Anulare act. Decizia nr. 467/2013. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 467/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 3285/328/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 467/A/2013
Ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE O.-C. T.
Judecător A.-F. D.
Grefier L. M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra apelului promovat de apelant I. I. L. împotriva sentinței civile nr. 2928/14.06.2012, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimat I. P., intimat I. S., intimat P. R., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că dezbaterea asupra apelului a avut loc în ședința publică din 24.09.2013, când părțile prezente au pus concluzii, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Reține că, prin sentința civilă nr. 2928/14.06.2012, Judecătoria T. a respins acțiunea formulată de reclamantul I. I. L. în contradictoriu cu pârâții: I. P. și I. S., respectiv P. R. și a obligat reclamantul la plata, cu titlu de cheltuieli de judecată, a următoarelor sume: 595 lei în favoarea pârâtului I. P.; 952 lei în favoarea pârâtei P. R..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat prin Încheierea nr.566/14.03.2008 de către BNP D. M. (filele 9-11 dos.), pârâta P. R. a înstrăinat pârâților I. P. și I. S. dreptul de proprietate asupra imobilului - casă, curte și grădină - în suprafață totală de 1429 mp, înscris în CF 1250 Poiana, sub A1, nr. top.1151/1/2/20, situat administrativ în mun. T., ., jud. Cluj, în schimbul prețului de 100.000 lei.
Validitatea contractului mai sus amintit este contestată de către reclamant în prezentul dosar, solicitându-se constatarea nulității absolute a acestuia pentru frauda reclamantului, frauda legii, lipsa cauzei, dar și pentru cauză ilicită și imorală.
În privința cauzei de nulitate constând în frauda reclamantului, reclamantul pretinde că, în fapt, ar fi încheiat cu pârâta P. R. un antecontract de vânzare-cumpărare având același obiect material cu Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr.566/14.03.2008 de către BNP D. M. (filele 9-11 dos.): imobilul - casă, curte și grădină - în suprafață totală de 1429 mp, înscris în CF 1250 Poiana, sub A1, nr. top.1151/1/2/20, situat administrativ în mun. T., ., jud. Cluj. Potrivit susținerilor reclamantului, antecontractul ar fi fost încheiat anterior contractului notarial, părțile contractante din contractul notarial ar fi avut toate cunoștință de existența antecontractului anterior încheiat și, mai mult, reclamantul ar fi achitat efectiv prețul convenit prin antecontract – 70.000 Euro (aproximativ 280.000 lei) (filele 3-4 dos.).
Față de alegațiile reclamantului, instanța a reținut, prin prisma art.1169 C.civ., că este în sarcina acestuia să dovedească existența și conținutul respectivului antecontract, în condițiile probatorii pentru un act juridic a căruia valoare este de peste 250 lei (art.1191, art.1198 C.civ.).
În acest sens, instanța a reținut că reclamantul nu a putut prezenta instanței înscrisul sub semnătură privată în care ar fi fost materializat ca instrumentum probationis antecontractul.
A mai reținut instanța că reclamantul nu a dovedit existența niciunuia dintre cazurile în care, în absența înscrisului ca instrumentum probationis, poate fi primită dovada cu martori pentru a atesta existența și conținutul antecontractului de vânzare-cumpărare.
În concret, instanța a apreciat că art.1198 pct.1 C.civ. nu este incident deoarece răspunderea pârâtei P. R. față de reclamant ar fi una contractuală, derivată din neîndeplinirea obligațiilor contractuale născute din pretinsul antecontract la care atât reclamantul, cât și P. R. ar fi fost părți. Problema răspunderii delictuale se poate pune cel mult prin raportare la ceilalți doi pârâți, terți față de antecontract, dar numai în măsura în care ei, terții, ar trebui să dovedească antecontractul, ceea ce nu este cazul în speță.
Mai reține instanța că, fiind vorba despre un antecontract de vânzare cumpărare, art. 1198 pct.2 C.civ. nu este aplicabil în cauză.
Totodată, art.1198, pct.3 C.civ. nu este aplicabil deoarece nici măcar reclamantul nu susține o imposibilitate a încheierii antecontractului, reclamatul arătând că, dimpotrivă, antecontractul s-a materializat în forma unui înscris sub semnătură privată; tot ce arată reclamantul este că nu se mai află în posesia acelui înscris (fila 2 dos.).
Cât privește art.1198, pct.4 C.civ. interpretat în sensul că a existat o imposibilitate de conservare a înscrisului, instanța nu l-a apreciat ca incident deoarece faptul că reclamantul a înmânat de bună voie înscrisul pârâtului I. P. (fila 3 dos.) nu poate echivala cu o imposibilitate de conservare a înscrisului, ci eventual cu o culpa in eligendo în privința alegerii depozitarului înscrisului; or, reclamantul nu își poate invoca propria culpă și cu atât mai puțin să o transforme într-un caz de imposibilitate fortuită de conservare a înscrisului.
Chiar dacă am ignora restricțiile în materie probatorie impuse de art.1191, alin.1 și chiar alin.2 C.civ. pentru ceea ce reclamantul „pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma confecționării actului”, instanța a apreciat că probatoriul administrat în cauză nu susține afirmațiile reclamantului legate de existența contractului și cuprinsul acestuia.
Astfel, prin acțiune reclamantul indică faptul că la perfectarea antecontractului au fost de față 4 persoane individualizate nominal de către reclamant: „la încheierea contractului, subsemnatul am achitat promitentei P. R. suma de 70.000 Euro (întregul preț convenit) în fața a patru martori: S. C., Barson Puri, M. I. și H. U., rămânând înțeleși asupra datei la care ne vom prezenta la notar pentru semnarea actului autentic” (fila 2 dos.). Este adevărat că răspunzând la interogatoriu (fila 35 dos.) reclamantul arată apoi că au fost de față 8 persoane, dar aceasta implică, pe lângă cei patru martori, pe reclamant, pe pârâta P. R., precum și pe cei doi fii ai reclamantului, prezența acestora fiind confirmată și de celelalte probe administrate în cauză.
Analizând declarația martorului S. C. (fila 56 dos.), instanța a reținut că acesta nu a constatat personal că hârtia scrisă în aceeași cameră în care se afla și el întâmplător, în contextul unei vizite făcute numitului I. I., cuprindea un antecontract de vânzare-cumpărare și nici nu a văzut semnăturile de pe acea hârtie; martorul arată că a aflat doar indirect de la cel de al doilea fiu al reclamatului, numitul I. I., că ar fi fost un antecontract de vânzare-cumpărare; mai arată martorul că nu a văzut să se numere vreo sumă de bani cu acea ocazie, nici să se înmâneze vreo sumă între reclamant și pârâta P. R., și că nu a auzit între aceștia vreo discuție despre bani sau despre vreun preț. Cât privește înmânarea hârtiei de către reclamant pârâtului I. P., instanța a avut-o în vedere strict prin prisma faptului că martorul a arătat explicit că nu știe în mod direct ce cuprindea acea hârtie. Astfel, este de remarcat că declarația martorului nu susține sub aspect probatoriu încheierea antecontractului conform susținerilor reclamantului și nici predarea prețului de către reclamant pârâtei P. R..
Analizând declarația martorului H. V. (fila 55 dos.) identic cu H. U. cum este indicat în acțiune (fila 2 dos.), instanța a reținut cu prioritate că acest martor arată, contrar celor susținute de către reclamant, că nu a fost de față la încheierea pretinsului antecontract (fila 55 dos. verso). Sub acest aspect, declarația martorului H. V. se coroborează cu declarația martorului S. C. care arată și el explicit că martorul H. V. nu s-a aflat în cameră la momentul încheierii pretinsului antecontract și la pretinsa înmânare a prețului de 70.000 Euro (fila 56 verso). Mai are în vedere instanța că declarația martorului H. V. cuprinde în cea mai mare parte aspecte pe care le cunoaște de la reclamant, iar în privința discuției purtate de reclamant cu pârâta P. R. pe care ar fi auzit-o personal, aceasta nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. În plus, declarația acestui martor nu furnizează informații despre cuprinsul (condițiile) antecontractului și nici despre predarea efectivă a unei sume de bani de către reclamant la pârâta P. R. percepută efectiv, nemijlocit de martor.
În privința martorilor M. I. și Barson Puri, aceștia nu au putut fi audiați deși s-au emis mandate de aducere pe seama acestora (filele 67,118 dos.), făcându-se aplicarea art. 188, alin.3 C.p.c.
Instanța, în ciuda mandatului de aducere emis, nu a putut audia nici martorul B. D., propus de către reclamant, în schimb declarația notarială extrajudiciară a acestuia a fost depusă de către reclamant la filele 134-135 dos. Instanța nu a avut însă în vedere această declarație la soluționarea prezentei cauze deoarece se încalcă principiul nemijlocirii administrării probelor consacrat de art.169, alin.1 C.p.c. . Totodată, în cazul acestui martor era de altfel cu atât mai important să fi depus declarație ca martor sub prestare de jurământ în fața instanței cu cât declarația sa se contrazice cu înseși susținerile reclamantului din cuprinsul acțiunii: potrivit reclamantului (fila 2 dos.), întregul preț s-a plătit cu ocazia încheierii antecontractului și în fața a patru martori printre care reclamantul nu îl indică și pe martorul B. D.; în schimb, martorul B. D. arată că banii au fost duși de el și de pârâtul I. P. pârâtei P. R. și înmânați de însuși I. P. acesteia din partea reclamantului; reclamantul arată că prețul a fost achitat integral o singură dată în cuantum de 70.000 Euro, în timp ce martorul arată că prețul a fost achitat în 2 tranșe. Declarația martorului B. D. se contrazice și cu declarația martorului S. C. coroborată cu susținerile reclamantului: nici reclamantul, nici martorul S. C. nu îl plasează pe martorul B. la locul și momentul încheierii antecontractului, dar cu toate acestea martorul B. arată: „chiar eu am redactat contractul de vânzare-cumpărare dintre ei, iar prețul s-a discutat în fața mea”. Declarația martorului B. nu se coroborează cu declarația martorei P. S., audiată nemijlocit, și prezentă și ea la biroul notarului public.
În concluzie, nici prin raportare la declarațiile de martori nu se poate reține îndeplinirea obligației reclamantului de a dovedi existența și cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare.
Or, în atari condiții, în aprecierea instanței nu se poate reține o fraudare a reclamantului prin ignorarea deliberată a acestui prezumtiv antecontract și încheierea tocmai în frauda reclamantului a Contractului de vânzare cumpărare autentificat prin Încheierea nr.566/14.03.2008 de către BNP D. M..
În privința cauzei de nulitate constând în lipsa cauzei, instanța a reținut că există atât scopul imediat, cât și scopul mediat în ceea ce privește Contractul de vânzare cumpărare autentificat prin Încheierea nr.566/14.03.2008 de către BNP D. M. (filele 9-11 dos.): părțile (pârâții) au urmărit să înstrăineze un bun contra unui preț, având reprezentarea acestui fapt. De altfel, din cuprinsul acțiunii rezultă că reclamantul, când se referă la lipsa cauzei, se referă de fapt la neplata prețului (fila 3 dos.) din Contractul de vânzare cumpărare autentificat prin Încheierea nr.566/14.03.2008 de către BNP D. M., confundând astfel cauzele de ineficacitate ale actului juridic: pe de o parte, nulitatea, ca și cauză de ineficacitate, vizează neîndeplinirea condițiilor de validitate ale actului juridic – inclusiv existența cauzei care, însă, în speță, este o condiție îndeplinită; pe de altă parte rezoluțiunea, ca și cauză de ineficacitate, poate fi generată de neexecutarea obligației de plată a prețului, dar rezoluțiunea nu poate fi invocată de terți (cum este reclamantul), ci doar de părțile contractante.
În privința cauzei de nulitate constând în cauză ilicită în sensul că vânzătoarea trebuia să își îndeplinească obligația de transfer a proprietății către reclamant, instanța a reținut că, așa cum s-a detaliat mai sus, nu s-a dovedit de către reclamant dincolo de orice îndoială rezonabilă nici existența, nici cuprinsul respectivului antecontract. De altfel, atâta timp cât nu s-a dovedit conivența frauduloasă a pârâților, reclamantul este teoretic îndreptățit doar la daune interese de la pârâta P. R. sub rezerva că ar fi dovedit existența și cuprinsul contractului.
În privința cauzei imorale raportat la cumpărători, instanța a reținut că singura declarație care poate furniza indicii în acest sens este declarația martorului B. D., dar aceasta nu va fi valorificată sub aspect probator pentru că înfrânge principiul nemijlocirii administrării probelor și, așa cum s-a arătat anterior, cuprinde o . contradicții inclusiv raportat la starea de fapt relatată de reclamant, dar și de alți martori audiați în cauză.
În privința cauzei de nulitate constând în frauda la lege în sensul că prețul stipulat în Contractul de vânzare cumpărare autentificat prin Încheierea nr.566/14.03.2008 de către BNP D. M. (filele 9-11 dos.) ar fi fost indicat mai mic pentru a frauda obligația vânzătorului de plată a impozitului, instanța a avut în vedere că prețul stipulat contractual este de 100.000 lei (fila 9 dos.). Or, așa cum rezultă din adresa nr.490/9.06/2011 emisă de BNPA D. M. și O. I. A., conform expertizei notariale prețul imobilului în cauză este de 114.114 lei, astfel încât nu au existat motive pentru neîncheierea contractului sau pentru aprecierea prețului ca neserios (fila 95 dos.).
Referirile reclamantului la vilitatea prețului nu sunt așadar susținute probatoriu, așa după cum nu sunt susținute probatoriu nici susținerile în sensul unei donații deghizate sub forma unui contract de vânzare-cumpărare notarial. Probele administrate nu permit decelarea animus donandi la pârâta P. R..
Cât privește o simulație prin interpunere de persoane, aceasta ar presupune prin definiție și acordul reclamantului, care în mod evident lipsește, reclamantul fiind nemulțumit tocmai de această „înlocuire”.
A mai constatat instanța că în considerentele acțiunii se invocă răspunderea civilă a pârâților, însă, atâta timp cât instanța nu apreciază că din probatoriul administrat în cauză ar rezulta dincolo de orice îndoială rezonabilă existența unui antecontract încheiat între reclamant și pârâta P. R., nu poate fi reținută ca îndeplinită condiția faptei ilicite a pârâților I. P. și I. S. în contextual art.998 C.civ. – răspunderea civilă delictuală și nici condiția neîndeplinirii vreunei obligații contractuale de către pârâta P. R. în condițiile răspunderii civile contractuale. Astfel, întrucât condițiile pentru ambele forme ale răspunderii civile trebuie îndeplinite cumulativ, nefiind îndeplinită una dintre ele, instanța nu le va mai analiza punctual pe celelalte. De altfel, este discutabilă utilitatea practică a unui astfel de demers atâta timp cât instanța nu a fost învestită cu un petit prin care să se solicite obligarea pârâților la plata unei sume de bani cu titlu de daune-interese.
Față de toate cele mai sus analizate, instanța nu a apreciat ca incident niciunul din cazurile de nulitate invocate de către reclamant, urmând a respinge petitul 1 din acțiune. Totodată, întrucât petitul 2 este subsecvent petitului 1, depinzând de acesta din urmă ca soluție, instanța urmează a respinge și petitul 2 din acțiune întrucât, atâta timp cât apreciază valabil încheiat Contractul de vânzare cumpărare autentificat prin Încheierea nr.566/14.03.2008 de către BNP D. M. (filele 9-11 dos.), nu poate a o obliga pe pârâta P. R. să vândă a doua oară același bun reclamantului.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., reținând că reclamantul a căzut în pretenții și se află în culpă procesuală, instanța l-a obligat la plata, cu titlu de cheltuieli de judecată, a următoarelor sume: în favoarea pârâtului I. P. suma de 595 lei – onorariu de avocat (filele 143-144 dos.); plata în favoarea pârâtei P. R. suma de 952 lei - onorariu de avocat (fila 145 dos.).
Împotriva acestei sentințe a formulat, în termen legal, apel reclamantul, solicitând schimbarea în tot a hotărârii, cu consecința constatării nulității absolute a contractului autentic de vânzare-cumpărare în discuție, având în vedere caracterul său de act simulat, în sensul că părțile s-au înțeles în prealabil să achite un preț mult sub valoarea imobilului înstrăinat și, drept urmare, obligarea pârâtei P. R. la transferul imobilului astfel cum s-a obligat prin contractul sinalagmatic sub semnătură privată.
În motivarea cererii reclamantul învederează instanței că a solicitat constatarea nulității prin prisma faptului că a avut loc o simulație, în sensul că părțile s-au înțeles la un preț mult sub valoarea imobilului înstrăinat.
Astfel, faptul că a fost în imposibilitate obiectivă de a prezenta în fața instanței antecontractul pe care i l-a încredințat tocmai pârâtului nu constituie o lipsă de probatoriu cu privire la primul petit, ci este o lipsă de culpă și o imposibilitate obiectivă de a înfățișa un înscris în probațiune.
Față de actele încheiate între pârâți are calitatea de terț, așa că poate folosi orice mijloc de probă pentru a dovedi caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare, aspect care se desprinde din interogatoriu și declarațiile de martori.
Mărturia exprimată în cuprinsul declarației autentice a lui B. D. poate fi luată în considerare, în condițiile în care martorul nu a locuit în țară și a venit foarte rar, ca un înscris în sens comun care poate fi coroborat cu alte probe.
Referitor la cel de-al doilea petit subsecvent, reclamantul arată că instanța de judecată s-a pronunțat pe solicitările sale, anterioare precizării acțiunii introductive, situație în care se impune a se avea în vedere caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare.
În probațiune se solicită audierea martorului B. D., care se va întoarce în țară în perioada imediat următoare.
În drept se invocă prevederile art. 282 și urm. C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată (f.34-37), pârâții solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea poziției procesuale arată că reclamantul nu și-a exprimat niciodată intenția de a cumpăra imobilul litigios, acesta nedispunând niciodată de suma de 70.000 euro, pe care pretinde că a achitat-o drept preț al imobilului.
În măsura în care reclamantul se prevala de existența unui antecontract, se impunea prezentarea acestuia, martorii audiați în cauză nesusținând teza probatorie a reclamantului.
De asemenea, se arată faptul că reclamantul se prevalează de precizarea acțiunii, dar acesta nu s-a realizat în fața Judecătoriei.
Oricum, simulația presupune existența a două contracte, ori nu s-a făcut dovada că între pârâți s-au încheiat două acte, unul aparent și unul public și, în plus, sancțiunea specifică a simulației nu este nulitatea absolută, ci inopozabilitatea față de terți a situației juridice.
În drept se invocă prevederile art. 294 alin.1 C.pr.civ., art. 1191, 1073, 1077 C. civ., 966 și 968 C. civ.
Analizând apelul promovat, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art.296 C.pr.civ. îl va respinge pentru următoarele considerente:
Acțiunea introductivă inițială are ca obiect constatarea nulității absolute a contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți, cu consecința obligării pârâtei la încheierea în formă autentică a actului sub semnătură privată încheiat de reclamant.
Primul petit se baza pe frauda reclamantului și a legii, raportat la faptul că, fie prețul prevăzut în contractul autentic nu s-a plătit, practic lipsind cauza, fie suma de 100.000 lei a fost plătită de către pârâți, așa încât vânzătorul a încasat două prețuri.
Totodată, reclamantul se prevalează de faptul că a achitat 280.000 lei față de cei 100.000 lei înscriși în contract.
Prin notele de ședință depuse la dosar ( f.46), reclamantul își precizează cererea, solicitând constatarea existenței în speță a unei simulații prin care părțile actului aparent-contractul autentic de vânzare-cumpărare, s-au înțeles să achite în prealabil un preț mult sub valoarea imobilului înstrăinat sau chiar deloc.
În motivele de apel reclamantul se prevalează doar de constatarea nulității absolute a contractului autentic de vânzare-cumpărare,având în vedere caracterul simulat, în sensul că părțile s-au înțeles să achite un preț mult sub valoarea imobilului înstrăinat, susținând că judecătoria nu s-a aplecat asupra cercetării acestor din urmă pretenții, critică infirmată de motivarea judecătorului de la prima instanță.
Așa cum s-a arătat și de către intimat, acțiunea în constatarea simulației are ca și efect inopozabilitatea actului public, raportat la existența concomitentă a actului privat.
Reclamantul urmărește să scoată la iveală actul secret pentru ca mai apoi să se constate nulitatea absolută a întregii operațiuni pe motive de fraudă a intereselor reclamantului în condițiile în care prețul real a fost achitat doar de către acesta.
Chiar dacă reclamantul este un terț față de operațiunea juridică a simulației, acesta nu a fost în măsură să o dovedească prin probele administrate în cauză, conform art. 129 C.pr.civ. probațiunea testimonială vizând alte aspecte.
Într-o atare situație, este evident că petitul subsecvent de validare a antecontractului va fi respins, atâta timp cât actul autentic de vânzare-cumpărare va fi menținut.
De remarcat că în ședința publică din 28.05.2013 instanța de apel din oficiu a solicitat lămuriri raportat la multitudinea motivelor în fapt ale cererii introductive reprezentantei apelantului, în sensul lămuririi construcției juridice a pretențiilor care fac obiectul apelului, aceasta precizând că se solicită constatarea simulației având în vedere actul public, contractul de vânzare-cumpărare, și actul secret, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de către reclamant cu intimata P. R..
Din această perspectivă însă, se impunea ca actul secret să fie încheiat de către toate cele trei persoane implicate și nu doar de către cele două menționate anterior așa cum s-a susținut, literatura de specialitate făcând referire la acordul simulatoriu între toate persoanele atrase în această operațiune.
În ceea ce privește probațiunea testimonială solicitată de reclamant, privind audierea martorului considerat ca fiind cheie de către acesta, B. D., Tribunalul a acordat mai multe termene, chiar și pe timpul vacanței judecătorești, cu toate că această cauză nu reclama urgența, însă, în cele din urmă, martorul nu s-a prezentat, tribunalul făcând aplicarea art.188 alin.3 C.pr.civ..
O altă critică este cea referitoare la lipsa actului sub semnătură privată, însă aceasta este neîntemaiată atâta timp cât petitul principal a fost respins, chiar dacă s-ar considera ca dovedit antecontractul de vânzare-cumpărare de care se prevalează apelantul.
Față de cele ce preced, Tribunalul va menține soluția Judecătoriei ca fiind temeinică și legală.
În baza art. 274 C.pr.civ., reținând culpa procesuală a apelantului, îl va obliga să plătească intimatului I. P. suma de 500 lei și intimatei P. R. suma de 900 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorarii avocațiale conform chitanțelor nr. 427/16.01.2013 și 430/17.01.2013, eliberate de avocat C. S. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefundat apelul declarat de reclamantul I. I. L. împotriva sentinței civile nr. 2928/14.06.2012, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul.
Obligă apelantul să plătească intimatului I. P. suma de 500 lei și intimatei P. R. suma de 900 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2013.
Președinte, O.-C. T. | Judecător, A.-F. D. | |
Grefier, L. M. |
L.M. 02 Octombrie 2013
Red./Dact. OT/LM
11.10.2013
Judecător fond: C. M. M.-Judecătoria T.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 51/2013. Tribunalul CLUJ → |
|---|
