Fond funciar. Decizia nr. 1257/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1257/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 8331/281/2011*/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1257

Ședința publică din data de 25 Septembrie 2014

PREȘEDINTE - N. A.

JUDECĂTORI - C.-A. M.

- M. N.

GREFIER - M. - D. B.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil, declarat de recurenta-reclamantă A. L. N., domiciliată în Oradea, ., ., ., județ Bihor, împotriva Încheierii de ședință din data de 15.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatele – pârâte C. JUDEȚEANĂ DE RECONSTITUIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ - PRIN PREFECTUL JUDEȚULUI PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova, C. LOCALĂ RÂFOV DE RECONSTITUIRE A DREPTULUI DE PRORIETATE PRIVATĂ - PRIN PRIMARUL COMUNEI RÂFOV, cu sediul în .. 235, județ Prahova, AGENȚIA D. STATULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 43, sector 1 și AGENȚIA D. STATULUI - REPREZENTANȚA TERITORIALĂ PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 7, județ Prahova.

Cerere de recurs scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Tribunalul ia act că procedura de citare este legal îndeplinită, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, astfel, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.

T R I BU N A L U L

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamanta A. L. N. a chemat în judecată pe pârâtele C. Județeană de Reconstituire a Dreptului de Proprietate Privată - prin Prefectul Județului Prahova, C. Locală Râfov de Reconstituire a Dreptului de Proprietate Privată - prin Primarul Comunei Râfov, Agenția D. Statului București, și Agenția D. Statului - Reprezentanța Teritorială Prahova, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor să o pună în posesie cu suprafața de 50 ha teren, așa cum au fost obligate prin Decizia civilă nr. 1757/24.11.2009 a Tribunalului Prahova în dosarul nr._/281/2006, irevocabilă; obligarea pârâtelor la eliberarea titlului de proprietate pentru această suprafață, condiție prevăzute de Decizia civilă nr. 1757/24.11.2009 a Tribunalului Prahova în dosarul nr._/281/2006, irevocabilă; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata unei amenzi civile de 1000 RON/zi întârziere, începând cu a 31-a zi de la data primirii Notificării 1 și 2 al B. Gardan M., cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că după primirea Deciziei civilă nr. 1757/24.11.2009 a Tribunalului Prahova în dosarul nr._/281/2006, a depus la cele două instituții câte o notificare, prin care a solicitat punerea în executare a acestei decizii și prin adresa din 26.02.2010 a Instituției Prefectului Județului Prahova, comunicată acesteia la 01.03.2010, se comunică faptul că prin documentația înregistrată la C. Județeană Prahova sub nr. 2185/16.02.2010 a fost transmisă propunerea Comisiei Locale Râfov în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea sa, această instituție neavând în atribuție punerea în posesie.

A susținut reclamanta că, în aceste condiții, a solicitat Comisiei Locale Râfov să-i comunice propuneri cu amplasamentul pentru suprafața reconstituită, iar această instituție i-a comunicat faptul că documentația înregistrată la C. Județeană Prahova nu conține și propunerea de amplasament în vederea reconstituirii, întrucât C. Locală Râfov nu mai are la dispoziție suprafețe care să-i fie atribuite.

Astfel, a arătat reclamanta că față de acest răspuns și-a exprimat nedumerirea, deoarece numai familia antecesoarei deținuse pe raza comunei Râfov peste 500 de ha de teren, iar la dispoziția Comisiei locale trebuia să existe suprafețe importante, reiterând acestora solicitarea de a finaliza demersurile în vederea punerii sale în posesie și eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 50 de ha teren, conform Deciziei civile nr. 1757/24.11.2009 a Tribunalului Prahova în dosarul nr._/281/2006 și a răspunsului din 06.04.2010, până în prezent nefiind contactată în niciun fel în vederea soluționării acestei cereri.

A precizat reclamanta că astfel este obligată să solicite pe calea acțiunii, obligarea pârâtelor la identificarea terenului în suprafață de 50 ha – teren arabil, cu care să fie pusă în posesie și la eliberarea titlului de proprietate, corespunzător deciziei civilă nr. 1757/24.11.2009 a Tribunalului Prahova în dosarul nr._/281/2006, irevocabilă.

La cererea de chemare în judecată, reclamanta a depus un set de înscrisuri.

Prin încheierea de ședință din data de 21.01.2013, instanța de fond, în temeiul disp.art.242 pct.2 C.pr.civ., a suspendat judecarea cauzei, fiind formulată, în acest sens, de către reclamantă o cerere de repunere pe rol a cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 15.04.2014, Judecătoria Ploiești a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamantă și a menținut suspendată judecarea cauzei civile având ca obiect - fond funciar - formulat de reclamanta A. L. N., în contradictoriu cu pârâtele C. Județeana de Reconstituire a dreptului de proprietate privata prin Prefectul Judetului Prahova și C. L. Rafov de Reconstituire a dreptului de proprietate privata prin Primarul Comunei Rafov și intervenientele Agenția D. Statului București și Agenția D. Statului – Reprezentanța Teritorială Prahova, reținând că la acest termen de judecată niciuna din părți nu s-a prezentat și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs reclamanta A. L. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 cod proc.civ., desființarea hotărârii atacate și în conformitate cu prevederile art.312 pct.2 si pct.5 c.proc.civ. trimiterea cauzei spre judecare la prima instanța, precum și judecarea recursului și în lipsă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că pentru împrejurarea că locuiește în Oradea și totodată a avut un serviciu de unde nu poate lipsi în mod repetat, nu s-a putut deplasa la fiecare termen de judecată, solicitând în scris instanței de fond să procedeze la judecarea cauzei și in lipsă, cererile fiind înregistrate, atât pentru termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2014 cât și ulterior, prin precizările trimise cu confirmare de primire pentru termenul de judecată din data de 15 aprilie 2014.

A susținut recurenta-reclamantă că la termenul de judecata din data de 21.01.2014 instanța a suspendat judecarea cauzei pentru motivul prevăzut de art.242 pct.2 C. fără să țină seama de cererea sa de judecare în lipsa făcută în scris și depusă la dosarul cauzei in conformitate cu prevederile art.242 alin.2 C., potrivit cărora pricina nu se suspendă si se va judeca dacă vreuna dintre părți solicită judecarea in lipsă.

A precizat recurenta-reclamantă că după aceasta suspendare nejustificată si neîntemeiată a instanței de fond, a solicitat repunerea pe rol a cauzei si continuarea judecații, iar pentru termenul de judecata din data de 15 aprilie 2014 a solicitat din nou judecarea cauzei si in lipsă, solicitare expresa făcuta in cuprinsul precizărilor trimise prin poșta si cu confirmare de primire, înregistrate la serviciul de registratura si depuse la dosarul cauzei, însă și, de aceasta dată instanța de judecată cu nesocotirea cererii sale legale de judecare a cauzei și în lipsă și cu încălcarea drepturilor sale procesuale si a prevederilor dispozițiilor aliniatului 2 al art.242 C., a dispus menținerea suspendării judecării cauzei.

A mai arătat recurenta-reclamantă că, fiind vorba de o pricina care se judecă de un timp destul de îndelungat, din anul 2011, iar în dosar s-a dispus o casare tot din pricina unei erori a instanței de judecată, solicită judecarea de urgență a prezentului recurs, admiterea acestuia si a se dispune continuarea judecării cauzei de către instanța de fond.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat disp. art. 242 alin.2, 244, 304 pct.9, 312 C.proc.civ.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 09.09.2014.

Intimatele nu au formulat întâmpinare.

Tribunalul examinând cauza în raport de încheierea recurată, situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și, ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Recurenta reclamantă A. L. N. a criticat încheierea pronunțată de instanța de fond la data de 15.04.2014, prin care s-a dispus respingerea cererii sale de repunere pe rol a cauzei și menținerea suspendării judecării prezentei cauze având ca obiect fond funciar, arătând că instanța de fond nu a ținut seama de cererea sa de judecare in lipsă, făcută în scris, și depusă la dosarul cauzei în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 C.pr.civilă.

Analizând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate în motivele de recurs, tribunalul constată că aceasta este vădit netemeinică și nelegală.

Astfel, in dosarul civil nr._ 1, venit spre soluționare la instanța de fond, după casarea cu trimitere spre rejudecare potrivit deciziei nr.19/7.01.2013 a Tribunalului Prahova, prin încheierea din 21.01.2013 s-a dispus, în temeiul disp.art.242 pct.2 C.pr.civilă, suspendarea cauzei, față de lipsa nejustificată a părților și împrejurarea că niciuna din părți nu a cerut judecarea cauze în lipsă - deși atât prin notele de ședință depuse la termenul din 19.11.2013 cât și prin cele depuse la termenul din 21.01.2014, reclamanta recurentă solicitase, in scris, judecata in lipsa sa, având în vedere că aceasta domiciliază în Oradea, iar apărătorul face parte din Baroul Bihor.

Față de încheierea de suspendare menționată, reclamanta recurentă a solicitat repunerea pe rol a cauzei, in vederea continuării judecății, potrivit cererii formulată la data de 17.03.2014, iar pentru termenul fixat de instanța de fond la 15.04.2014 aceasta a depus la doar precizare a cererii de chemare în judecată, prin care, alături de solicitările privind fondul cauzei, a solicitat in mod expres judecarea cauzei în lipsa sa (f.46, 47 dosar fond).

Cu toate acestea, prin încheierea din 15.04.2014 instanța de fond a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, menținând suspendarea judecății acesteia, cu motivarea că la termenul de judecata niciuna din părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Constatându-se deci ignorarea în mod evident de către instanța de fond a solicitării exprese formulate în mod repetat, în scris, de reclamanta recurentă privind judecarea cauzei in lipsa sa, potrivit disp.art.242 alin.2 C.pr.civilă, tribunalul constată că încheierea recurată este vădit nelegală.

Având deci în vedere considerentele arătate, Tribunalul, constatând drept incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., apreciază ca fiind fondate motivele de recurs, astfel că, în baza art.312 alin.1 cu aplicarea art. 3041 cod pr. civilă, va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. L. N. împotriva Încheierii de ședință din data de 15.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, va casa încheierea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea continuării judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. L. N., domiciliată în Oradea, ., ., ., județ Bihor, împotriva Încheierii de ședință din data de 15.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatele – pârâte C. JUDEȚEANĂ DE RECONSTITUIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ - PRIN PREFECTUL JUDEȚULUI PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova, C. LOCALĂ RÂFOV DE RECONSTITUIRE A DREPTULUI DE PRORIETATE PRIVATĂ - PRIN PRIMARUL COMUNEI RÂFOV, cu sediul în com. Râfov, .. 235, județ Prahova, AGENȚIA D. STATULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 43, sector 1 și AGENȚIA D. STATULUI - REPREZENTANȚA TERITORIALĂ PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 7, județ Prahova și, în consecință:

Casează încheierea recurată și trimite cauza la aceeași instanță de fond în vederea continuării judecății.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

N. A. C.-A. M. M. N.

Fiind in CM semnează

Președintele instanței

GREFIER

M.-D. B.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red. C.A.M./Tehnored. MȘ

3 ex./21.11.2014

D.f. nr._ 1 Judecătoria Ploiești

J.f. D. S. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1257/2014. Tribunalul PRAHOVA