Suspendarea executării silite. Speță. Decizia 85/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 85

Ședința publică de la 18 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe

Grefier: - -

S-a luat în examinare judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta " " I în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română, având ca obiect suspendare provizorie a executării.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic, pentru pârâta Autoritatea Rutieră Română, lipsă fiind reprezentanta reclamantei " "

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că, prin serviciul registratură al instanței, Autoritatea Rutieră Română a depus întâmpinare, cu duplicat pentru comunicare.

Consilier juridic depune împuternicire avocațială, factura nr. 7119 în valoare de 200.67 lei și o serie de înscrisuri, respectiv: Ordonanța nr.46/2004, Ordonanța 1/2005, Programul Transport 2005 - 2008 cu traseele I - P N și I - Tg. N; Programul Transport 2008 - 2011 cu traseul I - P N nr.2337; Programul de transport 2008 - 2011 cu traseul I - Tg. N nr.23.333; Programul de Transport 2008 - 2011 cu traseul Tg. N - I nr.3031; solicitarea -" COM" SRL 36674/19.02.2008; de circulație pentru traseul nr.3031 Tg.N -

Având cuvântul, reprezentanta pârâtei, solicită anularea cererii ca netimbrată și în subsidiar respingerea cererii de suspendare ca nefondată.

Solicită să se dispună suspendarea executării calendarului privind desfășurarea atribuirii curselor de pe traseele interjudețene cuprinse în Programul de transport interjudețean 2008 - 2011.

Raportat la obiectul cererii de suspendare, invocă excepția inadmisibilității acesteia, excepție ce are în vedere calendarul privind desfășurarea atribuirii curselor de pe traseele interjudețene cuprinse în programul de transport interjudețean 2008 - 2011, calendar ce nu este act administrativ, astfel cum acesta este definit de dispozițiile legii contenciosului administrativ, ci reprezintă o simplă înștiințare, privind data la care are loc ședința de atribuire ce va fi organizată de către Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, conform atribuțiilor pe care această instituție publică le are prevăzute prin nr.OUG73/2007.

De asemenea, programul interjudețean 2005 - 2008 își încetează valabilitatea la data de 30.06.2008 potrivit dispozițiilor Ordonanței nr.1/2005, ordonanță ce modifică nr.OG46/2004 privind valabilitatea programului de transport pentru traseele interjudețene.

Pe cale de consecință, consideră că nu poate fi act administrativ calendarul privind desfășurarea atribuirii curselor de pe traseele interjudețene cuprinse în programul de transport interjudețean 2008 - 2011, acesta fiind o simplă înștiințare.

De asemenea, invocă excepția inadmisibilității cererii de suspendare, excepție ce are în vedere lipsa procedurii prealabile, prevăzută de dispozițiile art.7 din legea contenciosului administrativ și art.109 alin.2 din Codul d e procedură civilă, astfel că reclamanta nu s-a adresat cu plângere prealabilă Autorității Rutiere Române, prin care să solicite revocarea calendarului privind desfășurarea atribuirii curselor de pe traseele interjudețene, cuprinse în programul de transport interjudețean 2008 - 2011.

Față de cele arătate, solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii de suspendare.

Pe fondul cererii de suspendare, în cazul în care instanța va aprecia ca neîntemeiate excepțiile invocate, arată că în conformitate cu prevederile art.14 din Legea 554/2004 cu modificările ulterioare, reclamantul poate cere instanței competente, în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea acțiunii.

De altfel, reclamanta nu a probat în nici un fel condiția pagubei iminente.

O eventuală suspendare a calendarului privind desfășurarea atribuirii curselor de pe traseele interjudețene, poate avea drept consecință, neefectuarea după data de 30.06.2008 a traseelor interjudețene, fapt de natură să aducă grave prejudicii tuturor operatorilor de transport rutier public, care solicită obținerea licențelor, întrucât aceștia nu vor mai putea desfășura activitatea de transport rutier public de persoane.

În ceea ce privește dreptul vătămat și a interesului legitim, solicită să se constate că dreptul de a solicita, participa și a câștiga atribuirea unei licențe pentru un traseu interjudețean, aparține tuturor operatorilor de transport rutier public, conform principiilor prevăzute de Legea 102/2006.

Totodată, menționează faptul că este inadmisibil ca reclamanta să solicite suspendarea calendarului privind desfășurarea atribuirii curselor de pe traseele interjudețene, în condițiile în care în conținutul cererii de suspendare sunt precizate doar traseele I - P N și I - Tg.

Față de cele expuse, solicită admiterea excepțiilor și în subsidiar respingerea cererii de suspendare ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

După dezbateri se prezintă avocat, pentru reclamanta -"" SRL I, care depune taxa judiciară de timbru în valoare de 100.00 lei, timbru judiciar de 0,15 lei și o serie de licențe de traseu respectiv: seria - -; - -; - -; - -; - -; - -; - -; - -; - -; - -; - -; - -; - -; - -; adresa nr.4388/30.03.2005 emisă de către Autoritatea rutieră Română către -"" SRL I și adresa nr.22511/13.05.2005.

Instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare;

CURTEA DE APEL:

Asupra cererii de suspendare a executării de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 272/45/14.04.2008, reclamanta "" Iac hemat în judecată pârâta Autoritatea Rutieră Română, pentru ca în temeiul art. 14 din Legea nr. 544/2005 să se dispună suspendarea executării privind desfășurarea atribuirii curselor de pe trasele interjudețene cuprinse în Programul de transport interjudețean 2008-2011, pentru etapele de depunere a ofertelor, analiză de atribuire, cuprinse în pct. c-f din Program, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației pe care a formulat-o împotriva acestui act.

Motivează reclamanta că în data de 10.04.2008, a fost afișat pe site-ul, programul de transport interjudețean 2008-2011, prin care se restabilesc transportatorii câștigători pentru următorii 4 ani ai traseelor interjudețene afișate, cu care ocazie a observat că pentru o serie de curse din traseele pe care reclamanta le executa deja, au fost operate modificări ale capacităților de locuri pentru mijloacele de transport utilizate, de o manieră care să conducă la împiedicarea accesului liber al operatorilor la Program ce operau pe aceste trasee.

Spre exemplificare, este evocat traseul I- N și retur, cod 2337, respectiv cursele C-7, C-8 și C-11 ce apar în Program cu o capacitate de minim 23 locuri, deși de la înființare, toate cursele acestui traseu figurau cu capacitate de microbuz, fără a fi înregistrate solicitări de modificare a capacității vreuneia din cele 11 curse.

Arată reclamanta că legislația în vigoare nu prevede posibilitatea înlocuirii capacităților de transport în ziua afișării perioadei de ofertare a noului program și întrucât nu a fost înregistrată vreo solicitare de modificare a capacității celor două curse din cele 16, consideră ilegală stabilirea capacității de minim 23 locuri pentru cursele 7, 8 și 11 ale acestui traseu.

De asemenea, prin Programul de transport interjudețean 2008-2011 se introduce un nou traseu, - Tg. N - I -, cod 3031,fără a se ține seama că pe această existau deja 16 curse zilnice și un parcurs de 108 km Tg. N - I cod 23825, cu o cursă pe zi și un nr. de 17 stații pe o distanță de 130 km.

Consideră că au fost încălcate prevederile art. 6 lit. "a" din nr. 1892/2006, fiind ilegală introducerea noului traseu pe ruta Tg. N - I, cod 3031.

Conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, a înaintat autorității centrale a Programului, pârâta în cauză, plângere prealabilă, însă date fiind durata soluționării acesteia, ce se poate prelungi în timp, înțelege să formuleze prezenta cerere de suspendare, măsură a cărei urgență este demonstrată prin faptul că durata scurtă de depunere a ofertelor pentru trasee (15.04-20.04.2008), conduce la pericolul imposibilității depunerii ofertei după soluționarea acțiunii principale, întrucât chiar și în situația unui răspuns favorabil, nu s-ar mai putea repune în termenul de ofertare, iar pierderea acestor trasee ar destabiliza societatea din punct de vedere financiar.

