Pretenţii. Decizia nr. 151/2013. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 151/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 8456/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 151/R/2013
Ședința publică de la 13 Februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
JUDECĂTOR A.-S. S.
JUDECĂTOR M. O.-S.
GREFIER C.-G. H.
Pe rol judecarea cauzei privind pe recurent . IFN SA și pe intimat M. M. S., având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinței civile nr._ din data de 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul civil nr._, dosar având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă pentru recurenta . IFN SA av. R. A., iar al prima strigare a cauzei se prezintă pentru intimatul M. M. S. av. R. C.-O. în substituirea av. C. C. F., ambii cu delegații la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta intimatului.
Se constată că la data de 12.02.2013 s-a depus prin registratura instanței întâmpinare din partea intimatului.
Raportat la natura contractului, izvor al pretențiilor deduse judecății, tribunalul invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj - Secția Civilă, excepție pe care o pune în discuție .
Reprezentanta intimatului, având cuvântul, solicită admiterea excepției.
Tribunalul reține cauza în pronunțare pe excepție.
După strigarea cauzei se prezintă reprezentanta recurentei, care depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 16 lei și 0,30 lei timbru judiciar, aferentă recursului promovat, precum și împuternicirea avocațială.
Instanța procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării cu reprezentanta recurentei și îi aduce la cunoștință acesteia că prezenta cauză a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Cluj - Secția Civilă.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele
Prin sentința civilă_/2012 s-a admis cererea formulată de reclamantul M. M. S. în contradictoriu cu pârâta . IFN SA și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului 312, 24 lei reprezentând TVA nedatorat, precum și dobânda legală aferentă, de la data de 01.09.2011, până la restituirea efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esentă următoarele
Între reclamant și pârâtă s-au desfășurat relații comerciale în baza contractului de leasing financiar nr._/_ din 02.05.2011 prin care pârâta, în calitate de locator transmitea către pârât, în calitate de utilizator, dreptul de folosință asupra unui autoturism (f. 18-36).
În baza acestui contract s-a emis de către pârâtă factura_/19.08.2011 pentru suma de 2.995, 14 lei din care 1.301 lei reprezentau taxa de poluare, iar 312, 24 lei reprezentau TVA aferent, restul fiind rata de leasing, dobânda și diferențele de curs valutar (f. 12).
Potrivit art. 6.7 din contractul de leasing, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (pe poluare), stabilită în condițiile legii, va fi refacturată către utilizator, după achitarea acesteia de către locator, în vederea înmatriculării obiectului în leasing. Se mai prevede că locatorul va refactura utilizatorului cuantumul în RON al taxei speciale... la care se adaugă TVA-ul aferent.
Conform art. 9.1 părțile contractante au mai convenit ca dreptul de proprietate asupra obiectului în leasing se transmite după expirarea duratei contractului, plata valorii reziduale și lichidarea tuturor obligațiilor utilizatorului față de locator și broker.
Obligatia de rambursare a acestei taxe de către utilizator, a fost apreciată de instanță – pe cale incidentală - ca fiind o clauză abuzivă și prin nulă.
Prin urmare, pârâta are obligația de restituire a sumelor percepute cu titlu de TVA, iar raport de prevederile art. 1088 cod civil si OG nr. 9/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând casarea hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare în susidiar modificarea sentinței în sensul respingerii cererii.
La termenul de azi 13.02.2013 instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj-Secția civilă.
Asupra excepției, instanța reține că aceasta este întemeiată plecând de la următoarele considerente:
Între reclamant și pârâtă s-au desfășurat relații comerciale în baza contractului de leasing financiar nr._/_ din 02.05.2011
Reclamanții au solicitat restituirea unei sume plătită pârârtei. Sumă a solicitată de pârâtă în baza unor obligații presupus asumate contractual.
Intimata este o instituție financiar bancară, care are calitatea de profesionist în sensul legii civile, iar activitatea sa este o activitate obiectivă de comerț, natura litigiului fiind astfel una comercială.
Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de munca și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor și al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială.
Situația nu s-a schimbat nnici după . Noului Cod civil care prevede la art.225 că secțiile comerciale existente la data întrării în vigoare a Codului civil se vor reorganiza în secții civile, în condițiile în care la nivelul județului Cluj exista anterior Tribunalul Comercial, tribunal care a devenit Tribunalul Specializat Cluj, care își păstrează competența potrivit dispozițiilor anterior citare din Legea nr. 304/2004.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj-Secția civilă și va declina competența de soluționare a recursului declarat de pârâta . I.F.N., împotriva Sentinței civile nr._ din data de 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul civil nr._, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj - Secția Civilă.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta . I.F.N., împotriva Sentinței civile nr._ din data de 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul civil nr._, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.02.2013.
Președinte, D. T. | Judecător, A.-S. S. | Judecător, M. O.-S. |
Grefier, C.-G. H. |
C.H. 19 Februarie 2013
Red DT Dact DT/21.02.2013/2ex
Jud fond D. C.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
CĂTRE,
TRIBUNALUL SPECIALIZAT CLUJ
În scopul soluționării cauzei privind pe recurent . IFN SA și pe intimat M. M. S., având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinței civile nr._ din data de 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul civil nr._, dosar având ca obiect pretenții.
Vă înaintăm alăturat dosarul civil nr._ al Tribunalului Cluj-Secția Civilă, spre competență de soluționare, întrucât prin Decizia civilă Nr. 151/R/2013 a Tribunalului Cluj a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj-Secția Civilă și a fost declinată competența de soluționare a recursului declarat de pârâta . I.F.N., împotriva Sentinței civile nr._ din data de 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul civil nr._, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Dosarul de recurs conține 27 file, având anexat dosarul de fond cu același număr al Judecătoriei Cluj-N. (73 file).
Cluj-N., la 22 februarie 2013.
GREFIER
H. C.-G.
← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 491/2013. Tribunalul CLUJ → |
---|