Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 290/2013. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 290/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 23430/211/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIE CIVILA Nr. 290/A/2013

Ședința publică de la 05 Iunie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE D. T.

Judecător A.-S. S.

Grefier E. C.

Pe rol este judecarea cauzei Minori și familie privind apelul declarat de apelant P. L. A., împotriva Sentinței civile nr._/2012 pronunțată la data de 22.03.2012, în dosar nr._, privind și pe intimat P. C., intimat BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., având ca obiect, partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentului av. H. L. lipsind:

- intimat Pârât - BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.

- intimat Pârât - P. C., CU DOMICILIUL PROCESUAL ALES LA SCPA P. F. I. ȘI ASOCIAȚII

- recurent Reclamant - P. L. A., CU DOMICILIUL PROCESUAL ALES LA C.. AV. T. R.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Tribunalul din oficiu, conform dispozițiilor art. 159 ind. 1 al.4 C.pr.c., verificând competența, stabilește că este competent, general, material și teritorial a soluționa apelul, potrivit art. 2 pct. 3 C.pr.c.

De asemenea, constată că în ce privește prezentul apel, că acesta a fost motivat și comunicat în termen, fiind scutit de la plata taxei de timbru.

Reprezentanta apelantului arată că nu mai are cereri de formulat sau excepții de ridicat și solicită acordarea cuvântului pe apel.

Tribunalul constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă dezbaterea cauzei și acordă cuvântul pe apel reprezentantei apelantului .

Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, în temeiul art. 271-273 C.pr.c. și a se lua act de tranzacția încheiată între părți, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Reține că, prin sentința civilă nr._/15.11.2012, Judecătoria Cluj-N. a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantul P. L. în contradictoriu cu pârâta P. C. și pârâta BCR cu sediul în București . sector 3.

A admis în parte, acțiunea formulată de reclamanta P. C., în contradictoriu cu pârâtul P. L. și pârâta BCR.

Față de probatoriul administrat, instanța a reținut că:

Prin sentința civilă nr._/08.12.2010 pronuntată de către judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2010 s-a desfăcut căsătoria încheiată la data de 23.08.2008 între părți, iar în cele ce urmează referirile la reclamant privesc pe numitul P. L. A., iar cele la pârâtă privesc pe numita P. C. (reclamanta în dosarul nr._/211/2011) (f. 25).

Instanța a reținut că părțile au dobândit în timpul căsătoriei imobilul apartament situat in Cluj-N. .. 6 . . CF_ C1 U3 sub nr. top 23617S.

Conform contractului de credit nr._ încheiat cu BCR SA, la data de 21.09.2009 s-a acordat un împrumut în sumă de_ euro reclamantului, pentru achiziția unui imobil in condițiile programului ”prima casă”, pe o durată de 360 luni (f.11).

In ceea ce privește contribuția la dobândirea bunului, instanța a reținut că:

Pârâta a indicat expres că nu sesizează instanța cu o acțiune în declararea simulației cu privire la prețul imobilului și a susținut o contribuție de 64% raportat de ajutorul primit de la părinți prin scăderea din preț a sumei de16500 euro.

Reclamantul a susținut o contribuție comună numai la plata avansului de 7000 euro, restul afirmând că ar fi contribuția sa proprie.

Instanța a reținut că, pe de o parte niciunul dintre fostii soți nu a răsturnat prezumția de comunitate, iar pe de altă parte niciunul dintre ei nu a dovedit vreo contribuție mai mare față de celălalt la dobândirea bunului.

Instanța a reținut că s-a făcut dovada achitării unui avans de către părți, avans în sumă de 7000 euro dată fiind mențiunea din contractul autentic. Din probele încuviințate pârâtei nu a rezultat fără echivoc împrejurarea că avansul achitat a fost de_ euro, proveniti din partea ambilor soți de atunci.

Instanța a mai reținut că nu s-a făcut dovada că prețul imobilului ar fi fost de 58.950 euro, respectiv că pe lângă avans, suma de 16.650 euro ar fi fost suportată de părinții pârâtei care astfel ar fi dorit să o gratifice pe fiica lor. Aceasta, în contextul în care martorii pârâtei cunosc indirect despre această pretinsă înțelegere, iar din înscrisurile depuse – extrase de cont f. 16-27 – nu rezultă că surorile pârâtei ar fi primit 16.650 euro de la părinții lor cu titlu susținut de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recalificat în apel, reclamantul P. L. A., solicitând modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiunii.

Arată că, între momentul pronunțării și cel al comunicării hotărârii, părțile au ajuns la un acord cu privire la modalitatea de partajare a bunului imobil, consfințit de tranzacția semnată la data de 26.12.2012, care are următorul conținut.

Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 296, raportat la art. 298 și 271 C.pr.civ., ținând cont de actul de dispoziție al părților, instanța va admite apelul declarat de reclamantul P. L. împotriva Sentinței civile nr._/15.11.2012 pronunțată în dosar nr._, al Judecătoriei Cluj-N., pe care o va schimbă în sensul că ia act de tranzacția Încheiată între părți cu privire la partaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamantul P. L. împotriva Sentinței civile nr._/15.11.2012 pronunțată în dosar nrș._, al Judecătoriei Cluj-N., pe care o schimbă în sensul că ia act de tranzacția Încheiată între părți cu privire la partaj, cu următorul conținut: „ TRANZACȚIE încheiată azi, data de 26.12.2012, între:

1.P. C., domiciliată în Clui N., .. 6/137, jud. Cluj, identificată cu C.L/pasaport seria_ eliberată la data de

27.08.2008 locuind în prezent în Madrid ( MOSTOLES) în calitate de coproprietar al imobilului situat în Cluj N., .. 6/137,

jud. Cluj, înscris în ci._-C1-U3 precum și în calitate de pîrîtă ~ reclamantă reconvențională în cadrul dosarului civil nr._ al

Judecătoriei Cluj N., pe de o parte și

2.P. L. A., domiciliat în Cluj N., .,

., locuind în prezent în YUNCOS TOLEDO identificat cu C.I./pasâport seria_ eliberată la data de 02.10.2006 în calitate de coproprietar al imobilului situat în Cluj N.,

.. 6/137, jud. Cluj, înscris în ci._-C1-U3 precum și în calitate de reclamant - pîrît reconvențional în cadrul dosarului civil nr._ al Judecătoriei Cluj N., pe de altă parte,

în următoarele condiții:

Art. 1. Părțile au convenit stingerea pe cale amiabilă a dosarului civil nr._ al Judecătoriei Cluj N., avînd ca obiect partajul bunului imobil dobîndit de cele două părți în timpul căsătoriei, imobil situat în Cluj N., .. 6, ., înscris în ci._-C1-U3.

Art. 2. Modalitatea de partajare ă bunului descris mai sus, așa cum a fost convenită de către ambele părți, este următoarea:

•imobilul situat în Cluj N., .. 6, ., înscris în ci._^Cl-U3, nr. Top. 23617S/, compus din i camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, vestibule, debara, sas, balcon, în suprafață utilă de 45,64 m.p., cu părțile indivize comune aferente în cotă de

0,52/100 parte, teren atribuit în folosință 8/1640 parte, va reveni în exclusivitate reclamantului P. L. A., cu titlu de cumpărare și partaj, ca bun propriu;

•pîrîtei P. C. îi revine o sultă convenită de ambele părți, în suma

totală de 10.000 EUR (zecemiieuro), sumă care se va achita de către reclamantul P. L. A. prin virament bancar, în contul lui P.

C., în două tranșe, după cum urmează:

•a. 6.000 EUR (șasemiieuro) se achită prin virament bancar, la dta

semnării prezentei tranzacții;

b. 4.000 EUR (patrumiieuro) se vor achita prin virament banca până cel mai tîrziu la data de 30.09.2013.

P. C. indică următorul cont bancar în care solicită a se efectua plățile aferente prezentei tranzacții: C._ deschis la B. CASTILIA LA MANCHA pe numele C. P.

Art. 3. în urma atribuirii bunului imobil descris mai sus, în favoarea reclamantului dl. P. L. A. va prelua și va achita în exclusivitate creditul ipotecar acordat către B.C.R., începînd cu data semnării prezentei tranzacții.

Art. 4. Subsemnatele părți declarăm că nu mai avem nici o pretenție reciprocă în ceea ce privește bunul imobil descris mai sus, de asemenea că nu mai avem nici o pretenție reciprocă referitoare la veniturile sau datoriile pe care le produce sau le necesită bunul imobil obiect al partajului.

Art. 5. Subsemnata P. C. declar si îmi exprim în mod expres acordul în vederea întabulării dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Cluj N., .. 6, ., înscris în ci._-C1-U3, în exclusivitate în favoarea lui P. L. A., cu titlu de cumpărare și partaj, ca bun propriu.

Art. 6. Subsemnatele părți convenim compenarea cheltuielilor de judecată din cadrul dosarului civil nr._ al Judecătoriei Cluj N..

Art. 7. Subsemnatele părți contractante solicităm ca prezenta tranzacție să fie consfințită printr-o hotărîre judecătorească de expedient, în temeiul prev. art. 272,Cod proc. civilă.

Prezenta tranzacție s-a încheiat în trei exemplare originale, toate cu aceeași valoare juridical, din care cîte un exemplar revine fiecărei părți, iar al treilea exemplar va fi depus la dosarul civil nr._ al Judecătoriei Cluj N..”

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 05.06.2013.

Președinte,

D. T.

Judecător,

A.-S. S.

Grefier,

E. C.

E.C. 06 Iunie 2013

Red./Dact. DT/LM

5 ex./13.06.2013

Judecător fond. D. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 290/2013. Tribunalul CLUJ