Contestaţie la executare. Decizia nr. 195/2015. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 195/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 510/282/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 195/2015

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE E. P.

Judecător V. B.

Grefier V. P.

Pe rol se află judecarea apelului declarat de către contestatoarea S. A. M., domiciliată în . Siliștea, județul B. împotriva sentinței civile nr. 674 din 20.08.2014 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata, A.N.A.F. P., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta S. A. M., personal, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul se află la primul termen de judecată, că este motivat, comunicat, că la dosarul cauzei s-a depus, la data de 24.10.2014, dovada achitării taxei judiciare de timbru, la data de 16.12.2014, întâmpinare formulată de către intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., că procedura de citare este legal îndeplinită.

Întrebată fiind, partea prezentă, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare, astfel că instanța deschide dezbaterile asupra apelului, dând cuvântul apelantei pentru a-și susține cererile și apărările formulate în proces.

Apelanta S. A. M. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, anularea titlului executoriu și a somației de plată, întrucât nu există hotărâre definitivă în baza căreia s-a emis titlul executoriu și nici somația respectivă.

S-a pornit executarea silită în baza unei rezoluții a procurorului general, care emite o creanță printr-o rezoluție a procurorului de caz.

Procurorul de caz a dat o rezoluție, în care spune să se plătească niște cheltuieli judiciare în baza art. 191 drept cheltuieli judiciare, a primit extras în care se spune că trebuie să plătească cheltuieli judiciare în baza art. 425, ceea ce înseamnă amendă penală.

Faptul că s-a emis o rezoluție pentru plata unor cheltuieli judiciare, rezoluție care nu este definitivă întrucât procesul a mers mai departe, nu i se pare corect.

TRIBUNALUL

Asupra prezentului apel civil:

Prin sentința civilă nr. 674 din 20.08.2014 pronunțată de către Judecătoria P. s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestatoarea S. A. M. împotriva somației nr. 10/_ /_ și titlului executoriu nr._ din 28.02.2014.

Prima instanță a reținut următoarele:

Contestatoarea S. A. M. a formulat contestație la executare silită împotriva somației nr. 10/_ /_ și titlului executoriu nr._ din 28.02.2014, și a solicitat anularea acestora.

În motivarea contestației a arătat ca rezoluția nr. 462/P/2012 emisă în 04.04.2013 de P. Curții de Apel Iași nu conține în dispozitiv art. 425 alin. 3 CPP, articol ce se referă strict la amenda penală și nu la cheltuielile judiciare, ce sunt stipulate de alte articole, nemenționate în extrasul primit.

A depus, în copie, înscrisuri.

Contestația a fost comunicată intimatei A. - DGRFP G. – AJFP B. care depus întâmpinare(f.22), prin care solicită invocă excepția tradivității formulării contestației, deoarece contestatoarea a primit actele la data de 07.04.2014 iar acțiunea a fost înregistrată la Judecătoria P. la data de 23.04.2014.

Pe fondul contestației, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată și a arătat că somația și titlul conțin mențiunea că se execută suma de 117 lei reprezentând cheltuieli judiciare, rezultând din .. 462/30.10.2013, procedându-se la punerea în executare silită, conform prevederilor Codului de procedură fiscală.

A menționat că potrivit art. 107.1 din HG 1050/2004 de aplicare a Codului de procedură fiscală, lit. g, constituie titluri de creanță:… ordonanța procurorului.

În drept, a invocat dispozițiile OG 92/2003 – Codul de procedură fiscală.

A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Examinând contestația dedusă judecății prima instanță a constatat că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, prin rezoluția nr. 462/P/2012 din 04.04.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași(f.29-30) contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 117,40 lei cheltuieli judiciare.

În baza extrasului înaintat de P. de pe lângă Curtea de Apel Iași către A., Serviciul Fiscal Orășenesc P. a emis somația nr. 10/_ /_ și titlul executoriu nr._ din 28.02.2014.

Potrivit art. 107.1 lit. g) din HG 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, constituie titluri de creanță:…ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare și al altor creanțe fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.

Față de cele mai sus reținute, instanța a respins contestația la executare ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat apel contestatoarea S. A. E. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului se arată că hotărârea primei instanțe și motivarea acesteia nu au nicio legătură cu fondul problemei, contestatoarea reclamând neconcordanța dintre creanța fiscală și dispozitivul actului original, respectiv rezoluția nr. 462/P/2012 în care nu se menționează articolul 425 Cod procedură penală și nici vreun aliniat al acestuia.

A mai arătat că această rezoluție poartă semnătura procurorului de caz, împotriva acesteia existând plângere soluționată prin rezolutia nr. 463/II/2/2013 semnată de Procurorul General, rezolutie care nu dispune plata nici unei obligații și împotriva căreia a formulat plângere la instanța de judecată.

Apelul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin rezolutia din 4.04.2013 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Iasi in dosarul nrr. 462/P/2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător N. L. sub aspectul săvârșirii infractiunii prev de art. 246 Cod penal, fiind stabilite cheltuieli judiciare în cuantum de 117,40 RON în sarcina petentei S. A. M.. Împotriva acestei rezoluții petenta S. A. M. a formulat plângere caere a fost respinsă ca neîntemeiată de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, potrivit rezolutieri din 21.05.2013 dată în dosarul nr. 463/II/2/2013.

Deși petenta susține că a formulat plângere împotriva acestei ultime rezoluții, la dosarul cauzei nu a atașat hotărârea pronunțată de către instanța de judecată.

Cu adresa nr. 462/P/2012 din 8.11.2013 P. de pe lângă Curtea de Apel Iași a transmis Administrației Finanțelor Publice P.,spre executare silită, un extras de pe dispozitivul rezolutiei nr. 462/P/2012 din 4.04.2013 prin care partea vătămată S. A. M., contestatoarea apelantă din prezenta cauză, a fost obligată la plata sumei de 117,40 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza acestei rezoluții Serviciul fiscal orășenesc P. a emis titlul executor nr._ pentru suma de 117 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

După emiterea titlului executor Serviciul fiscal orășenesc P. a adresat contestatoarei apelante somația nr. 10/_ prin care a fost instiintată că figurează în evidențele fiscale cu suma de 117 lei reprezentând cheltuieli judiciare și pentru care s-a început executarea silită.

Potrivit disp art. 443 alin.2 din Vechiul Cod de procedură penală, când obligarea la palta cheltuielilor judiciare avansate de stat s-a dispus prin ordonanță, punerea în executare se face de procuror aplicându-se în mod corespunzător prevederile art. 442 alin.2 din același cod. Executarea cheltuielilor judiciare se face de către organele care, potrivit legii, execută amenda penală.

Conform art. 442 alin.2 Cod procedură penală punerea în executare se face prin trimiterea către organele de executare a unui extras de pe acea parte din dispozitiv care privește stabilirea cheltuielilor judiciare.

Tribunalul constată că cheltuielile judiciare au fost stabilite prin rezoluția procurorului și că în mod corect s-a procedat la punerea în executare a sumei mentionate prin transmiterea unui extras din rezoluție către organele de executare.

Contestatoarea apelantă nu a făcut nicio dovadă că rezoluția procurorului prin care au fost stabilite cheltuielile judociare a fost desființată în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Potrivit art. 107 alin.2 din Normele metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin HG nr. 1050/2004, colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau a unui titlu executoriu după caz.

Conform acelorași norme metodologice reprezintă titluri de creanță, între altele, Ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare și al altor creanțe fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.

Tribunalul constată că titlul de creanță a fost constituit în mod legal, nu s-a făcut nicio dovadă că acesta a fost deființat în căile de atac, iar punerea în executare a acestuia s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale.

Așa fiind, apelul declarat de către contestatoare apare ca fiind nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de către contestatoarea S. A. M., domiciliată în . Siliștea, județul B. împotriva sentinței civile nr. 674 din 20.08.2014 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata, A.N.A.F. P., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2015.

Președinte,

E. P.

Judecător,

V. B.

Grefier,

V. P.

Red.V.B./Th.red.V.P./ 4 ex./21.01.2015

d.f. nr._ – Judecătoria P.

j.f. P. C. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 195/2015. Tribunalul BUZĂU