Pretenţii. Sentința nr. 7443/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7443/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 43284/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 308/2015
Ședința publică de la 13 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. F.
Judecător D. O.
Grefier L. E. C.
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva sentinței civile nr.7443 din 23.05.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât B. I. D., prin reprezentant legal B. C. și B. I. L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, ca și motiv de ordine publică, în temeiul art. 237 alin.2 pct.1 N.C.P.C., art. 248 alin.1 N.C.P.C. raportat la art.22 din Decretul Lege nr.167/1958.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 18.12.2013, reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. a chemat în judecată pe pârâta B. I. D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei de 851,61 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate cu internarea pârâtului .
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în data de 15.01.2010, pârâta B. I. D. a fost internată la secția Chirurgie Infantilă a Spitalului C. Județean de Urgență C., în perioada 15.01.2010 – 18.01.2010, iar contravaloarea zilelor de spitalizare în cuantum de 851,61 lei nu au fost achitată nici până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 și 999 Cod civil, precum și condițiile prevăzute de art.313 din Legea nr.95/2006, privind reforma în domeniul sănătății .
Mai arată că, având în vedere dispozițiile art.313 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora., iar spitalul în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul ce i-a fost cauzat, de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul/a a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D..
A precizat că angajarea răspunderii civile a autorului faptei presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența prejudiciului cauzat Spitalului C. de Urgență C. reprezentat de contravaloarea zilelor de spitalizare; existența unor fapte ilicite prin încălcarea prevederilor art. 184 alin. 1 și 3 C.p., existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu (contravaloarea zilelor de spitalizare), precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat .
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.998, 999 Cod civil, art. 112 Cod procedură civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Pârâta B. I. D., deși legal citată nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat in instanță pentru a formula apărări.
Prin sentința civilă nr.7443/23.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanta S. C. Județean De Urgență C., în contradictoriu cu pârâta B. I. D., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținutcă, în perioada 15.01.2010 – 18.01.2010, pârâta B. I. D. a fost internată în secția Chirurgie Infantilă a Spitalului C. Județean de Urgență C., cu diagnostic principal S 22.32- . a unei coaste, alta decât prima coastă, astfel cum rezultă din decontul de cheltuieli aflat la fila 7, iar în perioada internării în vederea asigurării tratamentului medical necesar pârâtului reclamanta a efectuat multiple cheltuieli, respectiv cheltuieli pentru hrană, medicație, investigații, materiale sanitare, în cuantum de 851,61 lei, astfel cum rezultă din decontul de cheltuieli .
S-a apreciat că, prin prezenta acțiune, reclamanta urmărește recuperarea sumelor de bani constând în contravaloarea tratamentului medical prestat pârâtului, invocând existența condițiilor răspunderii civile delictuale și, având în vedere că în urma cheltuielilor efectuate a dobândit calitatea de creditor, este îndreptățit la satisfacerea acestei creanțe și că a făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosar că pârâta B. I. D. a fost victima unui accident de circulație ori a unei agresiuni și nu a făcut demersurile legale pentru a afla cine a fost victima agresiunii, chiar și numai în scopul rezolvări obligaților ce rezultă din acordarea serviciilor medicale.
Instanța a mai constatat că reclamanta S. C. Județean de Urgență C. nu a făcut dovada că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților, victime ale agresiunilor sau accidentelor rutiere, trebuie recuperate de spital și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate, acestea fiind suportate diferit .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a arătat că printr-o simplă interpretare gramaticală a dispozițiilor art. 313 alin. 1 Legea 95/2006 rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare a sănătății altei persoane, dar printr-o interpretare teleologică se ajunge la concluzia că în acele situații în care din culpa beneficiarului de servicii medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie a produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Apelantul a mai arătat că a suferit o diminuare a patrimoniului fără să existe o justă cauză, la baza acestei diminuări stând atitudinea pârâtului care nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a vătămat.
Instanța de fond a pronunțat sentința fără a ține seama de faptul că unitatea reclamantă s-a aflat în imposibilitate de a cunoaște făptuitorul/autorul accidentului, pârâtul fiind singura persoană care avea cunoștință de acesta.
Intimatul, deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
Părțile nu au solicitat încuviințarea de noi probe în etapa apelului.
Constatând că pârâta este o minora fără capacitate de exercițiu, instanța a dispus citarea acesteia prin reprezentanți legali, B. C. și B. I. L..
Instanța, in apel, a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca și motiv de ordine publică.
Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art 248 alin.1 Noul Cod procedură civilă, excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul apelant și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtului ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acestuia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Prin urmare, acțiunea reclamantei apelante este o acțiune în răspundere civilă delictuală căreia i se aplică, în ceea ce privește prescripția extinctivă, dispozițiile art.3 alin.1 și art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În acest sens, printr-o decizie pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție, nr 1/2014, într-un recurs in interesul legii, s-a stabilit ca, in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5,art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011 (cum este cazul in speta), împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Așadar, sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța nu poate reține susținerea reclamantului conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară, conform dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art.21 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Așadar, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâta a fost externat, respectiv de la data de 21 01 2010, instanța reține că de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, instanța constată că acest termen s-a împlinit la data de 21 01 2013, potrivit art.181, al 1, pct 3 din Noul Cod de procedură civilă.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 17 12.2013, conform mențiunii de pe plicul aflat la fila 8 din dosarul de fond, tribunalul constată că la acel moment era prescris dreptul reclamantului la acțiune, motiv pentru care va admite excepția prescripției, invocată din oficiu și, in temeiul art 480 NCpc va schimba sentința civila apelata in sensul ca va respinge acțiunea ca prescrisă.
Pentru aceste considerente, in cauza nu se mai impune analizarea celorlalte motive de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu.
Respinge apelul formulat de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., C. RO19 TREZ2915005XXX00 0154, cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr.7443 din 23.05.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât B. I. D.,_, cu domiciliul în comuna Teasc, ., județul D., prin reprezentant legal B. C. și B. I. L., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2015.
Președinte, V. F. | Judecător, D. O. | |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.V.F.
Tehn.F.M.și VF
4 ex./ 25 02 2015
Jud.fond-C-C.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8925/2015. Tribunalul DOLJ | Accesiune. Sentința nr. 1/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
