Suspendarea executării silite. Speță. Decizia 39/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 39/
Ședința publică din data de 02 martie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
Grefier: - -
S-au luat în examinare apelurile declarate de pârâții, - SA, - SRL și - COMERCIAL SRL împotriva sentinței civile nr. 1033/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții - SRL, și, având ca obiect evacuare și suspendarea provizorie a executării.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâți avocat, pentru reclamanți avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâților apelanți depune la dosar împuternicire avocațială pentru - COMERCIAL SRL și copia minutei deciziei civile nr. 228/12.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, din care un exemplar se comunică reprezentantului părților adverse. Arată că nu mai are alte cereri.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită ca instanța să pună în vedere reprezentantului pârâților să precizeze care este sediul - COMERCIAL SRL.
Reprezentantul pârâților apelanți învederează instanței faptul că nu are cunoștință care este sediul - COMERCIAL SRL, fiind angajat în cauză de reprezentantul acestei societăți.
Reprezentantul reclamanților intimați arată că nu contestă calitatea de reprezentantul a avocatului pârâților, având în vedere mandatele de reprezentare depuse la dosar și înscrisurile din care rezultă că sediul acestei societăți este în Român, dar consideră că este conflict de interese în cauză între pârâții și - SRL pe de o parte și - COMERCIAL SRL pe de altă parte.
Reprezentantul pârâților apelanți arată că în dosarul de fond există un înscris constatator de la ORC în care se arată că sediul - COMERCIAL SRL este cel din Român, astfel că mențiunea unui factor poștal de pe procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare nu poate avea relevanță față de un înscris oficial. Arată că în cauză nu este niciun conflict între părțile pe care le reprezintă, acestea având aceleași interese.
Curtea constată că nu este o lipsă de procedură cu - COMERCIAL SRL la acest termen, un eventual viciu fiind acoperit prin prezența apărătorului acestei societăți, care a depus împuternicire avocațială de reprezentare a societății.
De asemenea, Curtea constată că în speță nu este vorba de niciun conflict de interese, apelanții având calitatea de pârâți în dosarul de fond, iar în prezentul dosar fiind apelanți și ridicând aceleași pretenții.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită verificarea încheierii de ședință de la termenul din 26.01.2009, când s-a solicitat amânarea cauzei pentru soluționarea apelului împotriva cererii de sesizare a Curții Constituționale, cauza fiind în prezent trimisă spre rejudecare la Tribunalul Timiș. Arată că deși la acest termen s-a depus minuta respectivei decizii, în opinia sa cauza nu este soluționată, nefiind nici redactată, urmând ca judecata să se reia la Tribunalul Timiș. Solicită acordarea unui termen mai până la soluționarea acestei cauze, deoarece dacă se va obține o eventuală sesizare a Curții Constituționale, decizia dată în prezenta cauză se va desființa.
Reprezentantul pârâților apelanți arată că deși a depus minuta, nu consideră că acest incident procedural are vreun impact asupra fondului prezentei cauze, că se opune amânării cauzei pe motivul susținut de reprezentantul reclamanților. Arată că anterior reclamanții s-au opus amânării cauzei, că în speță mai există calea de atac a apelului, astfel că nu se creează niciun prejudiciu.
Reprezentantul reclamanților intimați arată că instanța de apel nu se poate substitui instanței de fond, fiind aceeași situație. Arată că în fapt, cauza este suspendată la Înalta Curte de Casație și Justiție până la data de 25 iunie pentru soluționarea cererii de strămutare formulată în cauză, astfel că nu se poate pune în executare titlul.
Curtea, în deliberare, consideră că nu se impune suspendarea cauzei și nici acordarea unui termen mai până la soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivat de faptul că prezenta cauză are ca obiect evacuarea, că ne aflăm în calea de atac a apelului, astfel că respinge cererea de amânare a cauzei, formulată de reprezentantul reclamanților, instanța considerând că prezenta cauză se ală în stare de judecată.
Curtea, constatând că la termenul de judecată din 26.01.2009, reprezentantul reclamanților intimați a arătat că "motivele de apel și completarea motivelor de apel pot fi depuse până la prima zi de înfățișare, care a fost la 12.01.2009, astfel că orice alte modificări sunt tardiv formulate, operând sancțiunea decăderii", acordă cuvântul părților asupra tardivității motivelor de apel.
Reprezentantul reclamanților intimați arată că motivele de apel, precum și completarea acestora se depune până la prima zi de înfățișare, care nu coincide cu primul termen de judecată și nu este în funcție de data la care partea și-a angajat apărătorul, considerând că prima zi de înfățișare a fost la data de 12.01.2009, când părțile au fost de altfel, legal reprezentate de avocați.
Reprezentantul pârâților apelanți arată că în speță este vorba despre o cale de atac, exercitată în termenul legal, că apelul este devolutiv, că într-adevăr prima zi de înfățișare nu coincide cu primul termen de judecată, dar în cauză erau în desfășurare o serie de incidente procedurale, astfel că la acel termen părțile nu erau în măsură să pună concluzii pe fond, motiv pentru care solicită respingerea excepției invocate. Arată că de fapt, completarea motivelor de apel viza mai mult excepția invocată.
Curtea, în deliberare, constată că în speță, completarea motivelor de apel depuse de către avocatul pârâților, este tardiv depusă, că aceasta trebuia depusă până la prima zi de înfățișare care a fost la 12.01.2009.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării sentințe atacate, formulată în cadrul motivelor de apel, Curtea constată că s-a pronunțat la termenul de judecată din 12.01.2009, în sensul respingerii acesteia.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților cu privire la excepția inadmisibilității formulării acțiunii în evacuare și pe fondul apelului.
Reprezentantul pârâților apelanți depune la dosar concluzii scrise și practică judiciară și solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar admiterea apelului cu desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că prezenta cauză nu este o acțiune în evacuare pură și simplă, ci este o acțiune în revendicare imobiliară, că reclamanții nu au avut cu pârâții niciun raport locativ, că în speță raporturile pârâților sunt cu alte persoane, care nu au solicitat evacuarea. Arată că reclamanții își revendică un bun a cărui posesie nu au avut-o niciodată, că prima instanță nu a explicat posesia locativă, dar hotărârea Judecătoriei Deva face referire și la aceste aspecte. Arată că starea de drept și de fapt avută în vedere de prima instanță, s-a schimbat total, că dreptul de proprietate a lui este consfințit, că la dosar exista acea promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare prin care părțile au cumpărat terenul pendinte de hotărârea Judecătoriei Deva, motiv pentru care prima instanță trebuia să expliciteze caracterul acestei acțiuni, să compare titlurile. Arată că în speță există o hotărâre în apel care desființează parțial o încheiere ce face parte integrantă din hotărâre, precizând că nu înțelege să invoce o excepție, fiind vorba doar de un efect asupra hotărârii pe care instanța este chemată a se pronunța. Solicită cheltuieli de judecată pentru fond și apel.
Reprezentantul reclamanților intimați arată că în fața primei instanțe nu s-a purtat discuția cu privire la inadmisibilitatea evacuării, că în prezent reclamanții sunt proprietari tabulari, înscriși în CF, că reclamantul urmărește un dezmembrământ al dreptului de proprietate consfințit ulterior, că au depus la dosar actele autentificate, extrasul CF, titlul celor de la care reclamanții au cumpărat, iar pârâții au venit cu un înscris fals, care constă într-un înscris sub semnătură privată din 2001 și care se solicită a fi comparat cu acte autentice din 2007 și 2008. Cu privire la inadmisibilitatea evacuării, arată că pârâtul nu poate fi considerat nici măcar detentor precar, el fiind de fapt un uzurpator. Arată că în fapt, când s-a cumpărat terenul, era notat procesul de pe rolul Judecătoriei Deva, motiv pentru care au verificat lucrările din acel dosar pentru a aprecia starea de fapt. Arată că la BEJ există o declarație a pârâtului în acest sens, în care se arată că părțile au o înțelegere verbală din 1991, ulterior fiind depus acel contract de comodat valabil până în 2007, declarând că nu înțelege să părăsească acel spațiu. Consideră că nu se poate reține admisibilitatea procesului pendinte invocat de partea adversă. Solicită respingerea excepției invocate în apel și nu în fața instanței de fond. Cu privire la fond, arată că dispozitivul sentinței atacate este foarte limpede. Arată că înscrisul pârâtului este întocmit pro causa și exibat în 2006 în procesul de la Arată că sentința de la D nu are valoare prezumată în materie civilă, că de altfel reclamanții din prezentul dosar au declarat și înregistrat apelul împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Deva. Arată că în fapt, reclamanții sunt proprietari în cartea funciară, că au dobândit imobilul de la autorul acestuia, care l-a dobândit la rândul său legal, iar în prezent nu se pot folosit de imobil, deoarece este ocupat de către pârâți. Arată că prevalența înscrisului sub semnătură privată îi prejudiciază, motiv pentru care solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâților apelanți arată că susținerile apărătorului reclamanților referitor la actul presupus a fi fals, sunt simple susțineri, solicitând să se țină cont de faptul că o instanță s-a pronunțat asupra acelui înscris, considerându-l valabil. Arată că instanța trebuie să aibă în vedere toate raporturile și toată starea de drept, astfel încât nu se poate susține că reclamanții au fost de bună-credință când au cumpărat, cu atât mai mult cu cât nu au văzut imobilul.
Reprezentantul reclamanților intimați arată că nu înțelege să se înscrie în fals.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1033/04.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii; a admis în parte cererea reclamanților - SRL, și în contradictoriu cu pârâții, - SA, - SRL și - COMERCIAL SRL; a dispus evacuarea pârâților din imobilul-construcție P +1 E cu spațiu comercial la parter și birouri la etaj, situat în T-, înscris în CF 7470 T, nr. 9250 și a respins capetele de cerere constând în "obligație de a face" ca rămase fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 5292/30/26.06.2008 reclamanții - SRL, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții, - - SA, - - SRL și - Comercial SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea acestora din imobilul - construcție P + 1 E cu spațiu comercial la parter și birouri la etaj, situat în T,-, înscris în CF 7470 nr.. 9250; să fie obligați pârâții să închidă ușa de acces spre proprietatea reclamanților, din laterală stânga din imobilul cu datele de identificare de mai sus; în lipsa îndeplinirii acestei obligații a pârâților, reclamanții să fie autorizați să procedeze la închiderea ușii de acces.
În motivarea cererii s-a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2248/08.05.2008 la, reclamanții au achiziționat imobilul înscris în CF 7470 T, compus din grădină în suprafață de 825 mp, situat în-, cu casă și încă o construcție, cu spațiu comercial la parter și birouri la etaj. Potrivit clauzelor contractului, reclamanții în calitate de cumpărători au intrat în posesia de fapt a imobilului de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, dar cu toate acestea, pârâtele continuă să desfășoare activitate în spațiul comercial d e la parter și etaj, în care pârâtele 2, 3 și 4 au sedii secundare, deși contractele de închiriere, respectiv comodat au expirat. Astfel, pârâtele desfășoară în acest spațiu activități comerciale în mod abuziv, fără a exista un titlu valabil, care să justifice prezența lor în respectivul spațiu, impunându-se evacuarea.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de către - SA, s-a solicitat în principal suspendarea soluționării prezentei cauze, în temeiul art. 244 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea acțiunii în prestație tabulară și de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva sub nr-, având în vedere faptul că soluționarea acțiunii pendinte depinde de soluționarea celei aflate pe rolul Judecătoriei Deva. Totodată s-a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare datorită faptului că acțiunea reclamanților "se rezumă la atacul proprietarului neposesor față de posesorul neproprietar" iar, o eventuală acțiune în anulare ar impune, potrivit art. 1341 Cod civil, existența unui raport de locațiune între părți, raport care nu există și nu a existat niciodată între părți, imobilul fiind deținut de către pârâți de cca. 15 ani, iar de către reclamanți de câteva luni, o asemenea acțiune promovată fiind specifică acțiunilor în revendicare și nu evacuare.
La termenul de judecată din 28.10.2008 în dosarul de fond, reprezentanta pârâților a mai invocat necompetența materială a tribunalului în soluționarea prezentului litigiu, excepția de neconstituționalitate a art. 2 Cod procedură civilă cu referire la competențe, declinarea cauzei și conexarea la dosarul - a Tribunalului Hunedoara, cereri asupra cărora instanța s-a pronunțat motivat.
Față de aceste aspecte, Tribunalul Timișa reținut că reclamanții - SRL, și, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2248/2008 la, au dobândit imobilul situat în T,-, înscris în CF nr. 7470, pendinte de procesul înscris în evidențele de CF, opozabil acestora, purtat față de vechii proprietari.
Deși, s-a intrat în posesia de drept și de fapt asupra imobilului, în corpul de clădire, situat la același număr de CF, își desfășoară activitatea comercială, pârâții, - - SA, - - SRL și - COMERCIAL SRL.
S-a mai reținut că nici unul dintre pârâți nu a putut prezenta în instanță un titlu, actual și opozabil reclamanților cu care să poată justifica folosința imobilului, respectiv vreun contract de vânzare - cumpărare, de închiriere, comodat sau orice altă convenție care să poarte dovada autentificării, o dată certă sau să fi fost înscris în evidențele de CF pentru a se putea opune terților. De asemenea, pârâții nu au putut face dovada faptului că se plătește o chirie, redevență sau contravaloarea folosinței spațiului, pentru a se bucura măcar de un drept de folosință asupra imobilului în litigiu. Mai mult decât atât, îngrădesc în mod nejustificat dreptul de proprietate al reclamanților, proprietari tabulari.
Din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, filele 7 - 17 dosar fond, rezultă că și înscrisurile anterioare în baza cărora a fost folosit spațiul de către pârâți, nu au aplicabilitate în prezent, nefiind prelungite datele înscrise și chiar dacă ar fi fost, pentru a fi opozabile noilor proprietari, ele ar fi trebuit să prezinte formalitățile mai sus arătate sau să fi fost înscrise în CF. În lipsa îndeplinirii acestora, pârâții nu pot opune buna-credință în folosința spațiului din a cărui evacuare se cere a fi încuviințată prin prezenta cerere.
În acest condiții, Tribunalul Timișa înlăturat apărările formulate de pârâți, prin întâmpinare, concluzii scrise, având în vedere că - SA a solicitat respingerea acțiunii, învederând instanței faptul că s-a formulat o acțiune prin care se solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de anteriorii proprietari tabulari, și G cu fostul proprietar, decedat în prezent și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare, invocând faptul că, alături de pârâtul ar fi încheiat un înscris sub semnătură privată, denumit "precontract", asupra unei părți din imobilul în litigiu.
Instanța de fond a constatat că acest înscris este depus doar în copie la dosarul cauzei și este încheiat, pe de o parte de și și, pe de altă parte, de, în nume propriu, ca persoană fizică. Astfel că, în primul rând acest înscris nefiind încheiat în formă autentică, nefiind înscris în CF, nu poate fi opozabil nici uneia dintre părțile ce sunt terți față de această convenție; nu este un act translativ de proprietate câtă vreme este denumit precontract și nu este încheiat în formă autentică, deși privește 225 mp teren din totalul suprafeței înscrise în CF nr. 7470 - aflat în prezent în proprietatea reclamanților din prezenta cauză; nu există stabilită prin nici o modalitate de fapt sau de drept care este în concret suprafața de teren, din total, asupra căreia poartă scriptul invocat, nefiind făcută nici o ieșire din indiviziune, parcelare și înscriere în CF a acestei suprafețe.
Tribunalul Timișa considerat că actul invocat este un înscris sub semnătură privată, astfel că el nu poate fi opus decât părților semnatare sau succesorilor lor, nu este înscris în CF, deci inopozabil. Mai mult decât atât, el ar putea fi invocat numai de pârâtul, și nu poate profita pârâților, persoane juridice din prezenta cauză, pârâți care nu sunt semnatari ai înscrisului sub semnătură privată.
Astfel, existența unor procese pe rolul altor instanțe, cu obiecte diferite față de prezenta cauză, nu pot fi determinante asupra celei de față, iar cum, doar o hotărâre irevocabilă, în prezenta materie, poate fi înscrisă în cartea funciară, iar soluția pronunțată este eventuală, rezultatul incert și ca timp și în ceea ce privește conținutul, instanța a considerat că nu poate să aprecieze o stare de fapt, coroborată cu starea de drept ce rezultă din înscrisurile autentice prezentate de reclamanți, decât în sensul menționat în cuprinsul cărții funciare (conform art. 30, art. 32 și urm. din Legea nr. 7/1996) și acela este că reclamanții sunt proprietari până când, printr-o sentință definitivă și irevocabilă se stabilește, eventual, altfel (art. 34 din același act normativ).
S-a mai reținut că înscrisurile depuse la dosar, în afara celor menționate, exced cadrului procesual din prezenta cauză. În plus, nici unul dintre pârâți nu a încercat nici pe timpul derulările litigiilor dintre părți să justifice folosința spațiului sau să-i despăgubească pe proprietari.
Cu toate că, invocă un înscris sub semnătură privată care, așa cum rezultă din cuprinsul acestuia este semnat numai de unul dintre pârâți, de la data semnării acestuia din aprilie 2001 și până în decembrie 2006, actul nu s-a materializat într-un înscris autentic translativ de proprietate și nici nu a fost înscris în evidențele de CF nici pentru opozabilitate.
Tribunalul Timișa apreciat că față de cuprinsul aceluiași înscris sub semnătură privată este discutabil, raportat la întreaga practică și la doctrină, dacă promitentul vânzător nu își respectă obligația inserată în act de a înstrăina imobilul (în speță o cotă nedeterminată din imobilul în litigiu) care este sancțiunea. deoarece se apreciază că acesta nu poate fi obligat să înstrăineze imobilul dacă se răzgândește, ci numai,eventual, la plata unor daune către promitenții cumpărători. O altă soluție ar încălca dispozițiile art. 480 cod civil precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca urmare, și invocatul proces aflat pe rolul instanței din D, nu poate duce la o schimbare de esență a stării de drept, dovedită în prezenta speță.
Chiar pârâții prin apărător, au arătat la fila 33 din dosarul de fond că pe rolul Judecătoriei Deva există un proces pe rol, având ca obiect prestație tabulară și se va pronunța o hotărâre care le poate fi sau nu favorabilă (deși, hotărârea trebuie să rămână irevocabilă, iar față de faptul că parțial actualii proprietari sunt persoane juridice, iar unii dintre pârâți sunt tot persoane juridice, rămâne de stabilit și lipsa competenței materiale a Judecătoriei ca instanță de fond în soluționarea unei astfel de cauze, conform practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie comercială).
Instanța de fond a mai reținut că în fapt, câtă vreme, din întregul probator nu rezultă decât că, reclamanții sunt proprietari ai întregului imobil, dar nu se pot bucura pe deplin de toate atribuțiile dreptului de proprietate, datorită folosirii cu rea-credință de către pârâți a unei părți din imobil, raportat la cele mai sus expuse, cu aplicarea dispozițiilor legale menționate, a dispozițiilor art. 480 Cod civil, prima instanță a admis acțiunea în ceea ce privește evacuarea pârâților din imobilul situat în T,-, înscris în CF nr. 7470, nr.. 9250, compus din grădină, casă de locuit și încă o construcție cu spațiu comercial la parter și birouri la etaj, în suprafață de 825 mp. Față de admiterea acestui petit, a respins ca rămase fără obiect celelalte petite ale acțiunii.
Referitor la excepția de inadmisibilitate de cererii de evacuare, Tribunalul Timișa respins-o, motivat de faptul că, în susținerea acestei excepții, mandatara pârâților a invocat apărări de fond, nespecifice unei excepții care, de altfel, nu poate fi inclusă în categoria celor de inadmisibilitate, astfel cum a fost formulată, acțiunea fiind una veritabilă de evacuare, formulată de către proprietari împotriva neproprietarilor, întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, - SA, - SRL și - COMERCIAL SRL, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând, în temeiul art. 288 Cod procedură civilă, suspendarea executării hotărârii primei instanțe până la soluționarea apelului promovat, motivat de faptul că Ia sediul din T, Bd. - de la nr. 11 funcționează alături de biroul administratorului societății SA si o casa de schimb valutar a societății apelante - SRL, iar organizarea si funcționarea unei asemenea case de schimb valutar presupune o serie de proceduri specifice asigurării securității depozitarii de valori: sisteme de supraveghere, sisteme de alarmă, mijloace adecvate de depozitare a valorilor, menționând că la etaj funcționează atât birourile societății SA, arhivele societăților comerciale, cât și biroul administratorului societății.
