Suspendarea executării silite. Speță. Sentința 98/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Numr intern 1765/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIAL
SENTINȚA COMERCIAL Nr. 98
Ședința public de la 10 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
Grefier ---
***********
Pe rol soluționarea cererii formulat de petenta SC ROMÂNIA SRL privind suspendarea, pe cale de ordonanț președințial, a executrii Sentinței comerciale nr.7603/18.02.2009 pronunțat de Secția a VI-a Comercial a Tribunalului Bucure ști în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC TV SRL.
Cererea se judec fr citarea prților.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz faptul c petenta a depus la dosar dovada consemnrii cauțiunii în valoare de 225.968 lei (RON), respectiv de consemnare nr.-/1 din data de 05.08.2009 emis de - Unitatea, dup care:
Se prezint în instanț petenta prin avocat, care solicit admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulat și motivat, în temeiul înscrisurilor depuse la dosar în susținere.
Curtea reține cererea în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrat la data de 20.07.2009 pe rolul Curții de APEL BUCURE ȘTI - Secția a Va Comercial, petenta SC ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu intimata SC TV SRL ca pe cale de ordonanț președințial, în temeiul art. 280 alin. 5 din Codul d e procedur civil coroborat cu art. 581 și urmtoarele din Codul d e procedur civil s dispun suspendarea provizorie executrii sentinței comerciale nr.7603/18.05.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a comercial în dosarul nr- pân la soluționarea cererii de suspendare a executrii aceleași hotrâri formulat în cadrul apelului declarat împotriva acestei sentințe.
În motivarea cererii, petenta susține c prin sentința a crei executare se solicit a fi suspendat, petenta în calitate de pârât a fost obligat la plata sumei de 2.259.680 lei reprezentând tax de licenț în baza unui contract de servicii având drept obiect preluarea în scopul retransmiterii a emisiunilor unei televiziuni. Cum potrivit art. 278 alin. 1 și art. 7208din Codul d e procedur civil hotrârea în materie comercial este executorie, iar împotriva acesteia pârâta a declarat apel și a solicitat și suspendarea executrii vremelnice a hotrârii atacate, în temeiul art. 280 alin. 5 din Codul d e procedur civil, petenta consider c sunt îndeplinite condițiile suspendarea provizorie pe cale de ordonanț președințial.
Astfel, urgența msurii este justificat de petent, de împrejurarea c suma la care pârâta a fost obligat este cu mult mai mare decât capitalul social al reclamantei, iar în situația în care hotrârea apelat ar fi schimbat în tot c urmare a soluționrii apelului, reclamanta nu ar mai putea obține o întoarcere a executrii cu privire la o atare sum.
Petenta mai susține c suspendarea executrii se impune și pentru aceea c hotrârea instanței de fond se bazeaz pe o factur rezultat în urma svârșirii unui fals în înscrisuri prin antedatare, având drept cauz evaziunea fiscal pentru TVA aferent acesteia.
Caracterul vremelnic al msurii rezult din faptul c durata msurii este limitat pân la soluționarea cererii de suspendare din cadrul apelului.
În fine, în ce privește neprejudecarea fondului petenta susține c aceasta a declarat apel împotriva hotrârii, prin care a invocat motive și a depus documente relevante, solicitând în cadrul apelului și suspendarea executrii pân la soluționarea sa, astfel c în cauza de faț se solicit instanței doar s "pipie" fondul cauzei.
La dosar s-au depus înscrisuri.
La termenul de judecat din 10.08.2009, petenta a depus la dosarul cauzei dovada achitrii cauțiunii în valoare de 225.968 lei (RON), respectiv de consemnare nr.-/1 din data de 05.08.2009 emis de - Unitatea, astfel cum a fost fixat prin rezoluție odat cu înregistrarea cererii, în procent de 10 % din valoarea creanței cuprins în hotrârea a crei executare se solicit a fi suspendat provizoriu.
Potrivit art. 280 alin. 1 din pr. civ." Cererea pentru suspendarea executrii vremelnice se va putea face, fie o dat cu apelul, fie deosebit în tot cursul instanței de apel ".Suspendarea va putea fi încuviințat numai cu dare de cauțiune, al crei cuantum îl va fixa instanța ( alin. 4).
