Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 608/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 608/2008
Ședința publică din 18 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cauza în contencios administrativ formulată de reclamanta - LEASING SA în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ C ȘI AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, având a obiect cerere de suspendare provizorie a executării.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în substituirea avocatului titular, în reprezentarea intereselor reclamantei, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare est legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că cererea este legal timbrată și că la data de 17.09.2008 pârâta Direcția Generală de Administrare Fiscală Cad epus la dosar întâmpinare.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar delegația de substituire precum și o cerere de renunțare la judecată formulată de reclamantă, solicitând instanței să ia act de această renunțare.
Curtea, după deliberare, față de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin cerea de suspendare înregistrată de Curtea de APEL CLUJ la data de 30.07.2008 în dosarul nr-, formulată de reclamanta Leasing în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Administrare Fiscală C și Agenția Națională de Administrație Fiscală, s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se suspende executarea Deciziei de impunere nr. 69/30.05.2008 până la pronunțarea instanței de fond.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, în temeiul art. 175 din OG nr. 92/2003, a formulat Contestație nr. -/02.07.2008 împotriva Deciziei de impunere nr. 69/30.05.2008, inițiind procedura prealabilă. După finalizarea procedurii prealabile prevăzută de Titlul IX Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG 92/2003 se putea adresa instanței de judecată în temeiul art. 188 alin.(2) din nr.OG 92/2003 (Deciziile emise în soluționarea contestațiilor putând fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă.).
În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, dreptul comun a cărei dispoziții completează dreptul special acolo unde acesta nu dispune, reclamanta a solicitat, după ce a sesizat autoritatea emitentă, instanței de judecată suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 69/30.05.2008.
Pretinsa creanță cuprinsă în Decizia de impunere nr. 69/30.05.2008 a fost garantată imobiliar de către IMOBILIARE prin Contractul de Garanție Imobiliară autentificat de prin Încheierea nr. 2592/19.06.2008. acest contract a instituit o garanție imobiliară asupra imobilului înscris în CF 25988 C-N nr. top 1194, garanție acceptată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Astfel încât nu a existat nici o urmă de presupunere că ar fi fost posibilă sustragerea de la plata debitului, dacă acesta ar fi existat cu adevărat. Mai mult decât atât,acest contract reprezintă dovada bunei credințe atât în ceea ce privește procedura pe care o urmează reclamanta, pe fond ( nu este un demers șicanator la adresa C, ci o contestare serioasă a unui act administrativ), cât și în ceea ce privește posibilitatea realizării creanței fiscale, dacă instanța de judecată a constatat că ea a existat cu adevărat.
Reclamanta a solicit doar o măsură, prin care nu s-a prejudecat fondul, dar în același timp urgența pentru prevenirea unei pagube iminente.
Măsura pe care instanța a dispus-o a fost doar una temporară până la momentul în care instanța de judecată, ce a fost investită după parcurgerea procedurii prealabile, s-a pronunțat. Nu a fost în nici un fel o măsură definitivă, ci doar o amânare a executării silite până la primul termen de judecată.
Prin măsura pe care instanța de judecată a dispus-o nu a făcut nici o apreciere asupra fondului litigiului, cu atât mai puțin să-l soluționeze. Unicul aspect pe care instanța la cercetat, a fost dacă s-a impus amânarea executării silite până la momentul la care instanța investită să judece contestația în anulare a analizat toate aspectele.
Paguba iminentă pe care reclamanta dorește să o evite, este cea pe care ar genera-o poprirea conturilor sale, pentru o sumă extrem de mare de 4.038.510 RON. Obiectul reclamantei de activitate este leasingul, adică finanțarea achizițiilor în calitatea sa de societate financiară nebancară.
Activitatea sa, sub aspect economic se bazează pe transferul de capital înspre și dinspre clienții săi utilizatori și înspre și dinspre partenerii săi furnizori. Poprirea conturilor sale nu înseamnă poprirea beneficiilor sale, ci a tuturor sumelor, adică și acelora pe care le încasează pentru a le vira mai departe. Întârzierea viramentelor succesive duce la rezilierea contractelor de leasing, în temeiul unor pacte comisorii de gradul IV, deoarece s-a subliniat faptul că activitatea este finanțarea. Efectul de domino pe care îl implică aceste popriri duce automat la o situație iremediabilă. Există firește instituția întoarcerii a executării silite însă pe de o parte este mai ușor să previi prejudiciul prin amânarea executării până la Iămurirea situației, pe de altă parte pârâta nu are capacitatea financiară de a remedia efectele blocajului conturilor reclamantei.
Prin întâmpinarea formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, s-a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 69/30.05.2008 formulată de reclamanta Leasing pentru următoarele considerente: s-a învederat instanței, că procedura de citare pentru acest termen nu a fost îndeplinit în mod corespunzător, în ceea ce privește pârâta de rândul 2 din acțiunea respectivă - Agenția Națională de Administrare Fiscală întrucât, aceasta nu are sediul comun cu cel al instituției pârâte, așa cum a menționat în mod greșit reclamanta.
Un alt motiv pentru care în opinia pârâtei cauza s-a impus a fi reclamanta se referă la împrejurarea înregistrării de către reclamantă tot pe rolul Curții de APEL CLUJa unei acțiunii prin care s-a solicitat suspendarea executării aceluiași act administrativ respectiv decizia de impunere nr. 69/30.05.2008, în contradictoriu cu aceeași pârâți.
