Uzucapiune. Decizia 952/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.952/R/2008

Ședința publică din 24 aprilie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Andrea Țuluș

JUDECĂTORI: Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - Minerale Industriale SA împotriva deciziei civile nr.25 din 15 ianuarie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe pârâții Comuna reprezentată prin primar, urbarial și pârâții cu domiciliul necunoscut, având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal, se prezintă reprezentanta recurentei reclamante, av. din Baroul Cluj cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile din proces.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu 1961,5 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de ridicat, instanța constată prezentul recurs în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea acestuia, solicitându-i să pună concluzii și în raport de dispozițiile deciziei nr.4/16.01.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia soluționării recursului în interesul legii.

Reprezentanta recurentei, av., susține recursul așa cum este formulat solicită admiterea lui conform motivelor arătate în memoriul de recurs depus la dosar, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea hotărârii instanței de fond, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. oral motivele expuse în memoriul de recurs.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 681 din 24.09.2007 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Huedina fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta - MINERALE SA în contradictoriu cu pârâții COMUNA, REPREZENTATĂ PRIN PRIMAR, AL si paratii cu domiciliul necunoscut,

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a retinut ca in conformitate cu dispozitiile art.1846 alin.2 civ. pentru existenta posesiei trebuie indeplinite cumulativ doua elemente:corpus, respectiv actele materiale de folosire sianimus, respectiv elementul intentional, care consta in faaptul ca cel ce savarseste actele materiale de folosire ale bunului are intentia de a le face pebtru sine, astfel cum le-ar fi exercitat proprietarul sau titularul dreptului real. Spre deosebire de elementul material, care poate fi exercitat fie personal de posesor, fie prin reprezentant, elementul intențional fiind un element de natura psihica, trebuie sa fie prezent direct si nemijlocit in persoana posesorului. Pentru a dovedi posesia, este necesar a se face dovada ambelor elemente.

Spre deosebire de posesie, detentia precara presupune puterea materiala a unui lucru, fara intentia de a poseda pentru sine, sub nume de proprietar, ci numai cu intentia de a detine. Intrucat detentorul poseda pentru altul, in cazul detentiei exista corpus insa nu exista elementul intentional, animus possidendi.

Posesia, ca atribut al dreptului de proprietate, exista in momentul in care sunt intrunite cele doua elemente, corpus si animus. Pentru a produce insa efecte juridice, posesia trebuie sa fie utila, iar pentru a fi utila este necesar sa indeplineasca anumite calitati care, in acelasi timp reprezinta si conditii ale unei posesii utile, cum ar fi acelea de a fi continua, neintrerupta, netulburata, publica, neechivoca si sub nume de proprietar.

Lipsa calităților posesiei constituie vicii ale posesiei, vicii care, porivit art.1847 civ. sunt discontinuitatea, violenta, clandestinitatea si precaritatea, la care se adauga, dupa cum a fost decis in mod constant in prectica judiciara si literatura de specialitate, echivocul.

nu este doar un viciu al posesiei ci, după cum rezulta din argumentele expuse anterior si din dispozitiile art. 1853 alin.2 civ. potrivit cărora nu constituie posesie sub nume de proprietar posesia exercitata asupra unui lucru al altuia, prin simpla ingaduinta a proprietarului, precaritatea înseamnă însăși lipsa posesiei.

Procedând la analizarea conditiilor posesiei ca atribut al dreptului de proprietate, prima instanta a constatat următoarele:

Spre deosebire de elementulcorpus,care poate fi dovedit cu orice mijloc de proba, elementulanimuseste mai dificil de dovedit. Este adevarat, pentru aceasta au fost stabilite doua prezumtii legale, prezumtia de neprecaritate, prevazuta de dispozitiile art. 1855.civ. si prezumția de neintervertire de titlu, prevazuta de art. 1855.civ. Aceste prezumtii sunt insa prezumtii relative,juris tantum,care pot fi rasturnate prin proba contrara.

Cât privește actele materiale de folosinta exercitate asupra terenurilor in litigiu, martorii audiati in cauza au aratat ca reclamanta Minerale si anterior, intreprinderile cu acelasi domeniu de activitate, sub denumire diferita, au exercitat acte de folosința materială asupra terenurilor, vreme indelungata. Martorul a aratat ca actele de folosinta asupra terenurilor in litigiu au inceput a fi exercitate, dupa cunostinta sa, din anul 1972, an in care a fost angajat la Miniera, iar martorul a declarat ca o parte din terenuri erau folosite de reclamanta incepand cu anul 1946, anul angajarii sale iar altele au inceput sa fie folosite ulterior, apreciind ca prin anii 1975-1980 reclamanta folosea toate terenurile in litigu.

In speta, Minerale Industrial este inscrisa in C sub nr. J 12/783/17.06.1999, vechea denumire a acesteia, pana in anul 2001 fiind aceea de Miniera, dupa cum rezulta din certificatul constatator nr. 754/07.08.2003 emis de catre C. Potrivit aceluiași certificat constatator, pana la data de 11.08.2000firma a avut un capital mixt, de statsiprivat,incepand cu aceasta data capitalul fund privat autohton 1000/0.

Potrivit inscrisului intitulat " organizarii " Intreprinderea Miniera Caf ost infiintata la data de O 1.04.1951 prin comasarea, printre altele si a Intreprinderii Miniere de Stat. Minier C s-a infiintat la data de 01.10.1952, avand ca subunitate, printre altele si Intreprinderea Miniera - întreprindere care, la data de 01. 10. 1956 se reuneste cu intreprinderea Miniera Centrala Minelor de si C se infiinfeaza potrivit nr. 1883/1969 si cuprinde si Miniera exploatare care, in anul 1973 este preluata de Combinatul Minier

Prin HG1288/1990 se inființeaza Regia Autonoma a lor, care cuprinde si Combinatul Minier C cu toate subunitatile extractive avute in organizarea anterioara, inclusive Cariera si Miniera, conform listei subunitaților din structura regiei autonome din cuprinsul actului normativ menționat, lit. C, pet. 5. Regia Autonoma, la data inființarii avea, potrivit art. 6, un patrimoniu rezultat din însumarea patrimoniilor preluate de la unitatile din structura, fiind, potrivit art. 7, proprietara bunurilor din patrimonial sau.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 15/ 1990, in vigoare la data de 08.12.1990, unitațile economice de stat urmeaza a fi organizate in regii autonome. Regia Autonoma a lor a fost inființata, potrivit HG1288/1990 la data de 08.12.1990 rezultand, pe cale de consecinta ca, pana la data respectiva Cariera si Miniera au fost unitati economice de stat.

Prin HG604/28.09.1992 a fost desfIintata Regia Autonoma a lor si a fost infiintata Societatea Comerciala "" - A C, avand drept componente si Miniera.

Până la data apariției Legea nr. 15/ 1990, dreptul de proprietate aparținea statului, fiind un drept absolut, exclusiv, inalienabil," imprescriptibil si insesizabil, drept de proprietate cu caracter unitar si indivizibil, intrucat unitatile economice de stat dobandeau doar un drept de administrare. Pe cale de consecinta, nu se poate retine ca, cel putin pana la aceasta data, societatea reclamanta a exercitat o posesie in nume propriu, astfel cum ar fi fost exercitata de catre proprietarul sau titularul dreptului real, pentru a constitui elementul animus ca element esential al posesiei ca atribut al dreptului de proprietate. Chiar dupa aceasta data, pana la data de 11.08.2000, cât timp societatea a avut un capital mixt, de stat si privat, nu se poate susfine ca posesia exercitata este o posesie utila, atata vreme cat nu este indeplinita calitatea-conditie de a fi neechivoca.

de argumentele expuse, instanta de fond a apreciat ca, in speta, pentru perioadele aratate, nu se poate pune problema unei posesii utile asupra terenurilor in litigiu exercitata de către reclamanta ci de o detentie precara sau, cel mult, de o posesie afectata de viciul echivocului, ambele situatii avand un singur efect: acela al constatarii ca in cauza nu s-a exercitat o posesie utila, cu toate calitatile reglementate de codul civil, apta sa la dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Prin decizia civilă nr. 25 din 15.01.2008 a Tribunalului Cluja fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta - Minerale Industriale SA împotriva sentinței civile nr. 681/2007.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a apreciat că prima instanță a reținut in mod corect ca prin HG nr.1288/1990 s-a infiintat Regia Autonoma a lor, in baza dispozițiilor Legii nr. 15/ 1990, iar prin H G nr. 604/1992 a fost desființată aceasta regie si infiintata - SA C; antecesoarea in drepturi a reclamantei - MINERALE SA.

Potrivit art.1 din Legea nr.15/1990 unitățile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia își desfășoară activitate a, se organizează și funcționează, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi, sub forma de regii autonome sau societăti comerciale. Conform art.5 si art.20 din acelasi act normativ bunurile din patrimoniul regiilor autonome si a societătilor comerciale sunt proprietate a acestora.

Totodată, potrivit dispozițiilor art.1, 4 si 5din HG nr.834/1991 terenurile aflate în patrimoniul societătilor comerciale cu capital de stat la data infiintarii acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determina, pentru societățile comerciale înființate prin hotărîre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului d e resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publica județeană. Terenurile disponibilizate ca urmare a aplicării prevederilor art. 1 aparțin domeniului privat al statului sau, după caz, autorităților administrative publice locale și se constituie într-un fond special destinat acțiunilor de privatizare, care se utilizează pe baza acordului Agenției Naționale pentru Privatizare. Organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului d e resort, precum și autoritățile administrative publice județene vor elibera societăților comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sînt supuse regimului de publicitate imobiliară.

Prima instanță a făcut o corecta aplicare a dispozitiilor art.1837, 1846, 1847 si 1890.civ. privind conditiile in care se poate dobandi dreptul de proprietate prin uzucapiune. Astfel, este evident ca terenurile in litigiu s-au aflat in patrimoniul fostelor intreprinderi de stat din domeniul minier, astfel incat au facut obiectul proprietatii de stat.

Este real ca potrivit art. 1845.civ. domeniul privat al statului este supus prescripției achizitive ca și domeniul privat al particularilor, insa la fel de adevarat este ca în art. 1844. civ. se prevede că "nu se poate prescrie domeniul lucrărilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase în afară din comerț".

Tribunalul a mai reținut că domeniul privat al statului și al unităților administrativ teritoriale a primit consacrare legală abia prin art.6 din Legea 18/1991, art.81 din Legea 69/1991 și art.4 din Legea 213/1998, iar până la Constituția din 1991 nu se putea prescrie proprietate a de stat, avându-se în vedere caracterele acestui tip de proprietate, inalienabila, imprescriptibila si insesizabila și care astăzi aparțin doar domeniului public al statului.

Prin urmare, prima instanța a reținut in mod corect ca pana in anul 1990 antecesoarele reclamantei nu puteau exercita o posesie utila, in conditiile in care intreprinderile de stat aveau doar atributul folosintei asupra bunurilor din proprietate a statului, fiind doar detentori precari. In acest sens, prezumtia prevazuta de art.1854 civ. nu este aplicabila in cauza, atat timp cat antecesoarele reclamantei aveau doar folosinta terenurilor, pe care o exercitau pentru stat.

Pe de alta parte, asa cum rezulta din dispozitiile Legii nr. 15/ 1990 si H G nr. 834 / 1991 men tionate mai sus, ca urmare a re organizarii unităților economice de stat dupa 1990, regiile autonome si societatile comerciale nou infiintate puteau deveni proprietare ale bunurilor aflate in patrimoniul lor, insa in ceea ce priveste terenurile, acestea trebuiau in prealabil determinate si evaluate de anumite organe din ministere sau de către autoritatea publica judeteana, trecute in domeniul privat al statului sau, după caz, autorităților administrative publice locale, într-un fond special destinat acțiunilor de privatizare, pentru ca apoi in favoarea societăților comerciale sa se elibereze certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Fiind vorba de terenuri care au facut obiectul proprietatii de stat si s-au aflat in patrimoniul fostelor intreprinderi de stat din domeniul minier, reclamanta era obligata sa urmeze procedura menționata mai sus, in vederea obtinerii certificatului de atestare dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Tribunalul a apreciat susținerile apelantei privitoare la persoanele fizice chemate în judecată ca fiind nefondate, întrucât terenurile au făcut obiectul proprietății de stat, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că acest transfer al dreptului de proprietate nu a fost operat în cărțile funciare, având în vedere disp.art.26 din Decretul-Lege nr. 115/1938 potrivit cărora drepturile reale se vor dobândi fără înscrise în cartea funciară din cauza exproprierii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând desființarea deciziei civile nr.25/A/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj, admiterea apelului, cu consecința schimbării deciziei civile nr. 681/2007 în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului neîntemeiat în drept, recurenta a arătat următoarele:

Prescripția achizitivă ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate presupune exercitarea unei posesii utile pe o perioadă îndelungată de timp, posesie utilă care presupune îndeplinirea condițiilor prev.de art.1847 civil.

Prima componentă posesiei respectiv exercitarea acesteia de către reclamantă este evidentă, stăpânirea terenurilor în litigiu de către reclamantă fiind dovedită de probele administrate în cauză, respectiv certificatul constatator nr.754/2003 emis de ORC C și înscrisul denumit " organizării - -" care dovedesc că reclamanta este continuatoarea în drepturi a fostelor intreprinderi, societăți de stat și regii autonome care au stăpânit terenurile în litigiu.

Aceleași înscrisuri, cât și declarațiile martorilor declarați în cauză au dovedit faptul că posesia asupra terenurilor a fost exercitată mai mult de 30 de ani, exercitarea stăpânirii materiale de către reclamantă nefiind pusă nici un moment sub semnul întrebării așa cum dovedește și adresa nr.2543 /2006 Primăriei comunei, potrivit căreia terenurile în litigiu au fost predate de către foștii proprietari la. și nu au făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

Reținerea viciului precarității de către cele două instanțe este greșită, pentru că terenul aparținea proprietarilor tabulari din acțiunea introductivă de instanță, proprietari sancționați prin împlinirea termenului de prescripție achizitivă. Spre deosebire de sistemul actual de publicitate imobiliară reglementat prin Legea nr. 7/1996 sistemul reglementat de Decretul-Lege nr. 115/1938 aplicabil la momentul începerii termenului de prescripție achizitivă consdacră principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară. Or, în cărțile funciare în care se identifică terenurile în litigiu nu este înscris dreptul de proprietate al Statului Român, ci al persoanelor fizice chemate în judecată.

Reținerea instanței de apel că terenul în litigiu ar fi fost expropriat, constituie o supoziție la dosarul cauzei neexistând nici o dovadă în acest sens.

reclamantei și ulterior aceasta, au stăpânit terenurile pentru sine sub nume de proprietar și nu pentru Statul Român, atâta vreme cât proprietari tabulari erau persoanele fizice chemate în judecată. De altfel, art.1854 civil, instituie o prezumție legală de proprietate în favoarea posesorului, prezumție care poate fi răsturnată, însă, în motivarea hotărârilor atacate nu au fost aduse argumente pertinente pentru răsturnarea acestei prezumții. Dimpotrivă, din argumentele expuse rezultă că reclamanta îndeplinește toate condițiile legale pentru dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu ca efect al prescripției achizitive.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea apreciază recursul nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea înregistrată, reclamanta a solicitat în primul capăt de acțiune să se constate că, în calitate de succesore în drepturi a fostei - Minieră, dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, posedând de peste 30 de ani suprafața de 834.195 mp.

acestui prim capăt de cerere, au fost formulate capete de acțiune pentru dezmembrarea parcelelor uzucapate din corpurile funciare, și intabularea dreptului de proprietate.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este succesoarea în drepturi a fostei - Minieră SA, conform certificatului constatator emis de ORC C sub nr.7541/7.08.2003.

Din acest certificat rezultă că, vechea denumire a reclamantei până în anul 2001 fost acea de Minieră, că până la data de 11.08.2000 a avut un capital mixt, de stat și privat, după această dată capitalul fiind privat 100%.

În anul 1951, prin comasarea mai multor unități, între care și a Întreprinderii Miniere de Stat, se înființează Întreprinderea Minieră

Minier C, având ca subunitate între altele și Întreprinderea Minieră - se înființează în anul 1951, iar în anul 1956 se reunește cu Întreprinderea Minieră

Prin nr.1983/1969 se înființează Centrala Minelor de și C, care cuprinde și Minieră, care, în anul 1973 este preluată de Combinatul Minier

În anul 1990, prin HG nr.1288 se înființează Regia Autonomă a lor care cuprinde și Combinatul Minier C cu toate subunitățile avute în organizarea anterioară, conform listei subunităților din cuprinsul actului normativ, unde la lit. poziția 5 este cuprinsă Cariera și.

Din anul 1992, prin HG 604 se înființează Societatea Comercială "" SA C, având între componente și Minieră.

Unitățile economice de stat potrivit art.1 din Legea nr. 15/1990, indiferent în subordinea căruia își desfășoară activitatea, urmează a fi organizate în regii autonome sau societăți comerciale, iar potrivit art.5 și 20 din același act normativ, bunurile din patrimoniul regiilor autonome și a societăților comerciale sunt proprietatea acestora.

Conform Legii nr. 15/1990 și HG 834/1991, așa cum s- reținut, societățile nou înființate puteau deveni proprietare ale bunurilor aflate în patrimoniul lor. În ceea ce privește terenurile, aceste acte normative prevăd că, în prealabil, trebuie determinate și evaluate, trecute în domeniul privat al statului, sau, după caz, într-un fond special destinat acțiunilor de privatizare pentru ca apoi să se elibereze în favoarea acestora certificate de atestare a dreptului de proprietate.

În contextul acestei evoluții, corect a reținut prima instanță că terenurile în litigiu s-au aflat în patrimoniul statului, astfel că reclamanta nu putea exercita o posesie utilă, în condițiile în care întreprinderile de stat aveau doar atributul folosinței asupra lor, fiind detentori precari.

Din definiția posesiei, rezultă că, pentru existența posesiei sunt necesare două elemente: unul material - corpus - și altul psihologic, intențional. Spre deosebire de elementul material, elementul psihologic, intențional, constă în intenția sau voința celui care posedă de a exercita stăpânirea lucrului pentru sine, adică sub nume de proprietar sau în calitate de titular al unui drept real.

Detenția precară, deși se aseamănă cu posesia printr-un element comun, se deosebește de aceasta, sub aspectul elementului psihologic, deoarece posesorul nu deține lucrul cu intenția de a se comporta ca proprietar sau titular al unui drept real.

Din definiția detenției precare dată de art.1853 civil, rezultă că specificul ei constă în faptul că stăpânirea lucrului este lipsită de elementul intențional al posesiei. Așadar, pentru dovedi existența posesiei, este necesar să fie dovedite existența celor două elemente, lipsa elementului intențional face ca detenția precară să fie mai mult decât un viciu al posesie și să echivaleze de fapt cu absența însăși a posesie.

Raportat la aceste rețineri, la disp.art.1845 civi, art.6 din Legea nr. 18/1991 și art.4 din Legea nr. 213/1998, cât și la decizia nr.4 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 16.01.2006 în recurs în interesul legii, curtea apreciază că prima instanță reținut legal că până în anul 1990 antecesoarele reclamantei nu puteau exercita o posesie utilă în condițiile în care fostele întreprinderi de stat aveau doar atributul folosinței asupra bunurilor proprietatea statului.

Susținerile recurentei că în cauză nu-și găsesc aplicare disp.art.26 din Decretul-Lege nr. 115/1938 sunt înlăturate de actele dosarului, pentru că, așa cum s-a reținut prin HG 1288/1990 și actele anexă (273 dosar fond), se prevede că, patrimoniul Regiei Autonome de rezultă din însumarea patrimoniilor preluate de la unitățile din structură. Prin urmare, susținerile recurentei că proprietarii terenurilor în litigiu sunt persoanele fizice chemate în judecată și că terenul nu a fost expropriat, sunt nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - Minerale Industriale SA C- împotriva deciziei civile nr.25 din 15 ianuarie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24.04.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. IA dact.GC

2 ex/19.05.2008

Jud.apel:,

Președinte:Andrea Țuluș
Judecători:Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia 952/2008. Curtea de Apel Cluj