Contestaţie la executare. Decizia nr. 2560/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2560/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 827/200/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2560/2015
Ședința publică de la 24 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier C. M. O.
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..401A, sector 6 cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SECȚIA DE DRUMURI NAȚIONALE B. cu sediul în B., ., județ B. împotriva sentinței civile nr.4883/21.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu contestatoarea C. C., cu domiciliul în comuna Poșta Câlnău, . având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit apelanta și intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că este primul termen de judecată după finalizarea procedurii premergătoare prealabile, stadiul procesual apel, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Verificând actele dosarului, instanța constată apelanta a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, conform dispozițiilor prevăzute de art. 223 Cod procedură civilă, motiv pentru care reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului apel civil, se constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, contestatoarea C. C. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul CNADNR SA CESTRIN, împotriva somației din data de 6.01.2013, emisă de B. A. A., în dosarul nr.451/2013, a încheierii nr.451/6.01.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare silită precum și a întregii executări silite efectuate de B. A. A., în dosarul nr.451/2013, privind titlul executoriu – proces verbal de contravenție ., nr._/18.03.2011 .
În motivarea în fapt, contestatoarea a arătat că la data de 27.07.2012 a intrat în vigoare Legea nr.144/2012, care stabilește în art. I pct.2 faptul că alin.3 al art.8 se abrogă.
Sumele stabilite în sarcina sa de către organul de executare nu au temei legal.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare.
Părțile au uzat la instanța de fond de proba cu acte.
În urma probelor administrate, Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr._/21.10.2014, prin care a admis contestația la executare și a anulat actele de executare din dosarul de executare silită nr.451/2013 al B. A. A..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: „ Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._/18.03.2011, s-a dispus obligarea contestatoarei la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, datorat conform art.8 alin.3 din OG nr.15/2002. Procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă titlu executoriu potrivit art.37 din OG nr.2/2001, astfel că în vederea executării silite a acestuia, în urma formulării cererii de executare înregistrate la B. A. A.,, s-a format dosarul de executare nr.451/2013.
Executorul judecătoresc a calculat conform procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, pentru creanța pusă în executare, suma de 466,40 lei
Motivele contestației la executare privesc pe de o parte titlul executoriu și actele de executare emise în baza acestuia, iar pe de altă parte cheltuielile de executare.
Instanța va analiza cu prioritate motivul legat de aplicarea legii mai favorabile invocat de contestatoare. Astfel, se constată că prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, în cuprinsul art. II al acestei legi se stabilește că „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează".
Solicitarea contestatoarei de a se face aplicarea textului mai sus invocat și în faza de executare a sancțiunii contravenționale, în virtutea efectelor obligatorii ale jurisprudenței Curții Constituționale, apare ca întemeiată.
Potrivit opiniei exprimate de Curtea Constituțională, sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate si neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai executa.
Chiar dacă fapta rămâne în continuare sancționată ca și contravenție, tariful de despăgubire, care ține de regimul sancționator, nu se mai aplică, deci echivalează cu o dezincriminare, iar conform interpretării date de Curte, acest tarif neexecutat până la data intrării în vigoare a noii legi nr.144/2012 nu se va mai executa.
Această interpretare este conformă cu principiul egalității în drepturi a cetățenilor, precum și cu principiul echității, întrucât finalitatea legii a fost înlăturarea tarifului de despăgubire neexecutat până la data intrării în vigoare a noii legi.
Față de considerentele menționate, instanța va admite contestația la executare.
Va anula actele de executare din dosarul de executare silită nr.451/2013 al B. A. A..”
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimata, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a învederat că, în fapt, prin sentința civila nr._ pronunțată în data de 21.10.2014 de către Judecătoria B. s-a admis contestația la executare formulata de contestatoarea C. C., cu consecința anularii tuturor formelor de executare efectuate.
Considerentul pe care s-a grefat sentința recurată apreciază că este nelegal si neîntemeiat, cu interpretarea greșită a legii, în condițiile în care instanța a admis o contestație la executare, deoarece a apreciat ca fiind incidente cauzei dispozițiile Legii 144/2012 si Deciziei nr.228/2007 pronunțate de Curtea Constituționala, apreciind că „acest tarif neexecutat până la data intrării in vigoare a noii Legi nr. 144/2012 nu se va mai executa", „aceasta interpretare este conforma principiului egalității in drepturi a cetățenilor si principiului echității, întrucât finalitatea legii a fost înlăturarea tarifului de despăgubire neexecutat pana la data intrării in vigoare a noii legi."
Apelanta a susținut că întrucât contestatoarea a fost informată în timp util asupra actului sancționator întocmit împotriva sa, dar nu a plătit tariful de despăgubire în mod voluntar, până să intervină procedura coercitivă a executării silite, în scopul recuperării creanței de drept comun reprezentată prin tariful de despăgubire, a formulat o cerere de executare silită, însoțită de titlul executoriu si toate actele necesare realizării acestei proceduri, adresată Biroului de executor Judecătoresc.
Prin contestația la executare, contestatoarea înțelege să invoce motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, cum ar fi faptul că nu a achitat tariful de despăgubire de 28 E, întrucât considera că, efectele Legii nr. 144/2012 „se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate si neexecutate pana la data intrării sale in vigoare".
Așa cum a arătat si la instanța de fond, potrivit art.712 alin.2) NCPC „în cazul in care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătura cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifica pentru desființarea lui". Este evident că aceasta prevedere legala acordă posibilitatea verificării pe fond a titlului executoriu, care nu a fost pronunțat de o instanța de judecată, doar atunci când legea nu prevede nici o procedură specială de contestare a actului pe care se întemeiază executarea silită. Or, dispozițiile art.31 alin.l din OG 2/2001 arată foarte clar faptul ca împotriva PVCC se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Prin urmare, întrucât contestatoarei i-a fost comunicat PVCC la data de 25.03.2011, avea posibilitatea de a formula plângere contravenționala împotriva acestuia în termenul legal de 15 zile de la comunicare, conform art.31 alin.l din OG 2/2001, în caz contrar, procesul verbal a devenit titlu executoriu fără vreo altă formalitate.
Motivele de fapt si de drept referitoare la fondul dreptului sau, mai precis, motivele de nelegalitate si netemeinicie a procesului verbal, nu pot fi invocate decât pe calea plângerii contravenționale prevăzute de lege, iar nu pe calea contestației la executare deoarece, în caz contrar, s-ar înfrânge voința legiuitorului, iar calea procesuală specifică prevăzută pentru desființarea titlului, rămâne doar formală si lipsită de sens, deoarece partea ar putea în mod direct să ocolească, prin procedura invocării direct in fața instanței de executare, a apărărilor care puteau fi invocate doar pe calea legală a căii procesuale specifice, prevăzute pentru desființarea titlului.
Având în vedere cele de mai sus, apelanta a solicitat respingerea contestației la executare ca inadmisibilă, întrucât împotriva PVCC, contestatoarea, chiar dacă ar fi luat cunoștință de PVCC cu ocazia comunicării actelor de executare de către executor, avea la îndemână calea plângerii contravenționale, prevăzute de art. 31 din OG 2/2001, iar pe calea contestației la executare putea solicita suspendarea executării, pana la soluționarea plângerii contravenționale.
Deoarece procesul verbal comunicat in timp util si neatacat in termen legal prin plângere contravențională a devenit titlu executoriu, în contextul art. 37 din O.G. nr. 2/2001, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 144/2012, întrucât, conform art. II din aceasta norma, se anulează doar tarifele de despăgubire aplicate si contestate in instanță până la data intrării in vigoare a acesteia, adică până la data de 27 iulie 2012, ceea ce nu este cazul in prezenta speță.
Art. II din Legea nr. 144/2012 se referă exclusiv la situațiile în care, contravenientului căruia i s-a întocmit proces verbal de constatare a contravenției si i s-a aplicat tariful de despăgubire, a formulat plângere împotriva acestuia în termenul procedural,"tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 aplicate și contestate in instanța pana la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează". Conjuncția "și" condiționează imperativ aplicarea dispozițiilor acestui act normativ, cu consecința executării ori a neexecutării obligației de a achita tariful de despăgubire conținut in cuprinsul procesului verbal. Sancțiunea a fost aplicata, dar nu si contestata pana la data intrării in vigoare a legii de referința (adică Legea nr. 144/2012), iar aceasta nu deroga de la litera sa în sensul de a crea posibilitatea anularii sancțiunii doar daca a fost aplicata, fara sa fi fost si atacata pana la termenul precizat de lege. In economia acesteia nu se regăsește doar formularea "aplicate", ci se edifica cu certitudine printr-o conjuncție coordonatoare "aplicate și contestate".Or, așa cum se reflectă din context, contestatoarea nu a atacat pe fond actul sancționator cu plângere contravenționala, făcând astfel încă de la bun început, inaplicabile prevederile acestei legi. In concluzie, cauzei sunt incidente dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 2/2001-privind regimul contravențiilor, sens in care procesul verbal aplicat si neatacat in instanța cu toate precizările din cuprinsul sau, rămâne titlu executoriu, inclusiv in ceea ce privește tariful de despăgubire.
Pe de altă parte, în sensul prevederilor constituționale precum si a Deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, apelanta a arătat că, construit pe principiul egalității în drepturi acreditat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, "cetățenii sunt egali in fata legii si a autorităților publice, far a privilegii si far a discriminări", iar, in virtutea alin. 2 din același articol al legii fundamentale , "nimeni nu este mai presus de lege".
Prin decizia Curții Constituționale menționată s-a avut în vedere faptul că, potrivit textului de lege criticat, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Din acest punct de vedere, sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate in curs de executare la data intrării in vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Dar, in lumina prevederilor constituționale raportate la dispozițiile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, textul invocat face referire expresă la situația în care nu se mai califica fapta drept contravenție.
Or, în contextul prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002-privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, reiese ca "fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, constituie contravenție...." Așadar, procesul verbal de constatare a contravenției nr._/25.03.2011, criticat de reclamantă, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, așa cum este definită de art. 1 alin. 1 indice 1 din O.G. nr. 15/2002, este considerată în continuare contravenție.
În concluzie, actul sancționator cu sancțiunile aferente, a fost încheiat pentru o fapta considerată contravenție si la momentul întocmirii acestuia, precum si la data intrării in vigoare a legii contravenționale mai favorabile.
Sens in care, având in vedere ca prevederile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 se refera la situația in care printr-un act normativ o faptă nu mai este considerată contravenție, nu se raportează la speța dedusă judecații.
Conex, deoarece procesul verbal respectiv si implicit tariful de despăgubire conținut de acesta, nu a fost contestat în instanță până la data intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012, în consecința nefiind incidente cauzei nici dispozițiile amintite, consideră că procesul verbal are valoare de titlu executoriu în întreg cuprinsul sau, tariful de despăgubire conținut fiind susceptibil de executare silita pentru considerentele expuse.
In speță, așadar, este evident că, în scopul recuperării creanței, neachitată de bună voie de către contravenient, a formulat o cerere de executare silită, însoțita de titlul executoriu și toate actele necesare realizării acestei proceduri, adresată Biroului Executorului Judecătoresc .
Având in vedere cele mai sus arătate, apelanta a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu consecința derulării în continuare a procedurii de executare silită, a obligării debitoarei la achitarea contravalorii tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, precum si a tuturor cheltuielilor de executare care decurg din aceasta.
În drept, apelantul a invocat dispozițiile art.466 si urm.Cod proc.civilă.
În termen legal, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Astfel, intimata a solicitat să se observe faptul că, în vederea pronunțării sentinței atacate, instanța de fond a aplicat în mod corect normele legale aplicabile, apelul declarat de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA fiind fundamentat pe o interpretare eronată a dispozițiilor Legii nr. 144/2012 - Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și pe ignorarea celor stabilite de către instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007. Coroborând dispozițiile legale menționate cu cele stabilite de către Curtea Constituțională, nu se poate concluziona decât în sensul în care soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul în raport de motivele de apel formulate, constată că apelul este nefondat și, în consecință, în conformitate cu art.480 Cod procedură civilă îl va respinge, pe următoarele considerente:
Raportat la situația de fapt concretă, Tribunalul constată că, obiectul acțiunii, îl constituie procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._/18.03.2011, prin care s-a dispus obligarea contestatoarei-intimate la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, datorat conform art.8 alin.3 din OG nr.15/2002, proces-verbal ce reprezintă titlu executoriu potrivit art.37 din OG nr.2/2001, astfel că în vederea executării silite a acestuia, în urma formulării cererii de executare înregistrate la B. A. A., de către apelantă, s-a format dosarul de executare nr.451/2013.
În ceea ce privește tariful de despăgubire la plata căreia a fost obligat petenta, la care se face referire în procesul verbal și al cărui cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată, conform art. 8 alin. (3) rap. la Anexa nr. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la data săvârșirii contravenției, Tribunalul reține că, potrivit regulilor generale, stabilite de art. 23 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001, despăgubirea poate fi stabilită în cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acesteia.
Totuși, Tribunalul constată că, între data săvârșirii contravenției imputate petentei și data soluționării prezentei cauze, actul normativ care prevede și sancționează contravenția, O.G. nr.15/24.01.2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a suferit modificări și completări prin Legea nr.144/23.07.2012, publicată în Monitorul Oficial nr.509/24.07.2012, care în art. I pct.2 a stabilit faptul că alin.3 al art.8 din OG. 15/2002 se abrogă.
Este adevărat faptul că prin art. II al aceleiași legi se stabilește că „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează", însă în legătură cu acest aspect instanța de control constituțional, prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 a statuat, referitor la dispozițiile art. 12 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul contravențiilor, faptul că „textul de lege care formează obiectul excepției se creează discriminări între persoanele care se găsesc în aceeași situație de contravenienți, ceea ce este contrar prevederilor art. 16 alin.(1) din Constituție. Diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile, în cazul de față, însă, persoane aflate obiectiv in aceeași situație juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi"
Totodată, în considerentele aceleiași decizii, Curtea Constituțională a stabilit faptul că aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional fapta trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii Din acest punct de vedere sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că. prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută."
Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
O normă juridică acționează în timp din momentul intrării ei în vigoare și până în momentul ieșirii sale din vigoare. Există însă și excepții de la acest principiu general, cum sunt retroactivitatea și ultra activitatea legii penale și contravenționale mai favorabile (Decizia nr.766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr.549 din 3 august 2011). Prin Decizia nr.932 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.42 din 19 ianuarie 2007, Curtea a statuat că orice lege se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, care are efecte și asupra raporturilor juridice penale sau contravenționale născute anterior intrării sale în vigoare. De asemenea, prin Decizia nr.228 din 13 martie 2007, Curtea a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare.
Astfel, retroactivitatea legii presupune existența unei noi reglementări care se aplică inclusiv situațiilor și raporturilor juridice născute sub imperiul legii vechi. Din perspectiva legii contravenționale mai favorabile, aceasta privește nu numai aplicarea retroactivă a reglementării noi care scoate din sfera ilicitului contravențional o faptă, dar și aplicarea retroactivă a noilor sancțiuni contravenționale mai favorabile. Dacă o lege nouă nu mai incriminează o faptă considerată până atunci ca fiind contravenție sau, deși continuă să o interzică, prevede, pentru aceeași faptă, o sancțiune mai ușoară sau instituie noi moduri de executare a sancțiunilor, care sunt mai favorabile contravenientului, legii noi trebuie să i se permită să retroactiveze, tocmai pentru a se respecta principul constituțional înscris în art.15 alin.(2) din Legea fundamentală.
Respectarea principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile incumbă, pe de-o parte, celui care este chemat să aplice legea (în speță, organul care constată și aplică sancțiunea contravențională, ori instanța de judecată), iar, pe de altă parte, legiuitorului, care nu poate împiedica producerea efectului retroactiv al legilor contravenționale mai favorabile.
Sub aceste considerente, Tribunalul va înlătura criticile apelantei referitoare la legalitatea contravenției definite de art. 8 al.1 din OG 15/2002, atâta timp cât nu se pune în discuție dezincriminarea faptei, ci se analizează normele legale mai favorabile stabilite de legiuitor și lămurite de Curtea Constituțională, cu privire la tariful de despăgubire, ce reprezintă titlul executoriu contestat și care nu exclude verificarea de către instanță în conformitate cu art. 712 al.2 Cod procedură civilă.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul.
Hotărârea este definitivă în baza art. 634 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul, declarat de apelanta intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..401A, sector 6 cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SECȚIA DE DRUMURI NAȚIONALE B. cu sediul în B., ., județ B., împotriva sentinței civile nr.4883/21.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata - contestatoare C. C., cu domiciliul în comuna Poșta Câlnău, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2015.
Președinte, G. S. | Judecător, A.-M. D. | |
Grefier, C. M. O. |
Red.SG
Tehnored.OCM
2ex/ 05.05. 2015
Judecătoria B.
Judecător fond A. L. A.
Dosar fond nr._
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2501/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2573/2015.... → |
|---|
