Fond funciar. Decizia nr. 1414/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1414/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 18478/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1414/2015
Ședința publică de la 20 februarie 2015
Completul constituit din:
Președinte: N. M.
Judecător: M. A.
Grefier: C. C.
Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de reclamantul SUBAȘU D., domiciliat în mun. B., cart. D. 2, ., ., împotriva sentinței civile nr. 8403/14.05.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar, în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ B. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în mun. B., .. 48, și C. L. ZĂRNEȘTI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul Subașu D., personal, lipsă fiind intimatele.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că nu a fost depuse obiecțiuni la raportul de expertiză, după care:
Apelantul învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind alte incidente de soluționat sau probe de administrat, instanța deschide dezbaterile, în temeiul art. 392-394 din Codul de procedură civilă, dând cuvântul apeantului, pentru a-și susține cererea.
Apelantul Ș. D. susține că este nemulțumit de hotărârea pronunțată de instanța de fond, deoarece s-au inversat terenurile. Precizează că stăpânește terenul din anul 1989, potrivit înțelegerii părinților cu ceilalți moștenitori. Solicită admiterea apelului și modificarea titlului de proprietate cu privire la amplasamentul terenului conform raportului de expertiză întocmit în cauză. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța închide dezbaterile, în temeiul art. 394 alin. 1 din Codul de procedură civilă, și, după deliberare, a pronunțat următoarea hotărâre, pentru considerentele precizate.
CONSIDERENTELE DECIZIEI:
- Obiectul cererii și susținerile, pe scurt, ale apelantului:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 29.10.2013, sub numărul_, reclamantul Subașu D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR A COMUNEI ZĂRNEȘTI și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR B., anularea titlului de proprietate nr._/45 emis la data de 03.12.2002 în baza Legii nr. 18/1991.
În motivarea cererii se susține că situația suprafețelor de teren din titlu nu corespunde cu situația reală.
La solicitarea instanței, reclamantul a susținut că, de fapt, în titlul de proprietate nu este trecută o suprafață de aproximativ 10.000 mp pe care acesta o deține și care figurează și în evidențele agricole ale Primăriei Zărnești, la defunctul Subașu I.. Această suprafață nu a fost trecută în titlul de proprietate al defunctului.
Pârâta C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR A COMUNEI ZĂRNEȘTI a formulat întâmpinare prin care a susținut că numitului Subașu I. i s-a reconstituit, la cerere, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2,44 ha.
Se susține că aceste suprafețe ar fi trebuit trecute în titlul de proprietate al defunctului D. I., socrul defunctului Subașu I., comisia locală procedând incorect deoarece moștenitorii defunctului Subașu I. au fost nedreptățiți cu suprafața de teren pe care ar fi trebuit să o primească în zona de câmp și nu în zona Miziret care este încadrată cu zonă colinară.
Prin sentința civilă nr. 8403/14.05.2014, judecătoria a respins cererea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 09.03.1991, Subașu I. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de totală de 2,94 ha din care 2,87 teren agricol și 0,07 teren neagricol, iar potrivit titlului de proprietate nr._/45/03.12.2002, solicitantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 2,44 ha. Instanța a constatat că titularul dreptului de proprietate a decedat la data de 05.11.2008 și că nu a contestat hotărârea comisiei județene și nici nu a solicitat modificarea sau anularea titlului de proprietate.
S-a apreciat că, în ceea ce privește amplasamentul terenurilor menționate în titlu, reclamantul, prin cererea sa, astfel cum a fost precizată, nu solicită modificarea amplasamentului terenurilor, ci emiterea titlului de proprietate și pentru suprafața de 10.000 m.p. pe care acesta o stăpânește suplimentar. Constatând că autorul reclamantului a formulat cerere de reconstituire pentru suprafața menționată în titlu, prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. 3 din Legea nr. 18/2991, potrivit cărora stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, instanța a considerat ca vădit neîntemeiată cererea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Ș. D., la data de 15.07.2014, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._ din data de 12.08.2014.
În motivarea apelului, a arătat că în titlul de proprietate emis pe numele defunctului Subașu I. au fost trecute mai multe suprafețe de teren aflate în tarlaua 18, care au aparținut defunctului D. I..
Susține apelantul că aceste suprafețe de teren i se cuveneau defunctului Subașu I., în calitate de ginere al defunctului D. I., dar și ca moștenire de la acesta.
Învederează că defunctul Subașu I. mai deținea o suprafață de teren de 10.000 m.p., care nu i-a mai fost trecută în titlul de proprietate ca urmare a înscrierii eronate a suprafețelor de teren din tarlaua 18, care i se cuveneau ca și moștenire de la defunctul D. I., motiv pentru care moștenitorii celor doi defuncți nu pot dezbate moștenirile acestora. Precizează că terenurile din titlul de proprietate al defunctului Subașu I. sunt trecute în procesul-verbal de punere în posesie a defunctului D. I., cu nr. 59/24.04.2014.
În susținerea apelului, a depus la dosar, în fotocopii, următoarele înscrisuri: act de identitate, certificat de deces Subașu I., titlul de proprietate nr._/45 din 03.12.2002; contract de întreținere autentificat sub nr. 1165/05.05.2004 la BNP M. T., sentința civilă atacată și procesul-verbal de punere în posesie nr. 59/24.04.2014.
- Întâmpinări:
Intimatele nu au formulat întâmpinare, în termenul stabilit conform art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013.
- Cercetarea procesului:
Instanța de apel a dispus completarea probelor cu înscrisuri administrate la prima instanță, în temeiul art. 478 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu expertiza cadastrală, pentru a se verifica dacă apelantul are în posesie terenurile menționate în titlul de proprietate a cărui anulare s-a solicitat. Lucrarea a fost întocmită de către expertul S. M., concluziile expertului nefiind contestate de părți.
- Situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate:
Apelantul Subașu D. s-a născut la data de 03.01.1953, din părinți Subașu I. și A., astfel cum rezultă din certificatul de naștere . nr._, emis de Primăria Comunei Zărnești, pe baza actului înregistrat la nr. 1/05.01.1953 (fila 31, dosar apel). Tatăl apelantului a decedat la data de 05.11.2008, potrivit actului înregistrat la Primăria Comunei Zărnești, sub nr. 64/07.11.2008 (fila 5 din dosarul tribunalului), iar apelantul este moștenitor, situație necontestată.
Autorul reclamantului a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de totală de 2,94 ha din care 2,87 teren agricol și 0,07 teren neagricol, înregistrată sub nr. 449/09.03.1991 la Primăria Comunei Zărnești (fila 33 din dosarul primei instanțe). Subașu I. s-a înscris în gospodăria agricolă colectivă la 21.02.1962 (cererea de la fila 36, dosar judecătorie), cu o suprafață de 2,44 ha, care era înscrisă și în evidențele agricole (extrasul din registrul agricol se află la fila 34 din dosarul primei instanțe).
Prin titlul de proprietate nr._/45/03.12.2002 (fila 6), s-a dispus reconstituirea pe numele autorului pentru suprafața de 2,44 ha, în satul Vadu Sorești, . 2,29 ha în extravilan și 1500 m.p. în intravilan.
Expertul S. M. a constatat (lucrarea se află la filele 34-41 din dosarul tribunalului), pe baza măsurătorilor efectuate, că, în privința terenului situat în tarlaua 18, înscris în titlul de proprietate, acesta se suprapune cu un alt teren, pentru care C. L. a emis procesul-verbal de punere în posesie nr. 59/24.04.2014 (fila 12), astfel: 450 m.p. (500 m.p. în titlu) și 1460 m.p. (1400 m.p. în titlu) se suprapun cu suprafața de 2000 m.p. din procesul-verbal precizat; 3700 m.p. (3100 m.p. în titlu) se suprapun cu 4000 m.p. din procesul-verbal de punere în posesie. Apelantul sau autorul său nu au avut în posesie aceste terenuri, deși au fost menționate în titlul de proprietate, fapt care a fost recunoscut și de C. L.. Amplasamentul terenului reconstituit este cel identificat de către expert: 6600 m.p., teren arabil situat în tarlaua 50, înscris în titlul de proprietate, și 5000 m.p., în tarlaua 52, înscris la poziția nr. 112 din proiectul de parcelare întocmit de către comisia locală.
- Motivele de fapt și de drept:
Tribunalul a constatat, din probele administrate, că apelantul nu are în posesie suprafețele de 500, 1400 și 3100 m.p., reconstituite prin titlul de proprietate în tarlaua 18, ci suprafața de 5.000 m.p. situată în tarlaua 52, înscrisă la poziția 112 din planul parcelar al comunei Zărnești. Obiectul litigiului, astfel cum a fost precizat, a fost „anularea” titlului, însă, din motivele de fapt invocate, nu rezultă, cum greșit a considerat prima instanță, că s-a solicitat înscrierea unei suprafețe în plus, de_ m.p., ci schimbarea amplasamentului. În raport de aceste motive și situația de fapt reținută, tribunalul constată că scopul acțiunii nu a fost anularea titlului, ci modificarea (rectificarea) actului, pentru ca situația de drept să fie concordantă cu cea de fapt, în condițiile în care apelantul are în posesie, parțial, alte terenuri decât cele menționate în titlu.
Situația nu a fost contestată, dovadă fiind că intimata C. L. a dispus de terenul menționat în titlul de proprietate, procedând la punerea în posesie pe acel amplasament a altor persoane îndreptățite. În acest caz, fiind vorba despre erori, în temeiul art. 591 din Legea nr. 18/1991, titlul putea fi îndreptat, pe baza propunerii Comisiei Locale și a Hotărârii Comisiei județene, însă s-a constatat refuzul acestora (în întâmpinarea depusă la prima instanță, C. L. Zărnești a recunoscut situația de fapt, însă a solicitat anularea titlului, fără să își îndeplinească obligațiile care îi reveneau).
Față de aceste considerente de fapt și de drept, constatând că situația de fapt a fost greșit stabilită de prima instanță, tribunalul, în temeiul art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, va admite apelul și va schimba, în tot, sentința apelată, pe fond va admite acțiunea precizată, în sensul că va modifica titlul de proprietate nr._/45/3.12.2002, înlocuind terenurile situate în tarlaua 18 în suprafețe de 500, 1400 și 3100 m.p. cu terenul în suprafață de 5.000 m.p., situat în tarlaua 52, înscrisă la poz.112 din planul parcelar al comunei Zărnești.
Hotărârea este definitivă în baza art. 634 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul SUBAȘU D., domiciliat în mun. B., cart. D. 2, ., ., împotriva sentinței civile nr. 8403/14.05.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar, în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ B. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în mun. B., .. 48, și C. L. ZĂRNEȘTI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în ..
Schimbă, în tot, sentința apelată, iar pe fond admite acțiunea precizată, în sensul că modifică titlul de proprietate nr._/45/03.12.2002, înlocuind terenurile situate în tarlaua 18, în suprafață de 500, 1400 și 3100 m.p. cu terenul în suprafață de 5.000 m.p. situat în tarlaua 52, înscrisă la poz. 112 din planul parcelar al comunei Zărnești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 februarie 2015.
Președinte, N. M. | Judecător, M. A. | |
Grefier, C. C. |
Red. N. M.
Thred. H.M./N.M.
Dosar prima instanță:
Judecătoria B. –_
Judecător prima instanță:
N. G.
5 ex.
11.03.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr. 8214
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1743/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1182/2015.... → |
|---|








