Contestaţie la executare. Sentința nr. 2672/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2672/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 1578/204/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ nr. 1189
Ședința publică din data de 19 martie 2015
PREȘEDINTE - M. N.
JUDECĂTOR - M. C.
GREFIER - E. M.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta - contestatoare . sediul în Câmpina, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2672/24.09.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatul G. R., domiciliat în Voluntari, .. 54A, județul Ilfov și cu domiciliul procesual ales la C. de A. I. G., cu sediul în București, ., parter, sector 4.
Cererea de apel a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 307,00 lei, conform chitanței . nr._/04.11.2014, care a fost anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică strigare au răspuns apelanta - contestatoare . de administrator M. L., asistat de avocat B. N. și intimatul G. R., reprezentat de avocat I. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul apelantei - contestatoare depune la dosar un set de înscrisuri, care au fost comunicate și părții adverse care confirmă prin apărătorul care o reprezintă și, având cuvântul arată că alte cereri nu mai formulează.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantei - contestatoare având cuvântul în dezbateri solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executare și anularea actelor de executare, cu cheltuieli de judecată fond și apel, onorariu avocat și taxă judiciară de timbru. Sentința este netemeinică și nelegală sub două aspecte executarea nu putea fi începută datorită existenței unui drept de retenție și onorariul executorului judecătoresc este exagerat de mare față de norma legală, OMJ 2550 care reglementează onorariul. Cu privire la dreptul de retenție, dacă anterior noi legislații era o creație a practici judiciare, acum este reglementat în Noul Cod Civil. Dacă cel obligat să îndeplinească o obligație stabilită în raport de un bun ce trebuie restituit are dreptul să îl rețină până la data despăgubirii pentru cheltuielile făcut pentru acel bun, creanța nu trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, deci dreptul de retenție nu este condiționat de existența unui titlu executoriu, ci de existența unei datorii, creanțe în legătură cu bunul respectiv și care datorie să fie prilejuită de acesta. Apelantul a edificat cu bună credință o construcție, deci nu poate fi obligat să o demoleze ci are un drept de retenție și se pune problema dacă putea să fi executată sentința. Creanța va deveni exigibilă în momentul în care va încerca să o recupereze. Onorariile executorilor judecătorești trebuie avansate de cel interesat și trebuie să fie în concordanță actele de executare. După pronunțarea deciziei nr. 473 a Tribunalului Prahova comunicată la data de 16.12.2013, apelantul a considerat că nu mai este cazul să facă recurs. Au formulat o notificare la data de 08.01.2014 pentru soluționarea amiabila a diferendului prin predarea de bună-voie a imobilului către intimat iar acesta să îi achite creanța de 98.790 lei, stabilită în cauză prin expertiza de evaluare a construcției edificată pe terenul intimatului. Însă acesta, cu rea-credință a introdus cererea de executare silită a sentinței și la 20 martie 2014 se emite somația de către executorul judecătoresc. Apelantul, la notificat pentru a doua oară în data de 24 martie 2014, iar suma pentru lipsa de folosință a fost consemnată. La data prezentării executorului judecătoresc acesta a constat că spațiu este liber astfel că nu se poate concluziona că nu și-a îndeplinit de bună voie obligația dar s-a lovit de refuzul intimatului. Suma maximă a onorariului este de 400 lei. Solicită admiterea apelului, în sensul admiterii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului având cuvântul în dezbateri solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. Apelantul nu a formulat cerere reconvențională, G. R. nu a fost obligat la nicio sumă de bani. Nu poți să-ți îndeplinești obligațiile și să ai un drept de retenție. Nu există nicio obligație în sarcina lui G. R.. Solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul apelantei - creditoare având cuvântul în replică arată că nu este vorba de condiționarea executării obligațiilor din titlul executoriu și a refuzului de aducere la îndeplinire de bunăvoie a acestora ci, de dreptul de retenție.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin contestația la executare înregistrată cu nr._ /26.03.2014 la Judecătoria Câmpina, contestatoarea S.C.M. S.N.C. a chemat în judecată pe intimatul G. R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr.51/2014 al B. F. M., precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea contestației, contestatoarea a arătat că în baza Sentinței civile nr.1552/29.05.2013 a Judecătoriei Câmpina s-a constatat că intimatul este proprietarul construcției intitulată stație auto, pe care a edificat-o pe cheltuiala sa exclusivă pe terenul contestatorului, identificată potrivit raportului de expertiză construcții ing. B. I., ocazie cu care s-a stabilit în favoarea sa un drept la despăgubirile care urmează să-i fie achitate de către intimat, având un drept de retenție cu privire la construcția respectivă până la achitarea acestor despăgubiri în valoare de_ lei, motiv pentru care în mod nelegal s-a procedat la executarea sa silită în vederea evacuării spațiului comercial, mai ales că și-a îndeplinit de bunăvoie obligațiile prevăzute în titlul executoriu, punând la dispoziția intimatului acest spațiu, fiind obligată eronat și la plata unui onorariu de executor foarte mare în valoare de 8148 lei deși și-a executat de bunăvoie obligația privind eliberarea spațiului.
La data de 24.04.2014 contestatoarea și-a completat contestația, solicitând anularea și a procesului verbal din data de 08.04.2014 deoarece și-a îndeplinit de bună-voie obligația stabilită prin titlul executoriu, notificându-l pe intimat la notar în vederea predării construcției, întocmindu-se în mod nelegal procesul verbal de predare silită a bunurilor imobile, fără să se țină seama că are un drept de retenție stabilit în cadrul considerentelor titlului executoriu, spațiul fiind gol, ținut la dispoziția intimatului începând cu luna ianuarie 2014, iar executorul judecătoresc a sechestrat în mod ilegal autoturismul Dacia L. destinat exercitării activității societății, neîntocmind un proces verbal de sechestru în acest sens, evaluând autoturismul la suma de 1500 euro, deși nu există acordul său cu privire la această valoare.
La data de 20.06.2014 intimatul a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea contestației la executare, motivându-se că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina acesteia anterior executării silite constând în plata sumelor datorate și predarea spațiului, mai ales că nu există un drept de retenție în favoarea contestatoarei stabilit prin Sentința civilă nr.1552/2012, caz în care în mod legal s-a procedat la executarea silită a contestatoarei care datorează și cheltuieli de executare.
După administrarea probei cu acte, prin sentința civilă nr. 2672/24.09.2014 a Judecătoriei Câmpina, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoare împotriva intimatului, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că în baza sentinței civile nr.1552/29.05.2013 a Judecătoriei Câmpina, a fost admisă în parte acțiunea formulată de intimat împotriva contestatoarei și s-a constatat dreptul de proprietate al intimatului asupra construcției -stație auto, identificată conform raportului de expertiză ing. B. I., dispunându-se și evacuarea contestatoarei din acest spațiu, fiind obligată aceasta din urmă și la plata sumei de 8449 lei reprezentând lipsă de folosință, a unor cheltuieli de judecată de 5420,94 lei, sentință în temeiul căreia s-a procedat la executarea silită a contestatoarei, ocazie cu care a fost întocmit procesul verbal de predare silită a bunurilor imobile din data de 08.04.2014 privind evacuarea spațiului și predarea acestuia intimatului.
S-a menționat că debitoarea- contestatoare condiționa predarea spațiului în litigiu de plata sumelor invocate în cadrul sentinței sus menționate, ceea ce înseamnă că debitoarea refuza aducerea la îndeplinire de bună voie a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, caz în care în mod legal s-a procedat la executarea silită a acesteia, iar în urma analizării considerentelor sentinței civile nr.1552/29.05.2013 s-a constatat că nu există nicio mențiune referitoare la instituirea în favoarea contestatoarei a unui drept de retenție asupra spațiului în litigiu, astfel încât contestatoarea nu deține un titlu executoriu împotriva intimatului pentru a putea solicita o compensare a unor sume de bani, mai ales că menționarea unui drept de retenție în considerentele titlului executoriu nu produce efecte juridice în lipsa recunoașterii acestui drept printr-o hotărâre judecătorească.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei privind cuantumul exagerat al onorariului executorului judecătoresc, s-a reținut că nivelul onorariilor este stabilit de Ordinul nr.2550/2006, ordin în temeiul căruia onorariul în cazul evacuării poate atinge nivelul maxim de 5200 lei pentru debitor persoană juridică, iar pentru recuperarea sumei de_,94 lei reprezentând lipsă de folosință și cheltuieli de judecată onorariul se stabilește la valoarea sumei ce urmează a fi recuperată, astfel încât onorariul stabili de executorul judecătoresc nu depășește plafonul maxim prevăzut de lege, motiv pentru care nu se impune reducerea sau înlăturarea acestuia, mai ales că în ceea ce privește procesul verbal de sechestru nu devin aplicabile disp. art.727 C.pr.civ., care vizează bunurile destinate exercitării ocupației sau profesiei debitorului -persoană fizică și nicidecum persoană juridică, fiind înserate în cadrul acestuia toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile legale aplicabile în materie, iar potrivit art.743 alin.1 lit.b C.pr.civ. evaluarea autoturismului s-a făcut în urma aprecierii executorului, nefiind obligatorie acordul contestatoarei în acest sens, neexistând nici posibilitatea semnării procesului verbal de sechestru cu obiecțiuni.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestației la executare, motivându-se că și-a îndeplinit de bună voie obligația constând în punerea la dispoziție a imobilului în litigiu, procedându-se nelegal la executarea sa silită, fără să se țină seama de existența unui drept de retenție asupra imobilului, de nelegalitatea onorariului executorului de 8148 lei, dându-se o interpretare eronată a probelor administrate în cauză și că a pus la dispoziția intimatului imobilul în litigiu, aspect confirmat de procesul verbal de predare primire din data de 29.03.2014, intimatul având obligația de a o despăgubi în baza dreptului său de retenție consacrat ope legis, mai ales că a fost în imposibilitate să predea imobilul datorită pasivității intimatului, imobilul fiind liber, personalul fusese concediat, mobilierul evacuat, intimatul refuzând să se prezinte în urma invitației pe care i-a făcut-o, fiind de rea credință, exercitându-și abuziv drepturile.
În continuare, contestatoarea a arătat că are dreptul la acordarea unor despăgubiri fără să existe un alt litigiu, fiind motivul pentru care nu a mai declarat recurs împotriva titlului executoriu, beneficiind de un drept de retenție ope legis fără să se țină seama de disp. art. 2495 C.civ. în baza căruia dreptul de retenție reprezintă o garanție reală, menită să protejeze pe debitorul obligației de predare, având dreptul să rețină bunul supus restituirii atât timp cât creditorul nu o despăgubește pentru cheltuielile efectuate cu bunul respectiv, cheltuieli confirmate de raportul de expertiză construcții întocmit în dosarul nr._ și că eronat s-a considerat inexistența unui asemenea drept, fiind imposibilă executarea sa silită, mai ales că onorariul executorului nu respectă OMJ nr. 2550/2006, circumstanțele cauzei, activitățile efectiv prestate de către executor.
De asemenea, contestatoarea a precizat că executorul nu a efectuat o executare silită propriu zisă privind predarea silită a imobilului, care era pus la dispoziția creditorului anterior executării, executorul neefectuând nici un act de executare cu excepția emiterii somației, întocmirii procesului verbal care a constatat executarea obligației și că acesta nu a prestat nici o activitate, legea stabilind existența unor cheltuieli de executare efective, necesare până la îndeplinirea obligației de bună voie, dispoziții neaplicabile în cauză, mai ales că în speță nu există refuzul predării imobilului, violența debitorului, concursul organelor de ordine, înlăturarea debitorului, scoaterea, manevrarea, transportul, custodia, conservarea bunurilor pentru a se achita un onorariu de executor, neexistând o executare silită veritabilă, caz în care nu poate fi obligată la plata unui onorariu de executor maximal, onorariu care pentru predarea imobilului era de maxim 400 lei corespunzător efectuării unei somații sau notificări.
Totodată, contestatoarea a menționat că nu au fost analizate toate împrejurările de fapt și de drept invocate privind inexistența unei executări veritabile, cuantumul onorariului executorului fiind exagerat, nerespectând dispozițiile OMJ nr. 2550/2006.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza fost înregistrată cu nr._ la data de 14.11.2014.
La data de 17.12.2014 intimatul a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea apelului în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins contestația la executare constatând că în speță nu există nici un titlu executoriu care să recunoască în favoarea contestatoarei existența unui drept de retenție, iar în speță contestatoarea a refuzat să predea imobilul, procedându-se legal la executarea silită a acesteia.
La data de 19.02.2015, instanța a respins excepția insuficientei timbrări a cererii de apel, motivându-se că în mod corect a fost achitată taxa de timbru, ținându-se seama de valoarea contestată în cadrul motivelor de apel.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 1552/29.05.2013 a Judecătoriei Câmpina rămasă definitivă în urma respingerii apelului în temeiul deciziei civile nr. 473/04.10.2013 a Tribunalului Prahova, a fost admisă în parte acțiunea formulată de intimat împotriva contestatoarei și s-a constatat dreptul de proprietate al intimatului asupra construcției reprezentând stație auto, identificată potrivit raportului de expertiză tehnică construcții ing. B. I., situată în Câmpina, Calea Doftanei, nr. 16 jud. Prahova, dispunându-se evacuarea contestatoarei din acest spațiu, obligarea acesteia din urmă să plătească intimatului suma de 8449 lei reprezentând lipsă de folosință asupra terenului de 200 mp pe ultimii trei ani, fiind respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind demolarea construcției și înscrierea în cartea funciară.
A fost obligată contestatoarea să plătească intimatului suma de 5420,94 lei cheltuieli de judecată.
Conform cererii din data de 03.03.2014, încheierii din 03.03.2014, înștiințărilor, somației din data de 20.03.2014, adreselor nr. 51/20.03.2014,_/01.04.2014, 1744/09.04.2014, proceselor verbale din data de 29.03.2014, 08.04.2014, intimatul a solicitat executarea silită a contestatoarei în baza sentinței civile nr. 1552/29.05.2013, constând în predarea imobilului în litigiu, respectiv o stație auto, evacuarea contestatoarei din acest imobil, obligarea acesteia la plata sumelor de 8449 lei reprezentând lipsă de folosință, 5420,94 lei cheltuieli de judecată, ocazie cu care a fost somată la data de 21.03.2014 contestatoarea să procedeze la executarea obligațiilor stabilite în sarcina sa prin sentința sus menționată, motiv pentru care la data de 29.03.2014 contestatoarea a predat intimatului imobilul în litigiu, întocmindu-se un proces verbal la data de 08.04.2014 în temeiul căruia a fost declarată evacuată definitiv contestatoarea din spațiul respectiv, procedându-se și la consemnarea la CEC a sumelor datorate de către contestatoare, reprezentând debit datorat, cheltuieli de executare, inclusiv onorariul de executor în valoare de 8148 lei, incluzând și TVA.
În conformitate cu notificarea din data de 30.12.2013, cererea din data de 14.01.2014, deciziile nr.1-4/13.01.2014, contestatoarea l-a notificat pe intimat, solicitându-i acestuia să stabilească de comun acord o dată în vederea rezolvării pe cale amiabilă a situației spațiului comercial situat în Câmpina, Calea Doftanei, nr.16, jud. Prahova, după care contestatoarea a procedat la încetarea raporturilor de muncă pe care le avea cu diferiți salariați la data de 13.01.2014.
Potrivit actelor procedurale efectuate în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpina, raportului de expertiză tehnică construcții B. I., intimatul a chemat-o în judecată pe contestatoare în temeiul dispozițiilor dreptului comun, în scopul soluționării raporturilor juridice care au existat între părți, la un moment dat, privind imobilul în litigiu situat în Câmpina, Calea Doftanei, nr.16, constând într-o stație auto, litigiu în cadrul căruia a fost administrată proba cu expertiză tehnică construcții în baza căreia a fost evaluată construcția respectivă la suma de 98.790 lei.
Disp. art. 712 alin1, 2 C.proc.civ. stipulează că împotriva executării silite, a oricărui act de executare se poate formula contestație la executare de către cei interesați sau vătămați prin executare, precum și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Totodată, disp. art. 39 din Legea nr. 188/2000 prevăd că executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, iar în cazul creanțelor care fac obiectul executării silite onorariile maxime sunt: a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite; b) pentru creanțele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depășește 50.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite;
c) pentru creanțele în valoare de peste 80.000 lei, dar până la 100.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.900 lei plus un procent de până la 2% din suma care depășește 80.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite; d) pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
De asemenea, în temeiul Ordinului nr. 2550/2006 executorii judecătorești percep onorarii maxime în cazul comunicării notificărilor, altor acte de procedură de 400 lei, în cazul evacuărilor persoanelor juridice de 5200 lei, de 10 % din valoarea creanțelor care au o valoare de până la 50.000 lei.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că prin sentința civilă nr.1552/29.05.2013 a Judecătoriei Câmpina, rămasă definitivă și irevocabilă, în temeiul deciziei civile nr.473/04.10.2013, s-a constatat dreptul de proprietate al intimatului asupra construcției în litigiu situată în Câmpina, Calea Doftanei, nr.16, dispunându-se evacuarea contestatoarei din acest imobil, obligarea acesteia să-i plătească intimatului sumele de 8.449 lei lipsă de folosință pentru terenul de 200 mp. pe ultimii 3 ani, 5420,94 lei, cheltuieli de judecată, sentință în baza căreia intimatul a solicitat la data de 03.03.2014 punerea în executare silită a acesteia față de contestatoare în vederea achitării de către aceasta a sumelor datorate, predării imobilului, astfel încât au fost întocmite acte de executare constând în înștiințări, somație, proces verbal de predare a imobilului la data de 08.04.2014, în urma cărora a fost evacuată definitiv contestatoarea din imobil și au fost consemnate la data de 09.04.2014 la CEC sumele datorate de către aceasta, stabilindu-se cheltuieli de executare reprezentând onorariu executor de 8148 lei, inclusiv TVA.
Ca atare, atât timp cât în baza sentinței civile nr.1552/29.05.2013 s-a dispus evacuarea contestatoarei din imobilul în litigiu, obligarea acesteia la plata sumei totale de 13.869,94 lei, înseamnă că în realitate o asemenea hotărâre judecătorească reprezintă prin însăși natura sa un titlu executoriu, deoarece instituie în sarcina contestatoarei o obligație de a face, constând în predarea imobilului în litigiu în urma evacuării spațiului și atestă în favoarea intimatului o creanță certă, a cărei existență reiese din cuprinsul sentinței, lichidă, al cărei cuantum a fost clar determinat în cuprinsul dispozitivului acesteia, exigibilă, fiind ajunsă la scadență în urma rămânerii definitive și irevocabile a sentinței.
De altfel, în condițiile în care sentința sus menționată reprezintă prin însăși natura sa un titlu executoriu, iar contestatoarea nu a făcut dovada executării de bună voie a celor două obligații constând în predarea imobilului în fapt intimatului, achitarea sumelor datorate prin intermediul unei oferte reale de plată, însemnă că în realitate, în mod legal, s-a procedat la executarea silită a contestatoarei, întrucât intimatul are nevoie de un act întocmit de către executorul judecătoresc care să confirme predarea spațiului în litigiu în materialitatea sa, evacuarea efectivă din acest spațiu a contestatoarei, act de natură să ateste punerea în executare silită a titlului executoriu, mai ales că debitoarea nu a achitat de bună voie suma totală de 13.869,94 lei, la care a fost obligată în temeiul titlului executoriu, caz în care intimatul a fost la rândul său obligat să acționeze prin intermediul unui executor pentru a o constrânge pe contestatoare să-i plătească sumele de bani la care a fost obligată.
Mai mult chiar, analizându-se conținutul dispozitivului sentinței civile nr. 1552/ 29.05.2013, reiese cu certitudine că au fost stabilite obligații în sarcina contestatoarei constând în evacuarea imobilului în litigiu și plata unor sume de bani, neexistând nicio altă mențiune referitoare la instituirea în sarcina intimatului a unor obligații de a face, de a nu face ceva sau de a da, caz în care în lipsa unor asemenea obligații în sarcina intimatului, contestatoarea se află în imposibilitate legală să pretindă existența în favoarea sa a unui drept de retenție asupra spațiului în litigiu, a unei creanțe certe, lichide și exigibile față de intimat, constând în plata unor despăgubiri, mai ales că nu pot face obiectul executării silite decât titlurile executorii care prevăd anumite tipuri de obligații și nicidecum diferite dispoziții ale dreptului comun care reglementează anumite instituții juridice, principii aplicabile anumitor raporturi juridice civile derivând la un moment dat între părți.
De fapt, atât timp cât s-a procedat la executarea silită a contestatoarei în baza sentinței civile nr. 1552/29.05.2013, constând în efectuarea unor acte de executare specifice predării spațiului în litigiu, obligației de plată stabilită în sarcina contestatoarei, respectiv înștiințări, somații, procese verbale de punere în posesie, înseamnă că debitoarea are obligația să suporte toate cheltuielile de executare determinate de refuzul acesteia de a preda spațiul în litigiu și de a achita sumele de bani datorate, precum și onorariul de executor în valoare totală de 8148 lei, inclusiv TVA, întrucât cuantumul acestui onorariu nu are un caracter exagerat, disproporționat, fiind rezonabil, stabilit cu respectarea dispozițiilor legale în materie, ținându-se seama de valoarea creanței urmărite care depășește limita de 10.000 lei, de actele de executare întocmite, de obligațiile susceptibile executării silite, de toate formele de executare ce urmau să fie efectuate până la achitarea debitului de către contestatoare.
Pe de altă parte, în urma analizării actelor de executare existente la dosar, inclusiv procesul verbal din data de 08.04.2014, s-a stabilit un onorariu de executor în valoare totală de 8148 lei, inclusiv TVA, din care 6448 lei reprezintă onorariu pentru evacuare, incluzând TVA, iar restul de 1700 lei reprezintă onorariu pentru recuperarea sumei totale de 13.869,94 lei, reprezentând debit, în care a fost inclus și TVA-ul, astfel încât cuantumul acestor sume de bani au fost calculate ținându-se seama de specificul, natura, obiectul executării silite care a vizat două tipuri de obligații, în raport de care se efectuează acte de executare diferite, specifice formelor de executare aplicabile acestor obligații, încadrându-se în limitele maxime prevăzute de dispozițiile legale în materie de 5200 lei în cazul evacuării contestatoarei în calitate de persoană juridică, 1370 lei în cazul recuperării sumei totale de 13.869,94 lei, la care se adaugă TVA, la fiecare sumă, fiind stabilite deci proporțional, rezonabil cu activitatea, munca prestată de către executor, generate de refuzul contestatoarei de a-și executa cele două obligații de bună voie.
În realitate, potrivit dispozițiilor legale în materie, suma de 6448 lei care include și TVA, adică 1248 lei stabilită cu titlu de onorariu pentru obligația de a preda spațiul, corespunde valorii maxime stabilită de Ordinul nr.2550/2006 în cazul debitorilor persoane juridice de 5200 lei, iar în ceea ce privește onorariul de 1700 lei pentru creanța urmărită din care 330 lei TVA, acesta se înscrie în limitele maxime prevăzute de același act normativ, respectiv 1370 lei, astfel încât nu există nicio împrejurare care să determine exonerarea contestatoarei de la plata cheltuielilor de executare reprezentând onorariu de executor, cheltuieli determinate tocmai de refuzul acesteia de a-și executa de bună voie ambele obligații..
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins contestația la executare ca neîntemeiată, constatând că în speță, în mod legal s-a procedat la executarea silită a contestatoarei, la întocmirea tuturor actelor de executare silită, nefiind îndeplinite condițiile prev. de disp. art. 712 și urm cod pr. civilă în ceea ce privește anularea actelor de executare și exonerarea contestatoarei de la plata onorariului de executor, mai ales că acesta respectă criteriile prevăzute de art.39 din Legea nr.188/2000, de Ordinul nr. 2550/2006.
Faptul că în baza notificării din data de 30.12.2013, debitoarea l-ar fi notificat pe intimat în vederea rezolvării situației spațiului în litigiu, stabilirii unei date în acest sens și că la data de 29.03.2014 a fost întocmit un proces verbal de predare - primire încheiat între părți, în temeiul căruia contestatoarea ar fi predat spațiul în litigiu intimatului, nu înseamnă în mod automat că debitoarea și-a executat de bună voie obligația anterior executării silite, deoarece contestatoarea, în calitate de debitoare, avea obligația să efectueze acte de dispoziție constând în predarea efectivă a spațiului în litigiu, consemnarea la CEC a sumelor datorate prin intermediul unei oferte reale de plată, pentru a fi exonerată de obligațiile stabilite în sarcina sa prin titlu executoriu anterior datei de 03.03.2014, dată la care intimatul a solicitat executarea silită a debitoarei și nicidecum să se rezume pur și simplu la formularea unei invitații către intimat în vederea soluționării pe cale amiabilă a divergențelor, mai ales că debitoarea a pretins, la rândul său, plata de către intimat a unor sume de bani cu titlu de despăgubiri fără să dețină un titlu executoriu în acest sens.
Întocmirea procesului verbal de predare primire din data de 29.03.2014, semnat de către părți, nu constituie prin însăși natura sa o dovadă certă privind executarea de bună voie a obligației instituită în sarcina contestatoarei, constând în predarea spațiului în litigiu, întrucât în cuprinsul procesului verbal respectiv a fost descris spațiul în litigiu, componentele acestuia, elementele accesorii, predarea efectivă a imobilului având loc, în realitate, la data de 08.04.2014, dată la care au fost predate de către contestatoare toate cheile imobilului, având loc evacuarea definitivă a debitoarei din acest spațiu, evacuare confirmată de executorul judecătoresc și care demonstrează stingerea obligației de predare a spațiului de către contestatoare, iar procesul verbal încheiat în acest sens constituie la rândul său dovada certă că debitoarea a executat o parte din obligațiile instituite în sarcina sa prin titlul executoriu.
Susținerile contestatoarei în sensul că și-a îndeplinit de bună voie obligația constând în punerea la dispoziție a imobilului în litigiu, procedându-se nelegal la executarea sa silită, fără să se țină seama de existența unui drept de retenție asupra imobilului, de nelegalitatea onorariului executorului de 8148 lei, dându-se o interpretare eronată a probelor administrate în cauză, nu pot fi avute în vedere deoarece, în realitate, nu există nicio probă la dosar care să ateste îndeplinirea de bună voie a tuturor obligațiilor stabilite în sarcina contestatoarei pentru ca aceasta să fie exonerată de executarea acestora pe cale silită, obligații care trebuiau executate deopotrivă, fiind imposibilă executarea acestora pe cale separată, iar în speță nu există niciun titlu executoriu care să ateste în favoarea contestatoarei existența unui drept de retenție, mai ales că onorariul executorului a fost fiind stabilit corespunzător, ținându-se seama de dispozițiile legale incidente în cauză.
Apărările contestatoarei conform cărora a pus la dispoziția intimatului imobilul în litigiu, aspect confirmat de procesul verbal de predare primire din data de 29.03.2014, spațiu nepredat datorită pasivității intimatului care are obligația de a o despăgubi în baza dreptului său de retenție consacrat ope legis, imobilul fiind gol, personalul concediat, mobilierul evacuat și că intimatul a refuzat să se prezinte în urma notificării, fiind de rea credință, exercitându-și abuziv drepturile, sunt nejustificate întrucât, în realitate predarea spațiului în litigiu în materialitatea sa, cu caracter definitiv, a avut loc la data predării cheilor, respectiv 08.04.2014, aspect confirmat de executorul judecătoresc și nicidecum la data de 29.03.2014, dată la care părțile s-au întâlnit și au verificat elementele componente, accesorii ale spațiului, debitoarea având posibilitatea predării spațiului anterior executării silite prin mijloacele procedurale reglementate de lege, obligație necondiționată de comportamentul creditorului.
În fapt, intimatul nu avea obligația să se prezinte în urma unei notificări formulată de către contestatoare în condițiile în care aceasta condiționa predarea spațiului de plata unor sume de bani fără să existe o asemenea obligație în sarcina intimatului în baza unui titlu executoriu, iar în speță nu există nicio dispoziție legală care să confere în favoarea contestatoarei ope legis, un drept de retenție, drept care trebuie să fie recunoscut, pe cale judecătorească, în baza unui titlu executoriu, mai ales că intimatul contestă existența în sine a unui asemenea drept, caz în care contestatoarea are obligația să facă dovada existenței unui asemenea drept în temeiul unui titlu executoriu și nicidecum să solicite aplicarea dispozițiilor dreptului comun, dispoziții care nu se aplică de plano, pur și simplu, în raport de opțiunile, interesele contestatoarei în cadrul executării silite.
Afirmațiile contestatoarei potrivit cărora are dreptul la acordarea unor despăgubiri fără să existe un alt litigiu, fiind motivul pentru care nu a declarat recurs împotriva titlului executoriu, beneficiind de un drept de retenție ope legis în baza disp. art. 2495 C.civ., dreptul de retenție fiind o garanție reală, menită să protejeze pe debitorul obligației de predare, având dreptul să rețină bunul supus restituirii atât timp cât creditorul nu o despăgubește pentru cheltuielile efectuate cu bunul respectiv, cheltuieli confirmate de raportul de expertiză construcții întocmit în dosarul nr._ și că eronat s-a considerat inexistența unui asemenea drept, nu au relevanță în cauză, deoarece contestatoarea se află în imposibilitate legală să pretindă existența în favoarea sa a unui drept la despăgubire, la recunoașterea unui drept de retenție asupra spațiului în litigiu, în lipsa unui titlu executoriu, dispozițiile sus menționate nefiind incidente cu ocazia executării silite, executare care are un caracter limitativ, imperativ, ținându-se seama doar de titlul executoriu care face obiectul executării silite propriu zise, iar administrarea unei probe cu expertiză construcții în cadrul dosarului sus menționat, excede executării silite, contestatoarea având obligația în cazul în care emite anumite pretenții față de intimat, să acționeze pe cale judecătorească prin intermediul mijloacelor procedurale reglementate de dispozițiile dreptului comun, în scopul valorificării unor asemenea pretenții și nicidecum în cadrul executării silite.
Motivele invocate de către contestatoare în sensul că onorariul executorului nu respectă OMJ nr. 2550/2006, circumstanțele cauzei, activitățile prestate, neexistând o predare silită a imobilului care era gol, pus la dispoziția creditorului anterior executării și că executorul nu a prestat nici o activitate, legea stabilind existența unor cheltuieli de executare efective, necesare până la îndeplinirea obligației de bună voie, dispoziții neaplicabile în speță, sunt neîntemeiate întrucât onorariul executorului respectă criteriile stabilite de dispozițiile legale sus menționate, fiind proporțional, rezonabil, în raport de specificul fiecărei obligații, ținându-se seama de obiectul, natura celor două obligații care au făcut obiectul executării silite, iar în speță indiferent de ocuparea sau neocuparea cu diferite bunuri a spațiului în litigiu, contestatoarea avea obligația să predea spațiul în materialitatea sa, fiind efectuate acte de executare specifice obligației de a preda imobilul, constând în întocmirea nu numai a unei somații, înștiințări, ci și a unui proces verbal de predare a imobilului, a unor adrese în vederea consemnării la CEC a sumelor datorate de către debitoare, întocmindu-se deci acte cu caracter obligatoriu, specifice executării silite.
Criticile contestatoarei în sensul că nu au existat refuzul predării imobilului, violența debitorului, concursul organelor de ordine, înlăturarea debitorului, scoaterea, manevrarea, transportul, custodia, conservarea unor bunuri mobile, privind plata onorariului executorului, neputând fi obligată la plata onorariului de 8148 lei și că onorariul pentru predarea imobilului era de 400 lei maxim, în cazul notificării, sunt nefondate deoarece la stabilirea cuantumului onorariului executorului nu se ține seama în exclusivitate de împrejurările sus menționate, ci, dacă într-adevăr au fost efectuate acte de executare silită specifice naturii și obiectului cererii de executare silită, obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, având loc o executare propriu-zisă a debitoarei finalizată prin predarea bunului și plata sumelor datorate, aspecte în raport de care se justifică stabilirea unui onorariu de executor, iar în speță era imposibilă stabilirea unui onorariu de 400 lei în condițiile în care un asemenea onorariu se percepe numai în cazul întocmirii unei notificări, comunicării unor acte de procedură și nicidecum în cazul în care se efectuează acte de executare propriu-zisă, finalizate cu executarea efectivă a celor două obligații de către debitoare.
Aspectele invocate de către contestatoare potrivit cărora nu ar fi fost analizate toate împrejurările de fapt, de drept invocate privind inexistența unei executări silite veritabile, cuantumul onorariului executorului nerespectând dispozițiile OMJ nr. 2550/2006, fiind exagerat, nu au niciun temei legal în condițiile în care au fost analizate, dezbătute în cadrul considerentelor sentinței toate susținerile părților, probele administrate în cauză, situațiile de fapt, de drept invocate, având loc o executare silită efectivă, finalizată prin predarea spațiului și plata debitului datorat, iar onorariul executorului respectă criteriile prevăzute de dispozițiile egale sus menționate, fiind stabilit în raport de limitele maxime prevăzute pentru cele două obligații care au făcut obiectul executării silite în raport de conținutul propriu-zis al titlului executoriu.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie, în baza disp. art.480 alin.1, 2 cod pr. civilă, va respinge apelul ca nefondat.
Se va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta - contestatoare . sediul în Câmpina, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2672/24.09.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatul G. R., domiciliat în Voluntari, .. 54A, județul Ilfov și cu domiciliul procesual ales la C. de A. I. G., cu sediul în București, ., parter, sector 4, ca nefondat.
Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată in ședință publică, azi, 19 martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. N. M. C.
GREFIER,
E. M.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red./tehnored. MC
4 ex./ 20.04.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Câmpina
j.f. A. C. A. T.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1193/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1238/2015.... → |
|---|
