Uzucapiune. Decizia 114/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 114.
Ședința publică de la 24.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 3: Mihaela
GREFIER - -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr. 1051.A din 09.07.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți și STATUL ROMÂN, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant, personal și asistat de avocat ce depune la dosar împuternicirea avocațială nr. - din 24.02.2009, lipsind intimații-pârâți și STATUL ROMÂN, prin Ministerul Economiei si Finanțelor.
Procedura de citare nelegal îndeplinită cu intimatul-pârât, citația prin afișare la instanței fiind trimisă din eroare prin poștă, ulterior fiind restituită în întregime.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul recurentului-reclamant depune la dosarul cauzei chitanța seria - nr.- din data de 23.01.2009 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 863 lei, depunând și timbru judiciar în valoare de 5 lei. De asemenea, depune la dosarul cauzei ziarul "România Liberă" din data de 26.01.2009, cu care face dovada citării, cu respectarea termenul legal, a intimatului-pârât, prin publicitate.
Curtea, deliberând, apreciază că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită cu intimatul-pârât, având în vedere că citarea acestuia s-a făcut de către recurentul-reclamant, cu mai mult de 15 zile înainte de termenul de judecată, prin publicitate, întru-un ziar de largă circulație.
Curtea ia act de îndeplinirea obligației de a depune timbru judiciar și de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de către recurentul-reclamant și procedează la anularea acestora.
Reprezentantul recurentului-reclamant învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe recursul declarat.
Reprezentantul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei civile atacate în sensul admiterii apelului și în consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost modificată. În susținerea recursului, precizează că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 35 din Legea nr.33/1994 și respectiv, art. 481 și art. 1844 Cod civil. De asemenea și prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegală. Ca dovadă a susținerilor sale, că ambele instanțe au interpretat greșit dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 este faptul că, Decretul de expropriere nr. 445 din 27.12.1984 s-a aplicat cu încălcare a dispozițiilor Constituției România din anul 1965 privind ocrotirea dreptului de proprietate individuală, fără o justă și prealabilă despăgubire precum și cu încălcarea dispozițiilor art. 481 Cod civil. De asemenea, precizează că în realitate, în speța de față, scopul Decretului de expropriere nu a fost atins niciodată întrucât Statul român nu a exercitat, în fapt, o posesie utilă asupra imobilului în litigiu și nu a tulburat, în nici un fel, nici pe autorii reclamantului și nici pe reclamantul. Totodată, precizează că același Decret de expropriere nu și-a produs efectele juridice, întrucât niciodată nu au fost plătite despăgubiri și nici nu a fost îndeplinit scopul exproprierii încălcându-se astfel și dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994. Față de toate motivele expuse, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberand asupra recursului de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B la data de 31.05.2005 sub nr. 5705/2005, rec1amantul a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Municipiul B, prin Primarul General, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate deschisă succesiunea vacantă rămasă de pe urma defunctei, decedată în anul 1995, să constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din cota de 1/2 din imobilul situat în B,-, sector 4, compus din teren în suprafață de 315 mp, să constate că reclamantul a devenit proprietar asupra terenului prin uzucapiunea de 30 de ani și joncțiunea posesiilor și să constate dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe teren, prin accesiune imobiliară.
Prin sentința civilă nr. 6192/01.11.2005, Judecătoria Sectorului 4 Baa dmis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 B, în raza teritorială a căreia se află ultimul domiciliu al defunctei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B sub nr. 16918/2005 (număr în format nou -), iar prin sentința civilă nr. 1128/ 09.02.2006 Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis excepția de necompetență generală a instanțelor de judecată în soluționarea cererii de dezbatere a succesiunii vacante, cerere pe care a respins-o ca inadmisibilă; a admis excepția necompetenței teritoriale în soluționarea capetelor de cerere privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune și accesiune și a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 4
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 910R/21.04.2006, Tribunalului București Secția a III-a Civilă a admis recursul reclamantului, a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza Judecătoriei Sectorului 4 B spre rejudecarea cererii de constatare a vacanței succesorale, menținând dispoziția privind declinarea competentei.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B la data de 04.10.2006 sub nr-.
La termenul de judecată din 23.11.2006, reclamantul a depus la dosar o cerere modificatoare, prin care a arătat că înțelege să se judece cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca urmare a faptului că statul a devenit proprietar al imobilului prin expropriere. Reclamantul a precizat totodată că renunță la cererea de dezbatere a succesiunii de pe urma defunctei.
Prin sentința civilă nr. 398/25.01.2007 Judecătoria Sectorului 4 Bar espins acțiunea astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6645/647/29.09.1956 de notariatul de Stat B, și au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 305 mp, situat în B,-, Raionul.
Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "chitanță", se atestă faptul că și au primit de la și (părinții reclamantului) suma de 8.000 lei, în schimbul unui loc de casă situat în B,--37, Raionul, restul de 3.000 lei din prețul imobilului urmând a fi achitat la data de 3 august 1957.
Instanța a reținut că reclamantul a susținut că părinții acestuia au edificat pe terenul respectiv o construcție compusă din 7 camere și au exercitat o posesie continuă și sub nume de proprietar asupra imobilului până la decesul acestora, posesia fiind ulterior continuată de reclamant, fiind deci îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1890.civ. pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani.
Instanța a constatat însă că potrivit adresei nr. 1 C/538/11.08.2005 emisă de Consiliul Local Sector 4 -, din verificarea matricolei de clădiri nr. 928, s-a constatat că, la partida domnului, este notată mențiunea exproprierii conform Decretului nr. 45/27.12.1984. Faptul că terenul în litigiu a fost expropriat rezultă și din adresa nr. -/12767/17.10.2005 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală Serviciul Evidență Proprietăți, suprafața de 300 mp fiind expropriată de la și, iar de la și a fost expropriată suprafața de 182 mp construcții.
A reținut deci că terenul în litigiu a fost expropriat potrivit actelor normative în vigoare la acea dată și a intrat în proprietatea statului începând din anul 1984, moment de la care părinții reclamantului au rămas în folosința terenului, însă, acesta fiind scos din circuitul civil, termenul de 30 de ani, necesar pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, care a început să curgă din anul 1957, fost întrerupt, întrucât potrivit dispozițiilor art. 1844.civ. "nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț".
A reținut că potrivit prevederilor Codului Civil, bunurile proprietate de stat sunt imprescriptibile, atât extinctiv, cât și achizitiv, prin uzucapiune neputând fi dobândite decât bunurile proprietate privată.
A reținut că statul și unitățile administrativ-teritoriale pot fi titulari ai dreptului de proprietate privată, reținând însă și că domeniul privat al acestor subiecte de drept a fost consacrat în legislația română în anul 1991, prin prevederile art. 6 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, art. 81 din Legea nr. 69/1991 a administrației publice locale și prin Constituția României din anul 1991, distincția între domeniul public și domeniul privat fiind făcută ulterior, prin dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, anterior anului 1991 această distincție neexistând.
A mai reținut ca terenul situat în B,-, sector 4, aparținut, începând din anul 1984, bunurilor proprietate de stat, care, potrivit Codului Civil, nu puteau fi uzucapate, împrejurarea că, ulterior anului 1991, terenul în litigiu a căpătat un alt statut juridic - fiind încadrat în categoria bunurilor aparținând domeniului privat al Municipiului B - nepresupunând extinderea efectelor acestui statut și în trecut, întrucât legea nu are caracter retroactiv.
Instanța a apreciat că posesia exercitată de părinții reclamantului după data exproprierii terenului (1984) și ulterior de reclamant nu îndeplinește condițiile impuse de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, întrucât termenul de prescripție achizitivă nu putea începe să curgă decât din anul 1991, când terenul a intrat în domeniul privat al Municipiului B, astfel că, în prezent - anul 2007, termenul de 30 de ani nu s-a împlinit.
