Contestaţie la executare. Încheierea nr. 196/2013. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Încheierea nr. 196/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 7761/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 196/R/2013
Ședința publică de la 26 Februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. L.
Judecător M. O.-S.
Judecător D.-I. T.
Grefier C.-G. H.
Pe rol judecarea cauzei privind pe recurent P. M. C.-N., recurent M. C.-N. PRIN PRIMAR și pe intimat V. S. V., având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru intimatul reclamant av. NICULAS V. D., lipsind recurenții P. M. C.-N., recurent M. C.-N. PRIN PRIMAR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că la data de 26.02.2013 s-a depus prin registratura instanței întâmpinare din partea intimatului V. S. V..
Raportat la obiectul cauzei, Tribunalul pune în discuție excepția necompetenței materiale a Secției Civile a Tribunalului C.
Reprezentantul intimatului apreciază că Secția civilă este competentă să soluționeze cauza.
TRIBUNALUL
După deliberare, raportat la natura obiectului litigiului, Tribunalul apreciază că Secția Mixtă de C. administrativ și Fiscal, de Litigii de Muncă și Asigurări Sociale este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Motiv pentru care,
DISPUNE
Scoaterea cauzei de pe rolul Secției Civile a Tribunalului C..
Transpunerea prezentei cauze spre competență de soluționare la Secția Mixtă de C. administrativ și Fiscal, de Litigii de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului C..
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2013.
Președinte, E. L. | Judecător, M. O.-S. | Judecător, D.-I. T. |
Grefier, C.-G. H. |
C.H. 04 Martie 2013
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 562/2013. Tribunalul CLUJ | Fond funciar. Decizia nr. 488/2013. Tribunalul CLUJ → |
---|