Pretenţii. Decizia nr. 45/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 45/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 22435/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 45/2015
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier D. H.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .. F. cu sediul în mun. B., .. 63 - Anexa, jud. B., împotriva sentinței civile nr. 7249/29.04.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu pârâtă M. D., domiciliată în mun. B., .. C1, Anexa, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dosarul a fost repus pe rol din oficiu pentru perimare, întrucât a stat în nelucrare mai mult de un an de zile, cauza fiind suspendată la data de 15.01.2014, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării recursului și reține dosarul pentru a se pronunța cu privire la această excepție.
TRIBUNALUL
Asupra prezentului recurs civil.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria B. sub nr._, reclamanta Asociația de P. . F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta M. D., obligarea acesteia la plata sumei de 493,69 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada octombrie 2009- aprilie 2012, respectiv sumei de 116,15 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și în continuare de 1% pe zi și 80 lei fond reparații.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a beneficiat de serviciile prestate în favoarea ocupanților unui apartament dintr-un . rece, cladă, agent termic, salubritate, cheltuieli administrative), însă refuză în mod nejustificat să-și îndeplinească obligațiile de plată.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 45 - 46 si 49 - 50 din Legea nr. 230/ 2007 si pe cele ale art. 12 si 25 ,32din HG nr. 1588/ 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/ 2007.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, în cauză.
La dosarul au fost depuse fisa datoriilor la întreținere ale apartamentului pentru perioada octombrie 2009 – aprilie 2012 cu valoarea penalităților ,statutul asociației de proprietari, procesul verbal al adunării generale din data de 10.05.2009 si listele de plata a contribuției la cheltuielile comune aferente perioadei octombrie 2009-aprilie 2012.
Raportat la probatoriul administrat, prin sentința civilă nr.7249/29.04.2013 a Judecătoriei B. a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 493,69 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și cheltuieli comune pentru perioada octombrie 2009- aprilie 2012, si suma de 116,15 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada octombrie 2009- aprilie 2012 precum si in continuare penalități de întârziere în procent de 0,1 % pe zi pana la data achitării integrale a debitului, fără ca suma penalităților să depășească suma la care s-au aplicat, și sumei de 80 lei reprezentând fond reparații.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Asociația de P. . F. solicitând modificarea, în tot, a sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost majorată la prima zi de înfățișare, din data de 01.04.2013, potrivit cererii de majorare a câtimii obiectului, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata debitului restant în cuantum total de 1372,25 lei, cheltuieli de întreținere, penalități de întârziere și fond reparații aferente perioadei octombrie 2009-februarie 2013.
Prin încheierea Tribunalului B. din 15.01.2014 s-a dispus suspendarea judecății recursului, conform art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, nici una dintre părți nefiind prezentă și nesolicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
La data de 03.02.2015, conform art.252 Cod procedură civilă, a fost întocmit referat de către grefa instanței, potrivit căruia cauza a stat în nelucrare mai mult de 12 luni, solicitându-se repunerea pe rol în vederea perimării.
Conform art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an.
În cauză, de la data suspendării, conform art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, respectiv 15.01.2014, a trecut mai mult de un an, astfel că a intervenit perimarea.
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 cu ref. la art. 248 Cod procedură civilă, tribunalul va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .. F. cu sediul în mun. B., .. 63 - Anexa, jud. B., împotriva sentinței civile nr.7249/29.04.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu pârâta M. D., domiciliată în mun. B., .. C1, Anexa, ., jud. B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2015
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, D. H. |
Red/thred. D.A.M
2 ex/24.02.2015
Dosar nr._ al Judecătoriei B.
Judecător fond M. M. R
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1078/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 948/2015.... → |
|---|








