Acţiune în constatare. Decizia nr. 57/2013. Tribunalul CLUJ

(iii) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate”.

In speta, din analiza inscrisurilor de la dosar si a celorlalte probe administrate in cauza, instanta .="font-family:"Bookman Old Style"; font-size:11pt">reciaza ca nu este incident acest caz de nulitate absoluta. Aceasta deoarece titularii dreptului de folosinta asupra terenului, dintre care o parte sunt parati in prezenta cauza, iar o parte sunt mostenitori ai titularilor initiali ai dreptului de folosinta, erau persoane indreptatite la constituirea dreptului de proprietate in favoarea lor, intrucat terenul in litigiu a fost preluat de catre Statul R. de la reclamanta P. M. M. in temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, iar persoanele care au solicitat constituirea dreptului de proprietate in favoarea lor erau coasociatii reclamantei, proprietari ai apartamentelor si beneficiari ai dreptului de folosinta asupra terenului pe durata existentei blocului de locuinte respectiv. Este adevarat ca terenul in litigiu a fost preluat de la reclamanta, iar nu de la beneficiarii Deciziei nr. 65/2.362 din data de 09 aprilie 1992 a Prefecturii Judetului Cluj, insa nu trebuie omis faptul ca la data emiterii acestei decizii reclamanta nu mai era proprietar asupra vreunui apartament in acel . avea vreun drept de folosinta asupra vreunei cote parti din terenul in suprafata de 604, nu formulase vreo cerere de reconstituire a dreptului sau de proprietate in temeiul Legii nr. 18/1991, in timp ce beneficiarii Deciziei nr. 65/2.362 din data de 09 aprilie 1992 a Prefecturii Judetului Cluj indeplineau toate conditiile impuse de art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 (fostul art. 35 alin. 3 din aceeasi lege) pentru a se emite acea decizie in favoarea lor. Instanta reaminteste ca la data respectiva, in anul 1992, nu exista litigiu cu privire la terenul in suprafata de 604 mp si nu fusese formulata vreo cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestui teren de catre reclamanta sau de catre o alta persoana. Prin urmare, nu exista nici un impediment legal ca titularii dreptului de folosinta asupra terenului sa devina proprietari ai acelui teren.

De altfel, din analiza coroborata a inscrisurilor de la dosar cu interogatoriile paratilor persoane fizice si cu probele testimoniale administrate in cauza, instanta observa ca coasociatii, proprietari a sapte dintre apartamentele ce s-au construit pe terenul proprietatea reclamantei, i-au platit reclamantei diverse sume de bani care, desi nu au reprezentat pretul terenului respectiv, intrucat terenurile nu se puteau vinde avand in vedere interdictia impusa de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1974 („ Dobandirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobindirea prin acte juridice a acestor terenuri”), au constituit o recompensa data recl amantei pentru teren, un contraechivalent al terenului respectiv. Astfel, familia B. i-a dat reclamantei suma de 18.000 lei pentru teren (filele 52-54), paratul C. O.-D. i-a dat reclamantei suma de 23.000 lei pentru teren (fila 55), paratul B. S. A. i-a dat reclamantei suma de 21.000 lei (fila 56), familia S. i-a dat reclamantei suma de 15.000 lei (fila 86), iar ceilalti coasociati i-au dat de asemenea reclamantei sume de bani pentru teren, aspect ce rezulta din interogatori ile paratilor persoane fizi ce si din declaratiile martorilor M. T. (fila 385) si Calatan A.-G. (fila 386). Nu prezinta relevanta faptul ca in chitantele de mana s-a mentionat ca era contributia pentru teren (filele 52-54) sau contributia la folosinta terenului (fila 56), intrucat scopul platii acestor sume de bani era acela de a plati cumva reclamantei terenul, asa cum s-a exprimat de altfel parata C. O. la interogatoriu (raspuns la intrebarea nr. 9, fila 317 verso). Parata C. O. a aratat ca suma de 23.000 lei achitata reclamantei nu a fost pentru constructie, ci a fost pentru reclamanta, ca pe vremea aceea nu se putea vinde terenul, nu se putea cumpara „in mod oficial” cum s-a exprimat parata, „si asta a fost o modalitate de a-l plati cumva”, deoarece „Daca s-ar fi putut cumpara l-am fi cumparat cu acte in regula cu totii” (raspuns la intrebarea nr. 9, fila 317 fata si verso).

Martorul M. T. a aratat ca fiecare asociat a avut de achitat contravaloarea terenului, diferentiat pe apartamente, in functie de numarul de camere, in sensul ca la un apartament de 3 camere se platea suma de 20.000 lei (fila 385). Martorul Calatan A.-G. a precizat ca sumele de bani erau pentru teren, ca o recompensa data proprietarului terenului pentru a-l atrage sa intre in asociatie cu terenul, ca o plata pentru a-l determina pe proprietar sa intre in asociatie (fila 386).

Instanta nu poate retine sustinerile reclamantei conform carora aceste sume de bani ar fi reprezentat plata cotelor necesare formarii unui fond al asociatiei care sa acopere eventualele costuri ale constructiei, deoarece aceste sustineri sunt contrazise de chiar mentiunile din chitantele de mana scrise si semnate de catre reclamanta, in care se vorbeste de contributia pentru teren, respectiv de contributia la teren sau la folosinta terenului (filele 54, 56, 86). De asemenea, sustinerile reclamantei sunt contrazise de declaratiile martorilor M. T. si Calatan A.-G. si de raspunsurile paratilor persoane fizice la interogatorii.

In privinta declaratiei martorei M. L.-D., instanta nu poate ignora faptul ca in perioada in care martora a sustinut ca ar fi asistat la discutii intre reclamanta si tatal martorei, care o consilia pe reclamanta, martora era eleva si avea varsta de 16 ani (fila 384). Or, la o asemenea varsta este putin probabil ca o persoana sa retina atatea detalii cum ar fi initiativele reclamantei pentru ridicarea imobilului de locuinte, conventia dintre reclamanta si ceilalti asociati, suprafata de teren care urma sa fie folosita pentru edificarea imobilului, scopul sumelor de bani date reclamantei de catre ceilalalti asociati etc. Instanta va inlatura declaratia martorei M. L.-D. apreciind-o ca fiind nesincera, intrucat nu se coroboreaza cu celelalte probe administrate in cauza, in special cu inscrisurile de la dosar si cu declaratiile martorilor M. T. si Calatan A.-G..

In consecinta, instanta a observat ca reclamanta a primit de la ceilalti asociati sume de bani ce au constituit un contraechivalent al terenului pe care reclamanta l-a pus la dispozitia asociatiei pentru construirea blocului de locuinte. Parata C. O. a aratat ca plata sumei de 23.000 lei a facut-o pentru terenul pe care s-a construit blocul plus caile de acces si pentru suprafata pe care trebuia sa se ridice garaje, ca nu s-a platit pentru tot terenul de 1200 si ceva mp (raspuns la intrebarea nr. 19, fila 318). Chiar daca aceste sume de bani nu au reprezentat un pret al terenului, nu trebuie ignorat faptul ca sumele de bani respective au intrat in patrimoniul reclamantei si, in cele din urma, reprezinta o despagubire daca nu totala atunci cel putin partiala a reclamantei pentru acel teren, despagubire facuta de catre ceilalti asociati.

Avand in vedere aspectele aratate mai sus, instanta a apreciat ca cererea de chemare in judecata formulata si extinsa de catre reclamanta este neintemeiata si urmeaza a fi respinsa.

In privinta paratilor C. I. si C. C. a fost respins ca fiind neintemeiat petitul nr. 1 al actiunii, intrucat a fost admisa exceptia prescriptiei extinctive a dreptului la actiune cu privire la petitele nr. 2 si 3 ale cererii de chemare in judecata fata de acesti parati.

F. de considerentele de mai sus, vazand prev. art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 (fostul art. 35 alin. 3 din aceeasi lege) si considerand ca nu este incident cazul de nulitate absoluta prev. de art. III alin. 1 lit. a pct. (iii) din Legea nr. 169/1997, instanta va respinge ca fiind neintemeiata cererea de chemare in judecata formulata si extinsa de catre reclamanta P. M. M. in contradictoriu cu paratii I. P. Judetului Cluj, T. V., T. G., S. G. L., B. S., B. M. M., H. S., H. M., C. O. D., C. O., B. M., B. S. A., O. T. Si O. M., avand ca obiect actiune in constatarea nulitatii absolute, rectificare de carte funciara si restabilirea situatiei anterioare.

Pentru aceleasi considerente instanta a respins ca fiind neintemeiat petitul nr. 1 al cererii de chemare in judecata formulate si extinse de catre reclamanta P. M. M. in contradictoriu cu paratii C. I. si C. C..

In privinta cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu, fata de solutia de respingere a cererii de chemare in judecata, instanta a respins ca fiind neintemeiata cererea reclamantei de obligare a paratilor la plata cheltuielilor de judecata.

Instanta a observat ca reclamanta se afla in culpa procesuala, iar paratii C. O. D., C. O., C. I., C. C., B. S. A. si H. S. au solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

Vazand prev. art. 274 alin. 1 C .pr.civ., instanta a obligat pe reclamanta P. M. M. sa plateasca paratilor C. O. D. si C. O. suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocat (fila 436).

Vazand prev. art. 274 alin. 1 C .pr.civ., instanta a obligat pe reclamanta P. M. M. sa plateasca paratilor C. I. si C. C. suma de 2.480 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocat (filele 452, 453).

Paratul B. S. A. si sotia acestuia, B. A. E. R., au solicitat la randul lor cheltuieli de judecata in suma de 1.000 lei (fila 364). Intrucat intampinarea facuta de catre paratul B. S. A. si de sotia acestuia, B. A. E. R. a vizat atat cererea de chemare in judecata, cat si cererea de chemare in garantie formulata de catre paratii C. I. si C. C. (cerere de chemare in garantie la judecata careia paratii C. I. si C. C. au renuntat), avand in vedere prev. art. 274 alin. 1 C .pr.civ. si prev. art. 246 alin. 3 C .pr.civ., instanta a dispus ca onorariul avocatial sa fie achitat jumatate de catre reclamanta, iar jumatate de catre paratii C. I. si C. C.. Aceasta deoarece paratii C. I. si C. C. au renuntat la judecata cererii de chemare in garantie dupa ce aceasta cerere a fost comunicata chematilor in garantie, determinandu-i pe acestia sa faca cheltuieli cu angajarea unui avocat, iar pe de alta parte intampinarea depusa la dosar de catre sotii B. S. A. si B. A. E. R. la data de 23.03.2012 (filele 362-363) cuprinde aparari atat fata de cererea de chemare in judecata, cat si fata de cererea de chemare in garantie.

In consecinta, vazand prev. art. 274 alin. 1 C .pr.civ., instanta a obligat pe reclamanta P. M. M. sa plateasca paratului B. S. A. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocat (fila 364).

Vazand prev. art. 246 alin. 3 C .pr.civ., instanta a obligat pe paratii C. I. si C. C. sa plateasca chematilor in garantie B. S. A. si B. A. E. R. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocat (fila 364).

Instanta a observat ca paratul H. S. a solicitat cheltuieli de judecata insa nu a facut dovada acestora, nedepunand la dosar nici un inscris in acest sens, motiv pentru care instanta va respinge ca fiind neintemeiata cererea paratului H. S. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

Vazand prev. art. 274 si urm. C.pr.civ., instanta a luat act ca paratii O. T., O. M. si B. M. nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Î mpotriva Sentinței civile nr._/2012 pronunțată la data de 08.06.2012 de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ a declarat apel recalificat în recurs reclamant a P. M. M. solicitând instanței de judecată admiterea apelu lui, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune cu privire la petitele 2 și 3 față de pârâții C. I. și C. C., admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată a r eclamantei P. Ma ria M..

În motivarea apelului reclamanta P. M. M. a relevat că p rin Sentința civilă nr._/2012 pronunțată la data de 08.06.2012, Judecătoria Cl uj-N. a respins ca fiind neî ntemeiata excepția lipsei de interes a reclamantei P. M. M. in formularea cererii de chemare in judecata, a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune cu privire la petitele nr. 2 si 3 ale cererii de chemare in judecata formulate si extinse de către recl amanta P. M. M. fata de parații C. I. si C. C. și în consecință a respins petitele nr. 2 si 3 ale cererii de chemare in judecata in contradictoriu cu acești pârâți. De asemenea, a respins ca fiind neî ntemeiata cererea de chemare in judecată formulata si extinsa de către reclamanta, in contradictoriu cu parații Instituția P. Județului Cluj, T. V., T. G., Ș. G. L., B. S., B. M. M., H. S., H. M., C. O. D., C. O., B. M., B. S. A., O. T. și O. M..

Î n motivare, instanța a reținut că este admisibilă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții C. I. și C. C. deoarece se încadrează în excepțiile stabilite de art. 35 alin. 2 și art. 36 din Legea nr. 7/1996. în același timp, a considerat că decizia emisă de Prefectul Județului Cluj este legală deoarece pârâții erau îndreptățiți la constituirea dreptului de proprietate în temeiul Leg ii nr. 18/1991.

Recurenta apreciază hotărârea ca netemeinică și nelegală prin prisma prevederilor art. 282 și urm. Cod procedură civilă coroborat cu art. 295, art. 296 Cod procedură civilă pentru motivele expuse în cele ce urmează.

Instanța a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată deoarece pârâții C. I. și C. C. au dobândit dreptul de proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1969/10.12.2004 de către BNP V. I. Almira, în prețul apartamentului fiind cuprinsă și cota de 1/8 parte din terenul în suprafață de 604 mp. Dreptul de proprietate a fost dobândit de la familia B. S. A. și B. A. E. R., fiind considerați ca dobânditori de bună-credință.

Susținerea instanței este incorec tă deoarece, în situația de față , se aplică prevederile art. 35 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 care stabilesc că acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripției dreptului material la acțiunea în fond, va fi imprescriptibila. Având în vedere faptul că acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în speță a Ordinului P. nr._, este imprescriptibilă, apreciază că și acțiunea în rectificarea cărții funciare nu se prescrie. Mai mult, dreptul reclamantei asupra terenului nu s-a pierdut niciodată, art. 30 din Legea nr. 58/1974 neconstituind un titlu valabil al Statului asupra terenului, dimpotrivă figura în cartea funciară ca și proprietară, împrejurare care face dovada opozabilității dreptului său atât față de Statul Român, cât și față de colocatarii imobilului din ..

Prin urmare, solicită să se resping ă ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune față de pârâții C. I. și C. C..

Pe fondul cauzei, soluția este de asemenea nelegală și netemeinică, instanța înlăturând declarațiile martorei M. L. D. ca fiind subiective, dat fiind că avea vârsta de 17 ani. în același timp, a apreciat că declarațiile martorilor M. T. și Calățan A. G. au fost demne de avut în vedere chiar dacă aveau cunoștințe indirecte de la părțile din dosar, obținute mai ales în perioada dezbaterii prezentului dosar.

În ceea ce privește starea de fapt, consideră că Decizia nr. 65/2362/09.04.1992 emisă de Prefectul Județului Cluj a fost eliberată cu încălcarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 18/1991 pentru că persoanele care au solicitat constituirea dreptului de proprietate nu erau îndreptățite la a formula o astfel de cerere deoarece nu erau cumpărătorii unor construcții pentru a li se restitui în natură terenul aferent. Ne aflăm în situația în care s-a constituit formal o asociație în vederea edificării unei construcții pe terenul pus la dispoziție de către reclamantă. în acest sens, solicită a observa că prin Statutul asociației se prevedea constituirea unui fond care să acopere contravaloarea lucrărilor ce urmau a fi făcute în vederea edificării unei clădiri cu 8 apartamente. Instanța și-a însușit punctul de vedere al pârâților că s-au acordat diverse sume de bani cu titlu de «recompensă» pentru teren, fapt neadevărat. Chitanțele de mână invocate de pârâți stabileau clar că este vorba de contribuția pentru folosința terenului, și nu pentru a dobândi dreptul d e proprietate asupra acestuia. Că este așa o dovedește și faptul că reclamanta a achitat plata impozitului de la data constituirii asociației și până în anul 1996, deși pârâții erau i ntabulați în cartea funciară așa cum a descoperit reclamanta ulterior și nu au înțeles să declare terenul la Primărie pentru a-și achita obligațiile fiscale.

Pârâții au invocat faptul că reclamanta a vândut în realitate terenul aferent construcției, primind sume între 18.000 lei - 23.000 lei de la fiecare membru al asociației și că a acceptat proprietatea pârâților asupra terenului, construind gardul despărțitor înt re cele două proprietăți. Menționează faptul că aceste sume de bani nu reprezentau un eventual preț al vânzării terenului de 604 mp, ci plata cotelor necesare formării fondului asociației care să acopere costurile construcției. De fapt, aceste sume au fost și folosite în acest scop, autorizația fiind emisă pe numele reclamantei și a coproprietarilor din momentul în care a fost obținută în anul 1975, dar din tot cuprinsul autorizației nu rezultă că și-ar fi pierdut dreptul de proprietate asupra terenului. Se poate observa și faptul că ulterior a contribuit în mod egal cu ceilalți la cheltuielile pentru finalizarea imobilului și de cele mai multe ori a rămas restantă cu anumite sume pentru că între timp i-a murit soțul, mama, iar fiului i s-a declanșat o boală psihică.

Cu toate că pârâții au mers la unison cu apărarea că sumele cuprinse în chitanțe ar fi constituit plata contravalorii terenului de 604 mp pus la dispoziție de reclamantă, apreciază că nu există nici o dovadă la dosarul cauzei din care să rezulte această împrejurare. Prin răspunsurile la interogatorii, se poate observa cu claritate că pârâții s-au înțeles ce să declare, nu pentru că acesta ar fi fost adevărul în cauză, ci pentru că au convenit să o prejudicieze pe reclamantă de dreptul de proprietate asupra terenului pe care, de altfel, au ținut-o într-o permanentă teroare după anul 1993 când s-au i ntabulat în cartea funciară. Singura persoană sinceră în răspun surile la interogatoriu a fost C. O. care a susținut că nu s-a cumpărat teren, iar plata sumelor s-a făcut pentru terenul pe care efectiv urma să se edifice blocul, nefiind vorba de grădina de 604 mp. Instanța reține declarația acestei pârâte, însă sub aspectul că avea cunoștință că nu se putea cumpăra terenul și că ce s-a d at ar fi fost recompensarea reclamantei.

Î n realitate, s-ar putea dovedi, în situația în care ar mai exista dosarul privind auto rizarea de construire a imobilului, că sumele plătite au constituit plata angajării con structorului pentru edificarea imobilului și nu au fost sume care să intre în patrimoniul reclamantei. Costul terenului pe care s-a edificat construcția era edificarea apartamentului de 4 camere ce urma să îi revină reclamantei și familiei :, apartament nefinisat, iar pentru finisare a achitat personal cheltuielile. Î n acest sens, era declarația pârâtului O. T. care a arătat că reclamanta întârzia mereu pla ta devizului de luc r ări, or în situația în care i-ar fi in trat toate sumele de bani pe care susțin că le-au dat, nu ar fi întârziat la plată.

După aprecierea recurentei, cei doi martori ai pârâților M. T. și Călățan Ad rian G. au avut declarații subiective, unul din ei recunoscând că a discutat cu pâr â ții problema terenului doar în cursul procesului. Martorii propuși de pârâți declarat că au cunoscut evenimentele din spusele pârâților și cu toate că a insi stat dacă acele spuse ale pârâților erau în 1982-1983 sau dacă erau în cursul pro cesului, doar unul a recunoscut că a discutat cu pârâtul O. T. în cursul pro cesului.

Relevantă a fost declarația martorei M. L. D., chiar dacă aceasta data încheierii Statutului Asociației avea 16 ani, până la finalizarea construcției a avu t cunoștință în mod direct de toate problemele suportate de reclamantă în această pe rioadă. Instanța a ignorat faptul că martora a fost vecina reclamantei timp de 20 de ani și chiar în prezent este vecină pe aceeași stradă Câmpeni, locuind la nr. 30, iar im obilul locuit de pârâți este pe ..

De asemenea, instanța a apreciat că actul juridic îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, fiind emis în aplicarea prevederilor art. 35 din Le gea nr. 18/1991. Această susținere este incorectă în condițiile în care terenul în l itigiu nu a fost preluat de către stat, nu a fost predat statului, iar reclamanta nu i-a pierdut niciodată calitatea de proprietar al imobilului. Aceasta este o condiție de fond esențială pentru atribuirea terenului în proprietatea persoanelor care au obținut, în baza Legii nr. 4/1973, dreptul de folosi nță pe durata existenței constru cției. Chiar în momentul i ntabulării dreptului de proprietate, reclamanta era proprietară de carte funciară, și nu Statul român, astfel că era necesar ca entitatea emitentă a actului să țină cont de faptul că terenul respectiv nu se afla la dispoziția sa pentru a emite actul.

Chiar dacă pârâții aveau folosința terenului, această folosință era limitată la terenul de sub construcție și în ni ci un caz la terenul de 604 mp pentru care nu au achitat costul folosinței față de Statul român.

Instanța nu a ținut cont nici de faptul că Asociația pentru construirea de locuințe proprietate personală din Cluj-N., .> 17 a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva reclamantei înregistrată sub nr. 3572/1984 la Judecătoria Cluj-N. prin care a solicitat anularea contractului de partaj în temeiul căruia reclamanta obținuse dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 604 mp, înscrierea întregului teren în proprietatea Statului cu recunoașterea dreptului de folosință a Asociației asupra terenului. Prin Sentința civilă nr. 3503/1984, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 989/1984 a Tribunalului Județean Cluj, instanța a respins ca nefondată acțiunea Asociației de proprietari de rectificare a cărții funciare, de înscriere a terenului în proprietatea Statului Român și de înscriere a dreptului de folosință în favoarea Asociației. în aceste condiții, terenul în litigiu nu a ieșit niciodată din proprietatea reclamantei P. Ma ria M. care a deținut dreptul de proprietate asupra terenului până la emiterea Deciziei Pre fectului Județului Cluj. Deși a solicitat acvirarea dosarului menționat, instanța de fond a apreciat că adresa comunicată de Arhiva Judecătoriei Cluj-N. face dovada dispariției dosarului și nu a mai făcut demersuri pentru a avea o probă nemijlocită în privința acestui înscris.

Totodată, instanța apreciază ca lipsite de importanță împrejurările că reclamanta a achitat impozit pe teren atât anterior anului 1990, cât și ulterior, susținând că este singura vinovată că nu a anunțat pierderea proprietății, or obligația în acest sens pentru deschiderea rolului fiscal îl aveau clar cumpărătorii, r espectiv beneficiarii constituirii dreptu lui de proprietate. Chiar după i ntabularea dreptului de proprietate al pârâților în cartea funciară, reclamanta apărea în evidențele Primăriei ca proprietar al suprafeței de 604 mp și achita impozitul pentru întregu l imobil. în acest sens, am depus la dosar copii ale chitanțelor privind plata impozitelor. S-au depus copii după plata unor impozite și de către pârâți, dar acestea privesc anii de după 2004, și nu anterior, chiar dacă s-a încercat acreditarea ideii că unii erau scutiți de plata impozitelor, iar alții ar fi plătit impozitele încă din 1992, fără a se face o dovadă în acest sens.

Instanța a mai reținut faptul că la data perfectării formelor de vânzare- cumpărare dintre reclamantă și familia B. în 14.03.1983, când a fost eliberată și autorizația de înstrăinare nr. 3069 em isă de Consiliul municipal Cluj- N. pentru înstrăinarea de către reclamantă a apartamentului nr. 3 din ., s-a înstrăinat și dreptul de proprietate asupra terenului de 6 04 mp care a trecut în proprietatea Statului Român în administrarea operativă a GIGCL Cluj.

În treaga probațiune din dosarul cauzei contrazice această susținere deoarece cota care îi revenea cumpărătorului nu putea să o constituie întregul teren de 604 mp, ci doar cel mult suprafața aferentă apartamentului. De altfel, dreptul de proprietate nu a fost transcris niciodată în favoarea Statului român, ci a rămas în proprietatea reclamantei.

Î n același timp, instanța de fond a reținut faptul că terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 18/1991 deoarece la data emiterii deciziei P. județului Cluj nu fusese adoptată Legea nr. 10/2001.

Această susținere este cu totul inechitabilă și doar în avantajul pârâților întrucât, raportat la aceștia, instanța reține că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991, iar când se pune problema situației reclamantei, instanța invocă adresa Comisiei Locale Cluj-N. din data de 09.03.2011 prin care i s-a comunicat reclamantei că terenul nu face obiectul legilor fondului funcia r, ci face obiectul Legii nr. 10/2001. Deși reține conduita culpabilă a Comisiei Locale de fond funciar Cluj-N., pentru instanța de fond nu prezintă relevanță nici faptul că cererea pârâților a fost soluționată prompt de către Comisia Locală imediat după apariția Legii nr. 18/1991, iar cererea reclamantei după mai bine de 5 ani de la formularea ei. Mai mult, după ce entitatea juridică constituie dreptul de proprietate în favoarea pârâților în temeiul Legii nr. 18/1991, în cursul prezentului proces, reclamantei îi comunică faptul că terenul nu face obiectul legilor fondului funciar.

Recurenta arată, în continuarea expunerii că t erenul în suprafață de 604 mp, situat în Cluj-N., ., înscris în C.F. nr._ Cluj-N., nr. top 9359/1 a aparținut inițial coproprietarilor P. Vaier, reclamantei P. M. M. și M. A., în calitate de membri ai asociației de construcție, iar blocul de locuințe ce s-a construit pe imobilul teren a fost finalizat în anul 1980, an în care reclamanta și pârâții s-au mutat în imobil. Terenul a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7528 de către Notariatul de Stat Județean Cluj la data de 18.11.1972 și era în suprafață de 1.289 mp.

Ulterior, după decesul mamei M. A. F., asupra cotei acesteia a devenit proprietatea tabulară a fiului reclamantei, cu titlu de drept de moștenire și partaj, ca bun propriu, drept înscris în cartea funciară în anul 1977. După acest moment, reclamanta a înțeles să partajeze construcția existentă și terenul aferent în 2 loturi din care unul în suprafață de 604 mp, ce urma să fie pus la dispoziție în vederea edificării blocului care se construia deja. Conform Legii nr. 4/1973, asupra aceluiași teren, a fost i ntabulat dreptul de folosință pe durata existenței construcției în favoarea pârâților de rând 2 - 15, așa cum rezultă din CF_ Cluj, nr. top 9359/1, care în continuare atestă existența dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.

Cu pri vire la gardul construit, arătă faptul că mama reclamantei a înțeles sa ­ și delimiteze suprafața de teren pe care își construise casa și unde locuia, ocazie cu care a edificat în mod evident un gard, fără ca această împrejurare să constituie o recunoaștere a dreptului de proprietate al pârâților, dimpotrivă gardul a fost construit pentru ca muncitorii să nu devasteze întreaga grădină proprietatea reclamantei.

Intimații O. T. și O. M. au formulat întâmpinare solicitâ nd respingerea ca neîntemeiat a apelului declarat împotriva sentinței Judecătoriei Cluj - N. nr._/8.06.2012 .

Intimații au solicitat instanței de control judiciar a constata în primul rând că instanța de fond a stabilit o stare completă și conform adevărului material în cauză cu administrarea unui vast probatoriu și a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale re s pectiv ale Legii nr. 18/1991 constatând că în speță este vorba de un teren aferent unei construcții real izată în cooperare cu reclamanta trecut în proprietatea statului ca urmare a înstrăinării locuinței sale și mai ales a înțelegerii intervenite la constituirea asociației având ca obiect plata unor sume de bani în contul terenului respectiv.

Mai mult motivele invocate prin cererea de apel nu aduc nimic nou în starea de fapt și au fost examinate în mod detaliat de către instanță fiind apreciate ca neîntemeiate. Pentru menținerea soluției pronunțate vă rugăm a avea în vedere următoare aspect esențiale:

1. Terenul în cauză în sup.604 mp. situat în Cluj - N., . înscris în CF nr._ nr. top o 9359/1 trecut în proprietatea statului și administrarea sa pe baza a două acte juridice autentice, re s pectiv autorizația de înstrăinare nr.3069/14.03.93 eliberată de fostul consiliu local al Municipiului Cluj - N. pe baza cererii rec lamantei înso țită de doc umentația depusă și a contractului de vânzare- cumpărat cu pârâtul B. S. și soția autentificat de Notariatul de stat Cluj prin încheierea nr.3298/4.05.1983, conf.art.30 din legea nr.58/74 coroborat cu art.56 din L.4/1973 sens în care facem trimitere și la actul administrației financiare a județului Cluj n r._/29.04.1983 de luare în evidența sa (filele 32,87,162A 66).

În mod corect instanța a reținut ca această preluare în proprietatea statului a terenului nu mai era condiționată și de efectuarea alto r formalități juridice inclusiv de înscriere în CF. așa cum a fost în cazul miilor de preluări în proprie tatea statului a diferitelor im obile.

Intimații p reciz ează că acest spirit al Legii nr. 18/1991 referitor la atribuirea în proprietate a terenului aferent construcției proprietarilor locuințelor a fost păstrat și cu ocazia adoptării ulterioare a Legii nr. 10/2001 și a normelor metodo logice de aplicare a acesteia câ nd s - au stabilit modalități de despăgubire sau compensare inclusiv în situația prevăzută de art.30 legea 58/74.

Intimații solicită a constata că la dosar există suficiente probe cu privire la trimiterea propunerii de emitere a deciziei Prefecturii nr.65/1632/9.04.199 2 de către Consiliul Local Cluj- N. sens în care fa c trimitere la actul nr.1098/1992 și referatul Prefecturii_ .

Menționează că cererea în cazul de față nu era supusă niciunui termen iar existând la Primăria Cluj - N. o mulțime de acte cu privire la asociația acestora începând cu cele două autorizații de construire și terminând cu autorizația de luare în folosință și avizul cu privire la inta bularea locuințelor.

Față de cele arătate apreciază că în mod corect s-a reținut de către instanță că în speță sunt aplicabile prevederile art.35 alin.3 din 18/1991 în prezent art.36 alin.3, decizia Prefecturii nr.65/1632/9.04.1992 fiind legală neexistând motive încălcare a unor prevederi legale. Cu privire la aplicarea prevederilor art.III alin.l. lit.a.(iii) din Legea nr.169/1997 pe care si-a întemeiat acțiunea reclamanta referitor la constatarea nulității absolute a actului emis de

prefectură consideră că nu sunt aplicabile deoarece așa cum au arătat în cazul intimaților nu este vorba de constituirea dreptului de proprietate în favoare unor persoane care nu era îndreptățite.

Mai mult temeiul legal invo c at trebuie analizat și prin pris ma prevederilor de la litera c. a ac e stui articol care fac trimitere la art .23 din legea nr.l8/1991 în prez ent art.24 după modificare care se referă expres la terenurile din intravilan aferente construcției de locuințe care rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători ch iar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate la stat.

De asemenea apreciază că prevederile invocate trebuie coroborate și cu mențiunea ar t.2 a legii 169/1977 care prevede expres că acestea nu se aplică terenur ilor și altor acte de proprietate eliberate cu respectarea prevederilor legii 18 și ar.4.1.2 din aceiași lege care se referă la persoanele care nu au vocația să mai solicite să li se r econstituie dreptul de p roprietate asupra terenurilor aș a cum este cazul reclamantei care nu mai era proprietara locuinței construite în asociere.

R eclamanta trebuia să-și valorifice orice pretenții eu privire la teren în cadrul procedurii prevăzute de leg ea nr.l8, inclusiv varianta modificată din legea 247/2005 ca acțiune în realizare și nicidecum printr-o acțiune în constatarea nulității actului atribuire a terenului.

Intimații C. I. și C. C. au formulat întâmpinare la apelul formulat de P. M. M. prin care au solicitat re spingerea recursului și o bligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate intimaților având în vedere următoarele considerente :

REFERITOR LA EXCEPȚIA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE A PETITELOR NR. 2 ȘI 3 DIN CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ :

Arată că în mod indubitabil instanța de fond a admis în mod corect excepția prescripției extinctive față de subsemnați a cererilor formulate de reclamantă în cadrul petitelor 2 și 3 din cererea introductivă, iar apelanta ignoră prevederile legale invocate de subscrisă și reținute de instanță în motivarea Sentinței.

Intimații precizează că unicul argument invocat de apelantă în criticarea hotărârii instanței sub acest aspect este că potrivit art. 37, al . 1 din Legea nr. 7/1996 (forma în vigoare la data de 13.12.2004 când au fost înscriși în CF ca proprietari ai 1/8 par te din terenul aflat în litigiu, ulterior devenit art. 35 al. 1) acțiunea în rectificare ar fi imprescriptibilă.

Așa cum au arătat și în fața instanței de fond, prevederea legală invocată de apelantă este într - adevăr regula generală în materie, însă legiuitorul a instituit în mod expres două excepții de la aceasta, în alineatele imediat următoare și anume: situația terțului dobânditor cu tit lu gratuit, respectiv situația în care s e află și intimații, a terțului dobânditor cu titlu oneros.

Astfel, p entru a cțiun ile de rectificare de CF în contra terților dobânditori cu titlu oneros a dreptului de proprietate asupra imobilului, legiuitorul a ins tituit prin art. 31 din Legea nr. 7/1996 (forma în vigoare la dat a de 13.12.2004 când intimații au fost înscriși în CF ca proprietari ai 1/8 parte din terenul aflat în litigiu) un termen special de prescripție a acțiunii în rectificare de CF de 3 ani, termen în mod evident împlinit la data promovării cererii de chemare în judecată de către reclamantă.

Având în vedere că situația intimaților se circumscrie prevederilor art. 38 al. 1 din Legea nr. 7/1996, în speță este incident al. 2 al aceluiași articol, prin care este instituit un termen de prescripție de 3 ani pentru exercitarea acțiunii în rectificare.

Același alineat prevede în mod expres și momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție ș i anume data la care intimații au solicitat înscrierea dreptului de proprietate în CF. Având în vedere că dreptul de proprietate al intimaților a fost înscris în CF la data de 13.12.2004, înseamnă că cererea de înscriere s-a făcut cel târziu la această dată, care este astfel momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani.

Așadar, termenul de prescripție extinctivă pentru exercitarea împotriva intimaților a unei acțiuni în rectificare de CF pentru terenul aflat în litigiu s-a împlinit la data de 13.12.2007, deci era împlinit de aproape 3 ani, în momentul în care reclamanta-apelantă a înregistrat cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar (06.07.2010), astfel că, față de aceștia, această cerere a fost în mod temeinic și legal respinsă ca prescrisă de către instanța de fond.

REFERITOR LA FONDUL CAUZEI intimații C. I. și C. C. arată că unicul arg ument de fond pe care apelanta l -a invocat în susținerea c ererii de chemare în judecată și care este reiterat acum în apel, în susținerea cererii de constatare a nulității absolute, este faptul că terenul din speță nu a trecut niciodată în proprietatea Statului Român. După cum, în mod just a reținut instanța de fond, poziția apelantei este vădit ne justificată, fapt ce rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, coroborate cu prevederile art. 30 din Legea nr. 58/1974 și art. 35 din Legea nr. 18/1991.

Î n primul rând, solicită a fi avute în vedere să aveți în vedere dispozițiile art.30 din Legea nr . 58/1974 (în forma aflată în vigoare în anul 1983): "în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea Statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art . 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973/"

Pornind de la aceste dispoziții, relevă că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3298/04.05.1983 de Notariatul de Stat Județean Cluj, reclamanta, care era înscrisă în CI? ca proprietară a terenului în suprafață de 604 mp, și-a înstrăinat apartamentul deținut în construcția edificată pe acest teren. în momentul în care a fost perfectată această vânzare- cumpărare, prin puterea legii, terenul al cărei proprietar tabular era reclamanta, a fost transferat de drept în proprietatea Statului, fapt reținut de instanța de fond.

Este esențial pentru prezenta speța faptul că transferul dreptului de proprietate asupra terenului s-a relizat ope legis, întrucât prevederile art. 30 erau extrem de clare și nu admiteau excepții. Astfel, actul care a generat transferul dreptului de proprietate în favoarea Statului este Legea nr. 58/1974, în baza căreia, în momentul în care reclamanta a vândut apartamentul aflat în construcția edificată pe terenul în litigiu, terenul a devenit automat proprietate de Stat.

Totodată este extrem de important a fi observat că pentru a opera transferul dreptului de proprietate către Stat, în temeiul art . 30 din Legea nr. 58/1974 NU era necesară parcurgerea vreunei alte formalități, ci se producea de drept. Acest lucru înseamnă că de la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3298/04.05.1983, dreptul de proprietate asupra terenului s-a tra n sferat Statului.

Arată că așa cum rezultă în mod indubitabil din înscrisurile depuse la dosar, apelanta a recunoscut atât în mod expres cât și tacit faptul că terenul aflat în litigiu a trecut în proprietatea Statului.

Primul document din care reiese dincolo de orice dubiu faptul că reclamanta a recunoscut în mod expres transferul de propri e tate către stat este contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3298/04.05.1983, pe care reclamanta 1-a sem nat în calitate de vânzătoare. Î n cadrul acestui contract, se menționează la al.3 faptul că: "(...) Potrivit art. 30 din Legea nr. 5S/1974:, suprafața de teren de 604 mp. trece în proprietatea Statului Român în administrarea operativă a GIGCL Cluj, urmând ca din această suprafață cota de 100/604-a parte să se atribuie în folosința dobânditorului pe durata existenței construcției cu plata taxei anuale potrivit legii nr. 4/1973.".

Cel de-al doilea document extrem de concludent speței în ceea ce privește recunoașterea dreptului de proprietate al Statului asupra terenului este autorizata de vânzare nr. 3069/14.03.1983, pe care apelanta a obținut-o pentru a putea realiza vânzarea apartamentului. Și în cadrul acesteia, există înscrisă exact acee ași mențiune pe care a citat-o anterior din contractul de vânzare-cumpărare referitor la trecerea terenului de 604 mp în proprietatea Statului. întrucât apelanta s-a prevalat de această autorizație pentru a vinde apartamentul (fapt ce este menționat și în contractul de vânzare-cumpărare), rezultă că și-a însușit conținutul acesteia, prin urmare și prevederile legate de proprietatea asupra terenului care s-a transferat la Stat.

Nu în ultimul rând, apelanta a recuno scut faptul că terenul a fost preluat de către Stat și prin formularea unei cereri de retrocedare a acestuia către compartimentul specializat din cadrul Primăriei Cluj-N., având ca temei prevederile legilor fondului funciar. Având în vedere că, după cum știe și apelanta, legile fondului funciar reglementează retrocedarea terenurilor preluate de către Stat, în cazul în care nu ar fi recunoscut că și terenul din litigiu se încadrează în această categorie, nu ar fi existat nicio rațiune pentru formularea unei cereri de reconstituire. Faptul că totuși a formulat-o, însemnă în mod evident că a considerat că terenul face obiectul legilor fondului funciar, prin urmare a fost preluat de către Statul Român.

Intimații p reciz ează faptul că apelanta interpretează în mod eronat prevederile legale ale art. III, al. 1, lit. a), pct. iii din Legea nr. 169/1997, pe care își întemeiază cererea de constatare a nulității absolute, denaturând astfel dispozițiile acestui text legal și intenția legiuitorului în momentul consacrării sale.

Apelanta încercă să susțină că în speță este incident acest caz de nulitate, întrucât nu există un act translativ de proprietate, în sensul în care este interpretată în prezent această noțiune. Față de această susținere, precizăm în primul rând că, așa cum a detaliat anterior și cum a explicat pe larg și instanța de fond, preluarea terenului de către Stat s-a făcut de drept, o pe legis, în urma vânzării efectuate de reclamantă în anul 1983. Astfel, actul translativ al dreptului de proprietate în favoarea Statului este contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 3298/04.05.1983 de Notariatul de Stat Județean Cluj, coroborat cu prevederile art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Totodată, învederează că în cazul în care s-ar intrepreta prevederile art. III, al. 1, lit. a), pct. iii din Legea nr. 169/1997 în sensul indicat de apelantă și în situații precum cea din speță s-ar aprecia că terenul nu a fost transferat în proprietatea Statului, practic toate Deciziile P. prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza art. 35 din Legea nr. 18/1991 ar fi lovite de nulitate absolută. Acest lucru se datorează faptului că articolul menționat, pe baza căruia s-a emis și Decizia P. atacată în speță, prevede trecerea terenurilor care au fost preluate de Stat, pe care sunt edificate construcții, în proprietatea proprietarilor construcției. Ori, așa cum am detaliat la punctul 3.1.1. al prezentei, prin art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenurile erau preluate în mod direct de către Stat, în momentul vânzării construcți i lor, nefiind necesară întocmirea unei alte formalități.

Din coroborarea acestor aspecte rezultă că, dacă ar fi să se considere că pentru ca terenul să fi trecut în proprietatea Statului ar fi fost necesară realizarea și a altor formalități decât cele care s-au făcut în situația din speță în anul 1983, având în vedere că în marea majoritate a cazurilor Statul nu întocmea astfel de formalități întrucât dobândea terenurile în proprietate în mod direct, în baza legii, ar însemna că art. 35 nu și-ar mai găsi apro a pe în nici o situație aplicarea.

în mod evident, nu aceasta a fost intenția legiuitorului atunci când a instituit cazul de nulitate absolută a actelor de reconstituire și constituire a î ntregului teren de 1289 mp, aș a cum reclamanta s-a obligat ia asociației.

Referitor la faptul că apelanta a continuat să achite impozit pentru imobilul în litigiu, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, acest aspect este absolut irelevant. Impozitul pe imobile se plătește autorităților publice pe baza declarațiilor contribuabililor și nu implică nici un fel de cercetări cu privire la identitatea proprietarilor de drept a imobilului.

Prin întâmpinarea formulată de intimații C. cctavian D. și C. O. au solicitat instanței respingerea apelului formulat de reclamantă, menținerea în totul a hotărârii atacate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâților.

În motivare au arătat că ce rerea de constatare a nulităț ii absolute a Deciziei nr. 65/2362 emisă de prefectul Județului Cluj a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor legale impuse de Legea nr. 18/191.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentic din 4 mai 1983 reclamanta a înstrăinat apartamentul pe care îl avea în proprietate. Astfel prin puterea legilor de la acea dată, terenul de 604 mp. trece automat în proprietatea statului, conform dispozițiilor Legii nr. 54/1974 și anume a art. 30.

Este de reținut că pentru a opera transferul dreptului de proprietate către stat nu era necesară parcurgerea vreunei formalități, ci se producea de drept, deci se realiza Ope Legis.

Dincolo de orice dubiu rezultă că reclamanta știa de transfer chiar a fost de acord cu el, deoarece a semnat contractul de vânzare cumpărare nr. 3298. reclamanta recunoaște faptul că terenul a trecut la stat și cererii de retrocedare în baza legii nr. 247/2005, având ca temei provederile fondului funciar.

Astfel cum rezultă din probele dosarului, terenul fiind trecut în proprietatea statului sigur după că după apariția Legii nr. 18/1991 pe baza art. 35 din lege se depune cerere de către titularii dreptului de folosință, pentru trecerea terenului în proprietate.

Prin însăși actul de asociere încheiat între reclamantă și pârâți pentru construcția de apartamente, dispozițiile art. 62 din legea nr. 4/1973 stipulează în mod expres „proprietarul terenului nu se poate constitui într-o asociație cu alți cetățeni în vederea construirii clădirii, terenul trecând, pe baza acordului proprietarului, în folosința comună a membrilor asociației, pe durata constituirii ei, pe timpul cât exista construcția”.

Ordinul prefectului a fot i ntabulat în Cf în anul 1993 deci reclamanta putea ști că s-a emis decizia, ba mai mult avea la dispoziție un termen de 30 de zile să facă plângere, termen care este de decădere și atrage tardivitatea tuturor cererilor făcute ulterior. Cu toate acestea abia la 29 noiembrie 2005 aceasta depune cerere de restituire în baza unei legi speciale, neformulând nici până în prezent în baza art. 54 din legea nr. 18/1991 plângere împotriva ordinului prefectului.

Așadar din probele dosarului rezultă cu prisosință reaua credință a reclamantei, nefăcând altceva decât să șicaneze proprietarii apartamentelor pentru că între aceștia există o situație conflictuală pentru calea de acces. Acest lucru a rezultat și din declarațiile martorilor și din răspunsurile la interogator.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul Burcezan S. a solicitat instanței respingerea apelului formulat de reclamanta și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.

În motivare a arătat că solicită instanței să rețină că nu mai este proprietar asupra cotei de teren 1/8 parte din imobilul în litigiu acest drept fiind transmis de către el și soția sa către familia C. I. și C. cu contractul de vânzare cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 1969/10.12.2004.

Mai arată că reclamanta a încercat prin motivele de recurs să sugereze instanței o stare de fapt străină de realitate contrară întregii probațiuni administrate în cauză.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:

Prima critică adusă sentinței recurate, în sensul că în mod eronat i nstanța de fond a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată deoarece pârâții C. I. și C. C. au dobândit dreptul de proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1969/10.12.2004 de către BNP V. I. Almira, în prețul apartamentului fiind cuprinsă și cota de 1/8 parte din terenul în suprafață de 604 mp, de la familia B. S. A. și B. A. E. R., fiind considerați ca dobânditori de bună-credință, nu poate fi primită ca fiind fondată întrucât în mod judicios s-a reținut că pârâții C. I. și C. C. se află în situați a de excepție de prevăzută de art.36 din Legea nr.7/1996, cea a terților-dobânditori de bună credință și prin act juridic cu titlu oneros.

D ispozițiile legale anterior evocate sunt neechivoce în sensul că a cțiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris.

Or, așa cum în mod co rect a reținut prima instanță pârâții C. I. și C. C. au dobândit dreptul de proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1969/10.12.2004 de către BNP V. I. Almira, în prețul apartamentului fiind cuprinsă și cota de 1/8 parte din terenul în suprafață de 604 mp, de la familia B. S. A. și B. A. E. R. ( fila 260 din dosarul de fond).

În aceste condiții tribunalul statuează că prima instanță a făcut o riguroasă interpretare a dispozițiilor art.36 din Legea nr.7/1996, în speță, contrar susținerilor recurenților, nefiind incidente dispozițiile art.35 alin 1 din Legea nr.7/1996.

O altă critică adusă sentinței recurate, în sensul că în mod greșit prima instanță a reținut că actul juridic contestat îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute de art.35 din Legea nr.18/1991 în ipoteza în care terenul în l itigiu nu a fost preluat de către stat, nu a fost predat statului, iar reclamanta nu ș i-a pierdut niciodată ca litatea de proprietar al imobilului, nu poate fi reținută ca fiind fondată pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare :

Așa cum se desprinde din considerentele sen tinței atacate, în mod riguros prima instanță a evocat istoricul terenul disputat de părțile litigante:

Astfel, t erenul in litigiu, in suprafata de 604 mp, inscris in C.F. nr._ Cluj-N. (provenita din conversia de pe hartie a C.F. nr._ Cluj-N.), nr. top. 9359/1, situat in Cluj-N., ., jud. Cluj (f. 144-147) a facut parte din imobilul mai mare, teren in suprafata de 1.289 mp, inscris in C.F. nr. 840 Cluj-N. (fillele 277-283 din dosarul de fond ).

In anul 1974 reclamanta s-a asociat cu B. V., C. C.-V., S. I. si cu paratii B. S.-A., O. T., C. O.-D. si T. V. in vederea construirii unei cladiri de locuit cu doua sau mai multe nivele, membrii asociatiei urmand sa aiba fiecare cate un apartament in acea cladire. Reclamanta a pus la dispozitia asociatiei terenul in suprafata de 1.289 mp, inscris in C.F. nr. 840 Cluj-N., sub nr. top. 9359, urmand ca dupa terminarea constructiei terenul sa fie folosit in comun de catre reclamanta proprietar si de catre ceilalti asociati (art. 2 si art. 24 din Statutul tip al asociatiei de cooperare pentru construirea de loc uinte proprietate personala) (filele 13, 24 din dosarul de fond ).

Dupa finalizarea constructiei compusa din opt apartamente, la data de 26.03.1982, in baza autorizatiei de luare in folosinta definitiva nr._/172 din 16.11.1981, a autorizatiei de impartire nr. 1633/5 din 08.02.1982 emise de Consiliul Popular al Municipiului Cluj-N., a planurilor de impartire, in C.F. nr. 840 Cluj-N. s-a evidentiat faptul ca asupra imobilului de sub A+1, atribuit in cota de 604/1289 parte din teren in folosinta beneficiarilor de sub C 4 – 10 (T. V., S. I., C. C., C. O., B. M., B. S. si O. T.), s-a construit un . 8 apartamente, care s-a inscris in C.F. colectiva nr._ si in C.F. individuala nr._- 95 in favoarea beneficiarilor de sub C 4 – 10 si a reclamantei P. M. de sub B 4, 6 (fila 278 verso, fila 280 din dosarul de fond ).

La data de 04 mai 1983 s-a î ncheiat un contract de partaj voluntar intre reclamanta P. M. M. si fiul acesteia, P. M.-V., autentificat sub nr. 3296 de catre Notariatul de Stat Judetean Cluj, in urma caruia imobilul teren in suprafata de 1.289 mp inscris in C.F. nr. 840 Cluj-N. a fost impartit in doua imobile: imobilul cu nr. top. 9359/1, teren in suprafata de 604 mp, ce s-a transcris in C.F. nr._ Cluj-N., nou infiintata, in favoarea reclamantei P. M. M., si imobilul cu nr. top. 9359/2, casa si teren in suprafata de 685 mp, care s-a reinscris in C.F. nr. 840 Cluj-N. sub A+ 2 in favoarea fiului reclamantei, P. M.-V. (fila 279 din dosarul de fond ).

La data de 14.03.1983 a fost eli berata autorizația de înstrăinare construcție nr. 3069 emisa de Consiliul Popular Municipal Cluj-N. – Comitetul Executiv, prin care, la cererea reclamantei P. M. M., s-a autorizat instrainarea de catre reclamanta a apartamentului proprietatea reclamantei, nr. 3, situat in Cluj-N., ., inscris in C.F. nr._ Cluj-N. si s-a mentionat ca potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974, suprafata de teren de 604 mp trece in proprietatea Statului R., in administrarea operativa a G.I.G.C.L. Cluj (fila 162 din dosarul de fond ).

Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 3298/04 mai 1983 de catre Notariatul de Stat Judetean Cluj, N. de Stat C. L. M., reclamanta P. M. M. a vandut sotilor B. S. si B. M. M., parati in prezenta cauza, apartamentul sau nr. 3 situat in blocul cu opt apartamente din Cluj-N., ., jud. Cluj. Pretul vanzarii a fost de 80.000 lei. In cuprinsul contractului de vanzare-cumparare s-a mentionat ca pentru aceasta instrainare Consiliul Popular al Municipiului Cluj-N. Comitetul Executiv a eliberat autorizatia nr. 3069 din 14 martie 1983. De asemenea, in contractul de vanzare-cumparare s-a prevazut ca „Potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974, suprafata de teren de 604 mp trece in proprietatea Statului R. in administrarea operativa a G.I.G.C.L. Cluj, urmand ca din aceasta suprafata cota de 100/604-a parte sa se atribuie in folosinta dobanditorilor pe durata existentei constructiei cu plata taxei anuale potrivit Legii nr. 4/1973” (filele 32, 166 din dosarul de fond ).

Or, așa cum a reținut și judecătorul fondului, potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974 „Dob â ndirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobâ ndirea prin acte juridice a acestor terenuri.

În caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973.

Dobanditorul construcției va primi din partea statului în folosinta terenul necesar în limitele prevăzute de art. 8 și 17 din prezenta lege. Atribuirea se face pe durata existenței construcției, cu plata unei taxe anuale, potrivit Legii nr. 4/1973”.

Așa cum, de altfel, s-a pronunțat fosta Instanță Supremă, determinarea suprafeței de teren ce urmează a trece în proprietatea statului, în ipoteza art.30 din Legea nr.58/1974, este o operațiune care îi revine organului administrativ chemat să autorizeze înstrăinarea și care este comitetul executiv al consiliului popular al localității unde este situat imobilul.

În aceste condiții, prin raportare la autorizația de înstrăinare construcție nr. 3069 emisa de Consiliul Popular Municipal Cluj-N. – Comitetul Executiv și con tractul de v ânzare-cumpă rare autentificat sub nr. 3 298 de către Notariatul de Stat J. ean Cluj, N. de Stat C. L. M., contract î ncheiat intre r eclamanta P. M. M. în calitate de vânzătoare si pârâții B. s S. si B. M. M. în calitate de cumpărători, terenul care a trecut de drept, ope legis, î n proprietatea Statului R., î n temeiul art. 3 0 alin. 2 din Legea nr. 58/1974, este în suprafață de 604 mp.

De asemenea, tribunalul, contrar opiniei recurentei, apreciază că în mod corect prima inst anță nu avut în vedere la soluționarea prezentului litigiu faptul că Asociația pentru construirea de locuințe proprietate personală din Cluj-N., .> 17 a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva reclamantei înregistrată sub nr. 3572/1984 la Judecătoria Cluj-N. prin care a solicitat anularea contractului de partaj în temeiul căruia reclamanta obținuse dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 604 mp, înscrierea întregului teren în proprietatea Statului cu recunoașterea dreptului de folosinț ă a Asociației asupra terenului, iar pr in Sentința civilă nr. 3503/1984, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 989/1984 a Tribunalului Județean Cluj, instanța a respins ca nefondată acțiunea Asociației de proprietari de rectificare a cărții funciare, de înscriere a terenului în proprietatea Statului Român și de înscriere a dreptului de folosință în favoarea Asociației .

Pentru a ajunge la această concluzie tribunalul are în vedere aspectele anterior evocate și anume faptul că terenul în litigiu, în suprafață de 604 mp a trecut în proprietate a Statului Român ope legis, în temeiul art.30 din Legea nr.58/1974, astfel că nu poate fi reținută ca pertinentă susținerea recurentei potrivit căreia terenul în litigiu nu a ieșit niciodată din proprietatea reclamantei P. Ma ria M.

Din aceleași considerente tribunalul conchide că nu poate fi reținută ca pertinentă susținerea recurentei potrivit căreia în treaga probațiune din dosarul cau zei contrazice statuarea primei instanțe privind trecerea în patrimoniul statului a întregului teren în suprafață de 604 mp.

Critica potrivit căreia instanța de fond a reținut faptul că terenul în litigiu face obiectul Legii n r. 18/1991 deoarece la data emiterii deciziei P. județului Cluj nu fusese adoptată Legea nr. 10/2001, această susținere fiind cu totul inechitabilă, nu poate fi primită ca fiind fondată, judecătorul fondului făcând o aplicare riguroasă a dispozițiilor legale în materia fondului funciar după cum urme a ză:

Astfel, l a data de 26 martie 1982 asupra acestui teren in suprafata de 604 mp a fost î nscris in cartea funciara, la foaia de sarcini, dreptul de folosinta pe durata existentei constructiei, in parti egale, cu plata taxei anuale prevazute de Legea nr. 4/1973, in favoarea coasociatilor reclamantei, numitii T. V., S. I., C. C., C. O., B. M., B. S. si O. T. (fila 71 din dosarul de fond ).

Dupa aparitia Legii nr. 18/1991, beneficiarii acestui drept de folosinta asupra terenului, respectiv mostenitorii lor, au formulat cerere pentru atribuirea in proprietatea lor a terenului in suprafata de 604 mp, in temeiul art. 35 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 in forma in vigoare la acea data (actualul art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991), fiind inscrisi in tabelul pe care Primaria Municipiului Cluj-N. l-a inaintat Prefecturii Judetului Cluj in data de 19.06.1992 cu propunere de emitere a deciziei (filele 177-179 din dosarul de fond ).

In baza propunerii Primariei Municipiului Cluj-N., Prefectura Judetului Cluj (actuala Institutie a P. Judetului Cluj) a emis la data de 09.04.1992 decizia nr. 65/2.362 prin care, in temeiul art. 35 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 in forma in vigoare la acea data (actualul art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991), a atribuit in proprietatea titularilor dreptului de folosinta a terenului, proprietari ai apartamentelor, corespunzator cotelor parti ce le detin in cartea funciara, si anume in favoarea numitilor T. V., S. N., B. S., H. S., C. O., B. M., B. S. si O. T., suprafata de teren de 604 mp categoria de folosinta curti cladiri, situata in Cluj-N., ., jud. Cluj (fila 175 din dosarul de fond ).

B. ficiarii acestei decizii si-au î nscris in cartea funciara dreptul lor de proprietate asupra terenului in suprafata de 604 mp, in opt parti egale, la data de 25 martie 1993 (fila 146 verso din dosarul de fond ).

Potrivit art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 (fostul art. 35 alin. 3 din aceeasi lege), „Terenurile atribuite in folosinta pe durata existentei constructiilor dobanditorilor acestora, ca efect al preluarii terenurilor aferente constructiilor, in conditiile dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale, trec in proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinta a terenului, proprietari ai locuintelor”.

În mod corect, prin raportare la dispozițiile legale anterior menționate, prima instanță a aprecia t ca Decizia nr. 65/2.362 din data de 09 aprilie 1992 emi sa de Prefectura Județului Cluj a fost eliberata cu respectarea prevederilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 (fostul art. 35 alin. 3 din aceeaș i lege) si nu este afectata de nici o cauza de nulitate.

De asemenea, î n mod riguros judecătorul fondului a statuat că beneficiarii acestei decizii erau titulari ai dreptului de folosinta asupra terenului in litigiu, in suprafata de 604 mp, din anul 1982, drept de folosinta ce le fusese recunoscut pe durata existentei constructiei, asa cum rezulta din cartea funciara (fila 147 din dosarul de fond ), dreptul de proprietate asupra acestui teren apartinea Statului R. din anul 1983, terenul a trecut in proprietatea Statului R. in temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, iar la data emiterii Deciziei Prefecturii Judetului Cluj nr. 65/2.362 din data de 09 aprilie 1992 titularii dreptului de folosinta asupra terenului erau proprietari ai locuintelor, ai apartamentelor ce fusesera edificate pe teren.

Prin urmare, Prefectura Judetului Cluj a facut o aplicare exacta a textului art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 (fostul art. 35 alin. 3 din aceeasi lege) si a atribuit in proprietatea titularilor dreptului de folosinta asupra terenului si a mostenitorilor lor, care erau proprietari ai apartamentelor, terenul asupra caruia acestia aveau drept de folosinta pe durata existentei constructiei.

Analizând incidența în speță a dispozițiilor art. III alin. 1 lit. a pct. (iii) din Legea nr. 169/1997, textul legal pe care reclamanta si-a fundamentat acți unea, în mod corect prima instanță a reținut că nu este aplicabilă această ipoteză întrucât titularii dreptului de folosinta asupra terenului, dintre care o parte sunt parati i intimați , iar o parte sunt mostenitori ai titularilor initiali ai dreptului de folosinta, erau persoane indreptatite la constituirea dreptului de proprietate in favoarea lor, intrucat terenul in litigiu a fost preluat de catre Statul R. de la reclamanta P. M. M. in temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, iar persoanele care au solicitat constituirea dreptului de proprietate in favoarea lor erau coasociatii reclamantei, proprietari ai apartamentelor si beneficiari ai dreptului de folosinta asupra terenului pe durata existentei blocului de locuin țe.

Odată statuat asupra incidenței în speță a dispozițiilor art. 36 alin 3 din Legea 18/1991(fost art.35 alin 3 din același act normativ), tribunalul apreciază că nu poate fi reținută ca pertinentă susținerea recurentei potrivit căreia judecătorul fondului nu a avut în vedere concludența și pertinența probei cu martori administrate în fața primei instanțe, din această perspectivă depozițiile martorilor și interogatoriile părților litigante fiind lipsite de relevanță.

Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.312 alin 1 C pr civ va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. M. M. împotriva Sentinței civile nr._/08.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.

În temeiul art.274 C pr civ va o bliga recurenta sa plătească intimatului C. O. 500 lei, intimatului B. S. A. 1000 lei, cheltuieli de judecata in recurs.

Întrucât nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată aferente fazei procesuale a recursului, tribunalul va r espinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata formulata de intimații C. C. și C. I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. M. M. împotriva Sentinței civile nr._/08.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.

Obliga recurenta sa plătească intimatului C. O. 500 lei, intimatului B. S. A. 1000 lei, cheltuieli de judecata in recurs.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata formulata de intimaț ii C. C. și C. I..

Decizia este irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2013 .

L.C. 07 Februarie 2013

Red. .A.F. D /Dact.L.C.

14.02.2013

2 ex.

Jud. fond: R. C. R.-Jud. Cluj-N.