Suspendarea executării silite. Speță. Decizia 910/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZ IA NR. 910
Ședința publică din data de 11 iulie 2008
PREȘEDINTE: Valentina Gheorghe
JUDECĂTORI: Valentina Gheorghe, Adrian Remus Ghiculescu Alexandrina
- -
Grefier - Nora
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de creditoarea SC INDUSTRIAL PARC SA, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în comuna, sat,-, județul P, împotriva Încheierii din 4 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata debitoareSC SRL,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în D,. 22,. 13,. 40, județul
Recursul a fost timbrat cu taxă de timbru în valoare de 10 lei cu chitanța nr. - din 9 iunie 2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dovezilor atașate la dosarul cauzei și anulate de instanță.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta creditoare SC INDUSTRIAL PARC SA prin consilier juridic, lipsă fiind intimata debitoare SC SRL.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Consilier juridic, pentru recurenta creditoare SC INDUSTRIAL PARC SA, depune la dosarul cauzei delegați și taxa de timbru în valoare de 10 lei cu chitanța nr. - din 9 iunie 2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dovezilor atașate la dosarul cauzei și anulate de instanță.
Arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului formulat împotriva unei încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei pentru sesizarea Curții Constituționale și o pune în discuția părților.
Consilier juridic, pentru recurenta creditoare SC INDUSTRIAL PARC SA, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova - Secția Comercială sub nr.2205/4.04.2008, creditoarea SC INDUSTRIAL PARC SA a chemat în judecată debitoarea SC SRL D, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună pe cale de ordonanță de plată, obligarea acesteia la plata sumei de 505.000 lei reprezentând penalități de întârziere.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul de vânzare nr.149/2006 prin care a vândut acesteia în vederea demolării/dezafectării bunuri rezultate din dezmembrarea echipamentelor instalațiilor și construcțiilor aferente grupurilor energetice dezafectate și casate din patrimoniul SC INDUSTRIAL PARC SA, având ca termen limită de finalizare 15 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Creditoarea a precizat că de la data de 19.10.2007 până la data de 29.01.2008, când între cele două societăți s-a încheiat actul adițional nr.5/29.01.2008 prin care s-a prelungit termenul contractual, SC SRL datorează societății creditoare, conform art.11.1 din contract penalități de 0,05 % pe zi de întârziere calculate la valoarea contractului în sumă de 505.000 lei.
A mai arătat creditoarea că a facturat această sumă și a predat debitoarei cu proces verbal nr.1171/05.09.2008, facturile nr.873/24.12.2007 și nr.978/29.01.2008 aferente acestei sume, dar debitoarea a returnat aceste facturi invocând prelungirea contractului, găsindu-se în evidențele societății cu un debit restant de 505.000 lei reprezentând penalități de întârziere calculate conform art.11.1 din contract.
În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OG 119/2007 privind măsurile pentru constatarea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
În temeiul art.115 pr.civilă debitoarea a formulat întâmpinare prin care a arătat că cererea formulată de creditoare nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de OUG 119/2007, referitor la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.
Totodată a arătat debitoarea că, în speță, nu este îndeplinită nici condiția specială de admisibilitate a cererii de declanșare a procedurii față de faptul că actul normativ nu se aplică penalităților contractuale așa cum sunt ele reglementate în contractul nr.149/2006.
În dovedirea susținerilor, părțile au depus la dosar înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 4.06.2008 debitoarea a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din OG 119/2007 cu modificările și completările ulterioare în măsura în care acestea contravin art.20 și art.24 din Constituție și art.6 din Convenția Europeană pentru Drepturilor Omului prin prisma și în măsura în care permit pronunțarea unei hotărâri judecătorești executorii fără ca partea chemată în judecată să poată formula vreo apărare efectivă.
În motivarea excepției se susține că dispozițiile Ordonanței Guvernului 119/2007, cu modificările și completările ulterioare, criticate prin excepție, sunt contrare prevederilor art.24 din Constituție, deoarece permit instanței de judecată să soluționeze o cauză fără a-și exercita obligația de aflare a adevărului, doar pe baza susținerilor subiective ale creditoarei, fără ca debitoarea să poată administra probe în apărare.
Se apreciază de asemenea, că apărarea exercitată pe calea cererii în anulare nu poate fi la fel de eficiență ca aceea de care ar beneficia într-o cale de atac prevăzută de dreptul comun.
Se mai susține că dispozițiile art.6 alin.2 din OG nr.5/2001 încalcă prevederile art.20 din Constituție cu raportare la art.6 pct.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care statuează dreptul la o judecată echitabilă. Încălcarea constă în aceea că dispozițiile legale criticate permit emiterea ordonanței cu somația de plată chiar și pe baza unor înscrisuri sub simpla semnătură a părților, fără ștampila societății semnatare, prevăd actualizarea cu rata inflației a sumei datorate, împreună cu dobânzile, majorările sau penalitățile și depunerea cererii în anulare a ordonanței la instanța la care funcționează judecătorul care a emis ordonanța.
Astfel, se arată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art.6 alin.2, având următorul cuprins "la cerere se anexează înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate și orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia.
Totodată, se apreciază că în susținerea excepției sunt dispozițiile art.10 "în cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanța va emite o somație de plată, în care se precizează suma și termenul de plată".
În susținerea excepției se invocă și dispozițiile art.13 alin.2 "cererea în anulare se soluționează de către instanța care a emis ordonanța de plată".
Se arată că apărarea exercitată pe calea acțiunii în anulare nu poate fiu la fel de eficientă ca aceea de care ar beneficia într-o cale de atac prevăzută de dreptul comun.
