Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 93/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANTA SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

ÎNCHEIERE Nr.93/CA

Ședința CAMEREI DE CONSILIU de la 18 Iulie 2008 Completul compus din: PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere Grefier - -

Pe rol, judecarea cauzei comerciale formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în B,--61, sector 6 și cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat, din B,-,.4, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN T, cu sediul în T,-, județ T, având ca obiect suspendare provizorie a executării.

Prezenta cerere se soluționează fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea este motivată și timbrată cu 0,30 lei timbru judiciar și cu 40 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.- din 15 iulie 2008.

Curtea, rămâne în pronunțare asupra cererii de suspendare provizorie a executării.

CURTEA:

Asupra cererii de suspendare provizorie de față, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța - Secția comercială și înregistrată sub nr. 1415/36/15.05.2008, reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN Tas olicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să se dispună suspendarea provizorie a executării deciziei nr.2679/C3/2446/19.06.2008, până la soluționarea dosarului nr- aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, cu termen de judecată la data de 13.08.2008, în temeiul dispozițiilor art.284 din OG nr.34/1996 și art.581 cod pr.civilă.

Motivând cererea, reclamanta învederează în esență că, prin decizia nr. 2679/C3/2446/19.06.2008 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor s-a dispus respingerea contestației formulată de reclamantă și continuarea procedurii de atribuire prin stabilirea unui nou termen de depunere a ofertelor cel puțin egal cu 41 de zile de la data comunicării.


Reclamanta a înțeles să conteste decizia autorității contractante de modificare a factorilor de evaluare, astfel cum i-a fost transmisă prin adresa nr. 5327/ 23.05.2008.

După modificarea comunicată prin adresa nr.5327/23.05.2008, autoritatea contractantă modifică factorii de evaluare renunțând la criteriul "nivel tehnic", iar punctajul aferent acestui criteriu a fost redistribuit factorilor de evaluare rămași, modificându-se punctajul aferent, respectiv 80 puncte pentru prețul ofertei și 20 de puncte pentru perioada de garanție a lucrării.

Consideră reclamanta că autoritatea contractantă, prin măsura dispusă, a săvârșit abateri grave de la dispozițiile legale imperative, încălcând atât principiile enunțate la art.2 alin.2, cât și dispozițiile art.199 alin.3 din OUG nr. 34/2006.

în concluzie, susține reclamanta, prin adresa nr.5327/23.05.2008, autoritatea contractantă nu a completat anunțul de participare, așa cum se pretinde, ci a modificat în mod efectiv factorii de evaluare și ponderile relative ale acestora, fapt cu consecințe directe asupra algoritmului de calcul și a determinării ofertei câștigătoare.

Urgența măsurii desuspendare provizorie a executării deciziei nr. 2679/ C3/2446 din 19.06.2008 este dată de faptul că autoritatea contractantă a stabilit termenul de depunere a ofertelor pentru data de 11.08.2008.

Arată reclamanta că, în condițiile în care termenul de depunere a ofertelor a fost stabilit de autoritatea contractantă Consiliul Județean T pentru data de 11.08.2008, iar termenul acordat în dosarul nr- este în data de 13.08.2008, este evidentă imposibilitatea obținerii măsurii suspendării executării deciziei pronunțate de.

Alăturat cererii reclamanta a depus:

- dovada achitării cauțiunii în cuantum de 500 RON, conform recipisei de consemnare CEC Bank nr.-/1 din 11.07.2008;

- copia acțiunii înregistrate pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr-;

- xerocopia cererii de suspendarea executării deciziei nr.2679/ C3/ 2446 din 19.06.2008, emisă de.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile art.280 Cod pr.civilă, cu referire la art.403 și cu aplicarea art.581 Cod pr.civilă, Curtea admite cererea de suspendare provizorie a executării Deciziei nr.2679/ C3/2446 din 19.06.2008, emisă de Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor până la soluționarea plângerii promovate împotriva deciziei, înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr-, cu termen la 13.08.2008, pentru următoarele considerente în esență:

Conform art.284 din OG nr.34/2006: "la cerere, instanța poate dispune suspendarea procedurii de atribuire și/sau a deciziei Consiliului, până la soluționarea plângerii formulate împotriva deciziei Consiliului".

S-a procedat la reproducerea textului de lege deoarece, Curtea urmează a examina pe de o parte îndeplinirea condițiilor necesare admiterii unei cereri de suspendare provizorie a executării unei hotărâri, iar pe de altă parte condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri din perspectiva art.581 Cod pr.civilă, cu mențiunea că, ambele texte de lege au fost fundamentul promovării cererii.

Astfel, se reține că, în speță sunt întrunite condițiile impuse de dispozițiile art. 284 Cod pr.civilă, în sensul că:

- s-a promovat plângere împotriva deciziei nr. 2679/C3/2446/19.06.2008 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în cadrul căruia s-a solicitat suspendarea executării deciziei, până la soluționarea plângerii;

- s-a achitat cauțiune în valoare de 500 RON pentru care s-a făcut dovada cu recipisa de consemnare CEC Bank nr.-/1 din 11.07.2008, în sumă de 500,00 RON Așa fiind, Curtea constată că, în speță sunt întrunite condițiile pentru admiterea cererii deduse judecății, aceasta cu atât mai mult cu cât, cererea se solicită a fi judecată pe calea ordonanței președințiale prevăzută de art.581, în procedură contencioasă, ce-are menirea obținerii rapide din partea instanței competente, în cazuri urgente, o hotărâre provizorie numită ordonanță președințială.

Ca procedură specială, ordonanța președințială implică prin definiție întrunirea unor condiții specifice de admisibilitate, care apar ca fiind generale, raportate la cazurile particulare pentru care legea de procedură sau legi speciale prevăd posibilitatea de a recurge la o astfel de cale.

în sensul art.581 al.l Cod pr.civilă "instanța va putea să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări".

Pentru toate considerentele sus-expuse, admițând cererea, Curtea dispune suspendarea provizorie a executării a deciziei nr. 2679/ C3/2446 din 19.06.2008 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, până la soluționarea plângerii formulate împotriva deciziei înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr-, cu termen la 13.08.2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

Admite cererea formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în B,--61, sector 6 și cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat, din B,-,.4, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN T, cu sediul în T,-, județ T, având ca obiect suspendare provizorie a executării.

în temeiul art.284 din OG nr.34/2006. Dispune suspendarea provizorie a Deciziei 2679/C3/2446/19.06.2008 emisă de până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul plângerii, înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr-, cu termen de judecată la 13 august 2008.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 18 Iulie 2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Jud.red.--/l8.07.2008 Tehnored.-Gref.CV 18.07.2008

Președinte:Georgiana Pulbere
Judecători:Georgiana Pulbere

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 93/2008. Curtea de Apel Constanta