Suspendarea executării silite. Speță. Decizia 950/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 950/2008
Ședința publică de la 16 aprilie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU - MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE împotriva sentinței civile nr. 581/CA/2007 din 21.12.2007 pronunțată în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta - -, având ca obiect suspendare provizorie a executării.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146 /1997 coroborat cu art. 229 din OG nr. 92/2003.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de 9 aprilie 2008, conform celor consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 581/CA/2007 din data de 21 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N - Secția comercială și contencios administrativ, în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, dispunându-se suspendarea executării deciziei de impunere nr. 17.199/23.10.2007 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu, până la soluționarea irevocabilă a contestației formulate de petentă împotriva actului administrativ fiscal, iar în consecință s-a stabilit în sarcina contestatoarei o cauțiune de 20.000 lei (RON).
În urma examinării actelor și lucrărilor din dosar, prin prisma dispozițiilor legale în materie, tribunalul a constatat că este întemeiată cererea reclamantei admițând-o ca atare.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 205 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală,(OG nr. 92/2003) împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
La art. 215 alin. 1 din același act normativ, se prevede că "introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal", iar la art. 215 alin. 2, se prevede că "dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20 % din cuantumul sumei contestate...".
Pe de altă parte, conform art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poată să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.".
Din conținutul cererii formulate de petentă, care invocă în cerere, în mod expres, dispozițiile art. 215 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală și art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dar și din precizarea făcută expres în fața instanței de către reprezentantul petentei, rezultă în mod neechivoc că obiectul cererii este suspendarea actului administrativ fiscal, respectiv a deciziei de impunere nr. 17.199/23.10.2007 emisă de intimata
Tribunalul a apreciat că există motive temeinice dintre cele prevăzute la art. 14 lin. 1 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea actului administrativ fiscal, apreciind că atât suma mare ce ar putea fi executată prin executare silită, dar și faptul că societatea a tăcut dovada că are operațiuni de plată în derulare conform cecurilor depuse în copie la dosar, precum și faptul că a făcut dovada existenței unor contracte importante în derulare și, nu în ultimul rând, faptul că are un contract de credit cu termen la 10 mai 2011, pentru o sumă de 228.000 euro.
Ceea ce justifică existența temeiurilor de suspendare a executării este și faptul că la data de 14.05.2007, sub nr. 5.841 intimata a emis certificatul de atestare privind obligațiile la Fondul pentru mediu, din care rezultă că la data respectivă petenta nu era în evidență cu obligații restante la acest fond și, ca atare, stabilirea ulterioară a unor obligații de plată pentru o perioadă cu mult anterioară emiterii acestui certificat, respectiv pentru perioada 07 iunie 2002 - 31 decembrie 2003, pune sub semnul unei incertitudini realitatea și legalitatea actului administrativ fiscal atacat, această situație urmând a fi clarificată după soluționarea contestației actului administrativ, în condițiile legii.
În baza prevederilor art. 215 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală, instanța a obligat-o pe petentă la plata cauțiunii de 20.000 lei, reprezentând cca. 5 % din valoarea sumei contestate și această cauțiune a fost consemnată la. în aceeași dată, recipisa de consemnare nr. -/1 fiind depusă în copie la dosar, iar originalul s-a depus spre păstrare la Registrul de valori al Tribunalului Bistrița -
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către pârâta Administrația Fondului pentru Mediu (), solicitându-se admiterea lui, cu consecința modificării hotărârii atacate în sensul respingerii cererii reclamantei.
În motivare s-a arătat că prin cererea de suspendare a executării silite, a solicitat "suspendarea executării silite a sumei de 438.040 lei stabilită prin decizia de impunere nr. 17.199/23.10.2007, în baza căreia s-a emis titlul executoriu nr. 774/22.11.2007, care, la rândul său, a stat la baza emiterii somației 19.840/22.11.2007". La termenul din 21.12.2007, instanța de fond a rămas în pronunțare asupra cererii, prin sentința civilă nr. 581/CA/2007 admițând cererea reclamantei și dispunând suspendarea executării deciziei de impunere nr. 17.199/23.10.2007, până la soluționarea irevocabilă a contestației formulată de petentă împotriva actului administrativ fiscal.
Considerând hotărârea pronunțată ca fiind nelegală și netemeinică, au formulate următoarele motive de recurs:
Instanța de fond a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut. Astfel, prin acțiune reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor administrative atacate "până la pronunțarea instanței de fond cu privire la criticile aduse actului administrativ fiscal contestat", conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 pe care îl indică ca fiind temeiul de drept al cererii. Cu toate acestea, în dispozitivul hotărârii, instanța de fond a admis suspendarea executării actelor administrative atacate "până la soluționarea irevocabilă a contestației formulată de petentă împotriva actului administrativ fiscal".
Rezultă, fără dubiu, că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității procesuale, fiind în situația unui lus p. petita. Acest fapt constituie motiv de recurs, potrivit art. 304 pct. 6..proc. civ.
În al doilea rând, hotărârea instanței de fond nu este motivată în sensul art. 304 pct. 7. proc. civ.
Astfel, în cauză erau aplicabile prevederile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 215 alin. 2 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care precizează că "instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20%din cuantumul sumei contestate". Atât subscrisa cât și petenta au solicitat stabilirea cauțiunii.
În sentința atacată apare o contrarietate flagrantă între considerente și dispozitiv, în sensul în care în considerente se precizează că "instanța a obligat-o pe petentă la plata cauțiunii de 20.000 lei, reprezentând cca. 5% din valoarea sumei contestate și această cauțiune a fost consemnată la CEC în aceeași dată, recipisa de consemnare nr. -/1 fiind depusă în copie la dosar iar originalul s-a depus spre păstrare la Registrul de valori al Tribunalului Bistrița -N", iar în dispozitiv se consemnează că "stabilește în sarcina contestatoarei o cauțiune de 20.000 lei ce se va consemna la o bancă, iar recipisa de consemnare se va depune la dosar", fapt ce constituie motiv de recurs potrivit art. 304 pct. 7.pr.civ.
În plus, în situația în care instanța de fond a pronunțat sentința de admitere a cererii înainte de depunerea cauțiuni în cuantumul fixat semnifică că s-a pronunțat cu neobservarea cerințelor de legalitate pentru admisibilitate, fiind în prezența unei nulități absolute, deoarece este vorba de încălcarea unor norme imperative. Vătămarea produsă recurentei, respectiv consemnarea unei sume care ar putea acoperi doar o parte nesemnificativă din debitul stabilit, este evidentă și poate fi acoperită decât prin desființarea sentinței atacate.
În al treilea rând, hotărârea instanței de fond este nelegală pentru considerentul că a fost dată fără temei legal și cu încălcarea legii.
În soluționarea cauzei, instanța de fond a apreciat în mod eronat că sunt întrunite condițiile suspendării actului administrativ atacat. Executarea actului administrativ fiscal nu poate fi suspendată dacă reclamantul nu probează,pe de o parte, existența unui caz bine justificat, iar pe de altă parte, iminența produceri unei pagube. În situația de față, reclamanta nu a probat împrejurări de fapt și de drept de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului atacat și nici o pagubă iminentă în patrimoniul său. Cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către persoana care a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal și care este datoare să propună și să administreze dovezi concludente din care să rezulte existența cumulativă a celor două condiții.
Împrejurarea că, prin cuantumul ridicat al sumei, executarea actelor fiscale atacate ar perturba grav activitatea economică a societății, nu este de natură a satisface cerințele legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal. La dosar nu există fotocopii ale documentelor contabile din care să rezulte cifra de afaceri, fluxurile financiare etc, astfel în cât instanța să fie în măsură să aprecieze dacă măsura executării actelor atacate ar duce la un prejudiciu pentru reclamantă.
În aceste condiții, se apreciază că instanța de fond a pronunțat suspendarea executării actelor administrative atacate, deși cererea reclamantei nu a fost probată.
În altă ordine de idei, în favoarea actelor administrative fiscale funcționează prezumția de legalitate, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile contrare, astfel că nu se poate susține, cu temei legal, că punerea în executare a unui act administrativ va produce, prin ea însăși, o pagubă în dauna persoanei vizate. Existența unui caz justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal care este emis pe baza legii, iar reclamanta nu a motivat existența unei astfel de îndoieli în privința legalității actului administrativ atacat.
