Validare poprire. Decizia 434/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 434
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghiu Elena
JUDECĂTOR 2: Buliga Georgeta
JUDECĂTOR 3: Andronic Adriana
Grefier:
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurenții " Grup". " " și pe intimatul C, având ca obiect validare poprire împotriva deciziei civile numărul 212 din 04.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimatul C. reprezentanții societăților recurente
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că:
- dosarul - în stadiul procesual al recursului - se află la al patrulea termen de judecată;
- în temeiul dispozițiilor art. 282 Cod procedură civilă instanța invocat, al termenul anterior de judecată, excepția inadmisibilității cererii de recurs prin raportare la valoarea creanței ce a fost supusă popririi.
Interpelată fiind cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate de societățile recurente, av. precizează că primează excepția inadmisibilității recursului.
În baza dispozițiilor art. 29 al. 3 din Legea Curții Constituționale instanța respinge ca fiind inadmisibilă cererea prin care se invocă excepția de neconstituționalitate prin raportare la excepția inadmisibilității recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității recursului.
Av. pentru intimat solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca fiind inadmisibil, cu cheltuieli de judecată.
Cauza rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 8756/13.08.2008, pronunțată de Judecătoria Iașis -au dispus următoarele:
Admite in parte cererea formulata de către creditorul C, domiciliat în I,- in contradictoriu cu debitoarea SC Grup SRL, cu sediul în I,- și terțul poprit SC SRL, cu sediul în I,-.
Dispune validarea popririi înființată, emisa in dosarul de executare nr. 114/2007 de către Biroul Executorului Judecătoresc si asupra sumelor de bani pe care tertul poprit SC SRL le datorează debitoarei SC Grup SRL, pana la concurenta sumei de 7383,67 lei, reprezentând debit si cheltuieli de judecata, reactualizate la indicele de inflație, onorariu si cheltuieli de executare.
Obliga debitoarea și terțul poprit la plata în solidar către creditor a sumei de 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că,
la data înființării popririi intre terțul poprit SC SRL si debitorul popritor SC Grup SRL exista un raport juridic obligațional, prin care SC SRL a devenit debitorul lui SC Grup SRL ca urmare a unor livrări de produse, astfel cum rezulta din registrele de casa aferente lunii ianuarie 2008, aflate la dosarul cauzei.
Instanța a apreciat ca existenta unor raporturi obligaționale între terțul poprit și debitorul popritor rezulta nu numai din plata efectuata de către terțul poprit către debitoare in luna ianuarie 2008 sumei de 5000 lei, ci și din celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, respectiv din jurnalele de vânzări din perioada iunie-octombrie 2007 si din registrele de casa din perioada septembrie 2007-ianuarie 2008, dar si din recunoașterea indirectă a însuși terțului poprit care a confirmat existenta unor raporturi chiar prin întâmpinarea aflata la dosarul cauzei, solicitând instanței admiterea in parte a cererii.
Prima instanță retine totodată ca la data de 04.02.2005, respectiv 25.02.2008, debitoarea SC Grup SRL a efectuat doua plăți către creditorul C in valoare totala de 2250 lei, astfel cum rezulta din chitanțele nr. nr. -/04.02.2008 si nr. -/25.02.2008 și recipisele de consemnare aferente ( 26 - 29), acte care au fost depuse și in dosarul de executare nr. 114/2007, astfel cum rezulta din viza de primire a Biroul Executorului Judecătoresc si, datate 14.02.2008, respective, 26.02.2008.
de această împrejurare, instanța constatat ca, în cauza, creditorul mai are de executat suma de 7383,67 lei, ca urmare a deducerii sumelor de 1250 lei si 1000 lei, plăți efectuate dealtfel către creditor de către debitoare.
Instanța de fond a constatat ca terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de a consemna la dispoziția executorului sumele de bani si ca a expirat si termenul de 15 zile de la comunicarea popririi, în speță termenul începând să curgă la data de 17.01.2008, data la care a fost comunicata adresa de înființare a popririi.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditorul C.
Prin decizia civilă nr. 212 din 4 martie 2009 Tribunalului Iași se admite apelul formulat de creditorul C împotriva sentinței civile nr. 8756/13.08.2008, pronunțată de Judecătoria Iași pe care o schimbă în parte în sensul că:
Dispune validarea popririi înființată, emisă în dosarul de executare nr. 114/2007 de către asupra sumelor de bani în care terțul poprit " le datorează debitoarei Grup până la concurența sumei de 7874,87 RON reprezentând debit și cheltuieli de judecată reactualizate la indicele de inflație, onorariu și cheltuielile de executare.
Obligă debitoarea și terțul poprit la plata în solidar către creditor a sumei de 510,3 lei cheltuieli de judecată.
restul dispozițiilor sentinței apelate relative la admiterea în parte a cererii.
Obligă intimații să plătească apelantului 104,15 RON cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
În prezenta cauză creditorul Cac hemat in judecata debitoarea SC Grup SRL și terțul poprit SC SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună validarea popririi infinitate de BEJ si la data de 17.01.2008 asupra sumelor de bani datorate de către terțul poprit debitoarei SC Grup SRL, precum si obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata.
Tribunalul reține în fapt că, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției seria - nr. 224/507 din 01.07.2005, întocmit de către Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor I, in vederea recuperării creanței in valoare de 12169,60 lei (RON), contestatorul Cas olicitat Biroului Executorului Judecătoresc si încuviințarea executării silite.
Prin adresa din data de 17.01.2008 emisa de BEJ si, in dosarul de executare silita nr. 114/2007, s-a solicitat terțului poprit SC SRL sa consemneze pe seama și la dispoziția executorului judecătoresc sumele de bani datorate debitorului SC Grup SRL.
Instanța de control judiciar constată că sentința apelată este nelegală sub aspectul întinderii sumei de bani pentru care s-a validat poprirea.
Potrivit dispozițiilor art. 460 alin. 1 Cod procedură civilă "daca terțul poprit nu își mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care in loc sa consemneze suma urmăribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia sa consemneze sau să plătească suma urmăribila, poate sesiza instanța de executare, in vederea validării popririi".
Articolul 456 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă prevede că în termen de 15 zile de la comunicare a popririi terțul poprit este obligat sa consemneze suma de bani sau după caz sa indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, in cazul popririi prevăzute de art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă.
Instanța de fond a constatat în mod legal faptul că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de consemna la dispoziția executorului sumele de bani datorate de debitoare și că expirat textul prevăzut de lege de 15 zile de la comunicarea popririi.
Tribunalul constată însă că instanța de fond a stabilit eronat suma de bani pentru care s-a dispus validarea popririi.
Astfel în mod greșit prima instanță a scăzut a doua oară suma de 2250 lei care a fost plătită anterior cererii de validare, din suma de 9633,67 lei, sumă pentru care creditorul a solicitat validarea și care a fost determinată de către creditor prin luarea în considerare a plăților făcute până la cererea de validare.
Astfel, poprirea a fost înființată pentru creanța de 11.883,67 lei la cererea creditorului C formulată la 17.01.2008.
După înființarea popririi, debitoarea " Grup" a consemnat sumele de 2250 lei cu chitanțele nr. - și nr. - emise la 4.02.2008 și respectiv 25.02.2008.
La data de 07.04.2008 creditorul formulat cererea de validare a popririi pentru suma de 9633,67 lei scăzând deci din suma de 11883,67 lei suma totală consemnată, anterior menționată de 2250 lei astfel încât instanța de fond nu avea îndreptățirea legală de a proceda la o nouă scădere a acestei sume pentru stabilirea sumei datorate.
În plus, tribunalul va proceda la scăderea din suma de 6333,67 lei a sumei de 1758,8 lei (1239 lei + 519,8 lei) având în vedere faptul că față de Decizia nr. 419/13.10.2008 a Curții de APEL IAȘI depusă la dosar în apel operează compensația, creditorul datorând suma de 1758,8 lei în baza deciziei anterior menționate, irevocabilă, debitoarei Grup"
Tribunalul constată întemeiată și critica apelantului referitoare la greșita stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată.
Astfel, instanța de fond a omis a lua în considerare faptul că la dosarul cauzei (la fila 77) s-a depus chitanța din 25.04.2008 ce atestă achitarea onorariului de avocat de 500 lei de către creditor.
În ce privește apărările intimatelor referitoare la cuantumul sumei pentru care se impune validarea popririi, tribunalul relevă că acestea nu pot fi primite în condițiile în care intimatele nu au exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii instanței de fond.
Față de considerentele anterior expuse, tribunalul urmează a admite apelul, a schimba în parte sentința apelată dispunând în sensul celor cuprinse în prezenta decizie în baza art. 296 Cod procedură civilă.
Văzând disp. art. 274 Cod procedură civilă intimații vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către apelant reprezentând onorariu avocat și taxă timbru.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs și Grup SRL pentru următoarele motive:
În mod greșit tribunalul a dispus validarea popririi înființate pentru suma de 7874,87 lei în privința sumelor de bani pe care terțul poprit le datorează către debitorul poprit.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că prima instanță a scăzut de două ori suma de 2250 lei care a fost plătită anterior cererii de validare din suma de 96,33,67 pentru care s-a făcut poprirea executorie.
Față de această împrejurare, consideră că s-a comis o eroare de către instanța de apel în privința sumelor de bani plătite de către debitorul poprit către creditorul popritor.
Astfel suma de bani datorată de debitoarea " Grup" SRL către creditorul popritor, astfel cum rezultă din titlu executoriu procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională seria - nr. 224/507 din 1.07.2005 încheiat de către I, este de 12.169,60 lei, din care urmează a se scădea sumele de bani plătite către acest creditor.
Executorul judecătoresc deși a primit în data de 12.11.2007 plata sumei de 2200 lei a omis să o scadă din debitul datorat.
De altfel așa cum este întocmit acest proces-verbal nu rezultă că debitorul ar fi efectuat vreo plată anume, deși în acest sens există dovada și recipisa de consemnare a sumei de 2200 lei la data de 12.11.2007.
Deși s-au făcut mai multe plăți, acestea nu au fost scăzute din debitul datorat.
Pentru identificarea corectă a sumei pentru care exista titlu executoriu acele sume de bani efectiv plătite de debitor.
În realitate suma datorată este de 5000 lei.
În mod nelegal instanța de apel a obligat în solidar recurentele la plata la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 21 octombrie 2009 instanța a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului.
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă instanța este obligată să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea fondului.
Raportat la disp. art. 137 Cod procedură civilă instanța va soluționa excepția inadmisibilității recursului urmând să constate că recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 2821al. 1 Cod procedură civilă nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigiile al căror obiect au o valoare de până la 100.000 lei atât în materie civilă cât și în materie comercială.
Obiectul litigiului dedus judecății este o creanță în valoare de 9633,67 Ron deci sub valoarea de 100.000 lei.
Așa fiind, împotriva sentinței primei instanțe recurenții aveau deschisă doar calea de atac a recursului.
Această cale de atac a fost soluționată deja prin decizia tribunalului,chiar dacă sub denumirea greșită de apel.
Drept urmare potrivit principiului unicității căii de atac recurenții nu mai au deschisă calea de atac a recursului, motiv pentru care recursul va fi respins ca inadmisibil.
Deoarece recursul a fost soluționat raportat la excepție, motivele de recurs nu mai pot fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de SC " " SRL și SC " Grup" SRL împotriva deciziei civile nr. 212 din 4.03.2009 a Tribunalului Iași.
Obligă pe recurente să plătească intimatului C suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
18.11.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Gheorghiu ElenaJudecători:Gheorghiu Elena, Buliga Georgeta, Andronic Adriana