Uzucapiune. Decizia 1240/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1745/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1240
Ședința publică de la 06.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți, și, împotriva deciziei civile nr.492 A din 03.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți G și.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 03.07.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, avocat ce reprezintă și interesele recurenților-reclamanți și, lipsind intimații-pârâți G și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-reclamant se legitimează. seria - nr.-, eliberată de Secția 4 Poliție, la data de 15.04.2005.
Apărătorul recurenților-reclamanți depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1.720 lei, consemnată cu chitanța nr.- din 05.10.2009 și timbru judiciar în valoare de 5 lei. Totodată, solicită în susținerea cererii de recurs proba cu înscrisurile anexate motivelor de recurs.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.305 Cod procedură civilă, încuviințează recurenților-reclamanți proba cu înscrisuri și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și a sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii și constatării dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani asupra terenului situat în B, str. -. - nr.12, sector 1, fără cheltuieli de judecată.
că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1847 și 1890 Cod civil, având în vedere faptul că reclamanții au exercitat și exercită o posesie utilă, continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar, asupra terenului situat în B, str.-.-, nr.12, sector 1, de peste 30 de ani.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții G și, solicitând să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, prin joncțiunea posesiilor, asupra terenului în suprafață de 101 mp. situat în B, str.-. -, nr.12, sector 1.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în calitate de moștenitori ai defuncților și, și, au continuat posesia terenului în suprafață de 360 mp. situat la adresa indicată mai sus. Pârâții, moștenitorii defunctei, nu au folosit terenul în suprafață de 101 mp. din totalul de 360 mp. respectiv 259 mp. pentru care reclamanții au precizat că dețin acte de proprietate; așadar, suprafața rămasă, cea de 101 mp. se află în posesia lor începând cu anul 1945. Pentru suprafața în litigiu au fost achitate impozitele și taxele aferente de către reclamanți.
Prin sentința civilă nr.3482/14.03.2008, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins cererea formulată de reclamanții, și.
În considerentele hotărârii, prima instanță a reținut că de pe urma defunctei au rămas ca moștenitori, în calitate de nepot de soră și legatar universal, și, în calitate de legatar universal, aceștia deținând o cotă de fiecare din imobilul situat în B, str.-.-, nr.12, sector 1 (din cota de 23/64) - teren în suprafață de 360 mp.
Conform certificatelor de moștenitor nr.53/1962, nr.328/1961, nr.862/1992, restul cotei de 23/64 aparține lui, iar cota de 18/64 a revenit moștenitorilor defunctei, respectiv pârâților G și.
Reclamanții nu pot valorifica posesia terenului în suprafață de 101 mp. situat în B, str.-.-, nr.12, sector 1, în sensul prescripției achizitive, deoarece posesia lor este afectată de un viciu, și anume este echivocă. Astfel, reclamanții nu puteau stăpâni în mod util și neviciat terenul în litigiu, fiind proprietari pe cote părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, și, arătând că terenul în litigiu face parte din curtea în care locuiesc de peste 30 de ani. Autorii lor au exercitat posesia asupra întregului imobil situat în B, str.-.-, nr.12, sector 1, în suprafață de 360 mp. începând cu anul 1962 și până în prezent. Pârâții G și nu au folosit niciodată terenul de 101 mp. mai mult aceștia nici nu au acceptat succesiunea defunctei cât privește cota de 18/64 din masa succesorală.
Prin completarea depusă ulterior, la 24.10.2008, apelanta - reclamantă a susținut că terenul de 360 mp. dobândit prin actul de vânzare - cumpărare nr.12473/1920, se compune din loturi de 180 mp. fiecare. Suprafața de 180 mp. din partea a fost înstrăinată de autorii inițiali ai imobilului, prin actul de vânzare - cumpărare nr.29667/1923, către, iar, prin moșteniri succesive, a fost stăpânită de reclamanți, conform cotelor menționate și în hotărârea instanței de fond.
Lotul din partea dreaptă, de 180 mp. are drept coproprietari pe reclamanta, precum și pe pârâții G și. Această suprafață în litigiu a fost stăpânită în continuu, neîntrerupt, public și sub nume de proprietar doar de către, în timp ce moștenitorii legali ai defunctei, pârâții în cauză, au fost menționați în certificatul de moștenitor nr.8328/1961, cu toate că nu au acceptat succesiunea, nu și-au manifestat în niciun fel drepturile succesorale.
Prin decizia civilă nr.492 din 03.04.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții - reclamanți, și.
În considerentele hotărârii, instanța de apel a reținut că asupra imobilului în litigiu, în suprafață de 101 mp. pe lângă apelanții - reclamanți din prezenta cauză au un drept de coproprietate și intimații - pârâți G și.
, născută, a cumpărat de la și, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.12473/1920, construcția de pe partea și un teren în suprafață de 180 mp. Ulterior, a mai vândut cota de din restul de teren de 180 mp. și construcția situată pe partea dreaptă a imobilului către sora sa, ce a fost moștenită de soțul său
În raport de situația de fapt prezentată, tribunalul a considerată că nu s-a făcut dovada intervertirii posesiei de către apelanții - reclamanți, în sensul că nici în trecut și nici în prezent aceștia nu au posedat terenul sub nume de proprietar, ci în calitate de moștenitori aflați în indiviziune cu ceilalți proprietari ai imobilului.
moștenitori, aflați în indiviziune, stăpânesc bunurile succesorale unii pentru alții cât timp se găsesc în această stare, astfel că posesia are caracter echivoc și, deci, ea nu poate fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Pe de altă parte, apelanții nu au făcut nici dovada că ar fi intervenit o manifestare exterioară care să demonstreze că au înțeles să transforme posesia din comună în exclusivă, adică să se fi produs o intervertire în fapt a posesiei.
În termen legal au declarat recurs reclamanții, și.
În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt, recurenții au arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1847 și 1890 Cod civil, din probele administrate rezultând că reclamanții au exercitat și exercită o posesie utilă, continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar asupra terenului situat în B, str.-.-, nr.12, sector 1, de peste 30 de ani.
Astfel, de la cumpărarea de către, în anul 1923, suprafeței de 180. din acest teren (partea ), imobilul nu a fost niciodată grănițuit în două proprietăți, nu s-a ridicat un gard despărțitor între cele două loturi, curtea de 360. fiind folosită în comun.
Reclamanții au dobândit în proprietate, prin uzucapiune, imobilul în litigiu, atât în nume propriu, în cazul recurentei, care stăpânește din 1962, cât și prin conjuncția posesiilor, în situația lui și, ca moștenitori ai defunctei (care deținea imobilul tot din 1962).
Moștenitorii lui, pârâții G și au fost proprietari nediligenți, prin pasivitatea lor îndelungată permițând lui și să intre în posesia terenului în litigiu, prin aceasta având loc intervertirea posesiei comune în una exclusivă, sub nume de proprietar.
În anul 1971, și obțin autorizația de construcție nr.4928/29.05.1971, prin care se aprobă construirea unei camere din cărămidă pe partea a imobilului și a unei magazii pentru lemne pe partea dreaptă a imobilului, ceea ce dovedește posesia întregii suprafețe de 360. în defavoarea pârâților din prezenta cauză. Ulterior, aceleași persoane au solicitat eliberarea unei autorizații pentru demolarea celor două magazii situate pe partea dreaptă a imobilului (autorizația nr.4929/1971), cerere ce nu putea fi făcută decât de proprietari. Prin autorizația de construcție nr.4/Z/06.06.1991, a obținut și aprobarea pentru extinderea locuinței din partea dreaptă și pentru edificarea unui garaj, în aceeași zonă, fapte juridice ce dovedesc posesia asupra întregului imobil (compus din 360.).
Recurenții au susținut că prin aceste acte, enumerate anterior, viciul echivocității a putut fi înlăturat, în fapt rezultând din demersurile prezentate intenția fermă a unora dintre coindivizari (reclamanții din cauza pendinte) de a se comporta ca proprietari exclusivi.
Un factor ce completează voința reclamanților de a stăpâni terenul doar pentru ei este justificat prin plata impozitului pe întreaga suprafață de 360. în perioada 1962 - 2009, așadar o manifestare de voință a calității de unici proprietari ai terenului în litigiu.
În recurs, în condițiile art.305 Cod de procedură civilă, a fost administrată proba cu înscrisuri la cererea recurenților reclamanți, și.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Deși decizia civilă nr.492/03.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă cuprinde o serie de erori materiale cu referire la nume și suprafețe de teren - obiect al vânzărilor succesive ce au intervenit asupra imobilului în litigiu până în 2009, problema de drept asupra căreia instanța trebuie să se pronunțe este una singură, și anume în ce măsură reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, când, în fapt și în drept, erau coproprietarii asupra suprafeței de 360. din B, str. -. - nr.12, sector 1 alături de pârâții G și.
Inițial, terenul a fost dobândit de soții și prin contractul de vânzare-cumpărare nr.12473/1920 (360. teren situat în-, sector 1). J din teren, 180. partea, a fost vândută în anul 1923 lui, devenită prin căsătorie, aceasta fiind moștenită, la deces, de reclamanta și de, ai cărei succesori sunt reclamanții și.
Din acealaltă suprafață de 180. situată în partea dreaptă, după decesul soțului său, vinde surorii sale, cota indiviză de din teren și construcția edificată pe acesta. defuncților și sunt și (aceasta din urmă fiind moștenită de reclamanții și, cum s-a arătat anterior). La rândul său, defuncta a avut ca moștenitori pe pârâții G și. Așadar, coproprietari asupra imobilului sunt atât reclamanții, cât și pârâții.
Uzucapiunea este un mod de dobândire a drepturilor reale principale prin posesia bunurilor care formează obiectul lor în toată perioada prevăzută de lege și prin exercitarea pozitivă a dreptului de opțiune cu privire la uzucapiune, ca drept potestativ.
Din această perspectivă, uzucapiunea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate privată, este un efect al posesiei ca stare de fapt. Desigur, pentru a opera uzucapiunea de 30 de ani, posesia trebuie să fie utilă, adică neviciată și exercitată timp de 30 de ani. trebuie să posede pentru sine, cu intenția de a se comporta ca proprietar pe tot termenul prevăzut de lege. Articolul 1847 cod civil are în vedere cinci calități ale posesiei: continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
În speță, instanțele anterioare au apreciat în mod legal că posesia exercitată de reclamanți este afectată de viciul echivocității. Astfel, posesia este echivocă ori de câte ori există îndoială asupra titlului sub care sunt săvârșite actele de folosință ale posesorului, respectiv îndoială cu privire la natura caracterului sau semnificației titlului cu care posesorul a intrat în posesiune.
Reclamanții din prezenta cauză sunt coproprietari asupra suprafeței în litigiu, de 101. alături de pârâți. Niciodată nu a existat vreo intenție a acestora de a-și identifica în mod concret dreptul de proprietate asupra terenului din B, str. -. - nr.12, sector 1, astfel că reclamanții nu au posedat imobilul sub nume de proprietari, ci în calitate de moștenitori, aflați în indiviziune cu ceilalți proprietari ai bunului, adică cu pârâții G și.
Numai în ipoteza în care reclamanții ar fi negat drepturile pârâților, solicitând ieșirea din indiviziune (moment de la care ar urma să curgă termenul de prescripție achizitivă) ori contestând calitatea acestora de coindivizari, ar fi putut opera o intervertire a precarității în posesie (conform art.1858 Cod civil) de natură să întemeieze uzucapiunea, prin acțiunile lor manifestându-și în mod clar voința de a stăpâni terenul numai pentru ei.
În plus, reclamanții nu au pretins o posesie distinctă de a pârâților, actele de stăpânire având la bază această calitate a lor de coproprietari.
Împrejurarea că, în timp, și au obținut autorizații de construire nu poate fi percepută drept fundament pentru înlăturarea viciului echivocității posesiei, pe de o parte, pentru că aceste acte au vizat construcțiile edificate pe teren, iar nu terenul în sine, iar, pe de altă parte, întrucât ele au fost făcute de unii coproprietari fie împreună, fie separat, ceea ce dovedește recunoașterea acestei calități și altor persoane.
Plata impozitului pentru întregul teren reprezintă o obligație instituită de stat, pentru care reclamanții au un drept de creanță împotriva pârâților, ceilalți coproprietari, iar nu un act care să exprime dorința recurenților de a poseda doar pentru ei.
Întrucât actele făcute de coproprietarii reclamanți au un caracter îndoielnic, intenția, voința posesorilor recurenți de a stăpâni bunul pentru ei nefiind probată, Curtea apreciază că tribunalul a aplicat corect dispozițiile art.1877 și 1899 Cod civil, dar și prevederile art.1858 Cod civil, astfel încât, pentru cele prezentate anterior, potrivit art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții - reclamanți, și împotriva deciziei civile nr.492 din 03.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți G și.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact./
Ex.2/19.11.2009
Secția a IV-a Civ. -
-
Jud.sector 1. -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