În dovedirea cererii de suspendare sunt atașate în copie extras din privind desfășurarea atribuirii curselor de pe traseele interjudețene cuprinse în Programul de transport 2008-2011, plângerea prealabilă nr. 277/11.04.2008 împotriva Programului de transport rutier interjudețean 2008-2011 înregistrată la pârâtă sub nr. 2694/14.04.2008, adresa - Direcția Licențe Autorizări nr. 39648/18.03.2008 emisă reclamantei.

Pârâta prin întâmpinare invocă excepția inadmisibilității cererii de suspendare, motivat de faptul că actul atacat, - calendarul privind desfășurarea atribuirii curselor de pe traseele interjudețene cuprinse în Programul de transport interjudețean 2008-2011 -, nu se constituie ca act administrativ în sensul art. 2 (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci reprezintă doar o înștiințare a celor interesați cu privire la data la care va avea loc ședința de atribuire organizată de Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, în condițiile nr.OUG 73/2007.

De asemenea, Programul interjudețean 2005-2008 își încetează valabilitatea la 30.06.2008,conform Ordonanței 1/2005 ce modifică nr.OG 46/2004 privind valabilitatea programului de transport pentru traseele interjudețene, astfel că nu se poate susține că înștiințarea reprezentată de calendarul în litigiu, ar constitui un act administrativ cenzurabil de instanța de contencios administrativ.

Consideră de asemenea că excepția inadmisibilității cererii de suspendare este justificată și de neparcurgerea de reclamantă a procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ și respectiv art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât aceasta nu a depus la. vreo solicitare de revocare a calendarului în litigiu, plângerea înregistrată la nr. 2695/14.04.2008 având ca obiect Programul de transport interjudețean, iar nu de desfășurare a atribuirii curselor de pe traseele interjudețene.

Pe fondul cauzei arată pârâta că în speță nu sunt întrunite condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de suspendare a unui act administrativ, respectiv cazul justificat și dovedirea producerii unei pagube iminente.

Ori, din cuprinsul cererii de suspendare rezultă că reclamanta a făcut trimitere doar la aspecte ce țin de soluționarea în fond a cauzei, în condițiile în care calendarul în litigiu nu este de natură a-i îngrădi în vreun fel "posibilitatea de a depune oferte", acest drept fiindu-i în continuare recunoscut din moment ce are deschis dreptul de a participa la ședința de atribuire a traseelor interjudețene, organizată în format electronic de Agenția pentru serviciile Societății Informaționale din 30.04.2008, în condiții de liberă concurență, transparență și egalitate de tratament.

Consideră pârâta că programul de transport 2008-2011 are în vedere pentru traseele I - N, o capacitate de transport de minim 10 locuri, în condițiile în care programul în vigoare (2005-2008) deforma noțiunea de "autobuz", autovehiculul cu o capacitate de cel mult 22 persoane pe scaune, astfel că nu au existat modificări sub aspectul capacității de transport.

Cât privește noul traseu, I-Tg. N, cod 3031, acesta a fost introdus la cererea operatorului " COM", cerere ce nu putea fi respinsă fără a-i fi vătămate drepturile acestui operator, recunoscute în condițiile art. 1 din Legea nr. 102/2006 privind garantarea accesului liber și nediscriminatorii la piața transportului rutier, în cauză negăsindu-și aplicabilitatea prevederile art. 50(8) și art. 6 din nr. 1892/2006 invocate de reclamantă.

Având în vedere că reclamanta nu a probat condiția existenței unei"îndoieli puternice asupra legalității actului contestat", și nici presupusa pagubă iminentă invocată, solicită respingerea cererii de suspendare, cu atât mai mult cu cât eventuala admitere a unei atari cereri ar conduce la neefectuarea după data de 30.06.2008 a traseelor interjudețene, cu afectarea gravă atât a intereselor tuturor operatorilor de transport interjudețean, cât și a călătorilor ce beneficiază de acestea.

Curtea, verificând prioritar excepția de inadmisibilitate a cererii de suspendare, invocată de pârâtă, constată următoarele:

- întocmirea și afișarea pe site-ul a privind desfășurarea atribuirii curselor de pe traseele interjudețene cuprinse în Programul de transport interjudețean 2008-2011, se constituie ca etapă distinctă în procedura de achiziții publice, în sistem electronic pentru atribuirea electronică, a traseelor naționale din programele de transport prin serviciile regulate județene, efectuată de Agenția pentru serviciile Societății Informaționale, conform art. 2 lit. a) din nr.OUG 73/2007, situație în care actul premergător astfel emis, poate fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ pe timpul derulării procedurii de achiziții publice respective;

- în ce privește lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea constată însă că reclamanta a depus la. o "plângere prealabilă" înregistrată la nr. 2695/14.04.2008 "împotriva modificărilor de capacitate, respectiv a introducerii de noi trasee, impuse prin Programul de transport rutier interjudețean 2008-2011, afișat pe site-ul " pentru trei din cele 11 curse ale traseului I- N, pentru cursele C-13 și C-15 ale traseului I-Tg. N și respectiv pentru introducerea unui nou traseu Tg. N-I, cod 3031.

Ori, a cărui suspendare se solicită prin cererea de față cuprinde la lit. c) perioada de depunere a solicitărilor în format electronic, la lit. d) data de 20.04.2008 ca referință pentru acordarea punctajelor la criteriile de evaluare, și la lit. e) perioada cuprinsă între 20.04.2008-29.04.2008 până la ședința de atribuire, fără a se face vreo referire la vreo modificare de traseu din cele cuprinse în Programul de transport rutier 2008-2011, atacate cu plângerea prealabilă înregistrată la nr. 2695/14.04.2008 sus-evocată.

Numai că periodizarea procedurii de achiziții publice în litigiu, - determinată de expirarea actualului program de transport interjudețean la 30.06.2008 -, nu este de natură a vătăma în vreun fel, drepturile recunoscute de lege reclamantei privind participarea la această achiziție, nemulțumirea sa decurgând din conținutul Programului sub aspectul traseelor interjudețene scoase la licitație, iar nu asupra derulării în timp a procedurii. Faptul că procedura de soluționare a plângerii sale prealabile îndreptate împotriva Programului de transport rutier, sub aspectul traseelor scoase la licitație, respectiv soluționarea cauzei de contencios administrativ ce s-ar promova prin respingerea acestei plângeri de organul administrativ, ar putea conduce la depășirea termenului limită prevăzut în calendarul în litigiu, constituie un aspect ce putea fi rezolvat în cauza având ca obiect cenzurarea acestui Program, din moment ce organul administrativ pârât nu a fost sesizat prin plângerea prealabilă și cu privire la pretinsa nelegalitate a privind desfășurarea atribuirii curselor interjudețene, ca etapă distinctă a derulării Programului de transport 2008-2011.

Dar, chiar trecând peste aspectul de ordin procedural, al inadmisibilității cererii de suspendare a privind desfășurarea atribuirii curselor de pe traseele interjudețene, pentru lipsa procedurii prealabile adresate organului administrativ având un astfel de obiect, și pe fondul cauzei cererea se vădește a fi nefondată, pentru nedovedirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Astfel, "cazul bine justificat" nu poate fi reținut de instanță, în criticile aduse de reclamantă privind fondul Programului de transport interjudețean 2008-2011, iar nu calendarului întocmit pentru derularea programului, nefiind evidențiată vreo cauză de "îndoială puternică asupra legalității" acestui calendar, din moment ce acesta a urmărit derularea procedurii de atribuire a licențelor de transport, înainte de expirarea licențelor în vigoare, ce operează la 30.06.2008.

Nici condiția unei "pagube iminente" ce ar fi decurs din adoptarea acestui nu a fost probată în speță, din contră, eventuala depășirea a termenului de valabilitate a actualelor licențe ce operează la 30.06.2008, putând conduce la blocarea transportului interjudețean, astfel cum corect se arată de pârâtă.

Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, Curtea va proceda la respingerea cererii de suspendare a executării formulate de reclamanta "" I, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată suportate de pârâtă cu ocazia derulării prezentului litigiu, conform art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta "" I, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română.

Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 279,87 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.04.2008.-

PREȘEDINTE,

Grefier,

Red.

Tehnored.

23.04.2008

2 ex.-

Președinte:Aurelia Gheorghe
Judecători:Aurelia Gheorghe

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendarea executării silite. Speță. Decizia 85/2008. Curtea de Apel Iasi