Uzucapiune. Decizia 465/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.465
Ședința publică de la 05.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 2: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 3: Georgeta
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul - reclamant împotriva deciziei civile nr.331R/11.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția IX-a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorul - reclamant prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, și intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, prin consilier juridic.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că a fost atașat dosarul de recurs cu nr-
Părțile prezente învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul contestației în anulare.
Reprezentantul contestatorului - reclamant solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și pe fond admiterea acțiunii ca fiind întemeiată. În susținerea contestației în anulare solicită a se avea în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1890 cod civil "toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a definit un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără a i se poate opune reaua credință". Totodată invocă decizia nr.33/16.01.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar temeiul de drept invocat îl reprezintă dispozițiile art. 317, 318 Cod procedură civilă. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul - reclamant împotriva deciziei civile nr.331R/11.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția IX-a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX a Civilă și de Proprietate Intelectuală, contestatorul a formulat în contradictoriu cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 331R/11.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția IX-a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală, în dosarul nr-.
În motivarea cererii de contestație în anulare, s-a arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unor greșeli materiale.
Astfel, pentru a ajunge la această soluție, instanța de recurs a considerat că posesiile începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, ar fi fost întrerupte prin intrarea în vigoare a acestor legi, nemaifiind deci îndeplinite condițiile art. 1890 din Codul civil.
Cu privire la acest aspect, se arată că potrivit art. 1890 din Codul civil, "toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprecriptibile și pentru care nu a definit un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără a i se poate opune reaua credință". Ori, din toate probatoriile aflate la dosarul cauzei această cerință este îndeplinită pe deplin.
De altfel, uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale asupra unui bun, prin posedarea neîntreruptă a acelui bun.
Se arată că din probele administrate, rezultă că recurentul a intrat în posesia terenului din-, în anul 1974 și până în prezent a posedat imobilul continuu, public, neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar, îndeplinind condițiile unei posesii utile de 30 de ani. Astfel, martorii C și au arătat că recurentul a luat acest teren în anul 1974, l-a îngrijit, l-a îngrădit și l -a posedat ca un adevărat proprietar, nefiind niciodată tulburat în vreun fel anume de nicio persoană. În acest context, nu poate fi invocat art. 1852 din Codul civil, recurentul neexercitând nicio clipă de-a lungul a celor peste 30 ani o posesie ascunsă. De asemenea, toate probatoriile au arătat că nu a fost vorba nici un moment despre o detenție precară.
Față de prevederile art. 1890 din Codul civil, nu se impunea condiția bunei credințe, condiție impusă numai în situația uzucapiunii scurte. Astfel, toate cerințele legii au fost îndeplinite întocmai, astfel că prevederile art. 1847 și 1846 din Codul civil au fost pe deplin respectate.
Neînscrierea la organul fiscal nu înseamnă de plano clandestinitatea posesiei, actele de posesie fiind publice.
Mai mult decât atât, întrucât terenul aparține domeniului municipiului B, el nu era imprescriptibil din punct de vedere achizitiv.
În drept, au fost invocate prev. art. 318 din Codul d e procedură civilă.
În temeiul art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
Cererea a fost timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Analizând cererea de contestație în anulare de față, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe Judecătoriei Sectorului 6 B la data de 25.02.2005 sub nr. 2293/2005, reclamantul a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL B prin Primarul General, să constate că a devenit proprietarul terenului în suprafață de 947. situat în B,-, sector 6, prin efectul uzucapiunii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul 1974, fiind în B în vederea terminării studiilor, a locuit pentru o perioadă de timp la numitul, în-. La numărul alăturat, respectiv nr. 26, se află un teren viran care devenise o groapă de gunoi, fiind o sursă de infecție atât pentru locuitorii străzii -, cât și pentru cei de pe străzile adiacente. Reclamantul a procedat la astuparea acelei gropi cu pământ, la nivelarea acesteia, salubrizând astfel în întregime terenul și împrejmuindu-l provizoriu cu un gard format din crengi uscate. Se mai arată de către reclamant că a continuat să îngrijească terenul cultivând legume pentru interesul personal, ocupându-se în mod continuu de suprafața de teren respectivă, comportându-se ca un adevărat proprietar și exercitând asupra acestui teren o posesie continuă, neîntreruptă și publică. Totodată, reclamantul precizează că în prezent terenul nu mai este afectat cultivării de legume, întrucât se folosește de acesta pentru dezvoltarea firmei pe care o deține.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât reclamantul nu a făcut dovada că a posedat ca un adevărat proprietar, netulburat, continuu și sub nume de proprietar, din adresa Primăriei sectorului 6 nr. 32067/2005 rezultând că imobilul nu figurează pe rol, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1847, 1890 și 1849 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 4490/01.07.2005 pronunțată în dosarul nr. 2293/2005, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant.
Prin decizia civilă nr. 81/20.01.2006 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a primei instanțe în soluționarea cererii, a fost admis apelul formulat de reclamant, a fost anulată sentința civilă nr. 4490/01.07.2005 și cauza a fost trimisă spre judecare Judecătoriei Sectorului 6
Prin sentința civilă nr. 3573/28.05.2007 pronunțată în dosarul nr- instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant.
Prin decizia civilă nr. 1134A/05.10.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 3573/28.05.2007.
Prin decizia civilă nr. 593/09.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a fost admis recursul formulat de reclamant, a fost modificată decizia civilă nr. 1134A/05.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, a fost admis apelul reclamantului, s-a desființat sentința civilă nr. 3573/28.05.2007 și cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de fond - Judecătoria Sector 6
Prin sentința civilă nr. 5851/23.09.2008 Judecătoria Sector 6 Baa dmis cererea formulată de reclamant și a constatat că reclamantul a dobândit, prin uzucapinea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 946,76 mp situat în B,-, sector 6, astfel cum acesta este identificat în raportul de expertiză topografică efectuat de expert dosar nr-.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Terenul în suprafață de 946,76 mp ce face obiectul cererii este situat în B,-, sector 6, fiind identificat în raportul de expertiză topografică efectuat de către expertul (aflat la filele 57-62 și 67 din dosarul nr. 2293/2005 al Judecătoriei Sectorului 6 B).
Din adresa nr. 32067/2005 (fila 5 din dosarul menționat anterior) rezultă că terenul situat în B,-, sector 6, aparține domeniului privat al Municipiului
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a intrat în posesia terenului din- din anul 1974 și până în prezent a posedat imobilul continuu, public, neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar, îndeplinind condițiile unei posesii utile peste 30 ani.
În privința posedării sub nume de proprietar, instanța de fond a reținut în primul rând că nu a fost vorba nici un moment despre o detenție precară a reclamantului asupra terenului, din declarațiile martorului C rezultă că imobilul în care reclamantul a locuit cu chirie era cel de la nr. 22 și aparținea familiei, în timp ce terenul curățat, împrejmuit și cultivat de reclamant era în vecinătatea celui de la nr.22, dar distinct de acesta, având nr. 26.
În al doilea rând, instanța de fond a constatat că deși martorul a declarat că reclamantul s-a interesat de situația terenului, aflând că nu este revendicat de nimeni, ceea ce înseamnă că reclamantul știa că terenul ar putea aparține altei persoane, această împrejurare nu înseamnă că reclamantul nu a posedat sub nume de proprietar. Din declarațiile martorilor a rezultat că reclamantul a îngrădit terenul, l-a curățat, l-a cultivat cu legume și ulterior a depozitat pe el utilaje, acte din care rezultă că posesia reclamantului a fost sub nume de proprietar
De asemenea, instanța de fond a reținut că simpla împrejurare că imobilul nu este înscris la rol fiscal nu înseamnă că posesia reclamantului nu a fost publică. publicitatea presupune ca posesia să fie făcută prin acte exercitate de față, astfel încât să poată de cunoscută de pârât și alte persoane. Neînscrierea reclamantului la rol fiscal nu înseamnă, de plano, clandestinitatea posesiei, atâta timp cât pârâtul putea oricând, dacă ar fi fost interesat de teren și diligent în a verifica situația acestuia, să constate că reclamantul exercită acte de posesie asupra imobilului respectiv, actele lui de posesie fiind publice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Municipiul B prin Primar General, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, da data de 12.11.2008, sub nr-.
În dezvoltarea motivelor s-a arătat că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
În soluționarea cauzei instanța a avut în vedere declarațiile celor 2 martori, C si, care au declarat că reclamantul din anul 1974 posedat imobilul din litigiu și pe faptul că reclamantul s-a interesat de situația terenului. Se învederează de către apelantul pârât ca proba testimonială este o probă relativă, iar cea cu înscrisuri este una absolută. Referitor la aspectul că posesia imobilului nu a fost publică, sub nume de proprietar, s-a apreciat că legea nu impune obligația celui care posedă de a se înscrie la rolul fiscal, ceea ce nu conduce la clandestinitate.
În speță, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru a uzucapa, iar un uzurpator nu poate-fi considerat un bun proprietar.
A susținut apelantul că din probatoriul administrat, respectiv din răspunsul emis de sector 6, rezultă în evidențele fiscale nu figurează dosar fiscal pentru imobilul în litigiu, ori, ca să se poată prescrie, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, sub nume de proprietar, astfel cum dispune art. 1847 civ.
La data de 02.02.2009, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și per a contrario, menținerea sentinței civile nr. 5851/23.09.2008, a Judecătoriei sectorului 6, B, pronunțată în dosarul civil nr-, ca legală și temeinică.
Prin decizia civilă nr. 218A/12.02.2009 Tribunalul Bucureștia admis apelul declarat de MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 5851/23.09.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a arătat că nu se poate reține că anterior anului 1991, bunurile proprietate de stat pot face obiectul dreptului de proprietate prin uzucapiune în favoarea unei persoane fizice sau juridice, atâta vreme cât acestea nu au fost aduse în mod legal în circuitul civil general, întrucât sunt bunuri în afară de comerț, iar potrivit disp. art. 26 din Decretul nr. 133/1949 republicat la 5 iulie 1951, bunurile ce devin proprietate cooperatist-colectivistă intră în patrimoniul cooperativei, libere de orice sarcini, în consecință, creditorul, chiar ipotecar, nu mai poate urmări asemenea bunuri pentru creanțele cooperatorului debitor și este logic ca nici dobândirea unui drept real prin mijloace obișnuite de drept civil să nu poată avea loc.
Tribunalul a mai reținut că potrivit adresei nr. 32067/2005 (fila 5 din dosarul 2293/2005 al Judecătoriei Sector 6) terenul situat în B-, sector 6 aparține domeniului privat al statului, însă, chiar dacă s-a dovedit exercitarea posesiei de fapt asupra terenului în perioada 1974-1991, până la intrarea în vigoare a Constituției din 1991 terenurile aflate în proprietatea statului au fost scoase din circuitul civil, iar dreptul de proprietate nu se putea dobândi prin uzucapiune.
Tribunalul a mai arătat că prin decizia de recurs în interesul Legii nr. IV din 16.01.2006, problema de drept soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție, este referitoare la efectele Legilor 58/1974 și 59/1974 asupra posesiilor începute înainte de adoptarea acestor două acte normative și s-a decis că posesia nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi și se referă doar la înstrăinări între particulari și s-a avut în vedere ipoteza terenurilor la care se referă reglementările din Legile 58/1974 și nr. 59/1974, care și-au păstrat apartenența la domeniul public privat, cât timp nu au fost trecute în alte forme de proprietate și că, făcând parte din domeniul privat al statului la momentul actual, imobilul poate fi uzucapat, însă de caracterul privat al proprietății statului se poate vorbi doar începând cu anul 1991 când a intrat în vigoare Constituția României ce a abrogat Constituția din anul 1965, anterior acestui an nu se făcea distincție între domeniul public și domeniul privat al statului.
Reclamantul, în termen legal a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 218A, pronunțată la data de 12 februarie 2009, de către Tribunalul București, secția IV-a civilă, motivele recursului regăsindu-se în prevederile:
- art. 304 pct. 8 (instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia) și
- pct. 9 teza 2 (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii).
Potrivit art. 1890 Cod civil "Toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a definit un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără a i se poate opune reaua credință", ori, din toate probatoriile aflate la dosarul cauzei această cerință este îndeplinită pe deplin.
A susținut recurentul că din analiza probelor administrate în cauză, a rezultat, fără putință de tăgadă, că a intrat în posesia terenului (imobil) din-, în anul 1974 și până în prezent a posedat imobilul continuu, public neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar, îndeplinind condițiile unei posesii, utile de 30 de ani, stfel că nu poate fi invocat art. 1852 Cod civil, eu neexercitând nici o clipă de-a lungul a celor peste 30 de ani o posesiune exercitată în ascuns.
Toate probatoriile au arătat că nu a fost nici un moment vorba despre o detenție precară a reclamantului, nefiind tulburat în nici un mod din anul 1974 și că văzând și prevederile 1890 Cod civil nici măcar teoretic, nu se impunea condiția bunei credințe, condiție impusă numai în situația uzucapiunii scurte, ceea ce nu este cazul în speța supusă judecății.
Recurentul a susținut deasemeni că toate cerințele legii, ale Codului civil au fost îndeplinite întocmai, astfel că prevederile art. 1847, 1846, au fost pe deplin respectate, cu atât mai mult cu cât se stipulează că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii, posesie pe care a deținut-o neîntrerupt, netulburat, continuu din 1974 și până în prezent.
Instanța de. apel își susține soluția pe prevederile art. 1846 - 1862 Cod civil, deși toate aceste articole sunt evident contrare soluției instanței de apel, Codul civil fiind în aplicare din 1864 și nu din 1991, iar în altă ordine de idei, faptul că nu ar figura un dosar fiscal pentru terenul în cauză, nu-și are justificare, legea neimpunând obligația celui care posedă de a anunța așa-zisului proprietar de posesia exercitată de el.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea a constatat următoarele:
Recurentul a invocat nelegalitatea deciziei instanței de apel în raport de disp. art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă se referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și astfel, la schimbarea naturii, și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, ori în cauza dedusă judecății nu este în discuție nici un act juridic, pentru a se aprecia dacă a fost greșit interpretat.
Curtea a considerat nefondate și criticile formulate de recurent în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă,deoarece nu s-a constatat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Aceasta deoarece în mod just instanța de apel a constatat că în legătură cu imobilul în litigiu, teren în suprafață 947 mp, prescripția achizitivă nu poate opera decât după anul 1991, dată de la care, prin Constituția adoptată la 8.12.1991, s-a făcut distincție între domeniul public și privat al statului, până atunci fiind reglementată doar proprietatea de stat, care era inalienabilă și imprescriptibilă
Pentru a putea opera, prescripția achizitivă trebuie să poarte asupra unui lucru susceptibil de a fi uzucapat.
Pe de altă parte, nu există o contradicție, așa cum susține recurentul între invocarea disp. art. 1846 - 1862 Cod civil și argumentarea mai sus-enunțată, deoarece instanța de apel în mod corect a constatat tocmai neîndeplinirea condițiilor impuse de articolele anterior menționate în ceea ce privește posesia exercitată de reclamantul-recurent, anterior anului 1991.
Fără fundament sunt și susținerile privind greșita reținere a instanței de apel privind clandestinitatea posesiei, deoarece în mod corecta s-a apreciat că atâta timp cât reclamantul nu figurează în evidențele fiscale cel puțin ca posesor al imobilului, aceasta nu relevă decât că nu a exercitat o posesie neechivocă.
Actele materiale de exercitare a posesiei de către reclamant, rezultate din dispoziția martorilor C și (împrejmuirea terenului și cultivarea acestuia cu legume) nu sunt susceptibile de a evidenția în mod evident o posesie utilă
Întrucât a avut un caracter echivoc, posesia exercitată de recurentul-reclamant nu este aptă a fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Instanța de apel nu a reținut că, invocând prescripția achizitivă de 30 de ani, reclamantul nu a produs un just-titlu și nu a dovedit buna-credință, așa cum în mod tendențios arată recurentul, ci faptul că de caracterul privat al proprietății statului nu se poate vorbi decât începând cu anul 1991, anterior acestuia neputându-se prescrie domeniul lucrărilor care nu pot fi obiecte de proprietate privată, ca și în cauza dedusă judecății.
Față de considerentele enunțate, Curtea a constatat că decizia instanței de apel nu este susceptibilă de nelegalitate, astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul reclamantului a fost respins ca nefondat.
Asupra cererii de contestație în anulare de față, Curtea constată următoarele:
Deși prin concluziile orale din cadrul dezbaterilor pe fondul cererii, contestatorul a indicat ca temei în drept al cererii sale dispozițiile art. 317 și 318 din Codul d e procedură civilă, în motivarea scrisă a cererii a precizat doar prevederile art. 318 din Codul d e procedură civilă.
Analizând cererea de contestație în anulare, din perspectiva art. 317 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține faptul că niciuna din criticile invocate de contestator nu poate încadrată în dispozițiile acestui articol.
Sub aspectul criticilor încadrabile în dispozițiile art. 318 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține faptul că se invocă de către contestator faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unor greșeli materiale.
Potrivit dispozițiilor art. 318 din Codul d e procedură civilă, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
Prin urmare, se invocă teza Iaa cestui articol, respectiv efectuarea unei greșeli materiale de către instanța de recurs.
Astfel, se arată că din toate probatoriile aflate la dosarul cauzei cerințele art. 1890 din Codul civil, erau îndeplinite. Or, instanța de recurs a considerat că posesiile începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, ar fi fost întrerupte prin intrarea în vigoare a acestor legi, nemaifiind deci îndeplinite condițiile art. 1890 din Codul civil.
Se mai arată că din probele administrate, rezultă că recurentul a intrat în posesia terenului din-, în anul 1974 și până în prezent a posedat imobilul continuu, public, neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar, îndeplinind condițiile unei posesii utile de 30 de ani. Astfel, martorii C și au arătat că recurentul a luat acest teren în anul 1974, l-a îngrijit, l-a îngrădit și l -a posedat ca un adevărat proprietar, nefiind niciodată tulburat în vreun fel anume de nicio persoană. În acest context, nu poate fi invocat art. 1852 din Codul civil, recurentul neexercitând nicio clipă de-a lungul a celor peste 30 ani o posesie ascunsă. De asemenea, toate probatoriile au arătat că nu a fost vorba nici un moment despre o detenție precară.
Față de prevederile art. 1890 din Codul civil, nu se impunea condiția bunei credințe, condiție impusă numai în situația uzucapiunii scurte. Astfel, toate cerințele legii au fost îndeplinite întocmai, astfel că prevederile art. 1847 și 1846 din Codul civil au fost pe deplin respectate.
Neînscrierea la organul fiscal nu înseamnă de plano clandestinitatea posesiei, actele de posesie fiind publice.
Mai mult decât atât, întrucât terenul aparține domeniului municipiului B, el nu era imprescriptibil din punct de vedere achizitiv.
Curtea, analizând aceste afirmații, constată că toate reprezintă fie critici aduse modului de soluționare a recursului, atacând fondul judecăților de valoare făcute de către instanța de recurs cu privire la chestiunile de drept, fie critici cu privire la modul de apreciere a probelor administrate în cauză.
Or, nici unele, și nici altele, nu pot face obiectul motivului de contestație în anulare specială reglementată de art. 318 alin. 1 teza I din Codul d e procedură civilă.
Astfel, prin greșeală materială se înțelege o eroare materială evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Fiind vorba despre un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv și deci pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Constatând astfel ca nefiind îndeplinite cerințele prevăzute în mod limitativ de art. 318 alin. 1 teza I din Codul d e procedură civilă, în sensul că se invocă de fapt greșeli de judecată ce ar fi fost săvârșite de instanța de recurs, iar nu erori materiale iar reiterarea acestor critici din motivarea recursului nu este permisă de lege, Curtea, în temeiul art. 320 raportat la art. 318 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă cererea de contestație în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotrivadeciziei civile nr. 331R /11.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. AV/ 2 ex.
Jud. recurs:,
Decizia civilă nr. 331R /11.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, în dosarul nr-
Președinte:Andreea VasileJudecători:Andreea Vasile, Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta
