Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 908/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 908/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 908/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 908/2015
Ședința publică de la 06 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. Ș.
Judecător A. E. D.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în municipiul BUCUREȘTI, .. 401 A, sector 6 împotriva încheierii pronunțate la data de 10.10.2014 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ având ca obiect încuviințare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit apelanta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că apelul a fost motivat, a fost timbrat legal, iar apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispoz.art. 223 Cod proc.civ. după care:
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat în temeiul dispoz.art.392-394 Cod proc.civ. instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Deliberând, asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ petentul B. A. A., a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/13.09.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. SA - CESTRIN, împotriva debitorului P. N., la cererea creditoarei CNADNR SA.
În motivarea de fapt a cererii, creditoarea a arătat că debitoarea a refuzat să execute de bunăvoie obligațiile stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu menționat, motiv pentru care s-a solicitat executarea silită.
În drept au fost invocate dispozițiile art.665 alin.1 C.proc.civ.
Îndovedire, au fost anexate la dosar, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: cererea creditoarei, cererea B., titlul executoriu, precum și încheierea executorului judecătoresc prin care s-a admis înregistrarea cererii și deschiderea dosarului de executare silită.
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria B. la data de 10.10.2014 s-a respins cererea având ca obiect „încuviințare executare silita” formulată de B. A. A., prin care a solicitat încuviințarea executării silite ce face obiectul Dosarului de executare silită nr.5454/2014, a titlului executoriu reprezentat de Procesul - Verbal de constatare a contravenției .,nr._/13.09.2011 generat și semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 și a H.G. 1259/2001, pentru recuperarea creanței în valoare de 28 euro (echivalentul în lei la data plății), împotriva debitorului P. N., la cererea creditoarei.
S-a reținut că potrivit art. 622 alin. 2 N.C.proc.civ., în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dispozițiile art. 665 alin. 5 N.C.proc.civ. expunând situațiile de excepție în care cererea privind încuviințarea executării silite poate fi respinsă, iar conform art. 665 alin.5 C.proc.civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:
1. cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; 2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; 3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege; 4. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; 5. debitorul se bucură de imunitate de executare; 6. titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; 7. există alte impedimente prevăzute de lege.
Instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 632 C.proc.civ, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, care poate fi reprezentat de o hotărâre judecătorească executorie, o hotărâre judecătorească definitivă, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, că, în conformitate cu dispozițiile art. 37 din OG 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea contravențională constituie titlu executoriu fără vreo altă formalitate.
În cauză, procesul verbal de contravenție a fost comunicat petentului prin afișare, astfel cum rezultă din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal atașat la fila 8 dosar și în raport de dispozițiile deciziei în interesul legii a ICCJ nr. 10/2013, conform căreia în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, procesul verbal de contravenție a cărui executare silită se solicită a fi încuviințată în cauza de față nu a fost comunicat în mod legal de vreme ce nu s-a procedat, mai întâi, la comunicarea cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire și abia după aceea la comunicarea prin afișare la domiciliul contravenientului în măsura în care nu se reușea comunicarea actului în cea dintâi manieră.
Față de disp. art. 3307, din Codul de procedură civilă, potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României și având în vedere că, în cauza de față procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat în mod legal, fapt ce face ca acesta să nu constituie titlu executoriu în raport de dispozițiile art. 37 din OG 2/2001, în temeiul dispozițiilor 665 alin. 5 pct. 2 C.pr.civ., Judecătoria a respins cererea de încuviințare a executării silite.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel creditoarea C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România -S.A. prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea de fapt a acestuia a arătat că prin încheierea a cărei apelare o solicită, instanța de executare a respins in mod netemeinic si nelegal cererea de încuviințare a executării silite motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu "prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiara comunicării prin posta, cu aviz de primire" potrivit OG. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
Susține că, potrivit prevederilor art. 27 din O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, "Comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin posta, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează . semnat de cel puțin un martor", fiind la latitudinea expeditorului (emitentul documentului) modalitatea de comunicare, aceasta fiind alternativă si nu subsidiară așa cum a reținut instanța.
In speța de față, comunicarea procesului verbal de contravenție a fost consemnată în procesul verbal de afișare semnat de reprezentantul CNADNR și un martor, emiterea și comunicarea PVCC în cauză a fost efectuată în termenul imperativ prevăzut de lege, cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, respectiv a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea lui s-a efectuat în termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
În aceste condiții apreciază că nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a PVCC a fost viciată sau că debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.
Mai mult, susține că, potrivit dispozițiilor art.31 alin.l din OG 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, împotriva PVCC se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, ori debitorul nu a formulat plângere împotriva acestuia și nici nu a achitat de buna-voie obligația stabilita prin actul întocmit ca sancțiune aplicată pentru fapta săvârșită.
Arată apelanta că, potrivit art.37 din OG 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, PVCC neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
A solicitat apelanta să se constate faptul că în cuprinsul PVCC este identificată creanța supusă executării silite și aceasta îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certă, lichidă si exigibilă, că, prin OG 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala in vigoare pana la apariția Legii 144/2012), legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani si străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Astfel, distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege, astfel cum a fost în vigoare la data emiterii PVCC generat si semnat electronic, conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG 1259/2001, respectiv pana în luna iulie 2012, prevedea in sarcina contravenientului reținerea si obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumita suma de bani, in funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă.
Obligația de plată a acestui tarif de despăgubire, se arată în apel, este o consecința a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR SA, în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, astfel cum este statuat de dispozițiile OUG 84/2003, cu modificările si completările ulterioare, așa încât, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul CNADNR-SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și, în consecința, și recuperarea creanțelor aferente.
Aceste considerente, se arată în apel, sunt susținute si de dispozițiile generale si obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr.57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.8 alin.3 din OG 15/2002, astfel că reiese fără echivoc faptul că în speță este vorba de o creanța de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanța ce îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC, aceasta creanța fiind supusă regulilor de procedură civilă, iar în caz de neexecutare de buna-voie din partea debitorului, se execută la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.
În aceste condiții, apreciază că, instanța de fond trebuia să facă aplicabilitatea dispozițiilor art.638 NCPC raportat la art.640 NCPC și la art.37 din OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, și să constate faptul ca PVCC neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, precum și faptul că, creanța este certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art.662 alin.1-3 NCPC.
Mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedură necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formală și limitată ( „pipăie fondul"), la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție si pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlu ori prescrierea dreptului de a cere executarea silita ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, putând fi verificate pe calea contestației la executare.
Potrivit art. 665 alin.5 NCPC, arată apelanta, încuviințarea executării silite poate fi respinsă numai dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu, iar instanța de fond în temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul pronunțării și deliberării asupra încuviințării executării silite avea obligația să respectate dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civilă potrivit cărora " Dispozițiile Codului de Procedura Civila privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedură Civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie."
Potrivit art. 665 alin. 2 NCPC, a arătat apelanta, încuviințarea executării silite se face fără citarea părților, respectiv, în această fază, instanța de executare are numai obligația de a verifica dacă procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia.
Astfel, în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare să facă distincțiile la care trimite Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, întrucât numai partea interesată poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, și nu instanța investită cu o cerere de încuviințare silită.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului - verbal de constatare a contravenției . 11, nr._/13.09.2011
În drept, au fost invocate dispoz.art.665 alin.6 NCPC, art.466 și următoarele NCPC.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, evaluarea dovezilor administrate, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a încheierii apelate și a motivelor de apel invocate, Tribunalul apreciază că, apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 632 c.p.c. (1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. (2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Art.665 alin 1 Cod proc. civilă, în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, obliga executorul judecătoresc să solicite instanței de executare, încuviințarea executării silite, iar potrivit alin 5, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: cererea de încuviințare a executării silite este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie titlu executoriu, potrivit legii; înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește condițiile de formă cerute de lege; creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; debitorul se bucură de imunitate de executare;titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege.
Din economia textelor de lege mai sus menționate reiese că instanța de executare, chemată să autorizeze începerea executării silite, trebuia să verifice dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul în baza căruia creditorul cerea să se pornească executarea silită este sau nu recunoscut de lege drept titlu executoriu.
În speța de față se poate observa că, apelanta a solicitat începerea executării silite împotriva debitoarei în baza unui proces verbal de contravenție, încheiat pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin 1 din OG 15/2002, iar actul normativ care recunoaște caracterul de titlul executoriu proceselor verbale de contravenție este OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor care, la art. 37 prevede că „procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate” în timp ce art. 31 din același act normativ dispune că „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.
În aceste condiții rezultă că, cerința pe care trebuie să o îndeplinească, un proces verbal de contravenție pentru a deveni titlu executoriu este aceea de a nu fi fost atacat în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință.
Potrivit disp. art. 27 din OG 2/2001 „comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”
Prin Decizia în interesul legii nr. X/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, cu putere obligatorie pentru instanțe, conform art. 330/7 din Codul de procedură civilă, că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori comunicarea procesului verbal s-a făcut direct prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, fără ca, mai întâi să se fi încercat comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, nu ne aflăm în fața unei comunicări valabile și nu a început să curgă, față de contravenient, termenul de 15 zile în interiorul căruia acesta poate ataca procesul verbal cu plângere la instanță, fapt care face ca procesul verbal de contravenție să nu îndeplinească cerința prevăzută de lege pentru a deveni titlu executoriu, respectiv să nu fi fost atacat cu plângere în termen de 15 zile de la comunicare.
Tribunalul apreciază că de fapt, comunicarea, către contravenient, a actului de constatare și sancționare a contravenției cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale, se constituie într-o garanție a dreptului fundamental la apărare și reprezintă premiza pentru ca un asemenea act să capete valoare de titlu executoriu. De asemenea, forța executorie a procesului verbal de contravenție rezidă tocmai în faptul că, deși având deplină cunoștință despre împrejurarea că a fost găsit vinovat de săvârșirea unei contravenții și a fost sancționat, contravenientul nu înțelege să uzeze de calea de atac pusă la dispoziția sa de prevederile art. 31 alin 1 din OG 2/2001 achiesând, practic, la măsurile luate împotriva sa prin actul sancționator.
În speța de față însă, atâta timp cât nu ne aflăm în fața unei comunicări recunoscută de lege ca valabilă, Tribunalul constată că, lipsește tocmai fundamentul caracterului executoriu al procesului verbal, astfel că, în mod corect judecătorul de primă instanță a apreciat că nu poate autoriza începerea executării silite în baza unui proces verbal de contravenție care nu a devenit titlu executoriu.
De asemenea Tribunalul nu poate îmbrățișa punctul de vedere exprimat de apelantă prin apelul declarat, în sensul că, încuviințarea executării silite fiind o procedură necontencioasă, judecătorul realizează o cercetare formală si limitată, respectiv că „pipăie fondul" atunci când verifică îndeplinirea condițiilor înscrisului invocat ca fiind titlu executoriu și că orice alte aspecte care ar putea da naștere unor apărări, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlu ori prescrierea dreptului de a cere executarea silita ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, pot fi verificate doar pe calea contestației la executare.
Acest lucru se impune în condițiile în care, potrivit art. 665 alin 5, pct 2 Cod procedură civilă, mai sus redat, judecătorul este obligat să verifice caracterul de titlu executoriu al înscrisului în baza căruia se cere să se pornească executarea silită, or verificarea caracterului de titlu executoriu tocmai aceasta înseamnă, verificarea condițiilor prescrise de lege pentru ca un înscris, altul decât o hotărâre judecătorească, să capete aptitudinea de a putea fi pus în executare silită fără nicio altă formalitate, iar în materie contravențională, nu orice proces verbal de contravenție este titlu executoriu ci doar cel care nu a fost atacat în termen de 15 zile de la comunicare.
Tribunalul apreciază că, în aceste condiții, creditoarea care cere demararea procedurii executării silite, pentru a obține autorizarea instanței de executare, trebuie să facă dovada că actul pe care își întemeiază cererea de executare silită îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru ca acesta să capete caracter de titlu executoriu, inclusiv cea privind legala comunicare.
De asemenea Tribunalul nu-și poate însuși nici punctul de vedere exprimat de apelantă în sensul că, procedura de comunicare reglementată de art. 27 din OG 2/2001, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este alternativă și nu subsidiară așa cum corect a reținut prima instanță, fiind la latitudinea expeditorului modalitatea de comunicare a actului.
Acest lucru se impune în condițiile în care, așa cum rezultă din considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. X/2013 pronunțată în recurs în interesul legii, a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. În atare condiții, decizia de interpretare a instanței supreme face corp comun cu norma legală pe care o interpretează și se impune tuturor instanțelor cu puterea legii.
Tribunalul, raportat la soluția pronunțată de instanța de fond, nu va proceda la analizarea celorlalte susțineri invocate de apelantă în calea de atac, ce vizează întocmirea și comunicarea procesului verbal cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare ori la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței ce pretinde că o deține împotriva debitorului în condițiile în care prima instanță a respins cererea de încuviințare a executării silite nu pentru că nu s-ar fi respectat dispozițiile art. 13 coroborat cu art. 14 din OG 2/2001 sau creanța nu ar fi certă, lichidă sau exigibilă ci pentru că procesul verbal de contravenție nu a devenit titlu executoriu deoarece nu a fost comunicat contravenientului cu respectarea dispozițiilor legale.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul apreciază apelul de față ca fiind nefondat, astfel că în baza disp. art. 480 alin 1 Cod procedură civilă, îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanta –creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în municipiul BUCUREȘTI, .. 401 A, sector 6 împotriva încheierii pronunțate la data de 10.10.2014 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 6 Februarie 2015.
Președinte,Judecător,
M. Ș. A. E. D.
Grefier,
A. P.
Red.M.Ș dos.fond-_
Teh.red.M.Ș/A.P/3ex. jud.fond- S.M.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 907/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 960/2015.... → |
|---|