S-a preciat că instanța de fond a reținut în mod eronat că se pune "sub semnul incertitudinii realitatea și legalitatea actului administrativ fiscal atacat". Practic, în afară de susținerea reclamantei cum că nu ar datora suma în cauză, instanța nu a avut alte argumente pentru a hotărî că legalitatea actului este pusă sub îndoială.
Mai mult, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că argumentele aduse de către reclamantă în sprijinul cererii privesc fondul cauzei, iar apărările de fond invocate în acțiunea în contencios administrativ nu pot fi examinate la judecarea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține că el este fondat, urmând a fi admis în baza disp art. 312 alin. 1 teza I pr.civ. cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actelor administrativ-fiscale emise de către pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, respectiv a deciziei de impune nr. 17.199 din 23.10.2007, prin care au fost stabilite sume datorate Fondului pentru mediu, în cuantum total de 4.380.400.000 lei vechi.
În condițiile în care a fost demarată procedura de executare silită împotriva reclamantei, iar aceasta a contestat decizia de impunere emisă, în conformitate cu prev. Codului d e procedură fiscală, văzând și dispozițiile art. 215 alin. 2 din acest act normativ, reclamanta s-a considerat îndreptățită la suspendarea executării actului contestat, relevând faptul că procedurile de executare ar duce la intrarea în incapacitate de plată, date fiind numeroasele sale contracte aflate în curs de executare, cu consecința disponibilizării unui număr important de salariați.
Prima instanță a admis cererea, considerând că situația specială relevată de reclamantă și atestată prin probațiunea administrată justifică aplicarea prev. art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În recursul declarat sunt invocate următoarele motive:
Încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 6.pr.civ. prima instanță acordând mai mult decât s-a cerut, în condițiile în care a dispus suspendarea actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a contestației formulate de reclamantă împotriva acestui act, deși s-a solicitat ca suspendarea să fie limitată în timp, până la momentul pronunțării instanței de fond.
Curtea constată că acest motiv este întemeiat, el ducând la modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul dispunerii suspendării executării deciziei de impunere nr. 17.199 din 23.10.2007, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a dispune astfel, au fost luate în considerare dispozițiile art. 312 alin. 3 teza I pr.civ. precum și cele ale art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 215 alin. 2.pr.fiscală.
Astfel, articolul 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ unilateral, trebuie să existe un caz bine justificat, corelativ cu necesitatea prevenirii unei pagube iminente, suspendarea putându-se dispune pe acest temei doar până la pronunțarea instanței de fond.
În acest context apare ca nelegală soluția primei instanțe prin care suspendarea a fost dispusă până la soluționarea irevocabilă a contestației îndreptate împotriva actului considerat nelegal, aceasta făcând o greșită aplicare a legii.
În privința celorlalte două motive de recurs invocate, referitoare la modul de stabilire al cauțiunii și la nelegalitatea suspendării actului, Curtea reține că ele sunt nefondate, urmând ca restul dispozițiilor sentinței recurate să fie menținute.
Primul dintre aceste motive se referă la nemotivarea dispoziției referitoare la stabilirea cauțiunii, prin prisma contradicției între considerente și dispozitiv, însă el nu este incident speței, relevantă fiind doar stabilirea, în limitele legale, a cauțiunii, precum și depunerea efectivă a recipisei de consemnare nr. -/1/21.12.2007, la dosarul cauzei ( 154, dosar fond).
Din analiza acestui ultim înscris rezultă că suma de 20.000 lei a fost achitată chiar în ziua pronunțării sentinței recurate, din modul de redactare al dispozitivului reieșind faptul că prima instanță a apreciat că depunerea cauțiunii este o condiție prealabilă și obligatorie pentru dispunerea suspendării executării actului administrativ-fiscal, iar având în vedere faptul că aceasta a fost consemnată în ziua pronunțării hotărârii, pârâta nu este în măsură să invoce vreo încălcare a drepturilor sale sau a interesului public prin modul în care s-a derulat, cu referire la această chestiune, procesul de fond.
Recurenta critică hotărârea și prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9.pr.civ. considerând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prev. art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Se arată că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții la care s-a făcut referire și mai sus, cuantumul ridicat al sumei datorate de reclamantă nefiind o justificare suficientă a suspendării.
Cerințele cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente, în opinia Curții, au fost corect apreciate în speță de către prima instanță, întrucât această ultimă condiție este reliefată prin disp. art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004, ca fiind un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public, definiția cazului bine justificat fiind dată de prev. art. 2 alin. 1 lit. t din același act normativ, în sensul în care acesta este o împrejurare legală de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ.
Această îndoială serioasă a fost apreciată în cauză prin prisma certificatului de atestare privind obligațiile la Fondul de mediu, emis de către pârâtă la data de 14.05.2007, care relevă faptul că, la 11.05.2007 reclamanta nu avea datorii la Fondul pentru mediu, referindu-se implicit și la perioada controlată.
În mod corect s-a luat în considerare, în consecință, faptul că, prin modul de expunere al circumstanțele de fapt ale cauzei, s-a creat un dubiu asupra legalității actului administrativ, cu atât mai mult cu cât anterior pârâta a verificat societatea reclamantă prin prisma obligațiilor sale financiare, în această ipoteză fiind îndreptățită apelarea la disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Este adevărat faptul că actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, care nu poate face obiectul analizei instanței investită cu soluționarea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, însă nu este mai puțin adevărat faptul că această măsură trebuie privită ca fiind una de conservare, care se justifică în acele situații în care executarea actului ar fi de natură să producă o pagubă iminentă.
Or, în speță este incontestabil că, prin urmarea procedurilor de executare silită prefigurate prin somația nr. 19.840/22.11.2007, s-ar crea pentru reclamantă un prejudiciu cert, în condițiile în care suma de 438.040 lei este una consistentă, fiind credibilă afirmația conform căreia executarea silită ar avea drept consecință intrarea societății în incapacitate de plată.
Pentru a dispune astfel, Curtea achiesează la cele reținute de către prima instanță cu referire la situația specifică a reclamantei, atestată prin operațiunile de plată aflate în derulare (cec-uri), prin contractele încheiate, printre care și cel de credit, angajat pentru suma de 228.000 euro.
În aceste circumstanțe, aducerea la îndeplinire a dispozițiilor actului administrativ înainte de exercitarea de către instanță a controlului de legalitate, este de natură să producă consecințe greu sau imposibil de înlăturat în cazul anulării actului, nefiind de neglijat nici consecințele sociale pe care le-ar avea necesitatea disponibilizării personalului angajat.
În consecință, recursul declarat de către pârâtă va fi admis conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU B împotriva sentinței civile nr. 581 din 21 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o modifică în parte în sensul că dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 171.999/23.10.2007 emisă de ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, până la pronunțarea instanței de fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact:/3 ex./ 16.05.2008.
Jud.fond:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ÎNCHEIERE CIVILĂ
Ședința camerei de consiliu din 16 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Pe rol fiind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 950/16.04.2008, sesizate din oficiu.
Soluționarea cererii s-a făcut fără citarea părților.
CURTEA:
Instanța s-a sesizat din oficiu cu privire la necesitatea îndreptării erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 950/2008, în sensul de a se menționa corect numărul actului administrativ-fiscal a cărui suspendare a fost dispusă de către prima instanță, respectiv decizia de impunere nr. 17.199 din 23.10.2007, în loc de decizia de impunere nr. 171.999 din 23.10.2007, cum greșit s-a menționat.
Examinând aspectele sesizate prin prisma dispozițiilor art. 281.pr.civ. care stipulează că erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si susținerile părtilor sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotărâri sau incheieri pot fi indreptate din oficiu sau la cerere, Curtea apreciază ele pot fi remediate pe această cale, și în consecință va dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 950/2008, în sensul că se va dispune menționarea corectă a numărului actului administrativ-fiscal a cărui suspendare a fost dispusă de către prima instanță, respectiv decizia de impunere nr. 17.199 din 23.10.2007, emisă de către ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, în loc de decizia de impunere nr. 171.999 din 23.10.2007, cum greșit s-a menționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 950/2008, pronunțate la data de 16 aprilie 2008 în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, în sensul că se va dispune menționarea corectă a numărului actului administrativ-fiscal a cărui suspendare a fost dispusă de către prima instanță, respectiv decizia de impunere nr. 17.199 din 23.10.2007, emisă de către ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, în loc de decizia de impunere nr. 171.999 din 23.10.2007, cum greșit s-a menționat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Augusta Chichișan
