Uzucapiune. Decizia 1583/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1797/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1583
Ședința publică de la 18 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenții - reclamanți și, împotriva deciziei civile nr.609 din 29.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul -pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
are ca obiect - uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții - reclamanți și, reprezentați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.924/2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 12), lipsind intimatul - pârât Municipiul B prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea constată faptul că taxa judiciară de timbru depusă la dosar la fila 13 și consideră că este îndestulătoare, având în vedere obiectul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurenților - reclamanți solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată. Totodată depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 24.09.2007 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B sub nr-, reclamanții și au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin Primarul General, să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului situat în B,-, sector 5, fără cheltuieli de judecata.
Prin sentința civilă nr. 7128/3.10.2008 Judecătoria Sectorului 5 B - Secția a II-a Civilă a luat act de renunțarea intervenientei, la judecarea cererii de intervenție formulată în contradictoriu cu reclamanții și și pârâtul Municipiul B prin Primarul General, având ca obiect acțiune în constatare; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, având ca obiect uzucapiune.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că reclamanții și au intrat în posesia terenului situat în B,-, sector 5, în cursul anului 1976, cultivându-l cu zarzavat și pomi fructiferi, după cum rezultă din declarațiile martorilor și ( filele nr. 52 și 53).
De asemenea, pe baza documentației cadastrale comunicată de Biroul de carte funciară Sector 5 B (filele nr. 95 - 99) și completării la raportul de expertiză întocmit de expertul (fila 126), rezultă că terenul in litigiu este distinct de cel situat în B,- - 9, sector 5, pentru care a fost emis titlul de proprietate nr. 3714/24.08.1993 pe numele (fila nr.87) și care, în urma încheierii contractului de donație și actului de partaj voluntar autentificat sub 13450/05.04.1995 de fostul notariat de Stat al Municipiului B (filele nr.91 - 93 ), a revenit în proprietate intervenientei.
Prin urmare, odată cu trecerea terenului în litigiu în domeniul privat al Municipiului B (cât timp nu s-a dovedit că aparține altei persoane fizice sau juridice), dreptul de proprietate asupra acestuia poate fi dobândit prin uzucapiune, iar termenul de 30 de ani defipt de lege începe să curgă din acel moment, deoarece posesia exercitată anterior nu poate avea efect achizitiv, fiind realizată asupra unor bunuri supuse regimului de inalienabilitate, imprescriptibilitate și insesizabilitate, specific proprietății de stat înainte de anul 1989.
Nefiind împlinit termenul de 30 de ani în care trebuie exercitată posesia utilă, Judecătoria a respins ca neîntemeiată cererea.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel și, cauza fiind înregistrată pe Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, fără cheltuieli de judecată.
Astfel, imobilul în cauză nu a fost încadrat în nici una din formele de proprietate publică reglementate de art. 7 și 9 Constituția României din 1965, care vorbeau de proprietatea de stat și cooperatistă, adică exact domeniul public la care se referă azi Legea nr.213/1998, și cum nu exista nici un act normativ prin care imobilul să fi fost "scos afara din comerț" nu se poate socoti că există vreun impediment pentru curgerea termenului de prescripție.
Din această perspectivă rezultă cu prisosința că imobilul în litigiu nu a făcut parte niciodată din domeniul public al statului, așa cum arată instanța de fond, iar Legea nr.213/1998 precizează care sunt bunurile care fac parte din domeniul public și imobilul nu se încadrează în niciuna din categoriile de bunuri menționate în Anexa legii respective.
Pe de alta parte, atât doctrina cât și practica judecătorească au stabilit fără dubiu că uzucapiunea este o cale de a dobândi dreptul de proprietate, chiar dacă prescripția achizitivă a început anterior anului 1989, iar întrucât imobilul uzucapat nu a făcut parte din domeniul public al statului nu se poate reține că data de la care poate începe să curgă termenul de prescripție ar fi data intrării în vigoare a Legii nr.18/1991.
Prin decizia civilă nr.609 A/29.04.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții - reclamanți și, împotriva sentinței civile nr.7128/2008 a Judecătoriei Sectorului 5
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește argumentarea instanței de fond în sensul că cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune nu poate fi primită întrucât anterior anului 1989 terenul în litigiu era proprietate de stat, iar astfel de bunuri nu puteau fi uzucapate, tribunalul a constatat că aceasta nu poate fi primită.
În acest sens, nu rezultă din probele administrate că imobilul în cauză a fost încadrat în formele de proprietate publică reglementate de art. 7 și 9 Constituția României din 1965, care vorbeau de proprietatea de stat și cooperatistă (ambele fiind forme ale proprietății socialiste); pe de altă parte, în egală măsură era recunoscut și dreptul de proprietate "personală".
Ca atare, atât timp cât în cauză nu s-a făcut dovada că terenul făcea parte din proprietatea de stat și cooperatistă, astfel cum aceasta era reglementată de prevederile constituționale redate anterior și nici că acestea ar fi fost declarate prin lege ca fiind scoase din comerț, nu s-a putut aprecia că acestea nu erau susceptibile de a fi uzucapate.
De altfel, faptul că existența acestor forme de proprietate nu înlătura existența și a unei proprietăți private a fost recunoscută și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii nr. IV pronunțată de la data de 16.01.2006 - care a luat în discuție în ce măsură reglementările din Legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 au influențat apartenența terenurilor la domeniul proprietății private sau proprietății socialiste (dacă acestea au constituit o "declarație a legii" în sensul art. 1844 Cod civil).
Curtea a subliniat că lipsa posibilității de a mai fi transmise terenurile prin acte juridice nu atrage și încetarea posesiei asupra lor, cât timp exercitarea acesteia nu numai că nu a fost interzisă prin nici o dispoziție a legii, dar și-a demonstrat în mod neîndoielnic utilitatea economică și socială.
