Suspendarea executării silite. Speță. Decizia 421/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 421

Ședința publică de la 24 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Văleanu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea

JUDECĂTOR 3: Liliana Palihovici

Grefier - -

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 196/17.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17.10.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, pentru ca recurentul să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru azi, când:

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 11543/16.10.2007 pronunțată de Judecătoria Iașis -au dispus următoarele:

"Respinge cererea de revizuire formulată de, domiciliat în sat, comuna Popești, județul I în contradictor cu, și domiciliați în sat, comuna Popești.

Respinge cererea de intervenție în interes propriu."

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința civilă 754 /20.01.2006 a Judecătoriei Iașia fost obligat numitul să-și ridice construcția și plantația de -de-vie de pe terenul proprietatea pârâților.

Potrivit dispozițiilor art. 322 punct. 5 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri se poate cere "dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților."

Din examinarea textului legal invocat rezultă fără echivoc că înscrisul trebuie să existe la momentul pronunțării hotărârii, să fie înscris doveditor.

Procesul-verbal nr. 4293/2006 încheiat la 19.10.2006, emis după pronunțarea hotărârii, chiar dacă conține o situație fundamental deosebită față de aceea reținută în hotărârea a cărei revizuire se solicită, nu constituie un act nou în sensul legii deoarece acest act putea fi emis în primă instanță sau utilizat ulterior în căile de atac. Ori acest înscris aparent ulterior nu constituie temei pentru această revizuire și nici fundamentul legal ce a format convingerea instanței asupra existenței unei situații diferite în fapt față de cea constatată.

Cererea de intervenție în interes propriu poate fi formulată în fața primei instanțe și până la închiderea dezbaterilor și nu în cadrul revizuirii potrivit art. 50 alin. 2 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul.

Prin decizia civilă nr. 196/17.03.2007 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins apelul formulat de revizuent și s-a păstrat hotărârea apelată.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Revizuentul a investit instanța cu cerere de revizuire a sentinței civile nr. 754/20.01.2006 a Judecătoriei Iași, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri judecătorești, în temeiul textului de lege sus-menționat este necesar a fi întrunite în mod cumulativ o serie de condiții, respectiv: înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii atacate, să nu fi putut fi invocat în acel proces, deoarece a fost reținut de partea potrivnică ori de o împrejurare de forță majoră și să fie determinant în cauză, adică să conducă la schimbarea soluției.

Referitor la procesul-verbal nr. 4293/19.10.2006 întocmit de comisia Comunala Popești de fond funciar, tribunalul a reținut că nu poate constitui înscris nou, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, întrucât acest act nu exista la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, procesul-verbal fiind întocmit ulterior, în luna octombrie anului 2006.

Nefiind întrunite toate condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, cererea de revizuire a fost, în mod corect, respinsă de prima instanță, motiv pentru care, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelul revizuentului a fost respins.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs invocând atât motive de netemeinicie cât și motive de nelegalitate.

A susținut recurentul că instanța de fond a interpretat eronat probatoriul administrat în cauză, oferind posibilitatea intimaților să-și sporească patrimoniul prin neînțelegerea unei situații de fapt.

Instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, refuzând cererea de intervenție în interes propriu formulată de Comisia Locală de Fond Funciar Popești.

În opinia recurentului ambele instanțe au interpretat greșit prevederile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă și nu au făcut nici o referire la imposibilitatea sa de a depune acest înscris, cauzată de atitudinea Comisiei Locale de Fond Funciar.

Totodată recurentul a invocat și dispozițiile art. 322 pct. 8 Cod procedură civilă întrucât pârâtul nu și-a exprimat niciodată voința de a-l chema în judecată și nu a dat avocatului mandat în acest sens.

Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.

Instanța a încadrat motivele de recurs formulate în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Curtea reține că pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă este necesară întrunireacumulativăa mai multor condiții (să existe un înscris nou; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși; înscrisul invocat să fi existat la data pronunțării hotărârii ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată și să fie determinant).

În speță instanța de apel a reținut neîndeplinirea condiției privind existența înscrisului nou la data de 20.01.2006, data pronunțării hotărârii, acesta fiind emis ulterior, la 19.10.2006.

Întrucât condițiile prevăzute de prevederile legale relevante în cauză trebuie să fie îndeplinite cumulativ, constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele este suficientă pentru a justifica respingerea cererii de revizuire.

Curtea constată că recurentul nu contestă prin prezentul recurs neîndeplinirea acestei condiții ci modul de interpretare a dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

Ori, atâta vreme cât respectiva condiție nu este îndeplinită, critica recurentului privind greșita interpretare a textului de lege arătat mai sus este nefondată.

Pentru aceleași considerente instanța va respinge ca neîntemeiată și critica referitoare la neanalizarea, de către ambele instanțe, a pretinsei imposibilități de a depune înscrisul nou.

În ceea ce privește motivul de recurs privind aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 322 pct. 8 Cod procedură civilă, acesta nu poate fi analizat de către C, fiind invocat direct în recurs.

Motivele de netemeinicie a hotărârii recurate nu pot fi de asemenea analizate, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 304 alin. 1 Cod procedură civilă, modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi cerută numai pentru motive de nelegalitate. Inițial prevăzut de art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă, motivul de recurs privind netemeinicia a fost abrogat ulterior prin art. I pct. 112 din nr.OUG 138/2000.

Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat, instanța îl va respinge urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, să mențină hotărârea recurată.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurentul să plătească intimaților suma de 300 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată, ca fiind parte căzută în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 196/17.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.

Obligă recurentul să plătească intimaților suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 Octombrie 2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:,

18.11.2008

2 ex.-

Președinte:Cristina Văleanu
Judecători:Cristina Văleanu, Georgeta Protea, Liliana Palihovici

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendarea executării silite. Speță. Decizia 421/2008. Curtea de Apel Iasi