Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2827/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2827/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 3075/112/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2827/F/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. N., judecător
GREFIER: V. V.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta P. G.-CATOLICĂ UNITĂ CU R. RODNA, în contradictoriu cu pârâta P. O. ROMÂNĂ RODNA, având ca obiect revendicare imobiliară.
Cauza s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 21 octombrie 2013, susținerile și concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea acesteia fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de azi.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea formulată reclamanta P. G.-CATOLICĂ UNITĂ CU R. Rodna, a chemat în judecată pe pârâta P. O. RODNA, solicitând instanței să se dispună rectificarea C.F.nr.121 a loc.Rodna în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei înscris asupra imobilului compus biserică și teren aferent în suprafață de 5317 mp identificat prin nr.top.613/2 și restabilirea situației anterioare de
carte funciară în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra
acestui imobil; să fie obligată pârâta sa ne recunoască dreptul de proprietate și să ne predea în posesie și folosință imobilul compus din biserică și teren aferent în suprafață de 5317 mp înscris în CF nr.121 a Loc.Rodna cu nr.top.613/2, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive.
In fapt, pârâta a preluat și și-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului compus din biserică și teren aferent în suprafață de 5317 mp înscris în CF nr.121 a loc.Rodna cu nr.top.613/2 în temeiul art.37 din decretul Lege nr.177/1948 privind regimul general al cultelor religioase. Această înscriere este lipsită de temei juridic. Lăsând la o parte discuțiile referitoare la caracterul abuziv al preluării, vă rugăm să constatați că înscrierea nu s-a făcut cu respectarea disp.art.37 din D-L nr.177/1948. Astfel, la alineatul ultim âl textului sus-indicat se arată că preluarea unei părți ori a întregului patrimoniu va fi constatată de "judecătoria populară a locului". In speță nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească prin care să se constate situația existentă și să se dispune înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei. De altfel, nici nu erau îndeplinite condițiile prev.de art.37 din D-L nr.177/1948, iar la data efectuării înscrierii nu s-a probat trecerea credincioșilor catolici la cultul ortodox. In conformitate cu dispozițiile Legii nr.126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu R., modificată prin Legea nr. 182/2005, reclamanta a efectuat numeroase demersuri pentru a rezolva pe cale amiabilă situația imobilelor mai sus-indicate. La data de 30.11.2003 a fost încheiat un proces-verbal între reprezentanții locali ai celor două culte, prin care s-a prefigurat o modalitate de rezolvare a problemelor, însă în final nu s-a ajuns la niciun rezultat deoarece nu s-a mai reușit întocmirea documentației cadastrale de dezmembrare a terenului și încheierea actelor în forma autentica datorită atitudinii reprezentanților pârâtei, care nu au mai răspuns solicitărilor adresate de reprezentanții reclamantei în scopul efectuării acestor operațiuni.
La termenul de judecată din 8.03.2010, tribunalul a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind revendicarea imobilului. Raportat la capătul de cerere rămas nesoluționat, tribunalul a invocat excepția necompetenței materiale și, prin sentința civilă nr. 2104 din 12.04.2010 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud.
Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 434/10.02.2011 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, acțiunea a fost admisă, dispunându-se rectificarea cărții funciare nr. 121 Rodna în sensul restabilirii situației anterioare cu privire la . 613/2, luându-se act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind revendicarea, pentru următoarele considerente.
Conform extrasului de CF nr. 121 Rodna nr. top 613/2, cât și implicit prin raportare la toate mențiunile din coala evolutivă a aceluiași CF, instanța a reținut că asupra imobilului cu nr. top 613/2 de natură - terenul bisericii și ruine, în suprafață de 5317 mp, a figurat cu titlu de înscriere inițială și cumpărare, Biserica greco-catholică din Rodna (Încheiere CF 2035/1884). Ulterior în baza dispozițiilor art. 37 din Decretul-lege nr. 177/1948, publicat în B Of nr. 178/1948 (Încheiere CF 61/1950), pârâta Biserica O. din Rodna și-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu și a preluat spre folosință acest imobil. De asemenea, conform acelorași notări din CF, s-a operat o dezmembrare a imobilului cu nr. top inițial 613 în două parcele noi, respectiv nr. top nou 613/1, cu suprafața de 120 stânjeni și respectiv nr. top nou 613/2, cu suprafața de 1478 stânjeni. Din considerentele acțiunii, cât și din răspunsul comunicat de către OCPI - BCPI Năsăud s-a reținut că această înscriere în CF s-a operat în temeiul dispozițiilor art. 37 din Decretul-Lege nr. 177/1948 și în baza cererii adresate în acest sens de către Oficiul Parohial Ortodox Român nr. 291/27.01.1950. Potrivit acelorași informații s-a reținut că în arhiva OCPI Bistrița Năsăud nu se regăsește documentația care a stat la baza acestei înscrieri în CF și care a constituit obiectul dosarului de CF nr. 61/1950.
Conform dispozițiilor art. 37 alineat ultim din Decretul-lege nr. 177/1948 – transmiterea dreptul de proprietate de la un cult religios la altul, se putea realiza doar dacă erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege și constatate de „judecătoria populară a locului”. Mai mult, în același context se impunea ca la data efectuării înscrierii să se fi realizat trecerea dreptului de proprietate de la cultul credincioșilor catolici, la cultul ortodox, astfel încât respectiva înscriere și preluare a dreptul de proprietate asupra imobilului compus din biserică și teren aferent, dobândește un caracter abuziv. În concluzie, s-a apreciat că înscrierea dreptului pârâtei în CF s-a efectuat în absența unui titlu translativ de proprietate, iar pârâta nu a propus administrarea unor probe, prin care să justifice existența unei stări de fapt distincte de cea anterior redată. În mod corelativ din toate demersurile efectuate între reprezentanții celor două culte, întrunirile stabilite pentru abordarea amiabilă a disensiunilor și în cadrul comisiilor de dialog ale Bisericii Ortodoxe Române și ale Bisericii Române Unite, se observă că practic această problemă a cedării de către P. O. Română Rodna către partea greco-catolică a bisericii vechi, a constituit o problemă constantă și evidențiată pentru tendința de negociere. Totuși s-a subliniat în cadrul acestor demersuri, recomandarea de a se amenaja o cale de acces separată și pentru evitarea declanșării unor procese civile. Astfel, în cadrul acestor comisii de dialog s-a abordat ca temă cererea Parohiei G.-Catolice din Rodna prin care s-a solicitat acces în biserica veche, cu hramul „Sfântul G.” și implicit ipoteza de cedare pentru săvârșirea serviciilor divine, fără vreo tulburare a vieții religios-morale a credincioșilor Parohiei Ortodoxe Rodna. În consecință, între reprezentanții locali ai celor culte s-a întocmit procesul-verbal din data de 30.11.2003, prin care s-a preconizat modalitatea de rezolvare amiabilă cu respectarea unor condiții, printre care sunt evidențiate: amenajarea unei intrări separate din partea dinspre cantina exploatării miniere; acceptarea unui spațiu necesar în jurul bisericii potrivit pentru desfășurarea slujbelor religioase; delimitarea acestui spațiu printr-un gard împrejmuitor; acceptarea bisericii vechi în condițiile existente din momentul predării fără alte pretenții patrimoniale ulterioare; retragerea imediată de pe rol a procesului intentat; stabilirea unui program religios adecvat care să nu conturbe slujbele comunității religioase alăturate; încetarea atitudinii ostile și defăimătoare între reprezentanții comunităților. Conform dispozițiilor art. 37 din Decretul-lege nr. 177/1948 publicat în MO nr. 178/04.08.1948, în prezent abrogat, există următoarele ipoteze în care se pierde de drept sau se strămută de drept, o parte sau chiar integral patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire și implicit biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni), precum și edificiile anexe. Astfel se încadrează în aceste circumstanțe următoarele variante: - dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75 % din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit;- dacă cei care părăsesc comunitatea locală alcătuiesc majoritatea;- dacă cel puțin 10 % din numărul credincioșilor comunității locale a unui cult, trec la alt cult. În acest context s-a subliniat că aceste cazuri prevăzute de dispozițiile legale incidente „vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului”. În consecință, este cert că nu s-a constatat de către judecătoria populară a locului din acea perioadă, (la nivelul anului 1948) fie Judecătoria rurală Rodna sau Tribunalul Regional Năsăud - o atare circumstanță dintre cele expres evidențiate. De altfel, nici pârâta prin corelare cu dispozițiile art. 1169 cod civil și respectiv art. 129 Cod procedură civilă, n-a efectuat demersuri proprii pentru administrarea unor probe care să ateste contrariul situației de fapt expuse, adoptând o atitudine procesuală pasivă.
De asemenea prin prisma dispozițiilor din Legea 182/2005, care modifică unele dispoziții din Decretul-lege nr. 126/1990, privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu R. (greco-catolică), există posibilitatea de abordare a unor soluții amiabile, de convocare de către partea interesată a celeilalte părți implicate pentru comunicare pretenții și rezolvare implicită a acestor doleanțe. În cazul final, dacă se efectuează demersurile prealabile pentru conciliere și comisia ajunge la un rezultat nesatisfăcător, pentru una dintre părți sau chiar la un eșec: „partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun”. Prin prisma stării de fapt expuse, a analizei privind dispozițiile legale incidente instanța va aprecia ca întemeiată prezenta acțiune precizată și care rezidă practic în operarea rectificării de CF nr. 121 Rodna, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei înscris asupra imobilului compus din biserică și teren aferent în suprafață de 5317 mp identificat prin nr. top 613/2 și implicit restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui imobil.
În temeiul dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă și prin raportare la opțiunea de renunțare la judecată a reclamantei, scriptul comunicat la dosarul cauzei, cât și implicit poziția exprimată în ședința publică de la termenul de judecată din data de 08.03.2010, care practic a confirmat acest aspect privind petitul nr. 2, instanța a luat act de această manifestare de voință a reclamantei și care vizează petitul de revendicare imobiliară pe considerentul că se află în posesia reclamantei. Prin verificare s-a constatat că înscrisul anexat care conține poziția de renunțare la judecată emană de la reprezentanții legali ai comunității religioase locale – P. G.-Catolică Unită cu R. Rodna (semnătură și parafă). În speță, în final nu s-au mai solicitat cheltuieli de judecată de către mandatarul reclamantei și prin raportare la poziția procesuală de pasivitate adoptată de pârâtă.
Apelul
Împotriva sentinței expuse, în termen, a declarat recurs, recalificat apel, pârâta P. ortodoxă Română Rodna, care a solicitat: în principal, modificarea sentinței atacate in sensul respingerii acțiunii ca fiind atât prescrisă cât și neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și, în subsidiar, casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța de fond.
Prin decizia civilă nr. 85/26.10.2011 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, apelul declarat de pârâta P. O. Română Rodna a fost respins ca nefondat.
În considerentele acestei decizii, tribunalul a reținut că susținerile apelantei în sensul că instanța nu a cercetat fondul cauzei, că nu a administrat toate probele care se impuneau pentru justa soluționare a acesteia nu sunt întemeiate. Instanța nu are obligația să administreze din oficiu toate probele pe care pârâta le-a apreciat ca fiind necesare soluționării cauzei ci, din oficiu, poate dispune administrarea acelor probe pe care le-a considerat ca fiind necesare sau utile cauzei. Pe de altă parte, deși calea de atac a fost recalificată, din recurs în apel și apelanta a avut posibilitatea să administreze și alte probe decât cele administrate de instanța de fond nu a solicitat administrarea probele, în privința cărora, a susținut că prima instanță nu le-a administrat. Cum anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare este limitativ prevăzută de art.297 C.pr.civ., tribunalul a reținut că nu sunt incidente în speță niciunul din motivele prevăzute de art.297 C.pr.civ. care să determine anularea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Nici criticile referitoare la fondul cauzei nu au fost apreciate ca fiind întemeiate. Instanța de fond a fost investită cu o acțiune în rectificarea intabulării, reclamanta susținând că înscrierea pârâtei apelante în cartea funciară este lipsită de temei, motiv de rectificare ce se încadrează în cel prevăzut de art.34 pct. 1 din Decretul - lege nr. nr.115/1938 și respectiv art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 și, după 01.10.2011, de art.908 pct. 1 din Noul Cod civil. Acțiunea fiind formulată de fostul proprietar înscris în cartea funciară împotriva dobânditorului nemijlocit și nu împotriva unui terț subdobânditor, a fost apreciată imprescriptibilă, atât conform art. 36 alin. 1, din DL nr.115/1938, respectiv art. 37 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, cât și potrivit art.909 din Noul Cod civil, astfel că excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de apelantă nu este întemeiată.
Neîntemeiată a fost apreciată și apărarea de fond formulată în apel de pârâtă, respectiv invocarea uzucapiunii prevăzută de art. 27 din Decretul - lege nr. nr. 115/1938 întrucât, această dispoziție prevede două condiții cumulative pentru dobândirea dreptului înscris nelegitim în cartea funciară, respectiv: 1. existența unei înscrieri nevalabile și 2. posesia imobilului de cel înscris în cartea funciară să fie de bună credință. Or, această cerință ne se poate reține ca fiind îndeplinită în cauză. Deși intabularea în cartea funciară a avut loc în baza Decretului nr. 117/1948 (fiind o eroare materială, în privința nr. actului normativ, decretul având nr. 177/1948 iar faptul că este o eroare reiese din nr. monitorului oficial indicat în c.f. ca fiind 178/1948, monitor în care a fost publicat Decretul nr. 177/1948), tribunalul a constatat că intabularea a fost efectuată doar în anul 1950, după desființarea prin lege a cultului greco-catolic. Astfel acest cult a fost desființat prin decretul nr.358/1948 și acest act normativ a avut un caracter abuziv, în condițiile în care s-au încălcat dispozițiile din Decretul nr.177/4 august 1948 privind regimul general al cultelor, care, în capitolul 5, reglementa raporturilor dintre culte. Aceasta deoarece prin Decretul nr.358/2 decembrie 1948 s-a prevăzut că „urmare a revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român” se reglementează situația juridică a averii, dar, în realitate, prin acest act s-a dispus încetarea oricărei instituții sau organizații, sub această denumire și doar apoi a fost reglementată și situația juridică a averii acestui cult. Caracterul abuziv al Decretului nr.358/1948 rezultă din aceea că el a fost edictat în condițiile în care nu existau dovezile impuse de lege în sensul că adepții cultului greco-catolic au părăsit acest cult. Neexistând astfel de dovezi, în realitate, prin edictarea decretului, s-a desființat acest cult, cât timp s-a dispus încetarea existenței tuturor părților componente ale cultului. Faptul că Decretul nr.358/1948 a avut un caracter abuziv a fost recunoscut și prin Decretul-lege nr.126/1990. Astfel, până la apariția Decretului-lege nr.126/1990 nu se poate reține că posesia pârâtei a fost de bună credință cât timp, prin decretul nr.358/1948, nu s-a permis exercitarea libertății de religie iar reclamanta a fost pusă în imposibilitatea de a se apăra și de a-și manifesta opoziția față de posesia reclamantei. Nici ulterior intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 126/1990 nu se poate reține că posesia reclamantei a fost de bună credință cât timp reclamanta și-a manifestat expres intenția de a reintra în posesia imobilelor, contestând astfel atât dreptul cât și posesia apelantei.
Neîntemeiată a fost apreciată și susținerea conform căreia intabularea dreptului de proprietate în favoarea apelantei se putea efectua și fără existența unei hotărâri date de judecătoria locală, de la acea dată, justificat de faptul că dreptul ar fi fost dobândit în temeiul legii. Este real că dreptul se dobândea în temeiul legii dar aceasta numai dacă erau îndeplinite cerințele prevăzute de art. 37 din Decretul nr. 177/1948, respectiv să fi avut loc o trecere liberă a adepților unui cult la un alt cult, în proporția acolo prevăzută. Or, tocmai acesta aspecte se constatau prin hotărâre judecătorească. În lipsa unei astfel de hotărâri judecătorești nu s-a putut reține că a avut loc o trecere liberă a credincioșilor de la cultul greco-catolic la cultul ortodox, trecere liberă care, de altfel, putea avea loc doar în perioada cuprinsă între dat intrării în vigoare a Decretului nr. 177/1948 și data de 2 decembrie 1948, când cultul greco-catolic a fost desființat și, prin urmare, nu s-a putut constata nici că transferul dreptului de proprietate s-a efectuat în temeiul legii, pentru a reține că înscrierea în c.f. a cărei rectificare s-a solicitat este valabilă. Tocmai, pentru că, în vederea transferării dreptului de proprietate, în temeiul legii, trebuia să existe o hotărâre judecătorească care să constate trecerea credincioșilor la un alt cult, hotărârea judecătorească constituia justul titlu care făcea incidentă dispoziția legală, acesta fiind și motivul pentru care, în actul normativ, nu s-a prevăzut ce se întâmplă dacă nu există o astfel de hotărâre, deoarece în lipsa hotărârii judecătorești nu se putea opera transferul dreptului, ex lege. Cum, nici în apel, apelanta nu a probat că, la data efectuării intabulării, au fost respectate dispozițiile art. 37 din Decretul nr.177/1948, în mod legal și temeinic instanța de fond a dispus rectificarea înscrierii efectuate, fără existența unei hotărârii judecătorești constatatoare, așa cum prevedea art.37 din Decretul nr.177/1948.
Faptul că, în prezent, adepții cultului ortodox constituie majoritatea covârșitoare nu are nicio relevanță în prezenta cauză, cât timp intabularea s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale și apelanta nu a probat că, la data efectuării intabulării, adepții cultului ortodox erau majoritatea covârșitoare, în comunitatea credincioșilor din Rodna, urmare a trecerii libere a adepților cultului greco-catolic la cultul ortodox.
Nu s-a putut reține nici intervenirea unei tranzacții în apel, întrucât înscrisul din 14.06.2011, întitulat „proces verbal” nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 2267 din Noul cod civil și nici cele de prevăzute de art.271 C.pr.civ., cât timp doar pârâta apelantă a fost de acord să se pună capăt litigiului în baza acestui act, în timp ce reclamanta intimată nu a solicitat tranșarea procesului în baza unei învoieli.
Recursul
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs pârâta, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului pârâtei, schimbării sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele.
În motivarea recursului ei, pârâta arată că procesul verbal din 14 iunie 2011 îndeplinește cerințele prev. de art. 2267 C. civil, părțile intenționând să pună capăt procesului prin cedarea bisericii vechi reclamantei, reprezentanții acesteia fiind de acord și semnând un act în acest sens, întocmindu-se și o expertiză extrajudiciară, care a fost depusă în apel, tocmai pentru a se partaja terenul cu cele două biserici între cele două părți. În apel, reclamanta a declarat că nu mai este de acord cu înțelegerea anterioară dintre părți, însă instanța nu trebuia să țină seama de această revenire.
Acțiunea este prescrisă raportat la dispozițiile art. 27 alin. 1 din Decretul - lege nr. 115/1938, titlul reclamantei consolidându-se prin aceea că nu a fost atacat timp de 10 ani, aceasta rămânând în posesia imobilului și fiind de bună credință în tot acest răstimp.
În principal, pârâta a arătat că este de acord să respecte înțelegerile anterioare, materializate prin convențiile încheiate și reflectate în raportul de expertiză depus în apel.
Întâmpinarea reclamantei
Reclamanta intimată, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că procesul verbal despre care se susține că ar fi o tranzacție are ca obiect transmiterea posesiei asupra bisericii vechi și a terenului aferent acesteia, acesta fiind și motivul pentru care s-a renunțat la capătul de cerere privind revendicarea. Obiectul procesului a rămas rectificarea cuprinsului cărții funciare în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei. Motivele de recurs vizează netemeinicia și nu nelegalitatea hotărârii, neîncadrându-se în cele prev. de art. 304 Cod proc.civ. În ceea ce privește uzucapiunea tabulară, pârâta nu este posesor de bună credință, ea înscriindu-și dreptul de proprietate în cartea funciară, cunoscând împrejurarea că reclamanta a fost lipsită abuziv de dreptul de proprietate. Reclamanta și-a manifestat în mod explicit intenția de a reintra în proprietatea imobilelor.
În temeiul art. 306 alin. 2 Cod proc. civ., curtea, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a primei instanțe de a soluționa cauza, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată la data de 19.01.2010, nefiind, astfel, aplicabile în cauză dispozițiile art. 1591 alin. 2 Cod proc.civ., introduse prin Legea nr. 202/2010, raportat la dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. XXII alin. 2 din lege, privind invocarea excepției in limine litis, sub imperiul vechii reglementări, excepția de necompetență materială putând fi invocată în orice stadiu al pricinii, inclusiv pentru prima dată în recurs.
Pârâta recurentă a fost de acord cu admiterea excepției, pe motiv că acțiunea este una în revendicare, în timp ce reclamanta intimată a solicitat respingerea ei, pe motiv că a renunțat la capătul de cerere privind revendicarea, pentru că a intrat în posesia imobilului.
Prin Decizia civilă nr. 1845/R/2012 Curtea de Apel Cluj a admis recursul, a casat decizia pronunțată de tribunal și rejudecând a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței dată de judecătorie, pe care a anulat-o, trimițând cauza spre competentă soluționare în primă instanță Tribunalului Bistrița-Năsăud, în temeiul art. 312 alin. 6 raportat la art. 304 pct. 3 și art. 297 alin. 2 Cod proc.civ, pentru următoarele argumente.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul - lege nr. 126/990, situația juridică a lăcașurilor de cult ce au constituit proprietatea Bisericii Române Unite cu R. (greco-catolică), preluate de Biserica O. Română, se va stabili de o comisie mixtă, formată din reprezentanții celor două culte, iar, dacă nu se ajunge la o înțelegere, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun, soluționarea acțiunii fiind de competența în primă instanță a tribunalului. Prin acțiunea exercitată, reclamanta urmărește reglementarea situației juridice a terenului pe care este edificat lăcașul de cult, respectiv biserica veche, teren din care, o parte, conform expertizei extrajudiciare depusă în apel, este folosită ca fiind teren aferent noii biserici, solicitând aducerea situației tabulare în acord cu situația juridică reală a imobilului, susținând că ea este proprietară, pentru că înscrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei s-a făcut cu nerespectarea disp. art. 37 din Decretul nr. 177/1948. Faptul că o porțiune din acest teren se află deja în posesia reclamantei nu schimbă calificarea juridică a acțiunii, prin aceasta urmărindu-se reglementarea situației juridice și nu de fapt a imobilului, acțiunea fiind de competența în primă instanță a tribunalului, conform dispozițiilor art. 3 din Decretul - lege nr. 126/1990.
Analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere dezlegările cu caracter obligatoriu ale deciziei de casare evocată, precum și probațiunea administrată în cel de-al doilea ciclu procesual (raportul de expertiză tehnică topometrică judiciară), tribunalul reține următoarele.
Reclamanta Biserica G.-catolică Rodna a fost proprietara tabulară a mai multor imobilele amplasate în localitatea Rodna, între care și cele înscrise în c.f. 121 Rodna sub nr. top. 612, 613, 613/2, inclusiv biserica veche edificată pe nr. top 613/2 neînscrisă în cartea funciară, până la 28.01.1950 când s-a înscris dreptul de proprietate al pârâtei Biserica O. Rodna „în baza art. 37 din Decretul-Lege nr. 117 publicat în buletinul oficial nr. 178 din 4 august 1948 și a cererii Oficiului parohial ortodox român Rodna nr. 29/1950 din 27 ianuarie 1950”, conform mențiunilor din coala funciară evolutivă atașată la dosar f.42-50, foaia B, la poziția B20 (f.48 verso). În realitate publicația oficială menționată redă cuprinsul Decretului nr. 177 din 4 august 1948 privind regimul general al cultelor, act normativ ce a stat la baza transferului patrimonial de la un cult la altul și a cărui incidență în cauza pendinte este necontroversată.
Lăcașul de cult, biserica veche, a fost retrocedat voluntar în anul 2003, astfel că pretenția dedusă judecății vizează reglementarea situației juridice a terenului pe care acesta este amplasat, identificat cu nr. top 613/2 („terenul bisericii și ruine”) în suprafață de 5317 mp. Raportul de expertiză tehnică topometrică întocmit în cauză de expert B.-G. O., atașat la dosar f.37-62, localizează imobilele pe planul de ansamblu de la f.57, evidențiind atât ruinele cetății Rodna ( ce ocupă suprafața de 64 mp), cât și lăcașul de cult ( 283 mp), clopotnița (33mp), dar și porțiunea din casa parohială ortodoxă ce excede suprafeței nr. top învecinat 612 pe care este majoritar amplasată și o fântână. Expertul a concretizat înțelegerea survenită între reprezentanții celor două culte cu ocazia măsurătorilor, după altele anterioare aproximativ similare, vizând folosința terenului în litigiu, învecinat atât celui pe care este poziționată biserica ortodoxă, cât și celui aferent casei parohiale ortodoxe, cele două parcele rezultate având întinderea și configurația din planul de situație de la f.57 și 58. În acord cu schițele întocmite și tabelul de mișcare parcelară întocmit s-a propus ca reclamantei să-i revină suprafața colorată cu galben cu întinderea de 2629 mp cu nr. top nou 613/2/2, iar pârâtei cea de 2688 mp: 1456 mp cu nr. top nou 613/2/1 și 1232 mp cu nr. top nou 613/2/3. Pretenția reclamantei s-a circumstanțiat în final întinderii respective de 2629 mp (f.67).
Apărarea pârâtei susținută constant atât în primul, cât și în al doilea ciclu procesual vizează prescrierea dreptului reclamantei la acțiunea în rectificarea întabulării pârâtei. Excepția procesuală nu se susține însă, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată. Demersul juridic ce aparține fostului proprietar tabular (reclamanta) îndreptat împotriva dobânditorului nemijlocit (pârâta) este, atât din perspectiva art. 36 alin. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, text preluat de art. 37 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, cât și din cea a art. 909 din Noul cod civil, imprescriptibilă. Ipoteza avansată de pârâtă era incidentă doar în situația în care ea ar fi aparținut categoriei terților subdobânditori, caz în care rectificarea înscrierii dreptului de proprietate al acestora în cartea funciară trebuia reclamată înlăuntrul termenului de prescripție.
Chiar dacă în final nu s-a mai susținut apărarea de fond referitoare la dobândirea de către pârâtă a dreptului de proprietate asupra terenului litigios prin efectul uzucapiunii tabulare prevăzută de art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, în lipsa renunțării exprese a pârâtei la judecarea acestei veritabile pretenții ori a mandatării exprese a avocatului în atare sens, cercetarea ei se impune a fi făcută. Textul legal ce fundamentează uzucapiunea tabulară instituie două condiții ce trebuie concomitent satisfăcute: pe de o parte înscrierea fără cauză legitimă a dreptului de proprietate, pe de altă parte posesia cu bună-credință timp de 10 ani. Secunda fiind din start exclusă, argumentele urmează a fi enumerate, rămâne de înlăturat teza în discuție. Exercitarea posesiei pârâtei asupra lăcașului de cult și terenului pe care era edificat a debutat și continuat în circumstanțele desființării abuzive a cultului greco-catolic prin efectul legii, Decretul nr 358/2.12.1948, abrogat abia prin Decretul-lege nr. 9/1989. Caracterul public al îngrădirii libertății religioase și de conștiință legiferată prin actul normativ indicat, în detrimentul prevederilor art. 27 din Constituția țării în vigoare în anul 1948 și al art. 1 alin. 1 și 5 din Decretul nr. 177/ 4.08.1948, exclude orice bună credință a cultului ortodox care, cu caracter exclusiv, a preluat imobilele proprietatea cultului greco-catolic desființat, parohia reclamantă fiind pusă în imposibilitatea de a se apăra și manifesta dezacordul față de posesia parohiei pârâte. Pasivitatea nu i se poate imputa reclamantei nici după . Decretului-lege nr. 126/1990, ce explicit caracterizează drept abuziv Decretul nr. 358/1948, legiuitorul impunând parcurgerea unei proceduri prealabile, în termenii căreia reclamanta a acționat, manifestându-și neechivoc intenția de redobândire a bunului sacru, astfel că în cele din urmă lăcașul de cult a fost retrocedat amiabil, rămânând de clarificat situația terenului pe care este amplasat, în discuție în prezenta cauză.
Pretenția precizată dedusă judecății de reclamantă este întemeiată.
Preluarea imobilului din patrimoniul parohiei greco-catolice și transferarea lui în cel al parohiei ortodoxe, în baza art. 37 din Decretul-lege nr. 177/1948 și a cererii Oficiului parohial ortodox român Rodna nr. 29/1950 din 27 ianuarie 1950, are un caracter abuziv. Textul legal evocat impunea îndeplinirea cerinței, neîntrunită în cazul dat, a constatării, prin hotărâre judecătorească, a liberei treceri a adepților unui cult la altul, în proporția prevăzută, caz în care și opera și transmiterea proprietății bunului sacru aparținând cultului părăsit. Or schimbarea voluntară a confesiunii religioase, trecerea liberă a credincioșilor de la greco-catolicism la ortodoxie, nu a fost probată, în anul 1950 cultul greco-catolic fiind practic desființat, astfel că transferul dreptului de proprietate înscris în cartea funciară nu a putut operat ex lege. Este adevărat că hotărârea judecătorească la care legiuitorul a făcut trimitere ar fi avut un caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi, întrucât transferul proprietății ar fi avut loc ca urmare a schimbării religiei și nu a hotărârii judecătorești, însă constatarea, pentru acest considerent, a dobândirii de către parohia ortodoxă a dreptului de proprietate asupra terenului aferent lăcașului de cult restituit parohiei greco-catolice nu poate fi rezolvată favorabil, fiind în strânsă legătură cu soarta bisericii în care credincioșii greco-catolici se manifestă din punct de vedere confesional și a căror pondere a determinat restituirea bunului sacru.
Retrocedarea reclamată în cauza pendinte de cei prejudiciați care, după anul 1990, au revenit la cultul pe care abuziv au fost obligați să îl părăsească se impune a fi soluționată favorabil în limita sesizării instanței, conform precizării acțiunii, avându-se în vedere specificul bunurilor parohiale ce conduce la ideea apartenenței bunurilor parohiale la comunitatea confesională, respectiv că membri comunității religioase sunt titularii dreptului de proprietate.
În circumstanțele scindării comunității locale în mai multe confesiuni religioase, între care și cea ortodoxă, majoritară, și greco-catolică, minoritară dar suficient de consistentă încât să-i fie restituit lăcașul de cult (f. 34-35 dosar_ al Curții de Apel Cluj), având în vedere vecinătatea celor două biserici și amplasarea edificiilor ce le deservesc, evidențiate pe planul de ansamblu al raportului de expertiză tehnică topometrică întocmit în cauză și atașat la f. 56, văzând și termenii similari în care reprezentanții celor două culte, acționând în spiritul și litera principiilor creștine, au convenit să reglementeze situația patrimonială astfel încât viața parohială a fiecăreia să fie cât mai puțin afectată ( f.42-46 dosar_ al Curții de Apel Cluj, f. 24 dosar_ al Tribunalului Bistrița-Năsăud), în sensul restituirii lăcașului de cult pe de o parte și a partajării în două părți aproximativ egale a terenului litigios pe care acesta este edificat, dând cuvenita eficiență caracteristicilor terenului pe care este amplasată biserica retrocedată ca fiind aferent construcției în limita celor 2629 mp. și fostă proprietate a parohiei greco-catolice ce exercită asupra lui posesia de aproximativ 10 ani, tribunalul conchide că în cauză se impune consolidarea situației de fapt prin punerea în acord cu cea juridică, conform voinței părților.
Imobilul teren în suprafață de 5317 mp. urmează a fi parcelat, conform art 718 Cod proc. civ., în două loturi, conform propunerii expertului B. G. O. ce concretizează înțelegerea litiganților pe planul de ansamblu atașat la f. 57 și 58 și în tabelul de mișcare parcelară întocmit(f. 60), lotul colorat cu galben, în suprafață de 2629 mp identificat cu nr. top nou 613/2/2 revenind reclamantei (pe el fiind amplasat atât locașul de cult, clopotnița și fântâna, neevidențiate în cartea funciară, cât și ruinele cetății Rodnei), celălalt lot în suprafață de 2688 mp, compusă din 1456 mp cu nr. top nou 613/2/1 și 1232 mp cu nr. top nou 613/2/3, revenind pârâtei (pe el fiind amplasată o parte din casa parohială ortodoxă și integral accesul direct de la aceasta la biserica ortodoxă vecină). Modalitatea de partajare adoptată satisface concomitent în natură atât pe vechiul proprietar abuziv deposedat, cât și pe noul proprietar, al cărui număr de adepți a crescut prin păstrarea confesiunii ortodoxe de către foștii greco-catolici involuntar migranți. Concomitent se exclude situația reparării unei nedreptăți (persecuția religioasă) printr-o nouă injustiție (afectarea comunității confesionale majoritare compusă și din membri cultului desființat, rămași fideli cultului adoptat). Pe de altă parte măsura în care reclamanta își reîntregește patrimoniul în natură este adecvată, fiind suficientă pentru folosirea și întreținerea propice a lăcașului de cult, identic și cea în care pârâta își consolidează proprietatea (deservită lăcașului de cult și preotului ce ocupă casa parohială) .
În consecință, având în vedere considerentele de fapt și drept expuse, prevederile art. 480 Cod civil, art. 17 și 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, reluate de Legea nr. 7/1996, tribunalul va admite acțiunea precizată și va dispune rectificarea în C.F.121 Rodna, în foaia B-proprietari-, a înscrierii proprietarului tabular asupra nr.top nou 613/2/2, rezultat din dezmembrarea nr. top 613/2, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei, celelalte imobile dezmembrate, cu nr. top noi 613/2/1 și 613/2/3 păstrându-și proprietarul –pârâta-, conform tabelului de mișcare parcelară al raportului de expertiză întocmit de expert B.-G. O., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Având în vedere textul art. 274 Cod proc. civ. și soluția adoptată, respectiv împrejurarea că reclamanta, ce are câștig de cauză, nu a solicitat cheltuieli de judecată, acestea nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta P. O. Română Rodna.
Admite, ca fiind întemeiată, acțiunea precizată formulată de reclamanta P. G.-Catolică Unită cu R. Rodna, cu sediul în Rodna, ., județul Bistrița-Năsăud împotriva pârâtei P. O. Română Rodna, cu sediul în Rodna, județul Bistrița-Năsăud și în consecință:
- dispune dezmembrarea imobilului înscris în C.F.121 Rodna nr.top.613/2 astfel:
- nr.top.nou 613/2/1 cu suprafața de 1456 mp;
- nr.top.nou 613/2/2 cu suprafața de 2629 mp, pe care sunt amplasate biserica veche, ruinele cetății Rodna, clopotnița și fântâna;
- nr.top nou 613/2/3 cu suprafața de 1232 mp, conform raportului de expertiză tehnică topometrică întocmit de expert B.G.O., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
- dispune rectificarea în C.F.121 Rodna, în foaia B-proprietari-, a înscrierii proprietarului tabular asupra nr.top 613/2/2, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei, celelalte imobile dezmembrate păstrându-și proprietarul, conform tabelului de mișcare parcelară al raportului de expertiză întocmit de expert B.-G. O., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 28.10.2013.
Președinte, Grefier,
C. N. V. V.
Red.dact. N.C. 28.11.2013
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 470/2013. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 191/2013.... → |
|---|