Mai mult, față de caracterul in rem al întreruperii naturale a prescripției, dedus din prevederile art. 1866 coroborate cu cele ale art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care nu se putea produce atât timp cât, în cazul terenurilor ce au făcut obiectul prevederilor din Legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 se invocă o prescripție de durată, bazată pe o posesie efectivă și necontestată, începută anterior adoptării acestor legi și încheiată după abrogarea expresă a acestora, prin decretele-lege nr. 1/1989 din 26 decembrie 1989 și nr.9/1989 din 31 decembrie 1989, constatarea prescripției achizitive în astfel de cazuri devine de neînlăturat.
Ca atare, pentru considerentele arătate, tribunalul a apreciat că motivele invocate de prima instanță pentru respingerea cererii nu pot fi primite.
În schimb, tribunalul a apreciat că cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune este nefondată întrucât nu s-a făcut dovada că posesia exercitată ar fi fost publică.
Astfel, nu s-a făcut dovada faptului că apelanții - reclamanți ar fi deschis rol fiscal pentru imobil și nu au fost depuse chitanțe de plată a impozitului, acestea fiind acte materiale de necontestat și care fac dovada certă a publicității posesiei.
Sub acest aspect, singura probă administrată este proba testimonială, care însă nu se coroborează cu alte probatorii.
De altfel, martorii au fost reaudiați în faza apelului și și-au schimbat declarațiile cu privire la data începerii posesiei, motivând fie că au citit superficial declarația data la instanța de fond, fie că nu au avut ochelarii la ei; mai mult, audiat fiind în faza apelului, martorul a arătat că a auzit că apelanții - reclamanți au primit terenul de la CAP M, ceea ce duce la concluzia că nu puteau fi considerați proprietari de ceilalți vecini și totodată pune sub semnul întrebării elementul animus al posesiei în persoana apelanților.
Împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs reclamanții și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, sub următoarele aspecte:
După cum s-a arătat și în apel și în fondul cauzei de față, terenul revendicat a fost folosit de recurenți încă din anul 1970, fiind transformat în gradină unde cei doi au cultivat legume și au plantat pomi fructiferi.
terenului la proprietatea privată trebuie analizată potrivit logicii juridice, fiind nu doar prezumată ci dovedită de posesia efectivă, utilă și publică din partea celor doi recurenți care nu ar fi fost posibilă dacă imobilul nu ar fi aparținut formelor publice de proprietate existente anterior anului 1989, întrucât terenul există în fapt, după cum s-a constatat în expertiza atașata la dosarul cauzei.
Toate aceste aspecte au fost întărite de către martorii audiați în cauză, însă dintr-o regretabilă eroare în cele două marturii s-a consemnat că anul în care apelanții au început să folosească terenul este din anul 1976 în loc de 1970.
Este vorba de o posesie începută în anul 1970 și care rezultă nu numai din acțiunea introductivă unde se precizează foarte clar:"Cum după câțiva ani de când începusem să folosim imobilul revendicat, terenurile au fost scoase din circuitul civil și nu am mai putut face actele, iar după anul1989deși am făcut demersuri pentru a afla cine este proprietar nu am găsit pe nimeni, este evident ca singura persoană care ar putea emite pretenții asupra terenului în litigiu este pârâta, cea care în virtutea legii culege moștenirile alcătuite din imobile nerevendicate de nicioaltă persoană"acest aspect făcând referire clară la Legile nr.58 si 59/1974 dar și din declarațiile martorilor date de aceștia în fața notarului public.
Din această perspectivă rezultă cu prisosința că imobilul în litigiu nu a făcut parte niciodată din domeniul public al statului, așa cum arata instanța de fond, iar Legea nr.213/1998 precizează că bunurile care fac parte din domeniul public și imobilul nu se încadrează în niciuna din categoriile de bunuri menționate în Anexa legii respective.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat.
În primul rând nu poate fi primită critica recurenților referitoare la greșita reține a apartenenței terenului în litigiu la proprietatea publică și, pe cale de consecință a imposibilității uzucapării sale, întrucât, în mod corect a reținut instanța de apel că această motivare a instanței de fond este greșită și nu poate fi primită.
Prin urmare, unicul motiv pentru care instanța de apel a menținut soluția de respingere a acțiunii se referă la neîndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru a uzucapa, respectiv lipsa dovezilor cu privire la deținerea terenului pentru o perioadă de 30 de ani și, lipsa unei posesii publice exercitate sub nume de proprietar, apreciind că probele administrate în cauză nu conduc la o atare concluzie.
Prin urmare, sub acest aspect criticile formulate de recurenți aduc în discuție problema de netemeinicie a hotărârii atacate, deoarece ceea ce se pretinde este greșita stabilire a situației de fapt. O atare critică nu poate face însă, obiect de analiză în calea extraordinară a recursului, întrucât, față de actuala configurare a art. 304 Cod procedură civilă, care permite reformarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, nu și pentru motive de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.
Pe fondul cauzei, instanța a făcut o analiză completă a probelor administrate, reținând, în mod corect, situația de fapt. Ca să se poată prescrie, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar (art. 1847 din Codul civil). Neexercitarea posesiei sub nume de proprietar viciază posesia. Posesia devine astfel neutilă și nu poate fundamenta dobândirea dreptului de proprietate.
Ca atare, întrucât probele administrate în cauză au stabilit că reclamanții nu au dovedit nici existența condiției de a fi posedat sub nume de proprietari, în mod legal a reținut instanța de apel, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții - reclamanți și, împotriva deciziei civile nr.609 A/29.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - ---
GREFIER
Red.
.
2 ex./17.12.2009
TB-4 -;
Jud.5 -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana
