Validare poprire. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CIVILE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 59/

Ședința publică din 18 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu

Judecător: - -

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil formulat de contestatoarea DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A, cu sediul în P,-, județul A, împotriva deciziei civile nr.325 din 01 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Curtea constată că dezbaterile asupra recursului s-au desfășurat în ședința publică din data de 11 februarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pronunțarea a fost amânată astăzi 18 februarie 2008, când în urma dezbaterilor s-a pronunțat următoarea soluție.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, la data de 8.09.2004, creditoarea Direcția Generală a finanțelor Publice A, a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC C- și terțul poprit SC, pronunțarea unei hotărâri prin care să se mențină poprirea înființată asupra sumelor de bani, datorate de către aceasta de pe urmă.

În motivarea acțiunii s-a arătat că pentru executarea creanței de 1.574.919.928 lei, creditoarea a cerut înființarea popririi asupra sumelor de bani pe care debitoarea SC C- le primea de la terțul poprit, aceasta refuzând să încunoștințeze organul de executare că datorează suma asupra căreia a fost înființată poprirea.

Prin sentința civilă nr.638 pronunțată la 14 februarie 2005 fost respinsă cererea de înființare a popririi, reținându-se că a operat excepția prescripției dreptului la acțiune în sensul că au fost prezentate la plată de către SC C-, cecurile emise de către terțul poprit după un an, încălcându-se astfel termenul prevăzut de lege.

Împotriva sentinței a formulat recurs creditoarea, criticând-o pentru motive de nelegalitate.

Tribunalul Argeș prin decizia civilă nr.329 din 6.04.2006 a admis recursul și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare, reținându-se că instanța de fond soluționat greșit acțiunea pe excepția prescripției dreptului material la acțiune.

După casarea cu trimitere spre rejudecare, prin sentința civilă nr.3568 pronunțată la 20.06.2007 a fost respinsă cererea de menținere a popririi pentru argumentul că terțul poprit nu datorează nici o sumă de bani față de debitor, potrivit evidențelor contabile, creditoarea neputând să facă dovada unei astfel de creanțe.

Sentința a fost criticată de către creditoare pe calea apelului pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr.325/1.11.2007 a fost respins apelul ca nefondat, cu argumentul că la data înființării popririi terțul poprit nu datora nici o sumă de bani debitoarei, potrivit expertizei contabile efectuată în cauză.

Decizia a fost criticată de către creditoare pe calea recursului, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod proc.civilă, în dezvoltarea căruia s-a arătat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită dispozițiilor art.145 Cod proc.civilă, atunci când a apreciat asupra raporturilor juridice privind executarea creanței prin poprire, respectiv atunci când a reținut că terțul poprit nu datora la data pornirii executării silite vreo sumă de bani debitorului poprit.

Analizând recursul, în limita motivului invocat, se apreciază ca fondat pentru argumentele ce urmează.

Pentru executarea creanței fiscale constatată prin procesul verbal încheiat la data de 16.04.2004 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaf ost emisă adresa de înființare a popririi asupra sumei ce o datora terțul poprit SC debitoarei SC C-.

Potrivit art.145 din Codul d e procedură fiscală, terțul poprit avea obligația ca în termen de 5 zile de la primirea comunicării să înștiințeze organul de executare dacă datorează ori nu sume de bani debitorului.

Pentru refuzul terțului poprit de înștiințare a organului de executare cu privire la raporturile juridice cu debitoarea, creditoarea a solicitat menținerea popririi, procedură judiciară în cadrul căreia instanța de executare verifică existența creanței în temeiul căreia s-a pornit executarea silită, dar și existența raporturilor juridice pe care debitorul le are cu terțul poprit, sumele datorate de către acesta de pe urmă, constituind dealtfel obiectul executării silite.

În cadrul procedurii judiciare a menținerii popririi, potrivit textului de lege enunțat, terțul poprit s-a apărat în sensul că nu datorează nici o sumă de bani debitorului și pe cale de consecință, nu se poate executa creanța prin poprire.

Instanța de apel, față de apărările terțului poprit a reținut că la data înființării popririi, acesta nu datora vreo sumă debitoarei potrivit evidențelor contabile.

Tribunalul nu a avut în vedere raporturile juridice pe care debitoarea le-a avut cu terțul poprit potrivit facturilor fiscale din care rezultă că între părți s-au încheiat acte de vânzare cumpărare a unor mărfuri fiind înregistrate în evidențele contabile ale cumpărătoarei.

În raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-a făcut mențiunea că terțul poprit nu a prezentat extrase de cont din care să rezulte efectuarea plății facturilor fiscale, cecurile emise fiind respinse la plată pentru lipsa de disponibil bănesc.

Față de aceste argumente se apreciază că terțul poprit nu a dovedit executarea obligației prin plată sau compensare potrivit prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 685/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadență ale contribuabililor, persoane juridice, în vederea diminuării blocajului financiar și a pierderilor din economie, ce se referă la interzicerea altor documente de compensare în afara celor prevăzute de regulament,

existenta creantei debitoarei fata de tertul poprit indeplinind conditia executarii creantei prin poprire

Făcându-se o apreciere greșită asupra raporturilor juridice specifice executării silite prin poprire în sensul inexistenței obiectului acesteia la data înființării, instanța de apel a pronunțat o hotărâre ce urmează să fie modificată prin admiterea recursului în baza art.312 Cod proc.civilă, iar pe fond să se mențină poprirea în baza art.145 și următoarele din Codul d e procedură fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul civil formulat de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în P,-, județul A, împotriva deciziei civile nr.325 din 01 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind debitoarea SC C- prin lichidator și terțul poprit SC SA.

Modifică decizia și sentința iar pe fond admite acțiunea în sensul menținerii popririi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - ecția civilă, pentru cauze civile privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

27.02.2008

Red.

/4 ex.

Jud.apel

Președinte:Ion Rebeca
Judecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Validare poprire. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Pitesti