Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 32/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
ÎNCHEIEREA NR.32/C/2009 -
Camera de consiliu din 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de petenta- " " J-, CUI - - prin administrator și asociat și mandatar,din, str.-, nr.385, jud.S M, în contradictoriu cu intimații - " " SRL ITALIA, cu sediul procedural ales în S M, str. -, nr.9, jud.S M,- " "cu sediul în S M, str. -, nr.3, jud.S M,LJ 2000,cu sediul în S M, str. -, nr.13, jud.S M șiOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE,cu sediul în S M,-, jud.S M, pentru suspendarea executării sentinței nr.354/F din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pentru intimatele -" "SRL și -" "SRL- avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.136 emisă de Baroul Satu Mare -. Av. As. " - ", lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că cererea este timbrată cu suma de 10 lei, achitată prin factura nr.- din 9.09.2009, plus timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, petenta a depus la dosar copia chitanței prin care a achitat cauțiunea stabilită prin încheierea nr.14/2009, având ca obiect suspendare provizorie, depune în acest și copia încheierii, cererea se află la al treilea termen de judecată, după care:
Reprezentanta intimatelor învederează instanței că are cunoștință de chitanța depusă cu titlu de cauțiune, în suspendarea provizorie. Nu mai are alte cereri.
Instanța, nefiind alte cereri, acordă cuvântul asupra cererii de suspendare formulate.
Reprezentanta intimatelor solicită respingerea cererii de suspendare formulată de petentă învederează instanței că, petenta arată că dispune de fonduri, însă datorită unor conjuncturi care au pricinuit doar o întârziere și nu un refuz de plată, s-a întârziat cu plata creanțelor. Acest fapt, susține reprezentanta intimatelor nu este un fapt real, societatea debitoare având datorii de 4 -5 ani. Reaua - credință a debitoarei este evidentă arată reprezentanta intimatelor, nu dispune de fonduri bănești, fiind în stare de insolvență. Simplele afirmații ale petentei, în sensul că ar avea de recuperat sume de bani de alte societăți, nu dovedește faptul că nu se află în stare de incapacitate de plată, neavând în cont nici o lichidate astfel că solicită respingerea cererii de suspendare, cu cheltuieli de judecată. Solicită instanței, în măsura în care consideră necesar a depune chitanța privind onorariul avocațial, să o poată trimite până a doua zi prin fax.
CURTEA D APEL
Constată că, prin cererea de suspendare formulată, petenta -" " a solicitat suspendarea executării sentinței nr.354/F din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare.
În dezvoltarea motivelor cererii petenta arată că, în motivarea recursului a arătat faptul că, societatea dispune de fonduri pentru achitarea plății creanțelor, iar întârzierea lor s-a datorat unor conjuncturi care au pricinuit doar o întârziere și nu un refuz de plată.
Pe de altă parte, societatea are de încasat suma de 23.408 lei de la -""SRL Carei, în contul CEC fiind consemnată suma de 579.469.800 lei, care reprezintă rest plată spațiu pentru -""SRL.
Mai arată că dorește o înțelegere amiabilă pentru eșalonarea datoriei, întrucât litigiul având ca obiect dobândirea în proprietate a unui spațiu comercial, cu o valoare M, nu este predictibil cu privire la termenul în care se va soluționa.
În drept au fost invocate prevederile art.300 Cod procedură civilă.
Instanța de recurs, analizând cererea de suspendare formulată prin prisma motivelor invocate, reține că este fondată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art.300 alin.2 și 3 Cod procedură civilă, instanța sesizată cu judecarea recursului poate dispune, la cerere, suspendarea executării hotărârii recurate, numai după depunerea unei cauțiuni ce se va stabili prin încheiere cu ascultarea părților, în cameră de consiliu.
Recurenta debitoare a formulat cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, separat de cererea de recurs, iar prin încheierea nr.14/C din 22 mai 2009 Curții de Apel Oradeas -a admis cererea formulată de recurenta debitoare și în baza art.403 alin.4 Cod procedură civilă s-a dispus suspendarea executării sentinței până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulată în cadrul recursului.
Având în vedere obiectul cauzei deduse judecății și consecințele produse ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței debitoarei, prejudiciile ce s-ar putea crea în patrimoniul acestei societăți, instanța reține că cererea debitoarei de suspendare a executării hotărârii prin care s-a deschis procedura insolvenței împotriva sa este fondată, urmând ca în vaza prevederilor art.300 Cod procedură civilă, art.8 alin.4 și 5 din Legea nr.85/2006 să dispună admiterea cererii și suspendarea executării sentinței nr.354/F din 25 martie 2009 Tribunalului Satu Mare, până la soluționarea recursului declarat împotriva acestei hotărâri.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece acestea nu s-au solicitat de către recurenta debitoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite cererea formulată de recurenta -" "SRL cu sediul în, str.-, nr.385, jud.S M, în contradictoriu cu intimații- " " SRL ITALIA,cu sediul procedural ales în S M, str. -, nr.9, jud.S M,- " "cu sediul în S M, str. -, nr.3, jud.S M,LJ 2000,cu sediul în S M, str. -, nr.13, jud.S M șiOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE,cu sediul în S M,-, jud.S
Dispune suspendarea executării sentinței nr.354/F din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, până la soluționarea recursului declarat împotriva acestei sentințe.
Fără cheltuieli de judecată.
Dată în camera de consiliu din 8 octombrie 2009.
Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.încheiere - jud.-
- în concept, 23.10.2009
Tehnoredact.--
7 ex./30.10.2009
5 com._________
1. - " " J-, CUI
- - prin administrator și
asociat și mandatar - cu sediul în, str.-, nr.385, jud.S M
2. - " " SRL ITALIA, cu sediul procedural
ales în S M, str. -, nr.9, jud.S M,
3. -- " " cu sediul în S M,
str. -, nr.3, jud.S M,
4. - LJ 2000,cu sediul în S M, str.
-, nr.13, jud.S M
5. OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE
LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S
M,-, jud.S M,
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela