Uzucapiune. Decizia 339/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.339.
Ședința publică de la 23.06.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 3: Andreea
GREFIER - -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât MUNICIPIUL B, PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 134.A din 29.01.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și intimatul-pârât STATUL ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât MUNICIPIUL B, PRIN PRIMARUL GENERAL, prin consilier juridic ce depune delegația la dosar, lipsind intimații-reclamanți și și intimatul-pârât STATUL ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 10.06.2009 recurentul-pârât a depus ordinul de plată nr. 2175 din data de 3353 lei cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de lei depunând și timbru judiciar în valoare de 5 lei.De asemenea, se învederează că la data de 12.06.2009, intimații-reclamanți au depus întâmpinare în două exemplare, ce nu a fost comunicată și recurentului-pârât.
Curtea ia act de îndeplinirea obligației de a depune timbru judiciar și de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de către recurentul-pârât Municipiul B, prin Primarul General, și procedează la anularea acestora.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că în raport de domiciliul comun al intimaților-reclamanți precum și de formularea concomitentă a întâmpinării, nu se impune comunicarea motivelor de recurs și către intimata-reclamantă.
Reprezentantul recurentului-pârât MUNICIPIUL B solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în susținerea și dovedirea recursului, sens în care solicită un nou termen pentru a depune relații de la Primăria Mun.B din care să rezulte dacă imobilul în litigiu se află în patrimoniul public sau privat al Municipiului
Curtea, deliberând asupra probei cu înscrisuri solicitată de recurentul-pârât, urmează a respinge cererea de probatorii astfel cum a fost formulată, având în vedere conținutul motivelor de recurs care vizează momentul curgerii termenului de prescripție și lipsa autorizației de construire precum și în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, aspecte față de care apreciază că proba solicitată de recurentul-pârât, nu este edificatoare pentru soluționarea cauzei.
Reprezentantul recurentului-pârât MUNICIPIUL B învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe recursul declarat.
Reprezentantul recurentului-pârât MUNICIPIUL B solicită admiterea recursul astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei civile recurate, iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiata, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. De asemenea, solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Curtea reține recursul în pronunțare, urmând să aprecieze dacă se impune sau nu amânarea pronunțării asupra recursului de față.
CURTEA,
Deliberand asupra recursului de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 la data de 21.06.2007 sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pârâtul Statul R, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că reclamanții au devenit proprietari prin uzucapiune asupra terenului în suprafața de 300 mp situat în B, str. -. - -, nr. 73, sector 2, și prin accesiune imobiliară asupra construcției edificate pe acest teren, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a cumpărat la data de 16.12.1958 prin înscris sub semnătură privată denumit chitanță, înregistrat la organele fiscale, un teren în suprafață de 300 mp situat în B, str. -. - - nr. 73, sector 2, de la numita
La acea dată reclamanta era căsătorită cu numitul G, care ulterior a decedat, moștenitorii acestuia rămânând reclamanta în calitate de soție supraviețuitoare și fiul său, reclamantul.
Pe terenul astfel achiziționat reclamanta și defunctul său soț au edificat începând cu anul 1960, o construcție formată din două camere, hol, bucătărie, garaj și magazie; cele două camere, holul, garajul și magazia sunt edificate din cărămidă și acoperite cu tablă, bucătăria fiind din paiantă, acoperită cu carton.
De la data cumpărării și până în prezent nimeni nu a tulburat posesia reclamanților asupra imobilului, acesta a fost una utilă și exercitată sub nume de proprietar, fiind achitate taxele și impozitele la zi.
Numita a decedat fără moștenitori, statul R culegând succesiunea vacantă astfel cum s-a stabilit prin decizia civilă nr. 545/2005 a Tribunalului București - Secția V Civila.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1890, art. 1847 și urm civil.
În ședința publică din data de 25.10.2007 instanța a luat act de modificarea acțiunii în condițiile art. 132 pr.civ în sensul că cererea este formulată în contradictoriu și cu pârâtul mun. B prin Primar General.
Prin sentința civilă nr. 4750/22.05.2008, Judecătoria Sectorului 2 admis acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B, prin Primar General, a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 305 mp situat în B,-, sector 2 astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie întocmit de expert, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren la aceeași adresă, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții civile întocmit de expert, prin efectul accesiunii imobiliare, a omologat cele două expertize tehnice sus menționate și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că între reclamanta și defunctul său soț G și numita a fost încheiată în anul 1958 în formă autentificată promisiune bilaterală de vânzare cumpărare cât privește imobilul teren în suprafață de 300 mp situat la adresa din B, str. - - n parcela 35, Raionul 1 Mai, iar la nivelul anului 1965 în evidențele fiscale figurau ca titulari de rol fiscal ai imobilului reclamanta și defunctul sau soț G; de asemenea în anul 1961 exista încheiat un proces verbal prin care este identificată construcția ridicată la adresa din B, str. -. - - nr. 73, sector 2 și stabilită valoarea de impozitare a acesteia, titular al dreptului de proprietate asupra construcției fiind menționat defunctul G astfel cum rezultă din procesele verbale întocmite de organele fiscale - fila 85 si 89 dosar.
Pe de altă parte astfel cum rezultă din relațiile comunicate de către Evidență Proprietăți, în anul 1986 fost înscris imobilul la adresa din B str. -. - - nr. 73, sector 2 cu suprafața de 296, 00 mp din care construcții 50,00 mp coproprietate particulară cu posesori de parcela G și, pentru ca la nivelul anilor 1992-1994 titulari de rol fiscal să figureze aceeași cu teren în suprafața de 300,00 mp în proprietate.
Prin raportul de expertiză tehnică în specialitate a topografie efectuat în cauză s-a stabilit că suprafața de teren astfel cum a fost identificată și individualizată, situată la adresa din B, str. -. - - nr. 73, sector 2, face parte din terenul ce făcut obiectul actului de schimb - fila 6 dosar și care a constituit titlu de proprietate al defunctei.
Prin decizia civilă nr. 545/04.10.2005 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă irevocabilă, a fost constată ca fiind vacantă succesiunea de pe urma defunctei, iar din certificatul de moștenitor - fila 8 dosar rezultă că de pe urma soțului defunct al reclamantei, G au rămas ca moștenitori reclamanta în calitate de soție supraviețuitoare și reclamantul în calitate de fiu.
Din declarațiile martorilor audiați rezultă că în anul 1958 reclamanta și defunctul său soț G au intrat în stăpânirea terenului de la numărul 73 pe str. -. - -, sector 2 B, pe care au ridicat o casă, ca toate terenurile situate pe strada respectivă erau parcelate la acel moment, iar terenul de la numărul 73 era împrejmuit cu gard.
Martorii au confirmat susținerile reclamanților în sensul că reclamanta si defunctul G au exercitat o posesie de fapt asupra imobilului, iar după moartea soțului reclamantei, posesia a fost continuată de câtre reclamanți, iar în toată această perioadă nu au fost tulburați în stăpânirea imobilului.
Prin raportul de expertiză topografică efectuat în cauză a fost individualizat imobilul de la numărul 73 pe str. -. - -, sector 2 B în sensul că acesta este în suprafață de 305 mp și au fost stabilite vecinătățile.
Valoarea de circulație a fost stabilită la suma de 94.550 euro în echivalent în lei 340.380 lei.
Construcția edificată de reclamantă și defunctul său soț Gaf ost individualizată și descrisa prin raportul de expertiză tehnică efectuat în specialitatea construcții civile și a fost evaluată la suma de 12.063 lei.
În considerarea tuturor celor astfel reținute, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile art. 1890 civ. cât privește intervalul de timp de cel puțin 30 de ani în care s-a exercitat o posesie de fapt asupra imobilului teren situat în B str. -. - -, nr. 73, sector 2 și totodată cele ale art. 1847 civ. privind natura posesiei exercitate, în sensul că aceasta a fost una continuă, netulburată, publică și sub nume de proprietar și, ca urmare, a admis acțiunea și a constatat că reclamanții au dobândit prin efectul uzucapiunii de 30 ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 305 mp situat în B, str. -. - - nr. 73, sector 2 astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie întocmit de expert.
De asemenea instanța a constatat îndeplinite cerințele art. 490, art. 492 civ cât privește accesiunea imobiliară cât privește construcția edificată pe terenul sus menționat și a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren la aceeași adresă, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții civile întocmit de expert, prin efectul accesiunii imobiliare pe care îl va omologa.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul Municipiul B, prin Primar General, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a Civilă, sub nr. 7011/-, la data de 16.12.2008.
În dezvoltarea motivelor de apel apelanta a arătat că în mod greșit instanța a admis acțiunea reclamantului drept pentru care a reiterat: excepția lipsei calității procesual pasive în ceea ce a privit capătul de cerere privind uzucapiunea, deoarece reclamanții nu au făcut dovada că ultimul proprietar al imobilului în litigiu ar fi statul, cu atât mai mult cu cât uzucapiunea curge față de ultimul proprietar. Or în speță, terenul a aparținut unei persoane fizice, și nu statului.
Mai mult decât atât, calitatea procesual pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și persoana obligată prin raportul juridic născut între părți, fondat pe un act sau fapt juridic.
În speță, această identitate nu a existat, statul nefiind parte în nici un act translativ de proprietate.
În cazul în care se va trece peste această excepție, pe fond, apelanta a solicitat să se respingă acțiunea ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Uzucapiunea (sau prescripția achizitivă) este un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru ca urmare a unui fapt juridic complex constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în termenul și condițiile prevăzute de lege. Pentru a-și produce efectele sunt necesare unele condiții: posesia, împlinirea termenului, buna credință, justul titlu și mai ales existența unui lucru susceptibil de a fi uzucapat (res habilis). Într-adevăr, conform art. 1849. civ. "nu se poate prescrie domeniul lucrărilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț".
De la intrarea în vigoare a Codului civil - în 1864 - practica instanțelor judecătorești și doctrina au fost constante în a aprecia că nu pot fi uzucapate în general bunurile inalienabile, deoarece "imprescriptibilitatea este un corelativ necesar al inalienabilității" ( ). În actualul sistem legislativ românesc sunt considerate inalienabile bunurile proprietate publică (art. 135 pct. 5 Constituție). Legea nr. 213/1998 - privind proprietatea publică și regimul acesteia consfințește cele trei caractere juridice specifice dreptului de proprietate publică inalienabilitate, imprescriptibilitate, insesizabilitate (art. 11 alin. 1 Legea nr. 213/1998). Rezultă în mod clar că proprietatea publică nu poate fi sub nici o formă uzucapată.
Conform Constituției României din 1991 - proprietatea este publică sau privată (art. 135 pct. 2) legea fundamentală a țării este primul act normativ care face diferențierea între domeniul public și privat al statului. Conform Legii nr. 18/1991 a fondului funciar terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate publică sau privată. Domeniul public poate fi de interes național sau local.
Imobilele din domeniul privat sunt supuse dispozițiilor dreptului comun, adică pot fi în ultimă instanță chiar uzucapate. Constituțiile anterioare anului 1991 nu făceau distincție între domeniul public al statului și domeniul privat al statului. Mai mult, această stare de fapt a fost consfințită și prin decizii ale Tribunalului Suprem chiar în legătură cu prescriptibilitatea-imprescriptibilitatea proprietății statului.
Termenul de prescripție asupra terenului nu putea să înceapă să curgă după anul 1991. În consecință în mod greșit s-a apreciat că uzucapiunea de 30 de ani a activat în cazul imobilului în cauză.
Astfel a opinat că în speță se află într-un caz de întrerupere ăap rescripției achizitive conform art. 1864 pct. 2. civ. prescripția .este întreruptă.când lucrul este declarat neprescriptibil în urmarea unei transformări legale a naturii sau destinației sale.
Excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capătul de cerere privind accesiunea imobiliară asupra construcțiilor existente pe teren, a instituției motivat de faptul că aceste construcții sunt ridicate de proprietarul terenului, și nu a contestat acest fapt, astfel că nu a fost proprietarul terenului și nici al materialelor folosite la ridicarea construcției.
Potrivit art. 492 Cod civ. orice construcție plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, au fost prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și sunt ale lui până ce se dovedește contrariul.
În speță, reclamanții au fost proprietari atât ai terenului cât și ai construcției și a materialelor folosite la ridicarea acesteia, fapt ce apelanta nu l-a contestat și nu a revendicat nimic.
Nu s-a arătat care este calitatea apelantei procesuală pasivă atâta timp cât instituția este terță față de reclamanți și nu are cu aceștia raporturi juridice în ceea ce privește terenul, contracția sau materialele folosite.
Faptul că s-a ridicat o construcție și nu s-au solicitat aprobările necesare nu justifică calitatea procesuală a apelantei în prezenta cauză, iar în dreptul civil român nu există instituția opozabilității cu atât mai mult cu cât la data ridicării construcției exista temei legal pentru obținerea autorizației de construire putând intra în legalitate.
Reclamanții puteau să intre în legalitate potrivit Decretul 144/1958 care le permitea obținerea unei autorizații. Până în anul 1980 au tot existat decrete pentru intrarea în legalitate a celor care au încheiat tranzacții pe chitanțe sub semnătură privată și a celor care au construit pe terenul proprietatea lor dar nu au avut autorizație de construire.
Prin decizia civilă nr. 134/29.01.2009 pronuntata de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a fost respins apelul ca nefondat.
Pentru a hotari astfel instanta de apel a retinut urmatoarele:
"Acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune este formulată de către reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Municipiul B, reprezentat de Primarul General, și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, iar instanța de fond, prin sentința civilă apelată, a admis acțiunea și a constatat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B, prin Primarul General, că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 305. situat în B, str. -. - -, nr. 73, sector 2 și dreptul de proprietate, prin accesiune imobiliară asupra construcțiilor edificate pe teren.
Prin prima critică formulată de către apelantul-pârât se consideră că hotărârea judecătorească apelată este nelegală și netemeinică întrucât reclamanții nu fac dovada că ultimul proprietar al imobilului în litigiu ar fi statul, cu atât mai mult cu cât uzucapiunea curge față de ultimul proprietar, iar terenul a aparținut unei persoane fizice și nicidecum statului.
Această critică este găsită nefondată de către tribunal, motivat de faptul că între reclamanta și defunctul său soț, G, și promitenta vânzătoare a fost încheiată în anul 1958 în formă autentificată o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, cu privire la imobilul-teren în suprafață de 300. situat la adresa din B, str. - -, parcela 35, Raionul 1 Mai.
La data de 22.11.1970, defuncta a decedat fără moștenitori, iar prin decizia civilă nr. 545/4.10.2005 pronunțată de - Secția a V-a Civilă în dosarul nr. 2548/2005 s-a reținut că succesiunea acesteia este vacantă. (filele 39-41 dosar fond).
Calitatea procesuală pasivă a apelantului nu se justifică în temeiul vreunui înscris constitutiv sau translativ de proprietate și prin care imobilul a intrat în proprietatea statului cum arată apelantul că ar trebui, ci în cazul succesiunilor vacante, bunul este susceptibil de a face parte din domeniul privat administrat de unitatea administrativă teritorială potrivit Legii nr. 213/1998.
În cazul succesiunilor vacante, statul are calitatea de moștenitor potrivit art. 652.civil, însă bunurile intră în patrimoniul unității administrativ teritoriale, iar acest lucru rezultă și din dispozițiile art. 75 din Legea nr. 36/1995 unde se prevede că pentru eliberarea certificatului de vacanță succesorală, notarul public trebuie să citeze și autoritatea administrației publice competentă a prelua bunurile defunctului.
Statul, în privința dreptului având ca obiect o moștenire vacantă nu are dreptul de opțiune succesorală, de vreme ce bunurile succesorale, devenind fără stăpân, ele ar reveni tot în baza art. 646.civ. iar acesta dobândește moștenirea ope legis de la deschiderea ei potrivit regulilor generale, iar municipiul B, reprezentat de Primarul General, este cel care reprezintă statul pe plan local.
Cum acțiunea în constatarea uzucapiunii sancționează proprietarul nediligent prin pierderea posesiei asupra unui bun imobil aflat în patrimoniul său rezultă că reclamanții au făcut dovada calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul
Apelantul-pârât mai susține prin apelul promovat că bunul imobil nu putea fi uzucapat având în vedere dispozițiile art. 1849.civil potrivit cărora nu se poate prescrie domeniul lucrărilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț" iar bunul este unul proprietate publică, iar anterior anului 1991, nu se făcea distincție între domeniul public și cel privat al statului și termenul de 30 de ani nu putea să curgă după anul 1991. Aceste critici nu pot fi împărtășite de către tribunal.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 18/1991 domeniul privat al statului și respectiv, al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor este alcătuit din terenurile dobândite ale acestora, prin modurile prevăzute de lege, precum și din terenurile dezafectate, potrivit legii, din domeniul public.
Terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilități publice, ceea ce nu este cazul în speță, iar potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 odată constatată vacanța succesorală, bunul este susceptibil a face parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale.
Cu excepțiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 18/1991, Legea nr. 213/1998, art. 136 din Constituție, terenurile care nu sunt scoase din circuitul civil pot fi dobândite în proprietate pe calea uzucapiunii.
Uzucapiunea se întemeiază pe faptul posesiei, iar până în anul 1979 aceasta s-a opus autoarei, iar ca urmare a decesului autoarei în anul 1979, succesiunea a devenit vacantă uzucapiunea se opune succesorului acestuia, care este statul, și căruia i se poate opune posesia începută anterior anului 1991, statul fiind succesorul în drepturi al defunctului și în patrimoniul căruia a intrat bunul și el va sta în judecată ca orice moștenitor legal sau legatar universal, fiind ținut de drepturile și obligațiile defunctului în limita activului succesoral.
Anterior anului 1991 posesia putea fi utilă și care să ducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru că și anterior anului 1990 proprietatea putea să aparțină statului, dar și individual, Legile 58 și 59 din anul 1974 nu au determinat o transformare a naturii și destinației terenurilor proprietate personala, așa cum prevede art. 1844 pct. civil, acestea rămânând neschimbate, constituind în continuare obiect al dreptului de proprietate individuală, fiind instituite restricții cu privire la circulația terenurilor.
Totodată prin apariția Legii nr. 58 și 59 din 1974 și prin faptul că urmare a vacanței succesorale a defunctei, nu s-a produs o modificare în starea de fapt, respectiv nu s-a pierdut stăpânirea materială a bunului, posesiunea nu s-a transformat în detenție precară, iar proprietatea statului este un privată și nici posesia nu a fost întreruptă.
În mod corect instanța a soluționat și capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară.
Într-adevăr, construcțiile se realizează doar cu autorizație de construcție, iar aceasta reprezintă actul de autoritate pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea și funcționarea construcțiilor. Constatarea accesiunii imobiliare și sancționarea pentru ridicarea unei construcții fără autorizație de construcție, sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, sunt două instituții de drept separate și, prin urmare, chiar și în măsura constatării accesiunii imobiliare, se poate aplica o sancțiune contravențională pentru ridicarea unei construcții fără autorizație de construcție.
Așadar, doar pentru faptul că, construcția a fost realizată fără autorizație de construcție ce se emite de către organele administrative, respectiv de către primărie, nu înseamnă că în speță nu putem să constatăm dobândit dreptul de proprietate asupra construcției prin accesiune imobiliară, în contradictoriu cu Municipiul B, prin Primarul General pentru că acesta este succesorul în drepturi al defunctei, așa cum am motivat și în cele ce au precedat."
Impotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul B, reprezentat legal de către Primarul General, prin Directorul Executiv al Direcției Juridic contencios și Legislație, împuternicit prin Dispoziția Primarului General nr. 1808/2008.
In motivarea recursului, intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9.proc.civ. s-au formulat urmatoarele critici:
"Pentru ca uzucapiunea să-și producă efectele trebuie îndeplinite anumite condiții: posesia, împlinirea termenului, buna-credință, justul titlu și mai ales existența unui lucru susceptibil de a fi uzucapat (res habilis).
De la intrarea în vigoare a Codului Civil - în 1864 - practica instanțelor de judecată și doctrina au fost constante în a aprecia că nu pot fi uzucapate în general bunuri inalienabile, deoarece "imprescriptibilitatea este un corelativ necesar al inalienabilității" ( ).
În actualul sistem legislativ românesc sunt considerate inalienabile bunurile proprietate publică (art. 135 pct. 5 Constituie).
Legea nr. 213/1998- privind proprietatea publică și regimul acesteia, consfințesc cele trei caractere juridice specifice dreptului de proprietate publică, respectiv inalienabilitatea, imprescriptibilitatea și insesizibilitatea (art. 11 alin. 1 Legea nr. 213/1998).
Rezultă în mod clar că proprietatea publică nu poate fi sub nici o formă uzucapată.
Conform Constituției României din 1991- proprietatea este publică sau privată (art.135 pct.2) legea fundamentală a țării este primul act normativ care face diferențierea între domeniul public și privat al statului.
Conform Legii nr. 18/1991 a fondului funciar terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate publică sau privată. Domeniul public poate fi de interes național sau local.
Imobilele din domeniul privat sunt supuse dispozițiilor dreptului comun, adică pot fi în ultimă instanță chiar uzucapate.
Constituțiile anterioare anului 1991 nu făceau distincție între domeniul public al statului și domeniul privat al statului.
Mai mult, această stare de fapt a fost consfințită și prin decizii ale Tribunalului Suprem chiar în legătură cu prescriptibilitatea - imprescriptibilitatea proprietății statului.
Având în vedere aceste considerente, opinăm că termenul de prescripție asupra imobilului nu putea să înceapă să curgă decât după anul 1991.
De asemenea, apreciem că intimata - reclamantă din prezenta cauză încearcă să eludeze normele legale în vigoare privitoare la obligativitatea obținerii unei autorizații de construire.
Astfel, pentru a intra în legalitate nu era necesară o acțiune în vederea constatării ca fiind dobândit dreptul de proprietate prin accesiune, ci trebuia să-și obțină autorizațiile de construire".
Analizand lucrarile dosarului in raport cu motivele de recurs formulate, curtea retine urmatoarele"
Recurentul sustine ca pana in 1991 bunul ar fi facut parte din domeniul public si, ca atare, nu ar fi putut fi uzucapat intrucat regimul juridic al bunurilor proprietate publica este guvernat de impresciptibilitate.
Curtea constata eronate aceste sustineri, intrucat pana in 1991 nu exista o distinctie intre domeniul public sau privat, ci intre bunurile statului si bunurile particularilor.
Imprejurarea ca imobilul a trecut in patrimoniul statului ca urmare a vacantei succesunii ramase de pe urma defunctei, decedata in anul 1979, nu este e natura sa intrerupa cursul prescriptiei incepute in anul 1958, intrucat Legile 58 si 59/1974 nu au scos din circuitul civil terenurile, ci doar au limitat posibilitatea instrainarii lor prin acte intre vii. Or, posesia nu este un act juridic, ci un fapt juridic care, daca indeplineste anumite conditii, este de natura sa produca efecte juridice si, totodata, sa se bucure de protectia legii.
Totodata, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 18/1991, au devenit incidente dispozitiile art. 26 alin. 1 din aceasta lege, terenul intrand in proprietatea privata a Municipiului
In consecinta, curtea constata ca in mod corect instantele de fond au constatat ca in cauza sunt indeplinite conditiile dobandirii dreptului de proprietate asupra terenului ca efect al uzucapiunii de 30 de ani.
Nu poate fi primita sustinerea recurentului in sensul ca prin aceasta actiunii reclamantii ar incerca sa eludeze normele legale în vigoare privitoare la obligativitatea obținerii unei autorizații de construire.
Astfel, nu exista nici o legatura intre obtinerea unei autorizatii de construire si dobandirea dreptului de proprietate asupra unei constructii ca efect al accesiunii, intrucat dreptul de proprietate asupra respectivei constructii nu se dobandeste prin obtinerea autorizatiei de construire, ci prin construire. Totodata, accesiunea, ca mod legal de dobandire a proprietatii opereza indiferent daca exista sau nu obtinuta autorizatie de construire.
In plus, constatarea dobandirii dreptului de proprietate asupra constructiei ca efect al uzucapiunii nu impiedica in nici un mod aplicarea normelor legale privind disciplina in constructii.
In consecinta, curtea urmeaza sa respinga recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-parat Municipiul B, prin Primar General, impotriva deciziei civile nr. 134/29.01.2009 pronuntata de Tribunalul B - Sectia a IV-a Civila in dosarul nr- in contradictoriu cu intimatul-parat Statul, prin Ministerul Finantelor Publice, si intimatii-reclamanti si .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astazi, 23.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red. MS
.red.
2 ex./06.07.2009
Jud Apel Secția a IV-a Civilă
,
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu, Andreea
