Suspendarea executării silite. Speță. Sentința 96/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Sentința comercială nr. 96

Ședința publică de la 04 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Barna Prisăcaru Mihaela Ioana

GREFIER: - -

====

Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe reclamanta ""- și pe pârâta ""-, având ca obiect - suspendare, pe cale de ordonanță președințială a executării sentinței comerciale nr. 1453/ 31. 01. 2008 pronunțată de Tribunalul Călărași.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, reprezentată de avocat, cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 67639/14. 05. 2008, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Reclamanta, prin avocat, depune la dosar recipisa de consemnare nr. -/1 din 28. 05. 2008, reprezentând cauțiune în cuantum de 70 000 RON și un set de înscrisuri.

În temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 150 Cod procedură civilă, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare provizorie.

Reclamanta, prin avocat, pune concluzii de admitere a cererii de suspendare provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulată în cadrul apelului, susținând că urgența este justificată de faptul că, conturile au fost poprite, iar activitatea societății ar fi prejudiciată datorită specificul acestei activități.

CURTEA:

Prin acțiunea înregistrată la 13.05.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând pe cale de ordonanță președințială suspendarea a executării Sentinței comerciale nr.1453/31.01.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași până la judecarea cererii de suspendare formulată de reclamantă odată cu apelul declarat.

În motivare, s-a arătat că a început executarea silită a sentinței până la înființarea popririi asupra conturilor deținute de reclamantă, executare care aduce prejudicii societății reclamante prin faptul că nu mai poate beneficia de ajutor de stat sub forma acordării unui credit agricol.

Ca urmare a blocării conturilor, reclamanta se află în imposibilitatea de a obține creditul, de a efectua plăți și de a onora un număr însemnat de obligații comerciale.

Această situație va conduce la înregistrarea societății în Centrala Incidentelor de Plată, existând chiar riscul ajungerii în stare de insolvență.

Vremelnicia măsurii este justificată de soluționarea cererii până la soluționarea cererii de suspendare accesorie apelului.

În drept, au fost invocate art.280 alin.5 raportat la art.581 Cod procedură civilă.

La dosar, au fost depuse: copia Sentinței comerciale nr.1453/31.01.2008, copia cererii de apel, cauțiunea, adresa de înființare a popririi nr.126/24.04.2008, date oferite de Oficiul Național al Registrului Comerțului, alte înscrisuri.

Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Asupra cererii de suspendare a executării sentinței:

Conform art.280 alin.5 Cod procedură civilă, ână p. la dezlegarea cererii de suspendare aceasta va putea fi încuviințată vremelnic, prin ordonanță președințială, chiar înainte de sosirea dosarului.

Cererea întemeiată pe ordonanță președințială trebuie să îndeplinească următoarele condiții, în mod cumulativ: urgența, vremelnicia, neprejudecarea fondului.

În ceea ce privește urgența măsurii, aceasta este satisfăcută prin prisma imposibilității societății de a obține credit agricol și pericolul de a fi supus prevederilor referitoare la incidentul de plată sau chiar a riscului ajungerii în stare de insolvență.

Referitor la condiția vremelniciei, și aceasta este îndeplinită, întrucât măsura se solicită a fi luată până la soluționarea cererii de suspendare accesorie apelului declarat.

Cât privește condiția neprejudecării fondului, Curtea o va constata neîndeplinită pentru următoarele motive:

Când se rezolvă o cerere de ordonanță președințială, instanța nu va cerceta fondul dreptului disputat între părți, dar, pentru ca soluția să nu fie arbitrară, va cerceta aparența acestui drept.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, Curtea reține că reclamanta nu a indicat nici un motiv în fapt sau în drept care să probeze că aparența de drept este în favoarea sa.

Simpla cerere având ca obiect suspendarea a executării silite, justificată pe caracterul urgent și temporar al măsurii, în lipsa motivării și justificării că aparența de drept este în favoarea sa, nu poate conduce la admiterea acțiunii formulate.

Suspendarea a executării hotărârii întemeiată pe dispozițiile art.280 alin.5 Cod procedură civilă reprezintă o excepție de la forța executorie a hotărârii judecătorești pronunțate în materie comercială și poate fi luată numai pentru motive excepționale, prbate, ce țin de aparența dreptului dedus judecății.

De altfel, reclamanta nu a prezentat, în cadrul administrării dovezii cu înscrisuri, nici măcar dezvoltarea motivelor de apel pentru a putea "pipăi" ceea ce a nemulțumit, în concret, apelantul în privința hotărârii pe care o contestă.

Hotărârea judecătorească se bucură de autoritate de lucru judecat relativă, ceea ce înseamnă că, până la soluționarea irevocabilă a litigiului, exprimă adevărul în ceea ce privește situația de fapt și de drept reținută.

În consecință, pentru motivele reținute, Curtea va constata cererea nefondată și o va respinge, conform art.280 alin.5 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de suspendare a executării sentinței comerciale nr.1453/ 31.010.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- formulată pe cale de ordonanță președințială de reclamanta ""- cu sediul în comuna, județul C, în contradictoriu cu pârâta ""- cu sediul în municipiul B,-, județul B, ca nefondată.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2008.

Președinte,

--- - -

Grefier,

- -

Red.Jud./05.06.2008

Tehnored. 4 ex, 06.06.2008

Președinte:Barna Prisăcaru Mihaela Ioana
Judecători:Barna Prisăcaru Mihaela Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendarea executării silite. Speță. Sentința 96/2008. Curtea de Apel Bucuresti