Uzucapiune. Decizia 329/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-- 29.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 329/
Ședința publică din 1 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare pronunțarea în recursul declarat de reclamanta - - T împotriva deciziei civile nr. 710/A/29.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată, pentru uzucapiune.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26.03.2009, când pronunțarea a fost amânată pentru 01.04.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Judecătoria Timișoara, reclamanta - - a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta, să constate dobândirea de către reclamantă, pe cale de uzucapiune, a dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF 489 nr. top 474/4, 475/4, 476/4 și, respectiv, în CF 490, nr. top 474/5, 475/5, 476/5; să oblige pârâta la recunoașterea dreptului astfel dobândit; să dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni de carte funciară.
În motivare, a invocat că terenul în litigiu a fost folosit și administrat de din anii 1970 și, ulterior anului 1990, de reclamanta însăși; pe teren au fost efectuate lucrări de construcție, iar posesia exercitată a fost una utilă, fiind, deci, întrunite cerințele legale pentru dobândirea dreptului de proprietate pe cale de uzucapiune.
În drept a invocat dispozițiile art. 1846 și urm. Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 3549/19.03.2008, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut in vedere că, din probele administrate, a rezultat că reclamanta a exercitat posesia asupra terenului din anul 1977, aproximativ, moment în care uzucapiunea era reglementată de dispozițiile DL 115/1938, conform Deciziei nr. 86/10.12.2007, dată de ÎCCJ asupra unui recurs în interesul legii.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cerute de dispozițiile art. 27 sau 28 din DL 115/1938 pentru a uzucapa, cererea a fost respinsă conform celor mai sus arătate.
Împotriva sentinței a declarat apel (calificat ca atare de instanță) reclamanta, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare, a invocat greșita aplicare a Deciziei 86/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, câtă vreme s-a invocat dobândirea dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii de 30 de ani reglementată de Codul civil.
A mai criticat greșita respingere a cererii de chemare în judecată în condițiile în care instanța reține, totuși, caracterul util al posesiei exercitate.
Prin decizia civilă nr. 710/A/29.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, apelul a fost respins ca nefondat, instanța de control judiciar înlăturând, în parte, motivarea sentinței apelate.
Astfel, tribunalul a avut în vedere că referirile primei instanțe la DL 115/1938 s-au făcut cu nerespectarea principiului disponibilității părților, câtă vreme reclamanta nu a modificat temeiul juridic al cererii (respectiv uzucapiunea de lungă durată).
A mai avut în vedere instanța de control că referirile reclamantei apelante la uzucapiunea de 10-20 ani nu pot fi formulate direct în apel decât cu încălcarea dispozițiilor art. 294 Cod procedură civilă.
În concluzie, având în vedere cadrul procesual astfel creat și Decizia 86/2007, tribunalul a respins apelul reclamantei.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivare, a invocat contradicția dintre considerentele și motivarea deciziei, tribunalul înlăturând în parte motivarea primei instanțe și respingând ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată; o atare soluție, a arătat reclamanta, este de natură să-i creeze o situație mai grea în propriul apel.
A mai invocat greșita reținere a incidenței în cauză a Deciziei nr. 86/2007, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, anterioară pronunțării sus-menționatei decizii.
A mai invocat neobservarea exercitării unei posesii utile, sub nume de proprietar pe o perioadă de peste 30 ani asupra terenului în litigiu.
În fine, a arătat că sunt întrunite și condițiile cerute de art. 28 din DL 115/1938, fostul proprietar tabular abandonând imobilul proprietatea sa.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 Cod procedură civilă.
Citată prin publicitate, pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, față de dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Cererea reclamantei a fost înregistrată la Judecătoria Timișoara la 30 ianuarie 2007 și a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1846 și urm. Cod civil. Respingând acțiunea astfel formulată, prima instanță și-a întemeiat considerentele exclusiv pe Decizia nr.86/10.12.2007 dată de ÎCCJ.
Respingând apelul declarat de reclamantă, tribunalul a apreciat, de asemenea, că sus-menționata decizie este aplicabilă în cauză și a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei.
Instanța de recurs reține că, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, era în vigoare Legea nr. 7/1996, conform dispozițiilor art. 60 al. 1.
Pe parcursul derulării procesului, ÎCCJ a dat Decizia 86/2007, decizie potrivit cu care, în cazul prescripțiilor achizitive începute sub imperiul DL 115/1938 și împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acțiunea în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile DL 115/1938.
Conform dispozițiilor art. 329 al. 3 Cod procedură civilă, Cod procedură civilă, dezlegarea dată asupra problemei de drept judecate este obligatorie, data la care decizia devine obligatorie fiind data publicării ei în Monitorul Oficial, respectiv 23.02.2009 (fila 19 dosar).
Este de observat, în primul rând că, inclusiv la data pronunțării hotărârii tribunalului (29.10.2008), decizia nu era publicată, astfel că nu era obligatorie.
În al doilea rând, deciziile date asupra recursurilor în interesul legii sunt consecința necesității interpretării și aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul României (art. 329 al. 1 Cod procedură civilă), astfel că ele sunt asimilate, prin prisma efectelor lor, legilor.
Or, potrivit dispozițiilor art. 15 al. 2 din Constituția României, "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
Cum, în cauza de față, reclamanta a invocat faptul că, la data promovării acțiunii, termenul cerut de lege pentru a uzucapa se împlinise, rezultă că legea nouă (decizia dată de ICCJ) nu putea fi aplicată decât cu încălcarea principiului consacrat de norma constituțională mai sus- arătată.
Nici în situația în care s-ar aprecia că, având doar scopul de a interpreta o lege în vigoare la data promovării acțiunii și că principiul neretroactivității nu i-ar fi aplicabil, decizia dată de ÎCCJ nu ar putea fi reținută ca fiind incidentă în cauză, pentru următoarele considerente:
La data sesizării instanței, reclamanta a avut convingerea rezonabilă că temeiul de drept invocat (prescripția achizitivă reglementată de Codul civil) este de natură să fundamenteze pretențiile sale.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât chiar intervenția ICCJ prin decizia sus- menționată a demonstrat că unele instanțe făceau aplicarea dispozițiilor Codului civil în materia uzucapiunii în regiunile în care sistemul publicității imobiliare funcționa sub imperiul DL 115/1938.
Or, la data sesizării instanței (anterior momentului pronunțării și publicării Deciziei nr. 86/2007), reclamanta avut, după cum s-a arătat mai sus, convingerea rezonabilă și justificată că normele de drept accesibile, precise și previzibile (CEDO reținând că principiul legalității semnifică existența unor asemenea norme- vezi /Franța) ce reglementează dobândirea dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii sunt cele cuprinse în Codul civil.
.-și soluțiile pe dispozițiile unei hotărâri judecătorești dată în cursul procesului și înlăturând normele avute în vedere de reclamantă la data pronunțării acțiunii, instanțele au încălcat principiul legalității mai sus arătat și, pe cale de consecință, nu au cercetat temeinicia pretențiilor reclamantei prin prisma normei de drept invocate, astfel că se impune casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, aceasta urmând a verifica în ce măsură în persoana reclamantei sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru a uzucapa.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 al. 1,2,3,5 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul declarat de reclamanta - - T împotriva deciziei civile nr. 710/A/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Va casa decizia recurată și sentința civilă nr. 3549/19.03.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta - - T împotriva deciziei civile nr. 710/A/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 3549/19.03.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red. - 06.04.2009;
Tehnored. - 16.04.2009; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător:
Instanță de apel: Tribunalul Timiș
Judecători:,
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu
