Uzucapiune. Decizia 1426/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1086/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1426
Ședința publică de la 29 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECATOR - MARI
GREFIER -
***** *****
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.131 A din 28.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, și cu intimata-pârâtă.
are ca obiect - uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă, recurenta-reclamantă, personal, intimatele-reclamante, personal și în calitate de mandatar al intimatei-reclamante, în baza procurii autentificată sub nr.1976/14.09.2009, emisă de Biroul Notarial ET JUSTIȚIA, pe care o depune la dosar, intimata-reclamantă, personal, lipsind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimata-reclamantă se legitimează cu seria - nr.-, eliberată de Secția 7 Poliție, la data de 13.01.2005.
Intimata se legitimează cu seria - nr.-, eliberată de SPCEP S2 biroul nr.2, la data de 18.05.2007.
Curtea ia act că se prezintă originalul procurii intimatei -, autentificată sub nr.1976/14.09.2009, emisă de Biroul Notarial ET JUSTIȚIA și se procedează la restituirea acesteia, păstrând copia la dosar.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta-reclamantă, susținând oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru judecarea pe fond a apelului.
Intimatele-reclamante, având pe rând cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 B, sub nr.5075/300/3.05.2007, reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că au dobândit prin efectul uzucapiunii dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 156. situat în B,-, sector 2, iar prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcției edificată pe terenul susmenționat.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că la data de 21.07.1949, autoarea lor, a cumpărat de la suprafața de teren de 156. situată în B,-, sector 2, în baza unui înscris sub semnătură privată denumit chitanță. La acel moment s-a făcut transferul faptic al proprietății, cumpărătoarea achitând prețul și intrând în posesia terenului. În anul 1950 fost edificată o construcție care la început s-a compus din 3 camere, în prezent aceasta fiind alcătuită din 4 camere, hol, bucătărie, baie, și garaj, din cărămidă și acoperită cu tablă. De la data cumpărării, autoarea reclamantelor, ulterior tatăl reclamantelor, iar apoi reclamantele nu au fost tulburați în posesia și folosința bunului, fiind cunoscuți ca proprietari ai acestuia. S-a mai arătat că fosta proprietară a decedat, succesoarea acesteia fiind pârâta, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor anexat.
La data de 31.01.2008, reclamantele au formulat cerere completatoare, solicitând să se constate uzucapiunea asupra suprafeței de 201. astfel cum a reieșit din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Prin sentința civilă nr.4931/27.05.2008, Judecătoria sectorului 2 Baa dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocată din oficiu, cu privire la capătul de cerere având ca obiect accesiune; a admis în parte cererea formulată de reclamante; a constatat că reclamantele au dobândit prin efectul prescripției achizitive de 30 ani și joncțiunea posesiilor dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 201. situată în B,-, sector 2, având următoarele vecinătăți: la nord pe 15,46 cu str.-.- -; la est pe 13 cu str.-; la sud pe 15,46 cu imobilul din- și la vest pe 13 cu imobilul din str.-.- - nr.56; a respins capătul de cerere având ca obiect accesiune, ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă; a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.10651/1923 de Tribunalul Ilfov - Secția notariat, a cumpărat de la și un teren în suprafață de 100,800. din moșia, zisă șos.- -.
Prin chitanța sub semnătură privată din data de 21.07.1949, a declarat că vinde doamnei, care a arătat că înțelege să cumpere o suprafață de teren viran de 156. situată în orașul, Cartierul - -, str.- - -, cu Bd.- -.
Din certificatele de moștenitor depuse la dosarul cauzei instanța de fond a reținut că reclamantele sunt succesoarele cumpărătoarei ce figurează în chitanța sub semnătură privată.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie, instanța a reținut că terenul ce face obiectul prezentei cauze a fost identificat la adresa din B,-, sector 2, având o suprafață rezultată din măsurători de 201.
Instanța de fond a apreciat că reclamantele au făcut în cauză dovada îndeplinirii condițiilor necesare dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului-teren prin prescripție achizitivă (uzucapiune) de 30 de ani.
Calculând pe cale regresivă termenul de 30 de ani, în raport de momentul soluționării prezentei cauze, s-a apreciat de prima instanță că începutul posesiei utile se impune a fi situat anterior anului 1978. Din analiza chitanței sub semnătură privată datată 21.07.1949 coroborat cu dosarul de rol fiscal emis de Consiliul Local sector 2 și declarațiile martorilor și, instanța de fond a constatat că autorii reclamantelor - și moștenitorul acesteia, iar apoi reclamantele, au exercitat o posesie utilă - continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, începând cu anul 1949.
Față de cele arătate în precedent, instanța de fond a admis capătul de cerere având ca obiect uzucapiune și a constatat că reclamantele au dobândit prin efectul prescripției achizitive de 30 de ani dreptul de proprietate asupra bunului imobil teren în suprafață de 201. situat în B,-, sector 2, astfel cum a fost acesta identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză de expert. Instanța de fond a mai reținut că în cauză a operat și instituția joncțiunii posesiilor, respectiv posesia exercitată de reclamante, pe care acestea și-o recunosc reciproc, s-a unit cu posesia exercitată de, iar apoi de moștenitorul acesteia și autorul reclamantelor, în condițiile art.1859 și art.1860 Cod civil.
Prima instanță a apreciat capătul de cerere având ca obiect accesiune ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
S-a motivat de către instanța de fond în privința capătului doi de cerere că accesiunea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, presupune, de principiu, existența unui raport juridic între proprietarul terenului și proprietarului unor materiale (bunuri mobile) care prin folosire își pierd individualitatea, încorporându-se într-o construcție, plantație sau altă lucrare, devenind astfel un bun imobil prin natura lui.
Or, instanța, fiind ținută, în temeiul principiului disponibilității acțiunii civile, de cauza cererii de chemare în judecată, nu a constatat existența unui astfel de raport juridic stabilit între reclamante ca proprietari ai terenului și pârâta, în cazul acesteia din urmă nerezultând faptul că ar fi proprietară a materialelor utilizate la edificarea construcției.
In plus, instanța de fond a reținut că autorii reclamantelor au edificat în regie proprie construcția formată din 4 camere și anexe, fără ca anterior edificării sau ulterior acestui moment să obțină autorizație de construire în vederea respectării normelor vizând siguranța în construcții, norme cu caracter imperativ ținând de ocrotirea interesului general.
Față de cele arătate în precedent, instanța a respins capătul doi al cererii de chemare în judecată, respectiv accesiune imobiliară, ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacat, admiterea acțiunii și sub aspectul capătului de cerere privind accesiunea imobiliară.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că soluția primei instanțe sub aspectul soluționării capătului de cerere care a avut ca obiect accesiunea este netemeinică si nelegală. Accesiunea presupune dovedirea existentei construcției, plantației, etc. și dovada că aceasta a fost făcută de o altă persoană decât proprietarul terenului, urmând ca instanța să aprecieze buna sau reaua credință a.
S-a susținut că existența construcției este certificată prin expertiza în construcții dispusă de instanța de fond, autorii lor au construit casa inițial, iar în 1973, în baza autorizației de executare lucrări nr.15/31.05.1973, au consolidat construcția existentă. Ca atare, au fost de bună credință, considerând că sunt proprietarii terenului pe care îl dețineau și astfel, au avut certa convingere că toate lucrările de construcție sunt edificate pe terenul lor.
Mai mult, apelanta a susținut că accesiunea este admisibilă tocmai ca efect al uzucapiunii admisă de către instanța de fond în contradictoriu cu pârâta.
Apelanta reclamantă a formulat și cerere de repunere în termenul de apel, arătând că a fost în imposibilitate de a declara apel în termen de 15 zile de la comunicare, întrucât a fost internată în spital în perioada 21.08-10.09.2008.
Cererea de repunere în termenul de declarare a apelului a fost întemeiată pe prevederile art.103 alin. 2 Cod de procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.131/28.01.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de repunere în termen, a admis excepția tardivității și, în consecință, a respins apelul declarat de apelanta reclamantă, ca tardiv formulat.
