Acţiune în constatare. Hotărâre din 16-04-2015, Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 3469/204/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1769
Ședința publică din data de 16.04.2015
PREȘEDINTE – M. C.
JUDECĂTOR – M. N.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta - reclamantă C. M. CNP_ domiciliată în B., ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 3139/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimații – pârâți P. B. PRIN PRIMAR cu sediul în B., ., județul Prahova, S.C. C. S.A. Ploiești prin administrator judiciar D.. U. si Asociații cu sediul în București, ., ., sector 1 si S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5 si intimații – intervenienti G. T. D. si G. A. M., ambii cu domiciliul în București, .. 405, ., sector 1.
Cererea timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform chitanței . nr._ (8)/30.01.2015 ce a fost anulată si atașată la dosarul cauzei
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus notă de ședință formulată de apelanta – reclamantă
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL ,
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 2.07.2014 sub nr._ reclamanta C. M. a chemat în judecată pârâții S. R. prin P. B., prin primar și prin . în temeiul art.111 C. anterior să se constate faptul că statul nu are nici un titlu de proprietate, care să-i permită să vândă imobilul care era domiciliul său, din anul 1973.
A precizat că acest imobil a fost naționalizat în anul 1948, prin legea nr.119, anexa IV, statul devenind doar administratorul acestuia. După anul 1989 proprietarul imobilului, care a concesionat terenul proprietatea sa societății petroliere Colombia, nu a revendicat imobilul și în această situație apreciază că era în măsură să cumpere imobilul în baza legii nr.112/1995.
Reclamanta a solicitat în continuare constatarea dreptului de posesie asupra imobilului neîntrerupt și netulburat, din anul 1973, precum și constatarea tulburării posesiei neîntrerupte asupra imobilului care și în prezent este domiciliul său. Tulburarea posesiei s-a făcut în mod violent de către S. R., prin P. B., respectiv . fără știința sa a vândut imobilul. A mai solicitat constatarea faptului că vânzarea frauduloasă de către pârâți a imobilului s-a concretizat prin folosirea ca temei de drept a legii nr.16/1990, săvârșind un fals în acte publice, întrucât imobilul nu intră în categoria imobilelor prevăzute de Legea nr.61/1990, în sensul că era construit din fondul de stat.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a mai arătat că statul român prin P. B., prin primar, respectiv . vândut în anul 1994 imobilul mamei sale C. J... Această vânzare s-a efectuat în condițiile în care reclamanta nu a avut cunoștință, deși locuia împreună cu mama sa, având drepturi egale cu aceasta. De asemenea, susține reclamanta că mama sa a avut probleme psihice de foarte multă vreme, manifestate chiar în perioada vânzării imobilului, în prezent fiind internată, după ce i s-a luat imobilul în mod fraudulos, în Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoanele Adulte cu handicap.
A precizat, de asemenea, reclamata că pe rolul instanțelor se află mai multe acțiuni pentru recuperarea imobilului și pentru recuperarea bunurilor sale.
Prin rezoluția din data de 12.09.2013 președintele completului de judecată a dispus înștiințarea reclamantei în vederea regularizării cererii de chemare în judecată, cerere care a fost complinită la data de 1.10.2013. În cuprinsul acestei cererii reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că primul capăt de cerere este constatarea vânzării făcute de statul român care nu avea titlu de proprietate, vânzare frauduloasă, iar cel de-al doilea capăt de cerere este constatarea posesiei sale asupra imobilului de peste 30 de ani și tulburarea posesiei prin vânzare, arătând că taxa judiciară de timbru este de 200 lei.
Prin adresa de complinire din data de 03.10.2013 reclamantei i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru în cuantum de 200 lei, obligație pe care reclamanta și-a îndeplinit-o la data de 21.10.2013.
Prin rezoluția din data de 22.10.2013 instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâți, aceasta fiind primită la data de 14.10.2013 și respectiv 24.10.2013, pârâții nedepunând întâmpinare în termenul prevăzut de lege.
La data de 09.01.2014, ulterior fixării primului termen de judecată pârâta . depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat în esență să se constate că în cauză operează autoritatea de lucru judecat prin raportare la sentința civilă nr.1215/7.06.2006 rămasă definitivă prin decizia nr.337/15.05.2007 a Tribunalului Prahova și irevocabilă prin decizia nr.1151/8.11.2007 a Curții de Apel Ploiești, apreciind că obiectul dosarului respectiv este identic chiar dacă sunt folosiți alți termeni.
A atașat în dovedire hotărârile menționate, cererea ce a făcut obiectul dosarului nr.3211/2005 și precizarea acesteia din 23.11.2005.
La data de 21.11.2014 s-a formulat de cerere de intervenție de către G. T. D. și G. A. M., iar la termenul de judecată din data de 21.02.2014 instanța a dispus citarea în cauză a Statului R. prin Ministerul Finanțelor, iar la data de 20.0.3.2014 Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că în speța dedusă judecății reclamanta este nemulțumită de modul în care a fost efectuată vânzarea imobilului în litigiu, vânzare ce nu a fost făcută de S. român prin ministerul Finanțelor Publice.
La termenul de judecată din data de 30.05.2014 reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată arătând că în primul capăt de cerere solicită să se constate faptul că pârâtul S. R. prin P. B. nu deținea niciun titlu de proprietate, care să-i permită să vândă imobilul respectiv construcția și terenul situat în B., ., județul Prahova și nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr._/1994 asupra imobilului, ca urmare a lipsei titlului de proprietate al vânzătorului și a lipsei de discernământ a cumpărătorului.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, să se constate dreptul acesteia de posesie asupra imobilului de peste 30 de ani și tulburarea posesie prin vânzare, cu referire la același imobil construcție și teren situat în B., ., județul Prahova.
Față de precizarea acțiunii instanța a dispus completarea taxei de timbru pentru primul capăt de cerere respectiv anularea contractului de vânzare cumpărare nr._/1994-conform art.3 rap la art.31 alin.3 din OUG nr.80/2013 - 2183 lei, pentru cel de-al doilea capăt de cerere calificat de instanță ca o acțiune în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune- conf art.3 rap la art.31 alin.3 din OUG nr.80/2013-2232 lei și pentru capătul trei de cerere- calificat de instanță ca acțiune posesorie-conform art.4 rap la art.31 alin.3 din OUG nr.80/2013-650 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.
La termenul de judecată din data de 17.10.2014 instanța a invocat din oficiu excepția insuficientei timbrări a acțiunii.
Prin sentința nr. 3139/17.10.2014 Judecătoria Câmpina a admis excepția insuficientei timbrări invocată din oficiu și a anulat acțiunea formulată de reclamanta C. M. ca insuficient timbrată
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra acestei excepții pe care instanța o va analiza cu prioritate conform art.248 C. instanța reține următoarele:
Potrivit art.197 C. în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
Instanța reține că în cauză reclamanta și-a precizat cererea la termenul de judecată din data de 30.04.2014 arătând că în primul capăt de cerere solicită să se constate faptul că pârâtul S. R. prin P. B. nu deținea niciun titlu de proprietate, care să-i permită să vândă imobilul respectiv construcția și terenul situat în B., ., județul Prahova și nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr._/1994 asupra imobilului, ca urmare a lipsei titlului de proprietate al vânzătorului și a lipsei de discernământ a cumpărătorului.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, să se constate dreptul acesteia de posesie asupra imobilului de peste 30 de ani și tulburarea posesie prin vânzare, cu referire la același imobil construcție și teren situat în B., ., județul Prahova.
Față de această precizare și având în vedere dispozițiile art.22 alin.4 C. potrivit cărora judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, instanța a apreciat primul capăt de cerere ca fiind constatarea nulității unui act juridic patrimonial, timbrabil potrivit art.3 alin.3 din OUG nr.80/2013, iar capetele 2 și 3 ca fiind acțiune în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, timbrabilă potrivit art.3 alin.1 din același act normativ și respectiv acțiune posesorie timbrabilă potrivit art.4 din același act normativ. În vederea calculării taxei de timbru au fost avute în vedere dispozițiile art.31 alin.3 din OUG nr.80/2013.
Instanța reține totodată că reclamanta, deși a arătat la termenul de judecată din data de 17.10.2014 că nu își însușește capetele de cerere așa cum au fost calificate de instanță și a menționat că este vorba de o acțiune în constatarea unui drept nepatrimonial, instanța apreciază că nu poate fi avută în vedere această calificare atât timp cât folosul practic urmărit de către reclamantă este anularea unui contract de vânzare cumpărare ca urmare a nevalabilității titlului statului, acțiune care este în mod evident patrimonială. În ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune reclamata a arătat că înțelege să opună uzucapiunea pe cale de apărare de fond, situație incompatibilă cu poziția procesuală de reclamant. În ceea ce privește solicitarea de constatare a tulburării posesiei în raport de modul de formulare aceasta poate fi calificată ca acțiune posesorie.
Instanța reține totodată că motivele invocate de către reclamantă în ceea ce privește modul de calcul a taxei judiciare de timbru puteau fi analizate pe calea unei cereri de reexaminare, cerere pe care reclamanta nu a formulat-o.
Pentru aceste considerente, având în vedere faptul că reclamanta nu a achitat taxa de timbru stabilită în completare, va admite excepția insuficientei timbrări și va anula acțiunea ca insuficient timbrată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând respingerea acțiunii ca nefondata.
În motivarea cererii de apel reclamanta a instanța de fond în mod greșit a invocat art. 22 alin. 4 C. pr. Civ., în sensul că judecătorul “dă sau stabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății”, fiind ignorate voit dispozițiile art. 22 alin. 5,6,7 C. pr. Civ., în sensul că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra tot ceea ce s-a cerut, neputând schimba calificarea juridică pentru a nu se încălca drepturile sau interesele părților. Astfel instanța apreciază 3 capete de cerere fără o motivare legală apoi stabilește taxe judiciare de timbru. De asemenea, instanța a reținut că reclamanta nu și-a însușit aceste capete de cerere, dar în mod abuziv schimbă acțiunea și reține timbrajul stabilit.
A mai arătat reclamanta că nu i s-a pus în vedere obligația de a achita taxă judiciară de timbru, decât prin citația din data de 18.09.2014, respectiv suma de 4865 lei, neaducându-i-se la cunoștință posibilitatea de a solicita acordarea facilităților conform OG nr. 51/2008, dreptul de a cere reexaminarea modului de stabilire a taxei stabilite – drept prevăzut de art. 39 din OG nr. 80/2013, apreciind că în atare condiții a fost privată de aceste drepturi.
În susținerea cererii formulate reclamanta a invocat dispozițiile art. 8 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 raportat la dispozițiile art. 29 alin. 1 din același act normativ, precum și dispozițiile art. 31 și art. 39 din OUG nr. 80/2013.
Totodată, reclamanta arată că haosul creat este voit sau neglijent, confirmat fiind de adresa nr._ din data de 04.06.2014 în care s-a precizat obiectul dosarului ca fiind „contestație la executare”. În plus au fost invocate dispozițiile codului de procedură civilă privind incompatibilitatea judecătorului.
Față de cele expuse reclamanta a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 470 și urm. C. pr. Civ.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ 82013 la data de 16.01.2015.
Legal citat pârâtul G. T. D. a formulat întâmpinare la data de 16.02.2015 la motivele de apel formulate de C. M., prin care a solicitat respingerea ca nefundat a apelului formulat de aceasta Împotriva sentinței civile nr.3139 pronunțata ia 17 octombrie 2014;și menținerea sentinței civile ca fiind legala si temeinica.
Astfel, așa cum rezulta din chiar motivarea apelului formulat, prin citația emisa la 18 septembrie 2014 instanța de judecata i-a pus in vedere reclamantei sa achite taxa judiciara de timbru in cuantum de 4.865 lei, sub sancțiunea anularii cererii de chemare in judecata. De asemenea i-a pus in vedere reclamantei ca poate uza de dispozițiile Ordonanței de urgenta nr.50/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila.
La termenul din 17 octombrie 2014 instanța, constatând ca reclamanta nu si-a îndeplinit obligația, nu a formulat cerere de ajutor public judiciar si nici nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a admis, in mod legal, excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare in judecata, excepție invocata din oficiu.
În mod legal, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.22 alin.4 din c.pr.civ.. dispozițiile art.22 alin.5, 6 si 7, dispoziții invocate de reclamanta, nefiind încălcate de judecătorul fondului.
La data de 05.03.2015 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că nu s-a pus în discuție și nu s-a admis cererea de intervenție a familiei G., iar în eventualitatea în care o astfel de cerere ar fi fost pusă în discuție avea posibilitatea de a se înscrie în fals cu privire la contractul de vânzare – cumpărare nr. 501 din 22.02.2001, precizând că familia G., la momentul formulării cererii, avea calitatea de proprietar de drept, neavând și stăpânirea în fapt a spațiului locative.
Tribunalul, examinând sentința atacată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 2.07.2014, sub nr._, reclamanta C. M. a chemat în judecată pârâții S. R. prin P. B., prin primar și prin . în temeiul art.111 C. anterior să se constate faptul că statul nu are nici un titlu de proprietate, care să-i permită să vândă imobilul care era domiciliul său, din anul 1973.
Având în vedere că la data de 01.10.2013 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că primul capăt de cerere este constatarea vânzării făcute de statul român care nu avea titlu de proprietate, vânzare frauduloasă, iar cel de-al doilea capăt de cerere este constatarea posesiei sale asupra imobilului de peste 30 de ani și tulburarea posesiei prin vânzare, arătând că taxa judiciară de timbru este de 200 lei, prin adresa de complinire din data de 03.10.2013 reclamantei i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru în cuantum de 200 lei, obligație pe care reclamanta și-a îndeplinit-o la data de 21.10.2013.
La termenul de judecată din data de 30.05.2014 reclamanta și-a precizat din nou cererea de chemare în judecată arătând că în primul capăt de cerere solicită să se constate faptul că pârâtul S. R. prin P. B. nu deținea nici un titlu de proprietate, care să-i permită să vândă imobilul respectiv construcția și terenul situat în B., ., județul Prahova și nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr._/1994 asupra imobilului, ca urmare a lipsei titlului de proprietate al vânzătorului și a lipsei de discernământ a cumpărătorului iar în al doilea capăt de cerere, să se constate dreptul acesteia de posesie asupra imobilului de peste 30 de ani și tulburarea posesie prin vânzare, cu referire la același imobil construcție și teren situat în B., ., județul Prahova.
Față de această ultimă precizare a acțiunii, instanța de fond a dispus completarea taxei de timbru pentru primul capăt de cerere respectiv anularea contractului de vânzare cumpărare nr._/1994-conform art.3 rap. la art. 31 alin.3 din OUG nr.80/2013 - 2183 lei, pentru cel de-al doilea capăt de cerere calificat de instanță ca o acțiune în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune – conf. art.3 rap. la art.31 alin.3 din OUG nr.80/2013-2232 lei și pentru capătul trei de cerere - calificat de instanță ca acțiune posesorie-conform art.4 rap la art.31 alin.3 din OUG nr.80/2013 - 650 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.
Soluția instanței de fond de anulare a acțiunii ca insuficient timbrată este legală având în vedere că prin încheierea de la 12.09.2014 când s-a stabilit taxa de timbru, în raport de certificatul fiscal privind imobilul in litigiu, precum și calificarea pretențiilor reclamantei, a fost atenționată aceasta că poate formula cerere de acordare a facilităților la plata taxei de timbru potrivit prevederilor OG nr. 51 /2008 iar în ședința de la 17.10.2014 s-a arătat că reclamanta poate formula cerere de reexaminare a modului de calcul a taxei de timbru, însă nu a înțeles să utilizeze nici una dintre aceste modalități legale recomandate.
Astfel, susținerea apelantei reclamante în sensul că nu i s-a pus în vedere obligația de a achita taxă judiciară de timbru, decât prin citația din data de 18.09.2014, respectiv suma de 4865 lei, neaducându-i-se la cunoștință posibilitatea de a solicita acordarea facilităților conform OG nr. 51/2008, dreptul de a cere reexaminarea modului de stabilire a taxei stabilite – drept prevăzut de art. 39 din OG nr. 80/2013, apreciind că în atare condiții a fost privată de aceste drepturi sunt nefondate, lucrările dosarului, atestând că instanța de fond și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin lege în acest sens.
Apelanta reclamanta a mai susținut în motivele de apel că instanța de fond în mod greșit a invocat art. 22 alin. 4 C. pr. Civ., în sensul că judecătorul “dă sau stabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății”, fiind ignorate voit dispozițiile art. 22 alin. 5,6,7 C. pr. Civ., în sensul că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra tot ceea ce s-a cerut, neputând schimba calificarea juridică pentru a nu se încălca drepturile sau interesele părților.
Tribunalul constată că această critică adusă de apelantă sentinței pronunțate de instanța de fond se bazează pe o greșită interpretare a dispozițiilor legale invocate.
Astfel, tribunalul constată că instanța potrivit art. 31 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 era obligată să stabilească taxa de timbru în funcție de valoarea obiectului cererii, potrivit art. 31 alin. 2 și 3 din OUG nr. 80/2013, ceea ce a și făcut. Împrejurarea că instanța a stabilit o altă calificare a capetelor de cerere din acțiunea introductivă de instanță, precizată, cu privire la care, la termenul de la 17.10.2014, apelanta reclamantă nu a fost de acord, nu reprezintă o încălcare a disp. art. 22 alin. 4 C. pr. Civ. și nici a alin. 5 de la același articol, deoarece nu s-a făcut dovada existenței acordului expres al părților despre care face vorbire acest din urmă text de lege.
Tribunalul constată că stabilirea, după precizarea acțiunii, în sarcina reclamantei a unei taxe de timbru mai mare decât cea plătită inițial de aceasta, precedată de calificarea juridică a fiecărui capăt de cerere nu reprezintă o încălcare a drepturile sau interesele părților, pentru ca acestea trebuie să-și exercite drepturile în limitele depozițiilor procedurale și nici că judecătorul nu s-a pronunțat asupra a tot ceea ce s-a cerut, pentru cu judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra cererilor cu care fusese investit ci s-a pronunțat numai asupra unei excepții procedurale peremtorie.
Pentru toate aceste considerente, constatând ca neîntemeiate motivele de apel invocate și susținute de către apelanta-reclamantă, tribunalul, potrivit dispozițiilor art. 480, alin. 1 N.C.p.c va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - reclamantă C. M. CNP_ domiciliată în B., ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 3139/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta - reclamantă C. M. CNP_ domiciliată în B., ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 3139/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimații – pârâți P. B. PRIN PRIMAR cu sediul în B., ., județul Prahova, S.C. C. S.A. Ploiești prin administrator judiciar D.. U. si Asociații cu sediul în București, ., ., sector 1 si S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5 si intimații – intervenienti G. T. D. si G. A. M., ambii cu domiciliul în București, .. 405, ., sector 1 ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. M. N.
GREFIER,
R. C.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. N.M./Tehnored. A.I.A..
6 ex./ 18.05.2015
D.f._ – Judecătoria Câmpina
J. f. A. C. A. T.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1565/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1478/2015.... → |
|---|
