Uzucapiune. Decizia 1562/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- (1925/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1562.
Ședința publică de la 16 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți și, împotriva deciziei civile nr.762 A din 04.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
are ca obiect - uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că dosarul a fost repus pe rol în vederea discutării perimării, cauza fiind suspendată la data de 20.10.2008, în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod de procedura civilă, rămânând în nelucrare de la această dată.
Curtea reține cauza spre soluționare pe aspectul perimării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5143/22.09.2006 Judecătoria sectorului 4 Bar espins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele și împotriva pârâtului,privind constatarea valabilității convenției de vânzare - cumpărare intervenită între părți, cu privire la imobilul situat în B,-, sector 4 la data de și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru imobil.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, din probele administrate de părți nu a rezultat că pârâtul ar fi proprietarul imobilului menționat în acțiune, situație în care instanța de judecată nu poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, prin suplinirea consimțământului acestuia.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de judecată din data de 05.02.2007, tribunalul a calificat calea de atac exercitată de reclamante ca fiind recurs, iar prin decizia civilă nr. 678/R/07.05.2007 Tribunalul București - Secția a Va Civilă a admis recursul, a casat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că, în baza dispozițiilor articolului 129 Cod Procedură Civilă și a probelor administrate în cauză, din care rezulta că pârâtul dobândise imobilul în anul 1978 de la numitul, prima instanță ar fi trebuit să pună în discuție necesitatea precizării cererii și eventual necesitatea lărgirii cadrului procesual.
În fond după casare, cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Judecătoriei sectorului 4 B, sub nr-, iar la primul termen de judecată, reclamantele au depus la dosar cerere precizatoare de acțiune prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului.
Prin sentința civilă nr. 295/17.01.2008 Judecătoria sectorului 4 Baa dmis excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului și lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtului, a respins acțiunea față de pârâtul pentru lipsă calitate procesuală pasivă și față de pârâtul pentru lipsă capacitate procesuală de folosință.
Și împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele,iar prin decizia civilă nr. 762 din 04 iunie 2008, Tribunalul București - Secția a III a Civilă a respins apelul ca nefondat, reținând că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în condițiile în care pârâtul era decedat la data formulării acțiunii, iar din probele administrate nu a rezultat că pârâtul ar fi proprietarul imobilului.
Împotriva acestei decizii, la data de 09 iulie 2008, au declarat recurs apelantele reclamante și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de judecată din data de 20.10 2008 instanța de recurs a dispus suspendarea judecării cauzei în baza dispozițiilor articolului 242 pct. 2 Cod Procedură Civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
Prin rezoluția din data de 20.03.2009 instanța, din oficiu, a repus cauza pe rol și a acordat termen de judecată la data de 16.11.2009, în vederea discutării perimării recursului.
La termenul de judecată astfel acordat părțile au lipsit din nou nejustificat, situație în care instanța a reținut cauza în vederea pronunțării asupra excepției privind perimarea recursului.
Având în vedere faptul că din data de 20.10.2008, când instanța de recurs a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților și până la repunerea pe rol a cauzei din oficiu a trecut mai mult de un an, timp în care, din vina părților, cauza a stat în nelucrare, Curtea apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile articolului 248 Cod Procedură Civilă, recursul urmând a fi constatat perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurentele - reclamante și, împotriva deciziei civile nr. 762 din 04 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
.
2ex./18.11.2009
-3.-;
Jud.4.-
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă, Ioana