De asemenea, se precizează că excepția de neconstituționalitate este raportată la art.24 alin.1 din Constituția României și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Se apreciază că și prin faptul că hotărârea este și executorie se încalcă în mod flagrant art.24 alin.1 din Constituția României și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului.
Debitoarea mai arată că și în cazul în care se va susține în replică, că ar exista calea de atac a cererii în anulare, toarte acestea nu pot fi o justificare pentru îngrădirea dreptului persoanei la apărarea dreptului, a libertăților și a intereselor sale legitime consfințite de altfel de art.24 alin.1 din Constituția României și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului.
Se precizează de către debitoare că posibilitatea contestării executării acesteia nu poate constitui un argument pentru îngrădirea dreptului persoanei la apărarea dreptului, a libertăților și a intereselor sale legitime, mai ales că acestea sunt ulterioare situației în care drepturile și interesele legitime au fost încălcate.
Creditoarea a lăsat la aprecierea instanței cererea de sesizare a Curții Constituționale și o excepție de neconstituționalitate, fără să-și exprime vreun punct de vedere.
Verificând actele și lucrările dosarului, susținerile părților, precum și dispozițiile legale în materie, Tribunalul Prahova, prin încheierea din 4 iunie 2008, dispus sesizarea Curții Constituționale pentru a decide asupra excepției de neconstituționalitate invocată de SC SRL D și a suspendat cauza până la soluționarea excepției.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că:
Față de cererea de sesizare a Curții Constituționale și excepția de neconstituționalitate invocată de debitoarea SC SRL, instanța constată că excepția se referă la dispozițiile art.6 al.2, art.10 al.1 și de art.13 al.2 din OUG 119/2007, texte legale invocate de creditoare ca temei al cererii, alături de celelalte dispoziții ale actului normativ menționat.
Excepția privește dispoziții procedurale comerciale care au legătură cu soluționarea cauzei, fiind invocate de una dintre părți, dispoziții care nu au fost declarate neconstituționale până în prezent.
Tribunalul a reținut că sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate prev.de art.29 al.1-3 din Legea 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Textele legale a căror neconstituționalitate s-a solicitat a se constata instituie o procedură specială și accelerată, derogatorie de la normele procedurii civile, care urmărește recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații contractuale comerciale de plată a unor sume de bani.
Acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probă utilizabile la înscrisuri, în primă fază, completate ulterior cu declarațiile date de părți, limitarea fiind deopotrivă valabilă pentru ambele părți, în condiții identice pentru exercitarea dreptului la apărare. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părți urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun.
Întrucât ordonanța de plată ce urmează a fi emisă de predător se va referi doar la obligații de plată a unor sume de bani rezultate din înscrisuri comerciale însușite de părți este justificată cerința ca dovada acestora să se facă prin înscrisuri. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părți urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Limitarea este deopotrivă valabila pentru ambele părți, ele având condiții identice pentru exercitarea dreptului la apărare.
Mai reține tribunalul în ce privește critica de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale, față de disp.art.24 din Constituție, că este de observat faptul că exercitarea dreptului la apărare nu este limitată, ci, dimpotrivă este asigurată prin reglementarea în art.13 din ordonanță a posibilității de a formula cerere în anulare împotriva ordonanței prin care judecătorul a admis integral sau în parte cererea creditorului, cale de atac în cadrul căreia debitorul poate folosi în apărare toate mijloacele legale de probă.
De altfel, și art.10 din același act normativ prevede că instanța va emite ordonanța de plată pe baza înscrisurilor, a declarațiilor părților precum și a "celorlalte probe administrate", iar cererea în anulare reprezintă o cale de atac împotriva ordonanței, astfel că, împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun, nu relevă nici un aspect de neconstituționalitate, fiind în deplină concordanță cu art.129 din Constituție.
La termenul de judecata din 11 iulie 2008, Curtea a invocat din oficiu inadmisibilitatea recursului, raportat la disp. art. 29 alin.6 din Legea 47/1992.
Examinand incheierea recurata prin prisma exceptiei invocate, a actelor si lucrarilor dosarului, dar si a dispozitiilor legale incidente in cauza, Curtea constata ca recursul este inadmisibil, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit disp. art. 29 alin.6 din Legea 47/1992, este supusa recursului incheierea prin care instanta in fata careia s-a invocat o exceptie de neconstitutionalitate, o apreciaza ca inadmisibila si respinge cererea de sesizare a Curtii Constitutionale.
In cauza, instanta de fond a apreciat ca fiind indeplinite conditiile de admisibilitate prevazute de disp. art. 29 si a trimis cauza Curtii Constitutionale, spre competenta solutionare a exceptiei invocate.
Prin urmare, se constata ca, in cauza, incheierea recurata nu se circumscrie dispozitiilor art. 29 alin.6 din Legea 47/1992, legea neprevazand posibilitatea atacarii cu recurs a unei asemenea incheieri.
Pentru aceste considerente, in temeiul disp. Art. 312.proc.civ. Curtea va respinge recursul ca inadmisibil, mentinand ca legala si temeinica incheierea instantei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de creditoarea SC INDUSTRIAL PARC SA, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în comuna, sat,-, județul P, împotriva Încheierii din 4 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata debitoareSC SRL,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în D,. 22,. 13,. 40, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iulie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Valentina Gheorghe, Adrian Remus Ghiculescu Alexandrina
- - - - -
Grefier,
Nora
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red
2 ex/16 iulie 2008
Dosar fond - Tribunalul Prahova
Jud. fond
Președinte:Valentina GheorgheJudecători:Valentina Gheorghe, Adrian Remus Ghiculescu Alexandrina