În consecință, instanța a constatat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1837 și următoarele din Codul Civil pentru dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani și joncțiunea posesiilor, astfel că și capătul de cerere având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe teren prin accesiune este neîntemeiat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel la data de 17.04.2008 reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivarea apelului, apelantul a arătat că în iunie 1957 părinții săi, și, în prezent decedați, au cumpărat prin înscris sub semnătura privata un teren in suprafața de 315. de la si, iar pe teren a fost edificata, de-a lungul timpului, o construcție formata din 7 camere.
Reclamantul a arătat ca părinții săi au figurat în evidențele fiscale și au plătit impozitele pentru teren si construcții, părinții săi au posedat continuu si neîntrerupt sub nume de proprietar din iunie 1957 până la deces, iar ulterior posesia a fost continuata de reclamant. Reclamantul a mai menționat că este decedată, astfel că, neexistând moștenitori, statul R culege de drept succesiunile vacante.
A mai arătat că sentința a fost pronunțata cu aplicarea greșita a dispozițiilor art. 1844 Cod civil. Instanța a reținut că terenul în litigiu a fost expropriat potrivit actelor normative în vigoare la aceea dată și a intrat în proprietatea statului începând din anul 1984, moment de la care părinții reclamantului au rămas in folosința terenului, însa, acesta fiind scos din circuitul civil, termenul de 30 de ani, necesar pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, termen care a început sa curgă din anul 1957, fost întrerupt.
Apelantul a arătat că în realitate exproprierea prin Decretul nr. 445/27.12.1984 s-a făcut cu încălcare a dispozițiilor Constituției din anul 1965, privind ocrotirea dreptului de proprietate individuala, fără o justa si prealabila despăgubire, cu încălcarea dispozițiilor act. 481 Cod civil, astfel ca imobilul teren situat în B,-, Sector 4, in suprafața de 315. nu a intrat sub incidența dispozițiilor art. 7 din Constituția, nu a devenit "proprietate de stat" si ca atare nu a fost scos niciodată din circuitul civil, deci nu a fost sustras prescripției achizitive de lunga durata, deci nu a intrat sub incidența dispozițiilor act. 1844 Cod civil.
In atare situație, statul R nu a plătit niciodată vreo justa si prealabila despăgubire pentru exproprierea realizata prin Decretul nr. 445/27.12.1984, iar scopul pentru care s-a emis acel decret nu a fost atins niciodată deoarece statul R nu a exercitat, in fapt, o posesie utila asupra imobilului teren situat in B,-, Sector 4, in suprafața de 315. si nu a tulburat, in nici un fel, pe posesorii și.
Faptul juridic al continuității neîntrerupte a posesiei utile, publice, pașnice, sub nume de proprietar a posesorilor și și după emiterea Decretul nr. 445/27.12.1984, rezultă din împrejurarea că nu s-a plătit niciodată o justă și prealabilă despăgubire, din faptul că autoritățile comuniste nu au încheiat un proces verbal de predare-primire a bunului menționat, iar bunul nu a fost preluat în fapt și nu i s-a dat niciodată destinația prevăzută în Decretul nr. 445/27.12.1984, mai mult s-au plătit cu regularitate taxele și impozitele pentru acel teren, neradiat din evidențele fiscale de pe numele foștilor proprietari.
A mai arătat că si, iar ulterior, după decesul acestora, apelantul însuși, nu au pierdut niciodată cele doua componente ale posesiei, corpus și animus, astfel că în mod continuu, cu începere din iunie 1957 și până în prezent terenul situat în B,-, Sector 4, în suprafață de 315. a rămas în mâinile acelorași posesori care l-au stăpânit pentru ei si nu pentru alții.
Rezultă că posesia exercitată chiar și sub regimul Legilor nr. 58 și 59/1974 și chiar în condițiile emiterii Decretului nr. 445/27.12.1984, trebuie privită ca întrunind cerințele prevăzute de act. 1846-1847 Cod civil, fiind o posesie continuă, neîntreruptă, pașnică și sub nume de proprietar, adică o posesie utilă.
A mai arătat că sentința apelată a fost pronunțata cu aplicarea greșita a dispozițiilor art. 489 Cod civil. Soluționând eronat cauza, prin reținerea incidenței art. 1844 Cod civil, text inaplicabil la cauza dedusa judecații, evident instanța de fond a soluționat eronat si capătul de cerere privind accesiunea imobiliara.
Prin decizia civilă nr. 1051/A/09.07.2008 pronuntata de Tribunalul B Sectia A -V- A Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant impotriva sentinței civile nr. 398/25.01.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul civil nr- în contradictoriu cu intimații pârâți și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotari astfel instanta de apel a retinut ca instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1844 cod civil întrucât prin efectul Decretului Consiliului de Stat nr. 445/27.12.1984 a operat o întrerupere civilă a cursului prescripției achizitive, iar imprejurarea că prin Decretul nr. 445/27.12.1984 s-a dispus exproprierea terenului fără a se plăti o justă și prealabilă despăgubire este nerelevantă întrucât în acest cadru procesual nu se verifică legalitatea exproprierii și deci valabilitatea titlului statului, căruia de altfel apelantul reclamant nu îi poate opune la rândul său un titlu câtă vreme chitanța sub semnătură privată nu constituie un titlu translativ de proprietate, iar la acel moment nu erau întrunite condițiile uzucapiunii pentru a se retine dobândirea dreptului de proprietate în acest mod.
Instanta de apel a mai retinut ca in prezentul litigiu se verifică doar dacă actul normativ menționat era să reprezinte o declarație a legii de scoatere din circuitul civil a imobilului, în sensul art. 1844 Cod civil, ca actul normativ menționat constituie o astfel de declarație, fiind lipsite de relevanță sub aspectul problemei în discuție, atât faptul că nu a fost plătită o despăgubire pentru exproprierea imobilului cât și faptul că ulterior declarării exproprierii pentru utilitate publică, statul nu a exercitat o posesie utilă, în condițiile în care acesta nu pretinde a fi posesor, ci proprietar prin efectul legii, ca nu ne aflăm într-o situație similară celei instituite de Legile nr. 58 și 59/1974, care au avut doar efectul unei instituirii unui regim juridic restrictiv al circulației terenurilor, (care nu mai puteau face obiectul actelor juridice între vii și nici nu puteau fi transmise pe calea moștenirii testamentare dar puteau fi transmise pe calea moștenirii legale) și nu efectul scoaterii terenului din circuitul civil, întrucât prin expropriere terenul era scos din circuitul civil, atrăgând astfel aplicabilitatea art. 1844 Cod civil.
Totodata, instanta de apel a retinut ca imprejurarea că terenul în litigiu nu a fost preluat în fapt nu este relevantă față de considerentele de mai sus, întrucât exercitarea unei posesii asupra unui bun declarat neprescriptibil nu este aptă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune si, de asemenea, nu este relevantă nici împrejurarea că terenul nu este menționat în inventarul bunurilor din domeniul privat al unității administrativ teritoriale întocmit în baza Legii nr. 213/1998, întrucât nu acesta este actul de autoritate care constituie titlul statului, ca tribunalul nu poate reține faptul că decretul menționat nu a produs nici un fel de efecte și deci s-ar putea pune problema caducității acestuia, întrucât terenul autorului apelantului făcea parte dintr-o suprafață mai mare destinată realizării unui ansamblu de locuințe pe Șos. - - și a unor artere de circulație, nedovedindu-se că acest obiectiv nu a fost realizat cel puțin parțial, inclusiv din declarațiile martorilor rezultând au fost demolate construcții la șosea și în zona stației de metrou pentru realizarea Copiilor.
Prin urmare Tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile dobândirii de către reclamant a dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune, nefiind împlinit termenul de 30 de ani și pe cale de consecință că nu sunt îndeplinite nici condițiile dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției prin efectul accesiunii.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul aratand urmatoarele:
"A) MOTIVUL DE RECURS DE ART. 304 PCT. 9 COD PROCEDURA CIVILA, cu referire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 35 din Legea nr. 33/1994, art. 481 și art. 1844 Cod civil.
Decizia civilă nr. 1051/A din 09.07.2008 pronunțată de către TRIBUNALUL B- SECTIA A V-A CIVILA, dată în Dosarul nr- și Sentința civilă nr. 398 din 25.01.2007 pronunțată de către JUDECATORIA SECTORULUI 4 B în dosarul nr- au fost pronunțate cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 35 din Legea nr. 33/1994, art. 481 art. 1844 Cod civil.
Instanța de fond a reținut (fila 3 din sentința): "La fila 90 din dosarul nr. 5705/2005 s-a depus de către Sector 4, în copie, matricola nr. 928, pe care a fost făcută mențiunea privind exproprierea terenului din B,-; reiese așadar că terenul în litigiu a fost expropriat potrivit actelor normative în vigoare la aceea dată (nefiind necesară emiterea unui decret prezidențial de expropriere) și a intrat în proprietatea statului începând din anul 1984, moment de la care părinții reclamantului au rămas în folosința terenului, însă, acesta fiind scos din circuitul civil, termenul de 30 de ani, necesar pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, termen care a început să curgă din anul 1957, fost întrerupt.".
În aceiași sentință - fila 3 - se reține."Instanța constată însă că, potrivit adresei nr. 1C/538/11.08.2005 emisa de Consiliul Local Sector 4 - (fila 81 din dosarul nr. 5705/2005 ), din verificarea matricolei de clădiri nr. 928, s-a constatat ca, la partida domnului, este notata mențiunea exproprierii conform Decretului nr. 445/2 7.12.1984
Instanța de apel (fila 5 alin. 3) reține că: "Astfel instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1844 Cod civil întrucât prin efectul Decretului Consiliului de Stat nr. 445/27.12.1984 a operat o întrerupere civilă a prescripției achizitive. Împrejurarea că prin Decretul nr. 445/27.12.1984 s-a dispus exproprierea fără a se plăti o justă și prealabilă despăgubire este nerelevantă întrucât în acest cadru procesual nu se verifică legalitatea exproprierii și deci valabilitatea titlului statului, căruia de altfel apelantul reclamant nu îi poate opune la rândul său un titlu câtă vreme chitanța sub semnătură privată nu constituie un titlu translativ de proprietate, iar în acel moment nu erau întrunite condițiile uzucapiunii pentru a se reține dobândirea dreptului de proprietate în acest mod. ".
Instanța de Apel mai reține (pag. 5 alin. 5): "In prezentul litigiu se verifică doar dacă actul normativ menționat era să reprezinte o declarație a legii de scoatere din circuitul civil a imobilului, în sensul art. 1844 Cod civil ".
Concluziile pe care își fundamentează soluțiile cele două instanțe sunt eronate și nelegale sub următoarele aspecte:
1) LEGEA Nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în: Monitorul Oficial Nr. 448 din 24 noiembrie 1998, prevede în mod imperativ:
"Art. 6 - (1) parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
2) Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
(3) Instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului. "
Va să zică intrarea unor bunuri în domeniul public sau privat al statului se găsește sub condiție suspensivă: "dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat." iar instanțele judecătorești sunt competente să verifice titlul statului, chiar și pe cale incidentală, și nu eronat-să procedeze cum a procedat Instanța de Fond și de Apel care a considerat: "întrucât in acest cadru procesual nu se verifica legalitatea exproprierii și deci valabilitatea titlului statului ",
Așadar, cele două hotărâri judecătorești sunt pronunțate cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998.
In realitate exproprierea prin Decretul nr. 445/27.12.1984 s-a făcut cu încălcare a Dispozițiilor Constituției din anul 1965, privind ocrotirea dreptului de proprietate individuală, fără o justă și prealabilă despăgubire, cu încălcarea dispozițiilor art. 481 Cod civil ( Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauza de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire), astfel că imobilul teren situat în B,-, Sector 4, în suprafață de 315. nu a intrat sub incidența dispozițiilor art. 7 din Constituția, nu a devenit "proprietate de stat" și ca atare nu a fost scos niciodată din circuitul civil, deci nu a fost sustras prescripției achizitive de lungă durată, deci nu a intrat sub incidența dispozițiilor art. 1844 Cod civil.
In atare situație, statul R nu a plătit niciodată vreo justă și prealabilă despăgubire - potrivit prevederilor art. 481 Cod civil si art. 1 din Legea nr. 33/27 mai 1994 - pentru exproprierea realizată prin Decretul nr. 445/27.12.1984, poziția 6 din" Tabel cuprinzând proprietarii ale căror imobile, situate în Municipiul B, se expropriază și se trec în proprietatea statului".
Scopul pentru care s-a emis acel Decret nu a fost atins niciodată deoarece Statul român nu a exercitat, în fapt, o posesie utilă asupra imobilului teren situat în B,-, Sector 4, în suprafața determinată prin expertiza judiciară de 301.p, și nu a tulburat, în nici un fel, pe posesorii și și nici pe recurentul-reclamant.
Faptul juridic al continuității neîntrerupte a posesiei utile, publice, pașnice, sub nume de proprietar a posesorilor si și după emiterea Decretul nr. 445/27.12.1984, rezultă din împrejurarea că nu s-a plătit niciodată o justă și prealabilă despăgubire, din faptul că autoritățile comuniste nu au încheiat un proces verbal de predare-primire a bunului menționat, iar bunul nu a fost preluat în fapt și nu i s-a dat niciodată destinația prevăzută în Decretul nr. 445/27.12.1984, mai mult s-au plătit cu regularitate taxele și impozitele pentru acel teren, neradiat din evidentele fiscale de pe numele foștilor proprietari. Această situație a fost dovedită cu înscrisurile oficiale eliberate de și depozițiile martorilor audiați în cauză.
Rezultă că si, iar ulterior, după decesul acestora, reclamantul din prezenta cauză, nu au pierdut niciodată cele două componente ale posesiei, corpus și animus, astfel că în mod continuu, cu începere din iunie 1957 și până în prezent terenul situat în B,-, Sector 4, în suprafață de 315. în realitate în suprafață de 301. conform expertizei judiciare efectuate în cauză, a rămas în mâinile acelorași posesori care l-au stăpânit pentru ei și nu pentru alții.
Rezultă că posesia exercitată chiar și sub regimul Legilor nr. 58 și 59/1974, și chiar în condițiile emiterii Decretului nr. 445/27.12.1984, trebuie privită ca întrunind cerințele prevăzute de art. 1846-1847 Cod Civil, fiind o posesie continuă, neîntreruptă, pașnică și sub nume de proprietar, adică o posesie utilă.
Ca atare, fiind vorba de un teren pretins făcând parte din domeniul privat al statului - arătăm că nu este evidențiat în nici un document legal cu acest titlu deoarece Decretul nr. 445/27.12.1984 nu a produs nici un efect juridic cu privire la imobilul menționat, acesta nefiind utilizat în scopul exproprierii și ca atare este supus restituirii - îi sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun art. 1846-1847 Cod civil, ceea ce justifică temeinicia admiterii capătului de acțiune privind constatarea dobândirii prin uzucapiune, prin joncțiunea posesiilor, a imobilului menționat.
2) Cele două hotărâri judecătorești sunt pronunțate cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994.
LEGEA Nr. 33 din 27 mai 1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial nr. 139 din 2 iunie 1994 prevede: "ART. 35 Dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică".
Recurentul-reclamant și autorii săi au fost posesori neproprietari iar intimatul-pârât STATUL R prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE a fost în mod continuu un neposesor al imobilului în litigiu, situație în care este evident că doar Instanțele de Judecată sunt chemate să verifice legalitatea titlului statului potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Pentru clarificarea situației juridice a acestui imobil recurentul-reclamant nu a putut uza direct de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33 din 27 mai 1994 pe cale principală, adică prin acțiune prin care să solicite constatarea nulității măsurii de trecere în patrimoniul statului a imobilului în litigiu și să solicite retrocedarea acestui imobil prin invocarea dispozițiilor art. 35 din aceasta lege deoarece aceasta cale este rezervata exclusiv "foștilor proprietari".
In aceasta situație, chiar și pe cale incidentală, devine obligatorie verificarea legalității Decretului Consiliului de Stat nr. 445/27.12.1984, numai poziția 6, poziție care se găsește în "Tabel cuprinzând proprietarii ale căror imobile, situate în municipiul B, se expropriază și se trec în proprietatea statului".
Concluzia implicită față de acest text legal - respectiv dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 - era univocă, aceea că Statul R nu a dobândit, în mod legal, nici un titlu asupra acestui imobil în litigiu menționat la poziția 6 din Tabel cuprinzând proprietarii ale căror imobile, situate în Municipiul B, se expropriază și se trec în proprietatea statului ".
acestei concluzii nu putea fi decât acela că prescripția achizitivă nu a fost niciodată întreruptă, exclusiv raportat la acest imobil Decretului Consiliului de Stat nr. 445/27.12.1984 a avut numai valoarea unui fapt juridic și în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1856-1847 Cod Civil, deci prescripția achizitivă nu a fost niciodată întreruptă, fiind exclusă incidența art. 1844 Cod Civil.
Cele două hotărâri judecătorești sunt pronunțate cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1844 Cod Civil.
Instanța de Apel reține (pag. 5 alin. 5): "In prezentul litigiu se verifică doar dacă actul normativ menționat era să reprezinte o declarație a legii de scoatere din circuitul civil a imobilului în sensul art. 1844 Cod civil".
In raport de faptul că au fost grav încălcate dispozițiile art. 12 și art. 36 din Constituția din anul 1965 - "Art.12. - Terenurile și construcțiile pot fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri și dispozițiile art. 36 din aceiași constituție:" Dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege.
Pot constitui obiect al dreptului de proprietate personală veniturile și economiile provenite din muncă, casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea și terenul pe care ele se află, precum și bunurile de uz și confort personal.", cât și dispozițiile art. 481 Cod Civil, art. 35 din Legea nr. 33 din 27 mai 1994, art. 6 din Legea nr. 6 ca Decretului Consiliului de Stat nr. 213/1998, rezultă, cu certitudine 445/27.12.1984 poz. 6 din "Tabel cuprinzând proprietarii ale căror imobile, situate în Municipiul B, se expropriază și se trec în proprietatea statului", nu era să reprezinte o declarație a legii de scoatere din circuitul civil a imobilului, în sensul art. 1844 Cod civil. Actul în speță nu și-a produs efectele juridice, întrucât pe de o parte nu a fost respectată condiția sine qua non de a se plăti juste și prealabile despăgubiri și nici nu a fost îndeplinit scopul exproprierii, iar pe de altă parte acest decret nici nu a fost publicat și nici măcar autorii mei nu au fost încunoștiințații de existența sa.
B) MOTIVUL DE RECURS DE ART. 304 PCT. 9 COD PROCEDURA CIVILA, cu referire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 489 Cod civil.
Soluționând eronat cauza, prin reținerea incidenței art. 1844 Cod civil, text inaplicabil la cauza dedusă judecății în raport de încălcare a Dispozițiilor Constituției din anul 1965, cu privire la ocrotirea proprietății private și la faptul că exproprierea nu se putea realiza decât prin lege și numai cu o justă și prealabilă despăgubire, de încălcarea dispozițiilor art. 481 Cod Civil, evident a fost soluționat eronat și capătul de cerere privind accesiunea imobiliară, astfel că se impune admiterea recursului și pe acest aspect, dându-se eficacitate dispozițiilor art. 489 Cod Civil.
Imobilul a fost deplin individualizat și localizat prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert tehnic judiciar. Această expertiză a determinat ca imobilul teren din B,-, Sector 4, are o suprafață totală de 301. cât și faptul că pe teren există construcțiile C1, C2, C3, C4 cu o suprafață totală de 177. expertiza fiind însoțită și de un plan de situație realizat la scara 1:200, cu menționarea vecinătăților."
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizand lucrarile dosarului in raport cu motivele de recurs invocate, Curtea retine urmatoarele:
In ce priveste motivele de recurs invocate la pct. A, curtea le constata neintemeiate.