În cadrul acestui dosar, înregistrat sub nr- care are stabilit termen de judecata în data de 22.09.2008 reclamanta a solicitat însa suspendarea executării deciziei nr. 69/30.05.2008 până la soluționarea irevocabila a cauzei de contencios administrativ.
În scopul unei bune administrări a actului de justiție, având în vedere că între cauze există o strânsă legătură, singurul element de distincție fiind momentul până la care s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ, s-a apreciat că în conformitate cu art. 164 Cod procedură civilă s-a impus conexarea dosarului nr- la acest dosar întrucât are un număr de ordine mai mic, aceasta fiind instanța mai întâi investită.
Din analiza contractului, contractul de garanție imobiliara autentificat sub nr. 2.592/19.06.2008, rezultă că susținerile reclamantei nu sunt reale întrucât, în cuprinsul acestuia s-a menționat în mod expres că acesta a fost încheiat în vederea renunțării la masurile asiguratorii luate prin decizia de măsurii asiguratorii emisă în data de 29.05.2008 și nicidecum pentru suspendarea executării silite.
S-a menționat că reclamanta a contestat în mod distinct această măsură, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj -N sub nr-, având stabilit termen de judecată la data de 17.09.2008.
S-a apreciat că susținerile reclamantei privind nelegalitatea actului administrativ fiscal nu a putut fi primit sub pretextul că se tinde la înfățișarea cazului bine justificat, întrucât prezenta cauza nu are ca obiect stabilirea legalității actului administrativ fiscal. De altfel, pârâta menționat că, până la anularea de către o instanță judecătorească, actul administrativ s-a bucurat de prezumția de legalitate. În caz contrar, s-a anticipat soluția ce a fost dată cândva pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ si Fiscal prin Decizia nr. 5191/27.10. 2005 care a reținut că "prezumția de legalitate și de veridicitate de care s-a bucurat actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.
Totodată, prin Decizia nr. 257/27.10. 2006 Curtea Constituțională a reținut că "suspendarea actelor administrative reprezintă totodată o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate."
Întrucât, până la o eventuală anulare de către o instanță judecătorească, actul administrativ s-a bucurat de prezumția de legalitate, obligațiile stabilite în sarcina reclamantei prin Decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 69/30.05.2008, reprezintă creanțe certe, lichide și exigibile. Față de această situație nu s-a putut aduce ca argument, pentru dovedirea cazului bine justificat, faptul că, s-ar fi stabilit în mod eronat obligațiile fiscale.
În ceea ce privește a doua condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, paguba iminentă a fost definită de art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidența sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționarii unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Suspendarea executării este însă o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau, imposibil de înlăturat în ipoteza anularii actului, condiție care nu a fost îndeplinită în cauză.
Motivele invocate de reclamantă potrivit cărora prin executarea actului administrativ societatea ar intra în blocaj financiar total, fiind în imposibilitate de a-și achita furnizorii, de a onora comenzile și, în ultimă instanță de a-și plătii angajații, fapt ce ar duce la insolența societății contestatoare, nu a putut fi reținute deoarece, pe de o parte nu a dovedit acest fapt prin raportare la cifra de afaceri iar, pe de alta parte nu i se poate aplica un tratament fiscal preferențial față de alți contribuabili. ( din Decizia nr. 2419/10.05. 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosar nr-).
Față de susținerile reclamantei potrivit cărora actul administrativ-fiscal a fost pus în executare s-a învederat instanței faptul că, "actul administrativ emis se bucura de prezumția de legalitate, astfel că executarea acestuia nu poate fi considerata ca producătoare a unei pagube iminente, iar în final, faptul că a început executarea silită, nu a însemnat că a fost dovedită vătămarea și, prin aceasta vătămare a fost ireparabilă în activitatea societății" ( din Decizia nr. 3539/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. 8695/2004).
Prin Decizia civila nr. 588/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a reținut că "simpla menționare a creanței constatate și a valorii ei nu duce, de fapt la constatarea că există o pagubă iminentă", în cauză nefiind făcută dovada pagubei iminente.
Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 6912/2004, pronunțată în dosarul nr. 3654/2003 a reținut faptul că " împrejurarea potrivit căreia debitul pentru care petenta a formulat contestație nu reprezintă un motiv suficient, prin el însuși, pentru a justifica suspendarea executării actului administrativ atacat."
De asemenea, consideram că susținerile reclamantei potrivit cărora, punerea în executare a actelor atacate, ar periclita locurile de munca ale salariaților și ar genera pierderea credibilității și un deficit din imaginea reclamantei, nu justifică aplicarea unui tratament fiscal preferențial față de alți contribuabili.
Examinând cererea de suspendare, Curtea reține următoarele:
La termenul de astăzi Curtea reține că s-a depus la dosar cere scrisă de renunțare la judecată din partea reprezentantului legal al reclamantei, cerere susținută și de apărătorul acestuia.
Curtea constată că manifestarea de voință de desistare materializată în înscrisul depus la dosar este conformă cu procedura, sens în care în temeiul art. 246 alin. 1.pr.civ. va constata că reclamanta a renunțat la judecata cererii cu care a învestit instanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată că reclamanta Leasing a renunțat la judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED.
DACT.
5 EX./24.09.2008.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur
