Validare poprire. Decizia 590/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 590

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008

PREȘEDINTE: Niculina Țiț judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de recurenții-creditori și -, împotriva deciziei civile nr.117/AC din 08 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Recurenta depune la dosarul cauzei taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei, timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, precizare recurs și copia sentinței civile nr.931/7.02.2000 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Recurenta având cuvântul pe fond solicită admiterea recursului.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față:

Reclamanții și au formulat cerere de validare a popririi pe contul Primăriei com. din veniturile ce le încasează Primarul comunei, debitorul, care a fost obligat să plătească creditorilor-reclamanți câte 10 lei/zi daune de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la îndeplinirea obligației, așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr.934/2002 a Judecătoriei Piatra Neamț, rămasă definitivă, irevocabilă și investită cu formulă executorie.

Au motivat că s-au adresat executorului judecătoresc care a calculat sumele datorate, însă terțul poprit a refuzat să-și îndeplinească obligația.

Judecătoria Piatra Neamț, prin sentința civilă nr.2221/24.05.2007, a respins acțiunea ca fiind prescrisă. Urmare recursului promovat de reclamanții creditori, Tribunalul Neamț, prin decizia civilă nr.1498/RC/14 nov.2007, a casat sentința civilă nr.2221/24.05.2007 a Judecătoriei Piatra Neamț și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță, reținând că,în cauză nu sunt incidente dispozițiile termenului general de prescripție de 3 ani, ci cele cuprinse de art.405 teza II Cod procedură civilă, potrivit căruia, în cazul titlurilor executorii emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani.

Rejudecând cauza în fond, prin sentința civilă nr.181/14 ian.2008, dos-, Judecătoria Piatra Neamța respins ca neîntemeiată cererea creditorilor și,în contradictoriu cu debitorul Primarul și terțul poprit Consiliul Local.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.931/7.02.2000, Judecătoria Piatra Neamța admis acțiunea reclamanților și a obligat Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 să efectueze lucrările de punere în posesie, pentru terenul în suprafață de 6500 iar primarul comunei a fost obligat la câte 100.000 lei daune (penalități de întârziere)/zi, pentru fiecare zi de întârziere, până la punerea în posesie.

S-a apreciat că natura juridică a daunelor la care a fost obligat Primarul este cea a unor daune cominatorii, calificate astfel și de art.64 al.2 din Legea 18/1991, republicată, ce constituie un mijloc subsidiar de înfrângere a rezistenței debitorului la executarea silită, și, au un caracter provizoriu, fiind acordate până la data când acesta își va îndeplini obligația asumată și cu posibilitatea ca instanța de judecată să le modifice dacă va considera necesar.

Fără să reprezinte un mijloc, direct sau indirect, de executare silită asupra bunurilor debitorului, aceste daune constituie totuși o modalitate de constrângere ce rezultă din amenințarea cu o atare executare dacă debitorul nu își îndeplinește obligația asumată.

În sistemul nostru de drept, despăgubirea nu poate depăși valoarea prejudiciului pentru că diferența s-ar transforma într-o pedeapsă civilă în favoarea creditorului, care s-ar îmbogăți în acest mod fără justă cauză.

Ca urmare, nici executarea silită nu se poate porni pe baza cuantumului provizoriu al daunelor cominatorii, dat fiind caracterul lor incert și nelichid.

În atare situație, hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibilă de executare silită, fiind necesar ca aceste daune să fie transformate mai întâi de instanța de judecată, la cererea creditorului, în daune compensatorii.

Aceasta este și soluția adoptată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin Decizia nr. XX/12.12.2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 225/13.03.2006, prin care a fost admis recursul în interesul legii, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.

Având în vedere că cererea de validare a popririi a fost introdusă la data de 10.08.2006, iar adresa de înființare a popririi a fost emisă la8.05.2006, ulterior soluționării recursului în interesul legii, s-a reținut ca neîntemeiată validarea de poprire.

Împotriva sentinței civile nr.2221 din 24.05.2007 a Judecătoriei Piatra Neamț au formulat apel creditorii și care au solicitat desființarea sentinței civile ca nelegală și netemeinică, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivare, creditorii au arătat, în esență, că prin titlu executoriu sentința civilă nr.931 din 7.02.2000, Comisia Locală de aplicare a Legii 18/1991 a fost obligată să-i pună în posesie cu suprafața de 6.500 mp în punctul Deal, tarlaua 487, parcela 6/35, iar primarul comunei a fost obligat la plata de 100.000 lei/zi daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea lucrării de punere în posesie.

Tribunalul Neamț, prin decizia civilă nr.117/AC/8.05.2008, a respins apelul ca nefondat, reținând că instanța de fond a apreciat corect natura juridică a daunelor cominatorii, precum și incidența în cauză a dispozițiilor deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, anterior formelor de executare efectuate de creditori.

Creditorii și au promovat recurs motivând că în mod greșit tribunalul nu a luat în calcul înscrisurile pe care le-au depus, prin care au solicitat transformarea daunelor compensatorii și efectuarea de punere în posesie cu terenul în suprafață de65002prin aprobarea modificării parțiale a titlului de proprietate.

Solicită pronunțarea unei hotărâri de transformare a daunelor cominatorii în daune compensatorii, constând în valoarea recoltei de pe teren în perioada anilor 2000-2007.

Curtea, examinând recursul îl reține neîntemeiat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Potrivit art.129 (6) Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Ca atare și instanțele superioare pot exercita controlul judiciar numai asupra cauzei ce a format obiectul judecății.

În acest sens sunt și dispozițiile art.294 (1) Cod procedură civilă, care prevăd că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Într-adevăr,din conținutul petiției de apel se înțelege că apelanții creditori au solicitat și plata unor daune compensatorii, cerere însă care nu putea fi primită, tocmai în considerarea dispozițiilor legale susenunțate.

De altfel, în apel, apelanții au avut o poziție oscilantă,în sensul că au relevat instanței că au făcut o înțelegere cu primarul prin renunțarea la daunele cominatorii cu condiția punerii efective în posesie și modificarea titlului de proprietate.

de recurs, relevă cereri noi ale reclamanților, care nu pot face obiectul unei judecăți de fond, în exercitarea controlului judiciar, atât de instanța de recurs cât și cea de apel.

Soluțiile pronunțate de instanțele de fond și de apel sunt legale și temeinice, în comun acord cu natura juridică a daunelor cominatorii precum și cu fundamentarea legală pe decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, în interesul legii nr.XX/12 dec.2005, potrivit căreia, cuantumul acestora ar trebui convertit totuși la valoarea exactă a prejudiciului suferit prin neexecutare, o altă soluție nefiind posibilă.

Prin urmare, pentru argumentele expuse, Curtea,în baza art.312al.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenții-creditori și -, împotriva deciziei civile nr.117/AC din 08 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi20.08.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Niculina Țiț, Sorina Romașcanu, Elena Pașcan

- - - -

- -

GREFIER,

POLITIC

Red.

Red. /

Red.

Tehnored./2 ex.

18/19.09.2008

Președinte:Niculina Țiț
Judecători:Niculina Țiț, Sorina Romașcanu, Elena Pașcan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Validare poprire. Decizia 590/2008. Curtea de Apel Bacau