5 al art. 280 din pr. civ. reglementeaz:" Pân la dezlegarea cererii de suspendare aceasta va putea fi încuviințat vremelnic, prin ordonanț președințial, chiar înainte de sosirea dosarului cu respectarea cerinței prevzute la alin. 4".
În cauz, Curtea apreciaz c sunt îndeplinite condițiile prevzute de textul de lege evocat pentru suspendarea provizorie a executrii sentinței apelate, precum și condițiile generale de admisibilitate a cererii pe calea ordonanței președințiale prevzute de art. 581 și urm. din pr. civ. dup cum urmeaz:
Urgențamsurii suspendrii rezult din împrejurarea c în cazul executrii hotrârii s-ar crea pentru apelant dificultatea de a obține ulterior întoarcerea executrii, având în vedere diferența dintre capitalul social al reclamantei SC TV de 1.000 lei și suma supus executrii, de 2.259.680 lei.
Vremelniciamsurii rezult din împrejurarea c msura suspendrii va fi dispus numai pân la soluționarea cererii de suspendare formulat în cadrul apelului. Așa cum rezult din înscrisurile de la filele 9,10,16-54 din dosarul Curții de APEL BUCURE ȘTI - Secția a Va Comercial, petenta a solicitat o dat cu formularea apelului și suspendarea executrii hotrârii apelate pân la soluționarea apelului, astfel c vremelnicia msurii este întrunit.
Neprejudecarea fonduluidecurge chiar din vremelnicia msurii, instanța învestit cu judecarea cererii de suspendare provizorie în condițiile art. 280 alin. 5 din pr. civ. neanalizând însuși fondul apelului și nici elementele care antameaz discuții asupra cererii de suspendare din cadrul apelului.
Numaiaparența dreptului petentei de a obține suspendarea executriihotrârii apelate este analizat în cauza de faț, iar aceasta opereaz în favoarea sa, faptul c în cauza ce a fost soluționat prin hotrârea a crei executare se solicit a fi suspendat au fost afirmate anumite falsuri cu privire la acte juridice deduse judecții, fiind de natur a crea cel puțin o suspiciune rezonabil asupra înscrisurilor ce au stat la baza soluționrii cauzei. Mai mult, însși petenta afirm prin criticile invocate de aceasta svârșirea unor infracțiuni de fals și evaziune fiscal, aspecte ce consolideaz aceeași aparenț necesar pentru admiterea pe calea ordonanței președințiale a cererii de suspendare provizorie a acestei sentințe.
De asemenea, petenta a achitat cauțiunea fixat de instanț în valoare de 225.968 lei (RON), respectiv de consemnare nr.-/1 din data de 05.08.2009 emis de - Unitatea, ( fila 208 din dosarul Curții de APEL BUCURE ȘTI - Secția a Va Comercial), iar în cazul în care creditoarea ar putea invoca în viitor un prejudiciu pentru suspendarea provizorie a executrii sentinței, aceasta se va putea îndestula din contravaloarea cauțiunii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea în temeiul art. 280 alin. 5 rap. la art. 581 și urm. din pr. civ. va admite cererea și va dispune suspendarea provizorie a sentinței apelate pân la soluționarea cererii de suspendare formulat în cadrul apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTRȘTE:
Admite cererea formulat de petenta SC ROMÂNIA SRL, cu sediul în B,--D, sector 1 și cu sediul ales la &: B,--28,.5, sector 1, privind suspendarea, pe cale de ordonanț președințial, a executrii Sentinței comerciale nr.7603/18.02.2009 pronunțat de Secția a VI-a Comercial a Tribunalului Bucure ști în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC TV SRL, cu sediul în B,-, Bl.3,.2,.6-7, sector 5.
Dispune suspendarea provizorie executrii sentinței comerciale nr.7603/18.05.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a comercial în dosarul nr- pân la soluționarea cererii de suspendare a executrii aceleași hotrâri formulat în cadrul apelului declarat împotriva acestei sentințe.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțat azi, 10.08.2009 în ședinț public.
PREȘEDINTE GREFIER
- - ---
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.5ex/20.08.2009
Com.3 ex.
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu