Suspendarea executării silite. Speță. Sentința 70/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECTIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINTA NR.70
Ședința publică din data de 12 martie 2008
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTOR 2: Stoicescu Maria
Grefier: - -
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată potrivit Legii Contenciosului Administrativ de reclamantul domiciliat în B, str. -,.3..2,.16, județ B, cod poștal - în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,sector 1, nr. 1.A, cod poștal -, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B, Sector 5,- Cod poștal -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul reprezentat de avocat substituind pe avocat - potrivit împuternicirii avocațiale a Baroului B, pârâții Inspectoratul General al Poliției Române - B, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reprezentanți de consilier juridic .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar prin Serviciul Registratură o întâmpinare, de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Consilier juridic pentru pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române B, depune la dosar întâmpinare, dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române nr.2606/23.11.2007, raport de cercetare prealabilă nr. -/11 01 2008, Ordinul nr. 400 din 29 10 2004 Ministerului Administrației și Internelor.
S-a înmânat copie de pe întâmpinare și acte reclamantului, prin apărător, precizând că are cunoștință de conținutul documentației ce i-a fost înmânată la acest termen de judecată.
Totodată, depune la dosar un act din care rezultă că potrivit art. 50 din Legea 218 din 23 04 2002, la data de 25 03 2008 este desemnată Ziua Poliției Române, 2 fluturași de salariu pe lunile decembrie 2007 și ianuarie 2008, de asemenea a prezentat instanței o carte intitulată Societatea Comercială și Criminalitatea Economică Financiară ai cărui autori sunt,.
Părțile pe rând având cuvântul, declară că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea, ia act de declarațiile părților că nu mai au alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul în susținerea acțiunii reclamantului, arată că în temeiul dispozițiilor art. 14 și următoarele din Legea nr. 554/2.12.2004 a formulat cerere privind suspendarea executării dispoziției nr. 684 din 31.01.2008 a Șefului Inspectoratului General al Poliției Române și Ordinului nr. - din 19.02.2008 al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, până la pronunțarea instanței de fond asupra temeiniciei și legalității sancțiunii disciplinare cu " mustrare scrisă ".
Consideră că executarea măsurii dispuse i-ar provoca reclamantului importante și iremediabile pagube, întrucât acesta nu ar mai beneficia de celelalte drepturi bănești, ce se pun în discuție a fi acordate ca recompensă în luna martie 2007, respectiv salariu de merit, anumite drepturi, nu mai poate fi avansat sau promovat în funcție.
Apreciază că în speță, urgența și iminenta producerii unei pagube sunt pe deplin dovedite.
Pe cale de consecință, solicită admiterea acțiunii, suspendarea executării dispoziției nr. 684 din 31.01.2008 a Șefului Inspectoratului General al Poliției Române și Ordinului nr. - din 19.02.2008 al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, până la soluționarea fondului cauzei.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, având cuvântul pentru pârâți, solicită respingerea cererii de suspendare a executării dispoziției de sancționare disciplinară, ca neîntemeiată pentru motivele invocate în întâmpinare.
Apreciază, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de lege conform prevederilor art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004. De altfel reclamantul beneficiază de toate sporurile mai puțin de salariul de merit care conform ordinului MAI acesta se acordă la propunerea șefului nu dacă este sancționat.
Consideră că actul a cărei suspendare se cere este legal și temeinic, motiv pentru care solicită respingerea cererii de suspendare a executării dispoziției de sancționare disciplinară, ca neîntemeiată.
Avocat, având cuvântul pentru reclamantul, în replică, precizează că urmare aplicării acestei sancțiuni disciplinare nu va mai intra în discuția șefului pentru a fi propus la salariu de merit, astfel încât nu va mai beneficia de anumite drepturi, cauzându-i o pagubă iminentă.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul General al Poliției Române - B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative solicitând în temeiul disp. art. 14 din Legea 554/2004 suspendarea executării Dispoziției nr. 684/31.01.2008 a Șefului Inspectoratului General al Poliției Române și Ordinul nr. -/19.02.2008 a Ministerul Internelor și Reformei Administrative, până la pronunțarea instanței de fond asupra temeiniciei și legalității sancțiunii disciplinare cu "mustrare scrisă", având în vedere că măsura dispusă, în situația executării ei, i-ar provoca reclamantului importante și iremediabile pagube, întrucât acesta nu ar mai beneficia de celelalte drepturi bănești, ce se pun în discuție a fi acordate ca recompensă în luna martie 2007, pentru rezultatele activităților desfășurateîn primul trimestru al anului 2008, perioadă în care a obținut rezultate pozitive. Apreciază că în speță, urgența și iminenta producerii unei pagube sunt pe deplin dovedite.
Pe cale de consecință, solicită admiterea acțiunii, suspendarea executării dispoziției nr. 684 din 31.01.2008 a Șefului Inspectoratului General al Poliției Române și Ordinului nr. - din 19.02.2008 al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, până la soluționarea fondului cauzei.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar acte (filele 5-16 și 22-29).
La data de 5.03.2008, pârâtul Ministerului Internelor și Reformei Administrative a formulat, în temeiul art. 115.pr. civ. o întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate (filele 36-37).
În ședința publică din data de 12.03.2008 pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române B, depune la dosar întâmpinare și un set de acte în apărare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma actelor normative ce au incidență în cauză, Curtea constată următoarele:
Prin Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 684/31.01.2008, s-a dispus sancționarea disciplinară comisarului de poliție, adjunct al șefului IPJ B, cu "mustrare scrisă"(fila 7).
Contestația formulată de reclamant împotriva acestei dispoziții a fost respinsă prin Ordinul Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. - din 19.02.2008(fila 9).
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat suspendarea executării actului administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Din conținutul art. 14 alin. (1) al Legii 554/2004, rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba să fie iminentă. Suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu.
Reclamantul nu a făcut dovada celor două condiții prevăzute expres și imperativ de lege, în sensul că nu s-a probat că este bine justificată cererea de suspendare, întrucât împrejurările legate de starea de fapt și de drept nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. De asemenea, nu se poate reține nici faptul că s-ar produce o pagubă iminentă prin această măsură a suspendării din funcție, primirea recompenselor financiare reprezentând o vocație pentru reclamant și nu o obligație a instituției de a le acorda.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, Curtea va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul domiciliat în B, str. -,.3..2,.16, județ B, cod poștal - în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,sector 1, nr. 1.A, cod poștal -, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B, Sector 5,- Cod poștal -.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 12 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
red. DF/DD
5 ex./10 aprilie 2008
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Stoicescu Maria