Se arată că societatea are ca obiect de activitate transportul colectiv de persoane in municipiul T si in interiorul județului, că în arhiva societății de la etajul superior al clădirii din litigiu se află întreaga documentație, iar schimbarea locației acestor documente, chiar si provizorie, ar perturba activitatea societății, a angajaților și a beneficiarilor societății. Consideră că evacuarea ar produce o disfuncționalitate în activitate, cu atât mai mult cu cât titlul de care se prevalează reclamanții este incert și afectat de vicii.
Pârâții apelanți susțin că de aproximativ 15 ani și-au creat un vad comercial în acea locație pentru casa de schimb valutar, iar prin mutarea acestora, reclamanții nu ar avea nimic de câștigat. Arată că în fapt clădirea a fost edificată de administratorul societăților apelante pentru funcționarea societății și nu profită reclamanților.
Cu privire la situația acestui imobil, apelanții arată că în realitate, construcția constând in a fost edificata de către apelantul pe un teren pe care înainte de anul 2000 proprietarii tabulari i l-au oferit spre vânzare; că în data de 15 aprilie 2001 intre proprietarii tabulari de la acea vreme si s-a încheiat în forma scrisă o convenție de vânzare cumpărare care atesta că în schimbul prețului de 23.000 DM, achitat de către, acesta dobândește dreptul de proprietate asupra cotei de 225/825 mp teren pe care se afla edificata construcția in litigiu, cu condiția ca acesta sa efectueze demersurile privind dezmembrarea terenului si perfectarea actelor autentice. În anul 2005 proprietarii tabulari ai terenului, au condiționat vecinilor, acordarea unui preaviz autentificat sub nr. 1631/29 iulie 2005 de BNP, pentru o construcție pe limita de hotar, de acordul cocontractantului, iar în felul acesta, si au recunoscut în favoarea lui un drept real asupra imobilului din T-. În anul 2006, când a început procedura de dezmembrare a terenului a fost împiedicat de anumite neregularități ale intabulării construcțiilor pentru ca apoi in luna iunie sa constate ca nu se găsește la arhiva CF cartea funciara a imobilului.
Ulterior, în septembrie 2006, a aflat de un nou contract de vânzare cumpărare asupra aceluiași imobil, dar în favoarea familiei G si, contract autentificat sub nr. 562/28 iulie 2006 de BNP.
Pârâții apelanți arată că din discuțiile purtate cu a rezultat ca acesta nu a semnat niciodată vreun contract de vânzare cumpărare a imobilului cu familia. Chiar persoane apropiate bătrânului au declarat că în perioada 17 iulie 2006 - 8 august 2006, nu se afla in T, ci in În octombrie 2006, a decedat, soția sa fiind predecedată cu un an înainte și din acel moment intre G si soția sa pe de o parte si si societățile comerciale pe de alta parte, s-au declanșat o serie de procese civile si penale.
În luna decembrie 2006 pârâtul a aflat că din luna septembrie a acelui an, fără știrea sa, familia a făcut demersuri pentru demolarea construcției sale și edificarea unui hotel cu șase nivele. Astfel pe site-ul Primăriei T se aflau înregistrate doua certificate de urbanism pe numele emise pentru demolarea si respectiv construcția noului imobil precum si documentația unui, considerând că aceste demersuri demonstrează graba cu care încearcă părțile adverse să-i priveze de imobilul in litigiu.
Familia a solicitat evacuarea lui si a societăților, si din imobil în dosarul nr. -, iar si - SA a solicitat recunoașterea dobândirii dreptului său de proprietate asupra imobilului si anularea parțială a titlului de proprietate al familiei în dosarul nr-. Ambele dosare au fost strămutate la
Se mai arată că în același timp, pe cale accesorie, G si au încercat pe calea ordonanțelor președințiale evacuarea lui si a societăților din imobil, însă toate cererile de ordonanța președințială le-au fost respinse.
De asemenea, pe cale paralela au fost contestate în penal ambele înscrisuri de care fiecare dintre părți înțelege sa se folosească. Astfel, a formulat plângere penala împotriva lui acuzându-l de falsificarea semnăturii vânzătorului de pe înscrisul sub semnătura privată din 15 aprilie 2001, iar a denunțat contractul autentic de vânzare cumpărare datat 28 iulie 2008 ca fiind semnat la rubrica vânzător de o alta persoana decât, motivând ca semnăturile de pe cele doua înscrisuri nu se aseamănă.
Prin raportul de expertiza grafologica întocmit de Biroul Interjudețean, s-a constatat ca semnătura de la rubrica vânzător de pe convenția de care înțelege sa se folosească ii aparține, însă în ceea ce privește semnătura de la rubrica vânzător de pe contractul autentic din 28 iulie 2008, Gh. si s-au opus efectuării expertizei grafologice.
Prin încheierea de carte funciara nr. 73273/7 decembrie 2006 s-a notat in CF nr. 7470 T acțiunea civila în prestație tabulara și anulare contract promovată de reclamantul împotriva lui, acțiune înregistrată sub nr-.
Prin încheierea din 22 noiembrie 2007, rămasa definitivă si irevocabilă prin decizia Curții de Apel Alba din 01.02.2008, încheiere pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-, Tribunalul Hunedoaraa dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă si irevocabilă a dosarului nr- al Judecătoriei Deva.
În 29 aprilie 2008, după interogatoriile luate si audierea martorilor propuși de ambele părți, Judecătoria Devaa admis cererea pârâților și a dispus efectuarea unei expertize grafice asupra înscrisului autentificat la BNP sub nr. 562/28 iulie 2006, respectiv a contractului de vânzare - cumpărare de care au înțeles să se folosească familia. În acel moment G si soția, deși procesul era notat in cartea funciara, au încheiat un nou contract de vânzare cumpărare nr. 2248/8.05.2008 prin care au înstrăinat către - VEST, si, imobilul pentru prețul de 1 milion de euro, din care pârâții apreciază că s-ar fi predat doar o cincime, restul urmând a se plăti în funcție de soluția pronunțată in acțiunea promovată de pârâți, motiv pentru care tot pârâții consideră că acest act de înstrăinare ar fi fictiv.
Se mai arată că pe parcursul a șase luni, până în 29 octombrie 2008, G si nu au depus la dosarul cauzei originalele contractelor de vânzare cumpărare ce se impuneau a fi expertizate. Chiar și la termenul din 20.10.2008, deși au prezentat doar doua dintre exemplarele de contract instanței, au reiterat cererea de a se reveni asupra administrării expertizei grafologice.
După ce a fost încheiat acest din urma contract de vânzare cumpărare cu -, si la data de 20 iunie 2008, împreuna cu un grup de persoane au intrat în imobil încercând sa îi scoată cu forța pe pârâți din imobil, iar după aceasta încercare de intrare în forță, actualii reclamanți au solicitat pe calea unor procese distincte radierea punctelor de lucru ale societăților de la adresa din T,- si evacuarea acelorași societăți din imobilul în litigiu.
Prin încheierea din 24.10.2008 pronunțata în dosarul nr-, Tribunalul Timișa dispus suspendarea soluționării cererii de radiere a punctului de lucru al societății - până la soluționarea irevocabilă a procesului nr- care de fapt verifica validitatea titlului asupra imobilului, atât al primului dobânditor, cât și al actualilor reclamanți. Cererile de radiere ale punctelor de lucru ale celorlalte doua societăți ( si ) au termene de soluționare ulterioare.
În același timp, cererea de evacuare a persoanei fizice și a societăților ce funcționează în imobilul din litigiu, deși s-a solicitat suspendarea judecării procesului până la soluționarea dosarului nr-, a fost soluționata cu rapiditate dispunându-se evacuarea pârâților din imobil.
Pârâții apelanți consideră că se impune suspendarea soluționării procesului de evacuare a pârâților din imobil până la soluționarea acțiunii de verificare a validității titlurilor reclamanților, cât și a titlurilor antecesorilor reclamanților, proces ce formează obiectul acțiunii nr-, în primul rând pe identitate de rațiune având în vedere faptul ca prin încheierea de ședință din 22.11.2007, Tribunalul Hunedoaraa dispus suspendarea unui litigiu identic înregistrat sub nr. - tot pentru evacuare promovat de familia. Ceea ce s-a schimbat în prezentul litigiu nu vizează aspecte noi în afara aceleia ca actualii reclamanți au cumpărat un drept litigios, validitatea titlului dobânditorilor depinzând de modul in care va fi soluționata acțiunea in prestație tabulara înregistrata sub nr-.
Astfel, pârâții apelanți consideră că actualii reclamanți nu se pot apără prin buna credința întrucât la data perfectării contractului, 8 mai 2008, în cartea funciara era notat litigiul purtat de pârâți pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului si de anulare a titlului antecesorilor reclamanților, iar conform art. 34 din Legea nr. 7/1996 un asemenea litigiu notat in cartea funciara este opozabil tuturor celor care și-au înscris vreun drept după notare. Ulterior soluției de suspendare a primului litigiu de evacuare nr. -, a apărut recunoașterea făcută în petitul acțiunii de intervenție a lui în dosarul nr-, că "semnătura lui de la rubrica vânzător din înscrisul din 15.04.2001 nu corespunde cu semnătura din contractul notarial nr. 568/28.07.2006".
Conform concluziilor raportului de expertiza grafologica nr. 153/2007, semnătura vânzătorului de pe convenția din 15 aprilie 2001 aparține lui, iar conform declarației martorului, la data încheierii contractului autentic, nu era în T, localitate unde a fost redactat contractul de vânzare către, pârâții considerând că aceste aspecte justifică prezumția acestora că actul lor de dobândire este valabil, iar cel al antecesorilor reclamanților, nu.
Pârâții apelanți susțin că însăși acțiunea reclamanților, din perspectiva practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, este inadmisibila, întrucât, deși reclamanții nu au indicat in motivarea acțiunii lor temeiul de drept al acțiunii promovate, au insistat că își susțin acțiunea in evacuare, iar hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost în sensul admiterii acțiunii in evacuare.
Se mai precizează că, așa cum au recunoscut si reclamanții, între aceștia nu au existat si nu există raporturi de locațiune, după cum nu au existat asemenea raporturi de locațiune nici între antecesorii reclamanților si pârâți, așa încât, în asemenea condiții o eventuala acțiune de evacuare a reclamanților este inadmisibila, având în vedere și practica Înaltei Curți de Casație si Justiție, decizia civilă nr. 2102/17 martie 2005.
Concluzionând, pârâții apelanți consideră că acțiunea de evacuare promovată de reclamanți este inadmisibila față de modalitatea de apărare a dreptului de proprietate, care în afara raporturilor de locațiune se poate face numai pe calea unei acțiuni de revendicare si nicidecum a unei acțiuni in evacuare.
Pârâții apelanți, - SA, - SRL si - SRL au formulat o completare a motivelor de apel, apreciind că instanța de fond a apreciat în mod greșit înscrisul sub semnătura privata datat 15 aprilie 2001 si depus la dosar, care atesta ca proprietarii tabulari de la acea vreme ai imobilului au înstrăinat pârâtului (administratorul SA) cota de 225/825 mp teren din imobilul situat in T, Bd. - de la nr. 11, primind în schimb prețul convenit de 23.000 DM si l-au împuternicit pe dobânditor sa facă operațiunile de dezmembrare si parcelare a terenului.
Mențiunea din convenția datată 15 aprilie 2001 referitoare la intrarea imediata in folosința terenului se leagă de faptul ca pe acel teren si nu pe altul era deja edificată construcția cu spații comerciale și birouri, construcție aflată in folosința pârâtului și a firmelor sale.
De asemenea, instanța de fond nu a luat în considerare faptul ca acest precontract cuprinde si clauza expresa "tine de contract de vânzare cumpărare", prin această mențiune evidențiindu-se percepția a defuncților față de relevanța convenției, "exprimă efectul translativ de proprietate si nu reprezintă doar o promisiune de vânzare a imobilului". La capitolul "Obligațiile părților" se menționează "vânzătorul are obligația sa pună dispoziție cumpărătorului terenul vândut in bune condiții", astfel că în situația în care vânzătorul s-ar fi răzgândit, ceea ce este de neconceput față de actul autentic nr. 1631/29 iulie 2005 emis de BNP, cumpărătorul avea și are posibilitatea conform art. 969-970 Cod civil de a solicita pe cale judecătoreasca vânzătorului sau urmașilor acestora sa îndeplinească obligația asumata prin convenția din 15 aprilie 2001. Arată că eventuala răzgândire conform principiului similitudinii actelor juridice, trebuia să îmbrace forma scrisă și să fie comunicată cumpărătorului.
Pârâții apelanți precizează că instanța de fond a apreciat ca nu este opozabilă reclamanților convenția din 15 aprilie 2001, întrucât nu ar fi fost notată în cartea funciară, pârâții apreciind ca fiind greșita o asemenea accepțiune atâta vreme cât la 7 decembrie 2006, deci anterior cu 18 luni de constituirea titlului reclamanților, procesul de prestație tabulara care are ca obiect tocmai aceasta convenție din 15 aprilie 2001, fusese notat in CF nr. 7470 T conform încheierii de carte funciara nr. 73273/7 decembrie 2006.
Se susține că instanța de fond a prezentat în motivarea soluției pronunțate o argumentație contradictorie, inițial apreciind ca "reclamanții prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2248/2008, au dobândit imobilul. pendinte de procesul înscris în evidențele CF, opozabil acestora, purtat fata de vechii proprietari", dar ulterior a motivat că actul invocat (convenția din 15 aprilie 2001), este un înscris sub semnătura privata nu a fost înscris in CF nici pentru opozabilitate".