Astfel, art. 6 din Legea nr. 213/1998 reglementeaza raporturile de proprietate, asa incat valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului poate fi analizata doar in raporturile cu cel care, la momentul la care a intervenit actul de preluare, figura ca proprietar. Reclamantul si autorii acestuia nu au avut calitatea de proprietari la momentul exproprierii dispuse prin Decretul nr. 445/27.12.1984, asa incat textul invocat de reclamant nu este aplicabil.
Totodata, in mod corect s-a retinut ca in prezenta cauza nu se analizeaza valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, ci doar in ce masura Decretul nr. 445/27.12.1984 a produs efectul intreruptiv al posesiei, intrucat in prezenta cauza se analizeaza in ce masura posesia invocata de reclamant indeplineste conditiile pentru ca conduce la dobandirea proprietatii ca efect al accesiunii imobiliare artificiale.
Chiar daca exproprierea ar fi fost facuta cu incalcarea dispozitiilor constitutionale in vigoare la acel moment sau cu incalcarea dispozitiilor art. 481.civ. atat timp cat Decretul nr. 445/27.12.1984 nu a fost anulat, simpla constatare ca acesta a avut caracter abuziv nu poate produce nici un efect in ceea ce priveste posesia reclamantului din doua motive: intrucat dreptul incalcat prin decretul mentionat era dreptul de proprietate, care avea un alt titlular decat reclamantul si, pe de alta parte, intrucat efectul exproprierii a fost cel al trecerii in proprietatea statului a imobilului, ceea ce a condus la intreruperea cursului prescriptiei achizitive, prin scoaterea bunului din circuitul civil si trecerea in proprietatea de stat, care era declarata imprescriptibila achizitiv.
Mai mult, de la momentul exproprierii a intervenit si schimbarea caracterului posesiei exercitate asupra bunului, intrucat nu se mai poate sustine ca, de la acel moment, ar mai fi existat o posesie exercitata sub nume de proprietar, atat timp cat oficial si public imobilul figura expropriat si, ca atare, proprietate a statului.
Nu poate fi retinuta nici sustinerea ca imobilul nu ar fi fost radiat din evidentele fiscale de pe numele fostilor proprietari. Astfel, din adresa nr. -/12767/17.10.2005 emisa de Primaria Municipiului B - Serviciul Evidenta Proprietarii rezulta ca imobilul a figurat ca expropriat, dupa care, pe baza de declaratii in anul 1986 fost inscris pe numele. Aceeasi situatie apare evidentiata si in adresa nr. 1C/538/11.08.2005 sector 4, in care apare evidentiata exproprierea operata in anul 1984 pentru ca, ulterior, imobilul sa fie din nou inscris pe numele.
si prealabila despagubire invocata de reclamant privea, de asemenea, raporturile cu proprietarul imobilului, iar nu raporturile cu posesorul.
Nu poate fi retinuta nici sustinerea ca cele două hotărâri judecătorești sunt pronunțate cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, avand in vedere imprejurarea ca art. 35 din legea mentionata recunoaste un drept proprietarilor imobilelor expropriate, reclamantul si autorii acestuia neavand aceasta calitate.
In plus, pentru imobilele expropriate anterior anului 1989 sunt aplicabile dispozitiile legii nr. 10/2001 (art. 11), iar nu dispozitiile Legii nr. 33/1994.
Ca atare, fata de cele retinute in ceea ce priveste analiza corectei aplicari a legii in ceea ce priveste uzucapiunea cu privire la terenul in cauza, curtea constata ca in mod corect a fost solutionat si capatul de cerere privind accesiunea in ceea ce priveste constructiile edificate pe terenul mentionat, intrucat accesiunea opereaza in favoarea proprietarului terenului.
In consecinta, curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant, domiciliat in B,- bis,. 2,. A,. 10,. 59, sect. 4 impotriva deciziei civile nr. 1051/9.07.2008 pronuntata de Tribunalul B - Sectia a Civila in dosarul nr- in contradictoriu cu intimatul parat, cu domiciliu necunoscut, si Statul R, prin Ministerul Finantelor Publice, cu sediul in B,-, sect. 5.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 24.02.2009.
Presedinte Judecator Judecator
Grefier
Red.MS/2 ex.
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu, Mihaela
