civilă, art. 12 din Legea nr. 85/2006.
S-a propus proba cu înscrisuri și s-au anexat înscrisuri în copie.
Cererea a fost legal timbrată.
Ulterior, reclamanta cu cererea înregistrată la data de 11.12.2009 a depus alte înscrisuri, în dovedirea cererii de față.
Reclamanta a consemnat suma de 5.380 lei cu titlu de cauțiune.
La termenul de azi, reclamanta a completat probele cu înscrisurile solicitate de curte.
Examinând motivele expuse în cererea de suspendare provizorie a sentința comercială nr. 5691/2009 în raport de probele administrate în cauză, Curtea reține că cererea apare nefondată pentru considerentele de mai jos:
Art. 403 alin.4 Cod procedură civilă prevede că, în cazuri urgente, dacă s-a plătit cauțiunea, președintele instanței poate dispune suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare de către instanță.
Probele relevă că reclamanta a formulat recurs împotriva sentinței precitate cât și cerere de suspendare a executării aceleiași sentințe până la soluționarea recursului și că a achitat cauțiunea.
Împrejurarea că administratorul judiciar și-a intrat în atribuții înainte de a fi redactată hotărârea, faptul că reclamanta a declarat recurs împotriva hotărârii precitate, cât și faptul că hotărârile judecătorului sindic sunt executorii, nu sunt motive care să justifice urgența în speță.
În privința faptului că reclamanta nu se afla în încetare de plăți, că rulează prin conturi sume mari de lichidități și că, creanța creditoarei ar fi sub pragul minim sunt aspecte ce țin de fondul cauzei.
aceste aspecte prin prisma pipăirii fondului, Curtea reține că aparența de drept nu s-a dovedit a fi în favoarea reclamantei, extrasele de cont depuse la dosar nefiind probe concludente pentru a se aprecia asupra activului și pasivului societății reclamante.
Pe de altă parte, faptul că, creanța creditoarei ar fi sub pragul minim, rămâne la nivel de afirmație, probele nesusținând-
Pentru aceste motive de fapt și de drept, Curtea, în baza art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă, va respinge cererea de suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr. 5691/16.11.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge cererea de suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr. 5691/16.11.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în cauza privind pe reclamanta " & - "- în contradictoriu cu pârâta " INTERNATIONAL "- B, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică de la 13 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE,
JUD. DR. - -
GREFIER,
- -
Red.Jud.dr. - 14.01.2010
Tehnored. - 15.01.2010
Nr.ex.: 2
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea