Fond funciar. Decizia nr. 37/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 37/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 770/308/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 37/2015
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
Președinte V. S.
Judecător A. A.-B.
Grefier M. T.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanții B. I., având CNP_ și B. R., având CNP_, ambii domiciliați în Sighișoara, ..93, jud.M. împotriva Sentinței civile nr.1027/08.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosar nr._ .
Procedura este legal îndeplinită, în lipsa părților.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 6 ianuarie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 20 ianuarie 2015 și apoi pentru termenul de azi.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1027 din 08.08.2014, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosar nr._, această instanță a respins acțiunea civilă a reclamanților B. I. și B. R. formulată în contradictoriu cu pârâții PREFECTUL JUDEȚULUI M. și M. SIGHIȘOARA.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată depusă la Judecătoria Sighișoara la data de 14.04.2014, reclamanții B. I., B. R. au solicitat ca-n contradictoriu cu pârâții M. S. PRIN PRIMAR și INSTITUȚIA P. M. să se dispună prin hotărâre judecătorească asupra următoarelor: obligarea pârâtului M. Sighișoara să întocmească documentația și să formuleze propunerea de atribuire în proprietatea reclamanților prin Ordinul P., a suprafeței de 360 mp. înscrisă în CF nr. 1984 Sighișoara, nr. top 2363/36, teren aferent construcțiilor proprietatea reclamanților situat în Sighișoara .. 93, jud. M., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii au arătat în esență că sunt proprietarii construcțiilor din Sighișoara .. 93, jud. M. înscrise în CF 1984 Sighișoara top 2363/36, dobândite prin cumpărare în anul 1997 de la M. A.. Proprietar asupra terenului este Statul român terenul trecând în proprietatea acestuia ca efect al înstrăinării construcțiilor în temeiul fostului art. 30 din Legea nr. 58/1974. Cel care le-a vândut construcțiile după anul 1990, nu a solicitat atribuirea terenului în temeiul disp. art. 36 din Legea nr. 18/1991 și astfel în calitate de proprietari ai construcțiilor solicită să beneficieze de atribuirea terenului aferent construcțiilor. La cererea cu nr. 5159/6.03.2014, formulată către M. Sighișoara li s-a răspuns că nu li se aplică prevederile art. 36 al. 2, 3 din legea fondului funciar, neîntemeiat și nejustificat.
În drept au invocat art. 36 al. 2, 3 din Legea nr. 18 / 1991; art. 23 din Legea nr. 18 / 1991; art. 148 și următoarele Cod procedură civilă.
M. Sighișoara a depus întâmpinare la 14.05.2014, solicitând respingerea acțiunii învederând următoarele:
Prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 2075/20.06.1997 de către B.N.P. Asociați P. – M. – U., reclamanții B. I. și B. R. au dobândit prin cumpătare de la vânzătorul M. A., dreptul de proprietate asupra construcției situată în municipiul Sighișoara, .. 93, înscris în CF 1984 Sighișoara, nr. top 2363/6.
Conform înscrierilor de carete funciară terenul aferent construcției – casa din municipiul Sighișoara, .. 93, este înscris în CF 1984 Sighișoara, nr. top 2363/6, are o suprafață de 360 mp. proprietar tabular fiind Statul Român.
Prin cererea înregistrată la M. Sighișoara sub nr. 5159/4.03.2014 reclamanții B. I. și B. R. au solicitat trecerea în proprietate a terenului în suprafață de 360 mp. aferent construcției proprietatea acestora din M. Sighișoara .. 93, în temeiul dispozițiilor art. 36 din legea nr. 18/1991, respectiv întocmirea documentației și transmiterea actelor la Prefectura M. pentru emiterea ordinului de trecere în proprietate.
În urma analizării cererii depuse însoțită de documentele atașate și a verificării situației juridice a terenului prin adresa nr. 5150/XI/2/10.03.2014 li s-a comunicat că nu se poate da curs favorabil cererii acestora întrucât prevederile art. 36 al. 2 și 3 din Legea nr. 18/1991 se pot aplica numai celor care erau proprietari ai construcțiilor la data apariției legii condiție care în cauză nu este îndeplinită, construcția fiind dobândită prin cumpărare în anul 1997 de la fostul proprietar. Reclamanții nefiind potrivit dispozițiilor legale îndreptățiți la atribuirea terenului aferent construcției prin ordin al prefectului fără ca acest refuz care nu este nejustificat, ci dimpotrivă, are la baza prevederii legale, să se vateme un drept sau un interes legitim.
S-a mai susținut în întâmpinare că în această situație de fapt și de drept, contrar celor susținute de reclamanți, disp. art. 36 al. 2 și 3 din Legea nr. 18/1991, reprezintă un beneficiu constitutiv de drept real în patrimoniul proprietarilor construcției de la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 care au formulat cerere cu acest obiect, dreptul de proprietate cu privire la terenul aflat în folosința proprietarului construcției luând naștere în aceste condiții, în baza ordinului prefectului la propunerea primăriei făcută pe baza verificării situației juridice a terenului și nu de drept.
Au mai arătat că în sensul celor mai sus arătate s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2375/24.03.2004, dată în soluționarea unui recurs în anulare.
În esență disp. art. 36 al. 2 din Legea nr. 18/1991 se aplica terenurilor care înainte de anul 1989 au fost atribuite de către stat în folosință persoanelor care erau proprietari ai construcțiilor. Odată cu apariția Legii nr. 18/1991, cei care erau proprietari ai construcțiilor au putut solicita atribuirea în proprietate și a terenului aferent pe care până la acel moment l-au deținut cu titlu de folosință.
Instituția P. județului M. a depus note de ședință la data de 4.08.2014 arătând că față de ea acțiunea reclamantului cel puțin la acest moment, este neîntemeiată arătând prevederile art. 36 al. 5 indice 1, art. 36 al. 6 din Legea nr. 18/1991 cu privire la decăderea din termen pentru nedepunerea cererilor de restituire până la 1.11.2001 și împrejurarea că atribuirea în proprietate a terenurilor se face la propunerea primăriilor pe baza verificării situației juridice a terenurilor ori ordinul prefectului.
Asupra acțiunii de față instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2075/20.06.1997 de la vânzătorul M. A. construcția din Sighișoara .. 93, înscrisă în CF 1984 Sighișoara top 2363/6. Conform cărții funciare fila 33 din dosar terenul aferent casei în suprafață de 360 mp este proprietatea statului român în cotă de 1/1 parte, sub același nr. cad. 2363/6; M. Sighișoara prin răspunsul formulat la solicitarea reclamanților de atribuire/trecere în proprietate a acestui teren de 360 mp aferent construcției casă de locuit, le-a comunicat la data de 10.03.2014 că nu le sunt aplicabile prevederile art. 36 al. 2,3 din Legea nr. 18/1991, întrucât nu erau proprietari la data apariției legii, ei de4venind ei devenind proprietarii construcției în anul 1997, prin cumpărare de la fostul proprietar.
Textul art. 36 al. 2 din Legea nr. 18/1991 prevede următoarele: „terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților atribuite potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe trec la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor în proprietatea acestora, integral sau după caz proporțional cu cota deținută din construcție”. Conform textului rezultă că persoanele îndreptățite să beneficieze de constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilane sunt cele care au primit în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcțiilor astfel de terenuri. Legea stabilește că sunt îndreptățiți la construirea dreptului de proprietate proprietarii actuali ai locuințelor. Aceștia sunt cei cărora li s-a atribuit terenul în folosință și cei care au dobândit ulterior prin acte între vii sau pentru cauză de moarte proprietatea construcției edificate pe acel teren. Persoana îndreptățită primește în proprietate suprafața de teren acordată prin decizia administrativă prin care s-a constituit dreptul de folosință. Așadar textul legal menționat pe care reclamanții și-au întemeiat cererea, se aplică terenurilor care, înainte de anul 1989 au fost atribuite de către stat în folosință persoanelor care erau proprietari ai construcțiilor. Odată cu apariția legii fondului funciar nr. 18/1991, cei care erau proprietari ai construcțiilor puteau solicita atribuirea în proprietate a terenului aferent pe care până atunci l-au deținut sau avut cu titlu de folosință.
Ori în cauză această cerință a existenței dovezii de atribuire în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcțiilor a acestui teren de 360 mp către proprietarul construcției nu este îndeplinită, în consecință nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 36 al. 2 din Legea nr. 18/1991, motiv pentru care s-a respins cererea reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen și motivat reclamanții B. I. și B. R., solicitând admiterea acestuia și schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată conform celor solicitate, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului s-a susținut că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală în condițiile în care s-a susținut în motivare o împrejurare străină de natura pricinii în sensul că reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea terenului deoarece acesta nu le-a fost atribuit în folosință pe durata existenței construcțiilor anterior anului 1989. S-a arătat că cererea lor a fost analizată superficial și că hotărârea nu se întemeiază pe probele administrate.
De asemenea, apelanții au arătat că este nesustenabilă concluzia primei instanțe potrivit căreia reclamanților le lipsește actul administrativ de atribuire a terenului în folosință, în raport de dobândirea de către aceștia a unui drept real de folosință în temeiul Legii nr. 58/1974, reclamanții având drept de folosință dobândit ope legis, chiar în lipsa unei decizii de atribuire. În sprijinul acestei argumentații a fost menționată Decizia nr. 2/1993 a Curții Constituționale, prin care s-a soluționat excepția de neconstituționalitate a art. 36 alin. 2 și 3 și art. 22 din Legea nr. 18/1991.
Apelanții au susținut și că decizia la care a făcut referire instanța de fond este un act administrativ care nu putea fi emis în anul 1997, Legile nr. 58/1974 și 4/1973, în temeiul cărora putea fi emisă, fiind abrogate la data dobândirii dreptului de către reclamanți.
S-a susținut și că Decizia nr. 2375 din 24.03.2004 a ÎCCJ are în vedere locuințele dobândite în baza Legii nr. 112/1995, nefiind aplicabilă în cauză.
În cadrul procedurii prealabile atât Instituția P. – Județul M. cât și M. Sighișoara, în calitate de intimați, au formulat întâmpinări la apelul declarat, solicitând respingerea acestuia și formulând motive de susținere a legalității și temeiniciei hotărârii apelate, care în esență s-au referit la inaplicabilitatea prevederilor art. 36 din legea nr. 18/1991, pe de altă parte cu referire la prematuritatea procedurilor de emitere a ordinului prefectului în contextul incidenței prevederilor Legii nr. 165/2013.
Analizând hotărârea atacată în raport de criticile aduse și de dispozițiile art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că apelul declarat este întemeiat, reținând ca argumente următoarele:
O primă problemă care trebuie lămurită este aceea a incidenței dispozițiilor Legii nr. 165/2013 față de cererea reclamanților apelanți, instanța de apel constatând că potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din lege, „până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar”.
În condițiile în care procedura urmată de reclamanții apelați are ca obiect efectuarea documentației și propunerea de atribuire a terenului intravilan de 360 mp aferent construcțiilor, prin ordin de prefect, în proprietatea lor, dispozițiile invocate de intimata Instituția P. – J. M. nu sunt aplicabile, apărarea susținută prin invocarea lor fiind neîntemeiată.
În continuare instanța de control judiciar reține că cererea reclamanților apelanți vizează terenul în suprafață de 360 mp înscris în CF nr. 1984 Sighișoara cu nr. cadastral 2363/6, în foaia de proprietate sub nr. 12 ca proprietatea a statului român (fila 11 dosar fond).
Construcțiile evidențiate pe acest teren și înscrise în aceeași carte funciară, constituie proprietatea reclamanților apelanți, dobândită prin vânzare cumpărare de la M. A., în baza contractului autentificat sub nr. 2075 din 20.07.1997 la BNP Asociați P. – M. – U. ( fila 5), fiind înscriși la poziția 14, 15 a foii de proprietate, conform Încheierii nr. 1952/1997 a Judecătoriei Sighișoara _ Biroul de Carte Funciară (fila 6).
Potrivit mențiunii cuprinse în contractul de vânzare cumpărare, terenul de 360 mp proprietatea statului urmează regimul Legii nr. 18/1991.
Rezultă din cele ce preced că regimul juridic al terenului aferent construcțiilor din CF nr. 1984 Sighișoara cu nr. cadastral 2363/6 este grevat de cel al construcțiilor, întrucât dispozițiile art. 30 alin. 1 și 2 din Legea nr. 58/1974 stabileau că, de la data intrării în vigoare a acestei legi „dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri. În caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973”.
Având în vedere că terenul de 360 mp este înscris ca proprietate a statului român (cu toate că înscrierea statului nu era constitutivă de drept), rezultă că în ceea ce privește întreg imobilul construcții și teren acesta a format obiectul înstrăinării dreptului de proprietate, dobânditorul acestuia având dreptul de proprietate asupra construcții, iar ca urmare a incidenței prevederilor anterior enunțate, terenul a ieșit din circuitul civil, fiind naționalizat, asupra acestuia fiind exercitat un drept de folosință special constituit potrivit dispozițiilor alin. 3 din lege.
Chiar în condițiile în care nu s-a putut dovedi existența unei decizii administrative de atribuire în folosință veșnică a terenului de 360 mp, instanța apreciază că dreptul constituit prin art. 30 din lege a fost exercitat ope legis de dobânditorii construcțiilor, ca efect al acestor dispoziții, prin urmare argumentele reținute de prima instanță referitoare la absența deciziei de atribuire în folosință a terenului sunt incorecte, reclamanții apelanți în calitatea lor de actuali proprietari ai construcțiilor nefiind în măsură să justifice lipsa actului administrativ.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar observă că odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor, reclamanții apelanți au dobândit și calitatea de a pretinde proprietatea asupra terenului aferent construcțiilor, în condițiile art. 36 alin. 3 din legea nr. 18/1991 rep. astfel: „Terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor”.
Un argument suplimentar în sensul îndreptățirii reclamanților apelanți de a pretinde proprietatea terenului de 360 mp îl constituie și folosirea de către legiuitor a sintagmei „ actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor”.
Instanța observă totodată că instanța de fond a analizat demersul reclamanților exclusiv prin raportare la prevederile art. 36 alin. 2 din legea nr. 18/1991, ceea ce este incorect având în vedere că situația acestora se circumscrie dispozițiilor cuprinse în art. 36 alin. 3 din lege, iar sub acest aspect o oarecare culpă există și din partea reclamanților, care au indicat ca temei al cererii art. 36 integral dar și art. 36 alin. 2. Cu toate acestea, în condițiile în care reclamanții au formulat cererea de restituire în temeiul art. 36 din lege, instanța trebuia să încadreze corect temeiul juridic ca fiind art. 36 alin. 3 și să-l și analizeze.
Mai observă instanța de apel că Decizia ÎCCJ nr. 2375/2004 se referă la o altă situație, anume cea a dobânditorului construcțiilor în baza Legii nr. 112/1995, caz în care sunt incidente alte dispoziții legale și nu prevederile art. 36 din Legea nr. 18/1991.
Având în vedere toate argumente prezentate, tribunalul apreciază că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, sens în care, potrivit art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, apelul declarat va fi admis iar hotărârea atacată va fi schimbată în tot în sensul admiterii acțiunii civile formulată de reclamanții B. I. și B. R. în contradictoriu cu parații M. Sighișoara și Instituția P. M. – J. M. astfel: va fi obliga paratul M. Sighișoara să întocmească documentația și să formuleze propunere de atribuire în proprietatea reclamanților, prin Ordin al P., a suprafeței de 360 mp de teren înscris în CF 1984 Sighișoara, top 2363/6.
În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată, instanța observă că au fost dovedite doar cheltuielile de 1.200 lei achitate de aceștia cu titlu de onorariu avocațial potrivit chitanței depuse la fila 36 a dosarului de fond, prin urmare în baza art. 453 alin. 1 și 455 Cod procedură civilă, parații vor fi obligați să le plătească reclamanților cheltuielile de judecată în primă instanță de 1.200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanții B. I., având CNP_ și B. R., având CNP_, ambii domiciliați în Sighișoara, ..93, jud.M. împotriva Sentinței civile nr.1027/08.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosar nr._ .
Schimbă în tot hotărârea atacată și pe cale de consecință admite acțiunea civilă formulată de reclamanții B. I. și B. R. în contradictoriu cu parații M. Sighișoara, cu sediul în Sighișoara, ., jud.M. și Instituția P. M., cu sediul Târgu-M., Piața Victoriei, nr.1, jud.M..
Obligă paratul M. Sighișoara să întocmească documentația și să formuleze propunere de atribuire în proprietatea reclamanților, prin Ordin al P., a suprafeței de 360 mp de teren înscris în CF 1984 Sighișoara, top 2363/36.
Obligă parații să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în primă instanță de 1.200 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.
Președinte, V. S. | Judecător, A. A.-B. | |
Grefier, M. T. |
Red./Thred:V.S./13.03.2015
M.T./6 ex./13.03.2015
Jud.fond: G. B.
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 2/2015. Tribunalul MUREŞ | Anulare act. Sentința nr. 98/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