Procedând la analiza cu prioritate a cererii de repunere în termenul de declarare a apelului și, subsecvent, a excepției tardivității formulării apelului, Tribunalul a reținut din dovada de comunicare a hotărârii apelate de la fila 152 dosar fond, că apelantei reclamante i-a fost comunicată hotărârea apelată la data de 15.08.2008, ceea ce înseamnă că termenul de declarare a apelului a expirat la data de 1.09.2008 (termenul fiind calculat cu aplicarea art.101 Cod de procedură civilă).
Din înscrisurile medicale atașate la filele 37-38 dosar apel, tribunalul a reținut că apelanta reclamantă a fost internată în spital în perioada 21.08-10.09.2008.
S-a apreciat, așadar, că apelanta reclamantă a avut la dispoziție 6 zile de la primirea hotărârii pentru a declara apel, înainte de internarea în spital. Pe de altă parte, s-a considerat că nimic nu o împiedica pe apelanta reclamantă să înainteze prin poștă cererea de declarare a apelului.
În consecință, Tribunalul a constatat că apelanta nu a fost împiedicată prin faptul internării de a declara în termen apel, cererea de repunere în termenul declarare a apelului urmând a fi respinsă ca nefondată.
și prin raportare la considerentele anterioare, văzând și faptul că cererea de apel a fost înregistrată la data de 19.09.2009, Tribunalul a admis excepția tardivității și a respins, ca tardiv formulat, apelul declarat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru judecarea pe fond a apelului.
În motivarea recursului s-a arătat că decizia tribunalului este nelegală, întrucât a depus un act medical, din care rezultă că în perioada legală de declarare a apelului, respectiv 15.08.2008 - 31.08.2009 se afla internată în spital unde a suferit trei intervenții chirurgicale. Reținerea instanței că după externare ar fi putut imediat să formuleze apelul prin poștă este greșită, întrucât în perioada postoperatorie era în convalescență și nu se putea deplasa. Acest lucru rezultă de altfel și din biletul de externare depus din care reiese la capitolul "recomandări" mențiunea de a evita eforturile fizice și a se deplasa la spital abia după 14 zile pentru scoaterea firelor.
Prin urmare, recurenta a considerat că cererea sa de repunere în termen era întemeiată și instanța ar fi trebuit s-o admită conform acestor acte medicale.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
Curtea, analizând recursul, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dovezii de comunicare a hotărârii apelate către apelanta reclamante, Curtea reține că acesteia i-a fost comunicată hotărârea apelată la data de 15.08.2008.
Conform art.284 Cod de procedură civilă, termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 101 Cod procedură civilă temenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Prin raportare la textele de lege mai sus-menționate, rezultă că termenul de declarare a apelului institut în favoarea reclamantei, în raport de dovada de comunicare sus-menționată, a expirat la data de 01.09.2008.
Așa cum a reținut și instanța de apel, apelanta reclamantă a fost internată în spital în perioada 21 august - 10 septembrie 2008, ceea ce înseamnă că aceasta a avut o perioadă de 6 zile de la primirea hotărârii pentru a declara apel, înainte de internarea în spital.
Conform art.103 Cod de procedură civilă "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării".
Așa cum s-a reținut mai sus, reclamanta putea în intervalul 15 august - 21 august 2008 să formuleze calea de atac a apelului, pentru această perioadă nefiind invocat nici un motiv de împiedicare, susținerile sale în sensul incidenței în cazul de față a dispozițiilor art. 103 Cod procedură civilă fiind valabile doar pentru perioada 21 august - 1 septembrie 2009.
În cuprinsul criticilor de recurs, recurenta a mai susținut că instanța de apel în mod greșit a reținut că după externare ar fi putut imediat să formuleze apelul prin poștă, întrucât în perioada postoperatorie era în convalescență și nu se putea deplasa.
Curtea urmează să aprecieze ca nefondată această susținere având în vedere că instanța de apel și-a fundamentat soluția prin raportare la perioada de dinaintea internării și nu cea de după externare.
În consecință, având în vedere considerațiile expuse mai sus, apreciind legală hotărârea instanței de apel, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 cu referire la dispozițiile de drept arătate mai sus, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.131/A/28.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele reclamante, și cu intimata pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - MARI
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/24.11.2009
--------------------------------------
- Secția a IV-a -
-
Jud.Sector 2 -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Ioana Aurora Herold Petre