Conform art. 34 din Legea nr. 7/1996 reactualizata, soluția pronunțata într-un proces deja notat in cartea funciara este opozabila tuturor dobânditorilor ulteriori ai imobilului, astfel că actualii reclamanți cumpărând un bun supus unui litigiu notat in cartea funciara nu mai poate fi considerat de buna credința el asumându-și riscul cumpărării după cum a declarat în contractul de vânzare cumpărare încheiat. Faptul că reclamanții au prezentat în susținerea pretențiilor lor un contract autentic de vânzare cumpărare nu le conferă acestora un drept absolut cu atât mai mult cu cât era notat la data perfectării acelui contract autentic, în cartea funciara, litigiul purtat asupra imobilului, jurisprudența fiind în sensul că eventualii dobânditori ai unui imobil pendinte de un proces notat in cartea funciara nu pot fi considerați a fi de buna credință.
Se mai susține că faptul ca pe rolul judecătoriei Deva se afla un proces în curs de soluționare nu îi conferă judecătorului de la altă instanță investit cu soluționarea unui alt litigiu, chiar dependent de soluția ce urmează a se pronunța la Judecătoria Deva sa, anticipeze soluția ce ar urma sa se dea de către această din urma instanța. Arată că validitatea sau nevaliditatea convenției datate 15 aprilie 2001 constituie obiectul litigiului nr- aflat pe rolul unei alte instanțe, neputând fi tranșat de către Tribunalul Timiș atâta vreme cât există un alt litigiu pendinte și cu cât Tribunalul Timiș nu a fost investit cu soluționarea unui asemenea litigiu.
Pârâții apelanți au reiterat cererea de suspendare a soluționării acțiunii în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea irevocabila a acțiunii în prestație tabulara nr- aflata pe rolul Judecătoriei Deva. Faptul ca din aprilie 2008 până in 23 octombrie 2008 s-a tergiversat la Judecătoria Deva efectuarea expertizei grafologice asupra semnăturii vânzătorului de pe contractul autentic invocat de către reclamanți si antecesorii lor nu le poate fi imputat apelanților, întrucât G SI (antecesorii reclamanților) au refuzat sa prezinte contractele in original instanței deși au fost amendați.
Se arată că instanța de fond a apreciat că un alt argument pentru care este admisibila acțiunea in evacuare formulate de reclamanți o constituie lipsa dovezilor de plata a unei chirii, redevența sau contravaloarea folosinței spațiului de către pârâți, aceștia din urmă considerând că acest lucru scoate în evidenta lipsa vreunui raport de locațiune intre pârâți si reclamanți, ceea ce constituie un argument în favoarea inadmisibilității acțiunii in evacuare. De asemenea nici motivarea instanței că pârâții nu au putut prezenta in instanța un titlu actual si opozabil reclamanților pentru a se putea opune terților, nu poate fi luata in considerare atât timp cât la data încheierii contractului dintre si (contract contestat de pârâți) și a contractului dintre si (de asemenea contestat de pârâți în cadrul acțiunii nr-) exista deja convenția pârâților, aceștia având în folosința deja imobilul cu terenul in suprafața de 225/825 mp.)
Pârâții apelanți invocă faptul că Înalta Curte de Casație si Justiție in decizia pronunțata sub nr. 2102/17 martie 2005 relevant ca dreptul real de proprietate nu poate fi aparat decât pe calea unei acțiuni in revendicare si nu a unei acțiuni in evacuare daca intre părți nu există raporturi de obligații derivate din locațiune, ci raporturi de drept real constând în exercitarea fără drept de către pârât a posesiei asupra imobilului proprietatea reclamanților. În condițiile în care instanța de fond a calificat acțiunea reclamanților ca fiind "una veritabila de evacuare", pârâții consideră că este evident ca avea obligația de a soluționa o eventuală acțiune de evacuare verificând raporturi de obligații derivate din locațiune si nu raporturi de drept real. Eventualul contract de comodat datat 17 octombrie 2002 invocat de instanța de fond nu a fost încheiat nici cu reclamanții și nici cu vânzătorii Gh. si, ci acest pretins contract a fost încheiat între societatea si familia cu scopul de a justifica pe o perioada limitata de timp plata utilităților în cadrul firmei.
Apelanții consideră că buna credința a reclamanților nu poate opera întrucât aceștia au perfectat un act notarial in condițiile în care știau pe deplin ca bunul imobil era in litigiu conform mențiunii din 7 decembrie 2006 din CF nr. 7470 T și era în folosința efectiva a pârâților, menționând că niciodată reclamanții și nici antecesorii lor nu au avut în posesie acest imobil dedus judecații. Arată că din momentul edificării imobilului si până in prezent singurii utilizatori ai imobilului si terenul aferent au fost si societățile sale.
Se arată că instanța de fond in virtutea rolului sau activ trebuia sa acorde un minim de diligenta în a lua in considerare raportul de expertiza grafologica nr. 143/11 septembrie 2007 care constata că semnătura de pe înscrisul datat 15 aprilie 2001 la rubrica vânzător aparține lui. Mai mult reprezentantului reclamanților afirma în cererea reconvenționala din dosarul nr- ca semnăturile de la rubrica vânzător de pe contractul nr. 562/28 iulie 2006 nu seamănă cu semnătura de la rubrica vânzător din contractul datat 15 aprilie 2001, pârâții apreciind că exista o singura explicație logica a acestor diferențe, respectiv aceea că semnătura din contractul nr. 562/28 iulie 2006 dintre si nu aparține lui. Arată că au depus in fata instanței de fond și copia declarației martorului care a recunoscut ca in perioada 18 iulie și jumătatea lunii august, nu a fost în Consideră că aceasta impunea cu atât mai mult necesitatea suspendării soluționării acțiunii in evacuare până la soluționarea dosarului nr- având ca obiect prestația tabulara in cadrul căruia s-a dispus expertizarea grafologica a înscrisului datat 28 iulie 2006.
Pentru aceste motive, pârâții apelanți solicită în baza art. 282 si următoarele Cod procedură civilă, admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii de evacuare, cu cheltuieli de judecata.
Pârâții apelanți, - SA si - SRL au formulat o nouă completare a motivelor de apel, prin care au arătat că la termenul din 28 oct 2008 cu ocazia soluționării fondului cauzei, mandatara pârâților a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 Cod procedură civilă referitoare la competenta materiala a soluționării cauzelor de către tribunale, iar prin încheierea pronunțata la termenul din 28 oct 2008 instanța de fond a luat act de excepția de neconstituționalitate formulate in numele pârâților, însa, așa cum rezulta din conținutul încheierii ce constituie parte integranta a sentinței civile nr. 1033/4 noiembrie 2008 nu s-a mai pronunțat asupra excepției, ci doar asupra celorlalte cereri formulate de către părți, deși excepția primează. Având in vedere ca exercitarea caii de atac împotriva unei hotărâri se răsfrânge si asupra tuturor încheierilor premergătoare, inclusiv asupra încheierii in discuție, se apreciază că nepronunțarea asupra acestei excepții impune casarea hotărârii instanței de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea abordării tuturor capetelor de cerere si excepțiilor invocate de părți, pentru evitarea unui prejudiciu adus părții care a invocat excepția.
Pârâții apreciază ca excepția de neconstituționalitate invocată în fața instanței de fond (a prevederilor art. 2 Cod procedură civilă) este cu totul alta decât cea invocata in fata instanței de apel (a prevederilor art. 720/8 Cod procedură civilă), că instanța de apel nu se poate substitui instanței de fond, după cum nici instanțele de drept comun nu se pot substitui Curții Constituționale in soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate. Arată că pe rolul Curții de Apel Timișoara se află în soluționare dosarul nr- având ca obiect apelul formulat doar împotriva încheierii din 28 octombrie 2008 privind excepția de neconstituționalitate invocată la fond.
Raportat la sentința civilă nr. 237/21 ianuarie 2009 Judecătoriei Deva pronunțata în dosarul nr- prin care instanța de judecata s-a pronunțat asupra fondului litigiului dintre părți în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, arată că aceasta prezumție de proprietate a pârâtului apelant exclusiv in numele acestuia, in temeiul art. 280 alin 1-4 Cod procedură civilă, solicită suspendarea executării sentinței civile nr. 1033/PI/4 noiembrie 2008 până la soluționarea prezentului apel, considerând că cererea sa este întemeiata.
Tot pârâții apelanți, - - SA, - - SRL și - COMERCIAL SRL au formulat concluzii scrise, prin care au solicitat în principal, admiterea apelului, schimbarea în tot sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, sau în subsidiar, admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
S-a arătat că acțiunea de față este neîntemeiată, deoarece acțiunea dedusă judecății nu este o acțiune în evacuare pură și simplă, ci este o acțiune în revendicare imobiliara, care are ca scop întoarcerea unui bun in patrimoniul proprietarului de drept sau a posesorului care a pierdut în mod ilegal posesia asupra bunului respectiv, menționând că în teorie, acțiunea in revendicare tinde sa stabilească direct daca dreptul invocat de reclamant exista sau nu. Principala condiție pe care trebuie sa o îndeplinească reclamantul intr-o astfel de acțiune este aceea ca el sa fie proprietar exclusiv al bunului imobil revendicat. Atunci când, spre exemplu, exista mai mult de un proprietar, acțiunea va trebui introdusa de către toți coproprietarii, respectându-se astfel principul unanimității. Prin acțiunea in revendicare se poate deci recunoaște titlul de proprietate pentru toți coproprietarii unui bun. Oad oua condiție esențiala este pierderea posesiei bunului imobil. Tot reclamantului ii revine obligația principala de a dovedi ca el este adevăratul proprietar al bunului ce face obiectul revendicării, pârâtul având în fapt o poziție privilegiata si fiind considerat proprietar pana la proba contrarie. Orice mijloace de proba se pot folosi de către reclamant in vederea dovedirii calității de proprietar. Probele pot consta in acte translație de proprietate, cum sunt actele de vânzare-cumpărare, actele de schimb sau acte declarative de proprietate, precum partajul voluntar sau tranzacția. Nici acestea nu sunt însă probe absolute, ci se considera ca probează pana la dovada contrarie. Atunci când reclamantul nu reușește sa dovedească dreptul sau de proprietate, acțiunea este respinsa de instanța, iar paratul nu e obligat sa dovedească dreptul sau asupra bunului.
Apelanții mai arată, cu privire la momentul introducerii acțiunii în revendicare, că potrivit articolului nr. 1844 din Codul civil, acțiunea in revendicare este o acțiune imprescriptibilă, ceea ce înseamnă ca persoana îndreptățita poate sa o introducă in orice moment, indiferent cat de îndepărtat este acesta de momentul in care a fost deposedat efectiv de bunul imobil. Acțiunea in revendicare se introduce la judecătorie sau tribunal, in funcție de valoarea imobilului. Astfel, pentru imobilele a căror valoare este de pana la 500.000 lei noi, competenta aparține judecătoriei, iar, peste aceasta valoare, competenta aparține tribunalului, iar la competenta după valoare se adaugă competenta teritoriala, ceea ce înseamnă ca acțiunea se poate introduce numai la judecătoria sau tribunalul în a cărei raza teritoriala se afla imobilul a cărui revendicare se cere.
Se susține că spre deosebire de acțiunea mai sus prezentată, care ar fi putut fi discutată în contradictoriu cu pârâții, în prezenta acțiune se solicită doar eliberarea bunului folosit. Aceasta ar fi fost admisibilă, de principiu, dacă între reclamanți și pârâți ar fi existat raporturi locative, iar în urma încetării acestora, pârâții ar fi continuat să folosească imobilul, refuzând să-l elibereze în mod nejustificat, ceea ce nu este cazul în prezenta speță. Unele dintre pârâte au avut, într-adevăr încheiate contracte cu autorii reclamanților, iar, persoană fizică, a opus un titlu. De aceea, în virtutea rolului activ, prima instanță trebuia să recalifice acțiunea, să stabilească suprafața ocupată de pârâți, să compare titlurile emise și să oblige reclamanții la plata taxelor de timbru, în principal sau, în subsidiar, să ia act de greșita calificare a acțiunii și să o respingă, apreciind că este nefondată fără a proceda la recalificarea acțiunii, în baza principiului disponibilității părților în procesul civil.
Arată că în acțiunea ce face obiectul dosarului nr-, în care Judecătoria Devaa pronunțat deja sentința civilă nr. 237/2009, s-a constatat că a dobândit în proprietate suprafața de 225 mp teren și o construcție compusă din parter și etaj, situată în T,-, înscrisă în CF nr. 7470, nr.. 9250 și pe cale de consecință, a anulat, în parte, contractul de vânzare cumpărare asupra acestui imobil, prin care reclamanții - SRL, și, (contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2248/2008 la ) au dobândit imobilul situat în T,-, înscris în CF nr. 7470, pendinte de procesul înscris în evidențele de CF, opozabil acestora, purtat față de vechii proprietari cu pârâții. Astfel, situația de drept, pe lângă situația de fapt, a devenit incertă în ceea ce-i privește pe reclamanți, titlul lor de proprietate fiind modificat, iar dreptul lor de proprietate, redus.
A mai reținut instanța menționată că asupra părții de imobil pe care a deținut-o și o deține pârâtul în continuare, a dobândit-o prin convenția menționată, că s-a achitat prețul convenit și că s-a purtat întotdeauna ca un adevărat proprietar și astfel a și fost cunoscut de vecini. Față de această modificare, atât acțiunea de față, cat și susținerile acestora ar trebui modificate și restrânse, aspect care, însă nu mai poate fi făcut în faza apelului. De asemenea, consideră că trebuie comparate titlurile opuse de părți și stabilită, conform valorii terenului ce se pretinde a fi proprietatea reclamanților și a fi ocupat de pârâți, pentru stabilirea, în sarcina lor a taxei judiciare de timbru, fapt ce nu s-a realizat.
Se solicită ca, în situația casării, să se dispună instanței de fond sa aibă în vedere si natura juridica a acțiunii, cu atât mai mult cu cat se modifica obiectul acesteia. Astfel, consideră ca instanța de fond va trebui sa pună in discuție si caracterul comercial sau civil al cauzei, având in vedere si faptul ca societatea comerciala reclamanta nu a desfășurat o activitate comerciala în imobilul în discuție, că vânzarea cumpărarea nu a avut ca obiect fondul de comerț al pârâților sau al reclamantei, că obiectul de activitate al reclamantei nu este vânzarea cumpărarea de imobile, că titlurile de proprietate în discuție sunt ale unor persoane fizice, respectiv pârâtul si vânzătorii din contractul reclamantei societate comerciala, că dosarul de fond al Judecătoriei Devaa fost considerat de natura civilă, ca nu exista un caracter de comercialitate al cauzei, o prezumție de comercialitate, în sensul dispozițiilor art. 3 Cod comercial, deoarece imobilul in discuție nu este activ imobiliar al vreunei societăți comerciale la momentul înstrăinării, ceea ce a statuat si Judecătoria Deva. Solicită a se indica primei instanțe, si necesitatea analizării acestor aspecte in situația casării, cu atât mai mult cu cat se va pune in discuție si obiectul acțiunii - revendicare imobiliara sau evacuare pur si simplu.
Pârâții apelanți mai consideră că dreptul lor este recunoscut, iar dreptul reclamanților micșorat cu cota pârâților, motiv pentru care solicită în principal, admiterea apelului, schimbarea sentinței și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată sau, în subsidiar, admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe cu indicarea aspectelor de analizat, dacă apreciați că aceasta nu a intrat în soluționarea fondului cauzei.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției inadmisibilității acțiunii în evacuare, excepție invocată de către pârâți, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, Curtea constată și reține următoarele:
În fața instanței de fond, Tribunalul Timiș, pârâții au invocat excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare, arătând că între pârâți și reclamanți nu au existat și nu există raporturi de locațiune, după cum nu au existat asemenea raporturi nici între antecesorul reclamanților și pârâți, astfel că în asemenea condiții, o eventuală acțiune în evacuare a reclamanților este inadmisibilă, având în vedere și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin hotărârea apelată, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare, reținându-se că în susținerea acestei excepții mandatara pârâților a invocat apărări de fond, nespecifice unei excepții, iar pe de altă parte, acțiunea formulată de reclamanți este o acțiune veritabilă de evacuare, formulată de către proprietari împotriva neproprietarilor, întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil.
Totodată, instanța de fond a reținut în legătură cu starea de fapt invocată de pârâți, că nici unul dintre aceștia nu au putut prezenta în instanță un titlu actual și opozabil reclamanților, cu care să poată justifica folosința imobilului, respectiv nu au prezenta vreun contract de vânzare - cumpărare, de închiriere, de comodat sau orice altă convenție care să poarte dovada autentificării, sau care să fi fost înscris în evidențele CF, pentru a fi opozabil terților.
Astfel, instanța a reținut că nedeținând niciun titlu în baza căruia să ocupe în mod legal spațiul în litigiu, pârâții nu pot opune nici măcar buna lor credință în folosința spațiului.
Chiar dacă această stare de fapt și de drept era cea existentă în momentul judecării cauzei în fond, în apel, pârâții au făcut dovada deținerii unui titlu, respectiv a sentinței nr. 237/2009 pronunțată de Judecătoria Deva în dosarul nr-, prin care s-a constatat că a dobândit în proprietate o parte din imobilul în litigiu, dispunându-se în același timp și anularea în parte a titlului invocat de reclamanți, respectiv a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2248/2008 la BNP.
Din acest motiv în prezent situația de drept și de fapt expusă în motivarea acțiunii în evacuare a devenit incertă, așa cum au susținut pârâții, deoarece nu se mai poate reține că reclamanții sunt deplini proprietari ai imobilului în litigiu, iar pârâții îl ocupă fără niciun drept, respectiv fără niciun titlu, căci se impune în noul context conferit de pronunțarea sentinței judecătorești amintite mai sus, analiza titlurilor deținute de către fiecare dintre părți și respectiv compararea acestora.
Pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție, Curtea consideră că aceste aspecte ce țin atât de admisibilitatea sau nu a acțiunii în evacuare, cât și de dovada calității de proprietar a fiecăreia dintre părți, se impune a fi făcută de către instanța de fond cu prilejul rejudecării cauzei, care urmează a compara titlurile deținute de fiecare dintre părți, a analiza obiectul acțiunii în raport de temeiul de drept invocat de reclamanți, dar și de starea de fapt corespunzătoare acestuia, având în vedere că din probele administrate a reieșit că pârâții nu ocupă imobilul în mod abuziv sau prin fraudă.
De asemenea, a rezultat că în momentul în care reclamanții au formulat acțiunea în evacuare în baza dreptului de proprietate invocat, acest drept a fost negat de către pârâți, care au susținut la rândul lor că sunt proprietari pe o parte din imobil.
Astfel, atunci când ambele părți invocă un drept de proprietate asupra aceluiași bun, instanța trebuie să procedeze la compararea titlurilor ce se opun și să stabilească dacă această comparare este posibilă pe calea acțiunii în evacuare.
În acest context se relevă și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia civilă nr. 2574/31 martie 2005 pronunțată de Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, că pentru apărarea dreptului la proprietate reclamantul are la îndemână acțiunea în revendicare și nu pe cea în evacuare, care este specifică raporturilor locative, deoarece atunci când ambele părți invocă un drept de proprietate asupra unui bun, trebuie să se procedeze la compararea titlurilor deținute de către fiecare dintre părți, ceea ce nu este posibil în acțiunea în evacuare.
Cu prilejul rejudecării cauzei în fond, instanța va determina atât obiectul cauzei, cât și natura juridică a acțiunii în raport de care urmează a se pune în discuție și caracterul comercial sau civil al cauzei și pe cale de consecință, timbrajul aferent.
Pentru aceste considerente, în baza art. 297 Cod procedură civilă, se va admite apelul formulat de pârâții, - SA, - SRL și - COMERCIAL SRL împotriva și în consecință, se va esființa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Timiș, prilej cu care instanța va avea în vedere și celelalte susțineri și apărări ale părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de pârâții, domiciliat în T-, cu sediul în T-, jud. T, - SA, cu sediul în sat l Român nr. 526/A jud. T, - SRL, cu sediul în T,-, jud. T și - COMERCIAL SRL, cu sediul în l Român nr. 526/A jud. T, împotriva sentinței civile nr. 1033/4 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați - SRL, și, cu domiciliul procedural ales la avocat din T, nr. 1. 13 cam. 8, jud.
Desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Timiș.
Definitivă.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 2 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red./30.03.2009
Tehn. /30.03.2009/9 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta
