Uzucapiune. Decizia 580/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(13/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 580
Ședința publică din 30.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții intervenienți și împotriva deciziei civile nr. 1456 din 18.11.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă și cu intimații pârâți Primăria Municipiului B prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului B și Ministerul Finanțelor Publice.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru uzucapiune.
La apelul nominal se prezintă recurenta intervenientă, asistată de avocatul, în baza împuternicirii nr. 79816/2008, eliberate de Baroul București, avocat care reprezintă în proces și interesele recurentului intervenient, intimata reclamantă, asistată de avocatul, în baza împuternicirii nr. -/2009, eliberate de Baroul București; lipsesc intimații pârâți Primăria Municipiului B prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului B și Ministerul Finanțelor Publice.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Avocatul recurenților depune la dosar chitanța în cuantum de 1000 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar de 5 lei, aferente cererii de recurs, stabilite în urma soluționării cererii de ajutor public judiciar, pe care instanța le anulează.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosar contractul nr. 34 pentru vânzarea - cumpărarea strugurilor de vinificație și o programare pentru predarea produselor. Menționează că nu a solicitat în apel administrarea de noi probe.
Avocatul intimatei reclamante arată că este de acord cu admiterea cererii de probe formulată de recurenți și declară că, pentru partea pe care o reprezintă, nu solicită administrarea altor probe în afara celor deja aflate la dosar.
Curtea încuviințează, în conformitate cu prevederile art. 305 și art. 167 din Codul d e Procedură Civilă, proba cu înscrisurile depuse la dosar de recurenții intervenienți, pe care o și administrează la acest termen de judecată.
Avocatul intimatei reclamante invocă excepția nulității recursului, susținând că motivele de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 din Codul d e Procedură Civilă.
Avocatul recurenților intervenienți solicită respingerea excepției, solicitând a se observa că temeiul de drept invocat în recurs este art. 304 pct. 9 din Codul d e Procedură Civilă.
Deliberând, Curtea urmează a se pronunța asupra excepției nulității recursului invocate de intimata reclamantă prin apărător odată cu soluția pe care o va pronunța asupra recursului, astfel că acordă cuvântul și în dezbaterea recursului.
Avocatul recurenților intervenienți solicită admiterea recursului, iar pe fond, să se constate că intervenienții au dobândit, prin efectul prescripției achizitive, dreptul de proprietate asupra terenului aflat în litigiu.
Susține că instanța de apel nu a ținut seama de faptul că înscrisul în baza căruia a fost respinsă cererea de intervenție, respectiv adresa Primăriei Municipiului B, se referă la imobilul situat în-, pentru care figurează în evidențe alte persoane. Solicită a se observa că cererea intervenienților se referă la imobilul situat la nr. 42 - 44 de pe aceeași stradă, pentru care intervenienții justifică dreptul lor, astfel cum rezultă din istoricul de rol fiscal, chitanțele de plată a impozitelor și adresa prin care Primăria Municipiului B comunică împrejurarea că aceștia dețin suprafața de circa 2000. încă din anul 1974.
Solicită, în consecință, admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate anterior în cauză și, rejudecând, să se constate că intervenienții au devenit proprietari asupra suprafeței de teren de 1890.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatei reclamante susține, în primul rând, excepția nulității recursului, arătând că motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e Procedură Civilă.
Solicită ca, în cazul în care excepția va fi respinsă, recursul să fie respins ca nefondat, apreciind că tribunalul a pronunțat o decizie temeinică și legală, în concordanță cu situația reală.
Cu ocazia administrării probelor s-a dovedit că intervenienții încearcă să obțină terenul aflat în litigiu în cauza de față, pe care nu îl dețin, astfel cum susțin ei.
Arată, la rândul său, că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, costată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2005 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr- (nr. vechi de dosar 11836/2005) reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Municipiului B și Consiliul General al Municipiului B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că între numitul G și părinții reclamantei s-a semnat o chitanță sub semnătură privată la data de 27 octombrie 1967, să se constate intervenită prescripția achizitivă de 30 de ani prin joncțiunea posesiilor, să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului G și să se constate că nu există moștenitori de pe urma acestuia, Statul Român fiind proprietar potrivit dispozițiilor din materia succesiunii vacante.
La termenul din 14 noiembrie 2005 numita a formulat cerere de intervenție în interesul pârâților, arătând că actul de vânzare - cumpărare dintre G și soții și este fals.
La termenul din 16 ianuarie 2006, numiții și au formulat cerere de intervenție în interes propriu pe capătul de cerere având ca obiect constatarea uzucapiunii, solicitând instanței să se constate că ei sunt proprietarii suprafeței de teren în litigiu, urmând să fie obligate părțile să le respecte dreptul de proprietate și posesie asupra lui, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 16 ianuarie 2006, instanța a admis excepția netimbrării cererii de intervenție în interes propriu formulate de către numiții și, pentru considerentele reținute în practicaua hotărârii.
Prin sentința civilă nr. 2178 din 06 februarie 2006 Judecătoriei Sectorului 1 B pronunțată în dosarul nr- s-a admis excepția necompetenței teritoriale, s-a declinat competența de soluționare a capătului de cerere formulat de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Municipiului B prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului B privind constatarea deschiderii succesiunii de pe urma defunctului G, constatarea că nu există moștenitori și a vacanței succesorale în favoarea Judecătoria Sectorului 5
De asemenea, prin aceeași hotărâre s-au disjuns capetele de cerere având ca obiect constatare uzucapiune și constatare că s-a semnat o chitanță sub semnătură privată, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulate de numiții și, formându-se dosarul nr-.
La termenul din 6 martie 2006, numiții și au formulat o nouă cerere de intervenție în interes propriu pe capătul de cerere având ca obiect constatarea uzucapiunii, solicitând instanței să se constate că ei sunt proprietarii suprafeței de teren în litigiu, urmând să fie obligate părțile să le respecte dreptul de proprietate și posesie asupra lui, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4293 din 31 martie 2008, Judecătoria Sectorului 1 B admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul General al Municipiului B și Ministerul Finanțelor Publice; a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului B și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului B; a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții și și a anulat ca netimbrată cererea de intervenție în interes propriu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat, sub un prim aspect, că reclamanta invocă împrejurarea că între tatăl său și, cea de-a doua soție a tatălui său (căsătoriți în anul 1965 astfel cum reiese din sentința civilă nr. 6667 din 19 iulie 2002 Judecătoriei Sectorului 1 B, în calitate de cumpărători și numitul G s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat "act de vânzare - cumpărare" din data de 27 octombrie 1967, având ca obiect înstrăinarea parcelelor nr. 27 și 28 situate pe- și 44.
La rândul lor, intervenienții și susținut că după ce prin înscrisul intitulat "Chitanță" din data de 17 martie 1968 numitul G le-ar fi vândut parcelele nr. 29 și 30 în suprafață de 810. părțile ar fi procedat și la vânzarea - cumpărarea restului de suprafață de 1.890 mp. incluzând și terenul asupra căruia reclamanta solicită constatarea intervenirii uzucapiunii, numai că referitor la această suprafață de 1.890 mp. părțile nu ar mai încheiat nimic în scris, omițând să meargă la notariat până la data decesului numitului
Pentru suprafața de 810. intervenienții au obținut prin sentința civilă nr. 5620 din 27 mai 1994 Judecătoriei Sectorului 1 B, în contradictoriu cu numitul G, decedat la momentul desfășurării procesului, recunoașterea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Numitul Gac umpărat de la Banca Populară M teren în suprafață de 3.000 mp. reprezentând parcelele nr. 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30 din terenul situat în comuna Băneasa, județul I, B - Târgoviște, făcând parte din parcelarea, astfel cum reiese din actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3687 din 01 februarie 1947 la Tribunalul Ilfov - Secția Notariat.
Prin sentința civilă nr. 6050 din 02 octombrie 2006 Judecătoriei Sectorului 5 B pronunțată în dosarul nr- s-a constatat vacanța succesorală în ceea ce privește moștenirea rămasă de pe urma defunctului G, decedat la data de 15 noiembrie 1975, cu ultim domiciliu în B,-, sector 5.
Examinând excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale pârâților, fără a face aprecieri asupra fondului cauzei, instanța a reținut următoarele:
Cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune se soluționează în contradictoriu cu proprietarul terenului, instituția uzucapiunii fiind o sancțiune împotriva acestuia, care nu a fost diligent și a permis ca bunul proprietatea sa să se afle în posesia altei persoane un timp foarte îndelungat.
Față de obiectul acțiunii, văzând dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța a reținut că Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul General al Municipiului B, autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, nu justifică calitatea procesuală pasivă în prezenta acțiune, urmând a admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și a respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Relativ la înscrisul sub semnătură privată intitulat "act de vânzare cumpărare" din data de 27.10.1967 exhibat de către reclamantă, prin concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 188/29.05.2007 s-a constatat că acest înscris nu a fost semnat de
Faptul constatării că înscrisul exhibat de reclamantă nu a fost semnat de către numitul G nu are relevanță față de temeiul juridic al acțiunii, respectiv dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, nefiind de esența acestei instituții juridice condiția încheierii vreunui înscris cu adevăratul proprietar al terenului.
Potrivit art. 1890 Cod civil, pentru a se putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune, cel care invocă acest mod de dobândire al proprietății trebuie să îndeplinească două condiții: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, și anume 30 de ani și posesia sa să fie utilă, în sensul că posesia nu trebuie să fie afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității și echivocului.
Instanța a constatat că reclamanta nu a probat întrunirea condițiilor uzucapiunii de lungă durată prin joncțiunea posesiilor.
Susținerile martorei conform cărora de parcela în cauză s-a ocupat inițial numiții, iar după decesul numitei, soțul acesteia, urmat apoi de reclamantă nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză.
De altfel, având în vedere că terenul pentru care se solicită a se constata uzucapiunea este situat pe- - 44, sector 1, este situat în spatele imobilelor nr. 67 și 71 de pe str. - -, sector 1, (apartamentele reclamantei și al intervenienților), iar pentru imobilul din B,-, sector 1, s-a reținut cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 6667 din 19 iulie 2002 Judecătoriei Sectorului 1 B împrejurarea că reclamanta nu a probat că a exercitat asupra acelui imobil succesoral o posesie sub nume de proprietar, de natură a răsturna prezumția legală că moștenitorii stăpânesc bunurile succesorale unii pentru alții, posesia lor având caracter echivoc și nefiind exercitată în mod exclusiv, este evident că nici pentru terenul din- - 44, sector 1, reclamanta nu putea exercita o posesie sub nume de proprietar.
Din aceeași hotărâre judecătorească instanța a reținut că numita a fost moștenită de numitul, și, iar numita a fost moștenită de numiții și. Chiar dacă reclamanta ar fi singura moștenitoare a numitului, ea nu este și singura moștenitoare a numitei, soția din a doua căsătorie a tatălui său, neputând pretinde în exclusivitate joncțiunea posesiei cu cea a numitei, cu ignorarea celorlalți moștenitori și.
Analizând condițiile uzucapiunii raportat la cererea de intervenție, referitor la prima dintre condițiile enunțate anterior, instanța a reținut, din declarațiile martorilor și - raportat la invocarea uzucapiunii de către intervenienți, că aceștia nu au exercitat acte materiale care să releve o posesie utilă cu privire la imobilul situat în B,-, sector 1. Intervenienții au fost tulburați în exercitarea posesiei, din declarația martorei reieșind că gardul pus de către intervenienți a fost dat jos în mai multe rânduri.
De asemenea, din coroborarea declarațiilor martorilor intervenienților reiese că acestea nu mai știu nimic despre terenul în cauză începând cu anul 1990, nemaivăzând efectiv terenul. Sub acest aspect instanța a constatat că nu s-a probat întrunirea condiției posesiei de 30 de ani.
Invocarea de către intervenienți a adeverinței nr. 9726 din 02 martie 2004 prin care se atestă că intervenientul figurează înscris la Registrul agricol cu o suprafață de teren de 1.890 mp. situată în B,-, sector 1, lot în folosință din anul 1979, precum și faptul că ar fi achitat impozit pentru terenul în cauză, nu este de natură a proba exercitarea efectivă a posesiei materiale pentru perioada cerută de lege asupra terenului în cauză.
Pe de altă parte, dacă în mod real înțelegerea intervenienților și cu numitul G ar fi fost în sensul de a înstrăina pe lângă suprafața de 810 mp. și restul de teren de 1.890 mp. (ce înglobează terenul ce formează obiectul prezentei cauze) în mod normal și logic intervenienții ar fi solicitat constatarea unitară a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra întregului teren în cadrul dosarului soluționat prin sentința civilă nr. 5620 din 27 mai 1994 Judecătoriei Sectorului 1 Mai mult, intervenienții și-ar fi pretins propriile drepturi și nu ar fi formulat cerere de intervenție în interesul pârâților din prezentul dosar la termenul din 14 noiembrie 2005, în motivarea căreia au învederat că "suprafața de teren pe care am cumpărat-o eu și soțul meu de la G este alta decât cea pe care o revendică ".
De asemenea, prin adresa nr. 15664/24.09.2007 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală, Serviciul Evidența Proprietății s-a comunicat că imobilul ce face obiectul raportului de expertiză întocmit de dl. expert și înregistrat sub nr. 3228/20.04.2007 reprezintă o porțiune din imobilul ce a fost cosemnat în evidențele cadastrale întocmite pe bază de declarații în anul 1968 la adresa poștală-, sector 1, înscris
În acest sens, instanța a reținut că la nivelul anului 1986 posesor de parcelă apare numitul, nicidecum autorii reclamantei, și, sau intervenienții.
Potrivit adresei nr. -/21452 din 19 decembrie 2007 emise de Primăria Municipiului B - Serviciul, imobilul teren identificat prin raportul de expertiză întocmit de dl. expert și înregistrat sub nr. 3228 din 20 aprilie 2007 reprezintă o secțiune din imobilul consemnat potrivit evidențelor cadastrale întocmite la nivelul anului 1986 cu nr. 40 pe str. -, sector 1, B, iar pentru imobilul în cauză este înregistrată notificarea nr. 2313 din 05 aprilie 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001 formulată de, și, dosar nr. 689 din 26 aprilie 2001.
Consecința neprobării dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune este că cererea intervenienților prin care în contradictoriu cu părțile din prezentul dosar solicită revendicarea terenului respectiv este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 26 mai 2008 au declarat apel și, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III a Civilă la data de 23 septembrie 2008.
Prin decizia civilă nr. 1456 din 18 noiembrie 2008, Tribunalul București - Secția a III a Civilă a respins apelul formulat de apelanții intervenienți în nume propriu și în contradictoriu cu intimata - reclamantă și cu intimații - pârâți Primăria Municipiului B prin Primarul General, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul General al Municipiului B, împotriva sentinței civile nr. 4293 din 31 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
Pentru decide astfel, instanța de apel a reținut că, contrar celor susținute de apelanți, din probele administrate în cauză nu se poate preciza cu certitudine că aceștia au exercitat o posesie utilă, sub nume de proprietar asupra terenului în litigiu.
Astfel, atât martora cât și - au precizat că nu știu cu certitudine care este suprafața de teren ce a fost stăpânită efectiv de reclamanți, dacă era sau nu îngrădită și care a fost momentul până la care au stăpânit suprafața de teren și respectiv când au fost tulburați de către reclamantă.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că există un dubiu cu privire la dovedirea de către intervenienți a exercitării posesiei timp de 30 de ani, mai ales că martora spune că ar fi fost tulburată posesia intervenienților începând cu anul 1990.
Mai mult, chiar dacă această suprafață ar fi fost folosită timp de 30 de ani, apelanții nu au probat că posesia a fost publică și sub nume de proprietar, în condițiile în care din evidențele fiscale rezultă că figurează alte persoane ca fiind plătitori de impozit pentru terenul în litigiu, astfel că nici sub acest aspect nu sunt îndeplinite cerințele legii pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
În aceste condiții, este fără relevanță motivarea apelanților referitoare la faptul că nu au avut posibilitatea să solicite, în litigiul anterior, să se constate că au dobândit dreptul de proprietate și asupra acestui teren prin uzucapiune, deoarece nu ar fi fost împlinit la acel moment termenul de 30 de ani prevăzut de lege.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica referitoare la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți, întrucât, în raport de reținerea neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1890 Cod civil, acest aspect nu are nicio relevanță.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 15 decembrie 2008 au declarat recurs și, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 06 ianuarie 2009.
În motivare, aceștia au arătat că, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, au plătit impozitul pentru acest teren de la data achiziționării și până în prezent.
Atât instanța de fond, cât și instanța de apel în mod greșit au apreciat că pe lângă suprafața de 810. ar fi trebuit înglobată și suprafața de 1.890. respectiv că în anul 1994, când au obținut prin sentința civilă nr. 5620/1994 dreptul de proprietate pentru suprafața de 810. în mod normal și logic ar fi trebuit să solicite și pentru suprafața de 1.890. constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de 2.700 mp.
Ceea ce nu s-a avut în vedere de către cele două instanțe este faptul că pentru cei 810. obiectul acțiunii a fost "ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânare - cumpărare, iar pentru cei 1.890 mp. nu dețineau la acel moment acea chitanță de mână, deoarece le-a luat foc casa și le-a dispărut acea chitanță de mână, motiv pentru care au apreciat că pentru suprafața de 1.890,p. să se promoveze o acțiune având ca obiect uzucapiune, respectiv după împlinirea termenului de 30 ani, termen care s-ar fi împlinit în anul 2004, deoarece suprafața de 1.890 mp. a fost achiziționată în anul 1994.
De asemenea, nu s-a avut în vedere afirmația lor că în anul 2005 reclamanta le-a tulburat posesia, dărâmând gardul împrejmuitor al terenului ce-l posedau, după 31 ani de posesie, deci termenul de prescripție de 30 ani a fost împlinit așa cum prevede art. 1890 cod civil și acea suprafață de 1.890 mp. o aveau în folosință și posesie și în prezent.
Mai mult, instanța de apel apreciază în mod greșit că martora spune că le-ar fi fost tulburată posesia în anul 1990, dar în realitate martora afirmă că din anul 1990 nu mai știe nimic despre teren și că a trecut mai rar pe lângă imobilul aflat în litigiu deoarece s-a mutat.
În ceea ce privește constatarea instanței de apel că nu au probat că posesia a fost publică și sub nume de proprietar, respectiv că în evidentele fiscale rezultă că figurează alte persoane ca fiind plătitori de impozit, solicită a se constata că la dosarul cauzei există înscrisuri: istoric de rol fiscal; chitanțe de plată; certificate fiscale; adrese, adeverințe nr. 418/2008, -/2005, 8622/2004, 9726/2004 și 43016/2007, din partea Primăriei Municipiului B și Primăria Sectorului 1 B, din care rezultă că figurează impus pentru teren în suprafață de 2.700 mp. (810 + 1.890) în-, sector 1, numitul, începând cu anul 1978, înscrisuri prin care au probat că posesia a fost publică și sub nume de proprietar.
În ceea ce privește reținerea instanței de fond că imobilul supus litigiului ar fi fost posedat de alte persoane, deoarece în evidențele Primăriei se fac mențiuni că numitul ar fi avut în folosință acest teren, solicită a se constata ca nu corespunde realității, deoarece este vorba despre un alt teren din- și nu despre terenul în litigiu din- - 44.
Așa cum reiese și din raportul de expertiză, aflat la dosarul cauzei, rezultă că suprafața de teren din- - 44, sector 1 este împrejmuit și este în folosința familiei, fiind situat conform planului cadastral la scara de 1/500 la nr. 42 - 44 pe str. - și nu la nr. 40, așa cum greșit s-a precizat în ultima adresă de la Primăria Municipiului B și de asemenea în hotărârea instanței de fond.
Față de aceste considerente, solicită să se constate că au fost îndeplinite condițiile art. 1890 Cod civil, respectiv că au exercitat o posesie continuă, publică și sub nume de proprietar și că sunt îndeplinite condițiile exercitării posesiei de lungă durată, motiv pentru care solicită admiterea recursului, să se caseze cele două hotărâri și rejudecând cauza pe fond să se constate că au dobândit prin efectul prescripției achizitive de peste 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului situat în- - 44, sector 1
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ.
La data de 2.02.2009, recurenții au formulat o cerere de ajutor public judiciar prin acordarea scutirii de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, care a fost admisă în parte prin încheierea din 25.03.2009.
La termenul din 30.03.2009 intimata reclamantă a invocatexcepția nulității recursului.
Asupra acestei excepții, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 3021lit. c pr.civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Or, chiar prin cererea de recurs recurenții intervenienți au indicat criticile care în opinia lor vizează nelegalitatea hotărârii atacate, pe care le-au și încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ. Împrejurarea dacă motivele invocate vizează în realitate legalitatea sau temeinicia hotărârii constituie un aspect un aspect ce se analizează la soluționarea pe fond a recursului.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304.pr.civ. Curtea reține următoarele:
1. Sub un prim aspect, se reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constituio cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul d e procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze este acela de a constituio cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304.pr.civ. fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
De asemenea, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege, în speță cel prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ.
2. C de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Ipoteza a doua - încălcarea sau aplicarea greșită a legii - are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată. Întrucât textul de lege nu face nicio distincție, motivul de recurs vizează atât încălcarea legii de drept substanțial, cât și a celei de drept procesual, însă pentru acele situații care nu pot fi încadrate în celelalte motive de recurs.
Prin concept, motivul de recursnu includedeci și cazurile în care greșeala de raționament a instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar, și anumereținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activității jurisdicționale care conduce la pronunțarea soluției, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept.
3. Raportând aceste considerații la motivele de recurs invocate în prezenta cauză, Curtea constată că acestea vizează, pe de o parte, faptul că, prin hotărârile pronunțate, instanțele nu au reținut corect împrejurările care rezultau din declarațiilor martorilor, pe care le-au și interpretat greșit, iar pe de altă parte constatarea eronată pe baza înscrisurilor administrate în cauză împrejurării că nu sunt plătitori de impozite pentru imobilul care formează obiectul litigiului și nici posesori ai acestuia, contrar a ceea ce rezultă din expertiză.
Prin urmare, toate criticile formulate de către recurenții intervenienți se referă la situația de fapt reținută de către instanța de apel, considerată de aceștia o consecință a interpretării greșite a probelor administrate în cauză, iar nu la încadrarea în drept a situației respective.
Față de aceste considerente, constatând că motivele invocate în cuprinsul cererii de recurs nu se circumscriu ipotezei normei legale invocate, în temeiul art. 315.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția privind nulitatea recursului ca nefondată.
Respinge recursul formulat de recurenții - intervenienți și împotriva deciziei civile nr. 1456 din 18 noiembrie 2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și cu intimații - pârâți Primăria Municipiului B prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului B și Ministerul Economiei și Finanțelor, ca nefondat.
Ia act că nu se solicitată cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./.
2ex./08.05.2009
-3.-;
Jud.1.-
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
