Legea 10/2001. Sentința nr. 17/2015. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 1988/259/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA – SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ_

Ședința publică din data de 17.02.2015

PREȘEDINTE - A. G. H.

GREFIER - M. Ș.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „fond funciar”, formulată de reclamanții M. A. M. și D. I., ambii prin procurator D. E., domiciliată în București, .. 145, Sectorul 1, în contradictoriu cu pârâteleC. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR M., cu sediul în M., ., jud. Prahova, C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR GURA VADULUI, cu sediul în .. Prahova șiC. JUDEȚEANĂ PRAHOVA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamanții au depus la dosarul cauzei, prin intermediul compartimentului registratură, o notă de ședință, după care:

Tribunalul, având în vedere că prin petitul acțiunii cu care a fost investită instanța de fond, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 11.08.2014 (f. 21 vol. II dosar fond), s-a solicitat obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar M. la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren intravilan situat în M., cu vechiul amplasament în M., ..1, în drept acțiunea fiind întemeiată pe prevederile art.11 alin.2 din Legea nr. 18/1991 introdus prin Titlul IV art.1 pct.2 din Legea nr.247/2005 și art.27 din Legea nr.1/2000 completată prin Legea nr.247/2005, este evident că cel de-al doilea petit, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 4 ha. din care 3 ha. și 9.400 mp. vie altoită și 600 mp. teren curți - construcții pentru autorul M. E., determină incidența legilor fondului funciar și, întrucât, s-a solicitat și restituirea imobilului situat in M., ..1, jud. Prahova pentru care s-a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, astfel cum rezultă din cererea aflată la fila 167 dosar fond, disjunge capătul de cerere privind acest din urmă imobil, sens în care se va forma un dosar nou.

În ceea ce privește capătul de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 4 ha., fiind incidente dispozițiile Legii fondului funciar nr.18/1991, tribunalul invocă din oficiu excepția de necompetență materială a acestei instanțe în soluționarea acestui capăt de cerere și, constatând ivit conflictul de competentă între cele două instanțe cu privire la acest capăt de cerere, va dispune înaintarea dosarului instanței ierarhic superioară comună instanțelor între care s-a ivit conflictul negativ de competență, respectiv Curții de Apel Ploiești, pentru regulator de competență.

TRIBUNALUL

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ / 2013, reclamanții M. A. M. și D. I. au chemat în judecată pe pârâtele C. L. de Fond Funciar M., C. L. de Fond Funciar Gura Vadului și C. Județeana de Fond Funciar Prahova, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar M. la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren intravilan situata in M., cu vechiul amplasament in M., ..1, jud. Prahova și obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Gura Vadului la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4 ha. din care 3 ha. și 9.400 mp. vie altoită și 600 mp. teren curți - construcții pentru autorul M. E..

Acțiunea a fost întemeiată În drept pe dispozițiile art.11 alin.2 din Legea nr. 18/1991 introdus prin Titlul IV art.1 pct.2 din Legea nr. 247/2005 și art.27 din Legea nr.1/2000 completată prin Legea nr.247/2005.

La termenul de judecatĂ din data de 23.06.2014, Judecătoria M. a pus În discuția contradictorie a părților necesitatea disjungerii capătului de cerere privind imobilul situat în M., ..1, jud. Prahova, față de precizările și referirile făcute de apărătorul reclamantei în motivarea acțiunii ( f. 18 vol. II), chestiune asupra căreia instanța nu s-a mai pronunțat.

P. notele de ședință depuse de reclamanți la termenul de judecată din 11.08.2014 (f. 21 vol. II), s-a învederat că se solicită soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, arătând că s-a formulat vedere de reconstituire a dreptului de proprietate în conformitate cu Legea nr.247/2005, cerere care a fost respinsă prin Hotărârea nr.4445/2006 a Comisiei Județene Prahova, hotărâre împotriva căreia s-a formulat contestație înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr.1096/259/ 2007, acțiune care s-a perimat la data de 29.05.2009.

P. sentința civilă nr.780/16.09.2014, Judecătoria M. a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în întregul său, având ca obiect „fond funciar” în favoarea Tribunalului Prahova.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar la data de 01.10.2014, pricina fiind soluționata in condiții de legală citare a părților.

La termenul de judecată din data de 20.01.2015, s-a apreciat că se impune, în vederea stabilirii competenței materiale a instanței în favoarea căreia s-a declinat competența, a se preciza, în concret, imobilele ce se solicită a fi restituite sau pentru care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate, temeiul de drept invocat pentru fiecare petit al acțiunii, dacă în privința imobilului situat în M., ..1, jud. Prahova, pentru care s-a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 (f. 169 vol. I), au fost întreprinse demersuri pentru soluționarea acesteia, în caz afirmativ urmând a se indica și a se depune la dosar dispoziția emisă în baza acestui act normativ; de a se preciza dacă pe toate terenurile solicitate sunt amplasate construcții, în caz afirmativ care sunt acestea.

P. „Notele scrise” depuse de reclamanți la data de 16.02.2015, s-a solicitat tribunalului să aprecieze asupra competenței materiale, arătându-se că pentru imobilul – casă de locuit situat in M., ..1, jud. Prahova s-a dispus, în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001, retrocedarea către o altă persoană, iar în ceea ce privește suprafața de teren amplasată pe raza .-a susținut că cererea inițială de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată în baza Legii nr.1/2000, prin respectiva cerere solicitându-se retrocedarea fermei care a aparținut defunctei M. E., la momentul privatizării fiind în posesia fostului I.A.S. Tohani, purtând denumirea „La Olteni”.

În final, s-a mai arătat că reclamanții au urmat succesiunea procedurilor prevăzute de legile fondului funciar.

La termenul de astăzi - 17.02.2015, Tribunalul Prahova - Secția I Civilă a disjuns capătul de cerere vizând retrocedarea imobilului situat în M., ..1, jud. Prahova, imobil pentru care sunt incidente dispozițiile legii speciale de reparație nr.10/2001, dosarul nou format având nr._ .

În ceea ce privește capătul de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Gura Vadului la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4 ha., din care 3 ha. și 9.400 mp. vie altoită și 600 mp. teren curți - construcții pentru autorul M. E., este evident că acesta este supus prevederilor legilor fondului funciar, fapt de natură a atrage competența de soluționare, în primă instanță, a acestui capăt de cerere de către Judecătoria M..

Din modul în care este reglementată competența materială a judecătoriei prin dispozițiile art.94 C.pr.civ. coroborat cu dispozițiile art.95 pct.1 C.pr.civ. rezultă că, în actuala reglementare, judecătoria a devenit o instanță de excepție

în ceea ce privește judecata în primă instanță, în concepția actualului Cod de procedură civilă plenitudinea de competență pentru judecata în primă instanță fiind conferită tribunalului.

Principiul plenitudinii de competență a tribunalului, în ceea ce privește judecata în primă instanță, cunoaște însă anumite limitări, acestuia revenindu-i competența de a judeca ori de câte ori legea, respectiv normele cuprinse în Noul Cod de procedură civilă sau legi speciale, în măsura în care acestea nu au fost modificate prin Legea nr.76/24 mai 2012, nu prevede competența altei instanțe.

În ceea ce privește demersul judiciar vizând reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în temeiul legilor fondului funciar, este evident că judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat imobilul, îi revine competența, din punct de vedere material, de soluționare, ca instanță de fond, iar nu tribunalului.

Deși, astfel cum s-a arătat în precedent, la termenul de judecată din data de 23.06.2014, Judecătoria M. a considerat necesar a pune în discuția contradictorie a părților necesitatea disjungerii capătului de cerere privind imobilul situat în M., ..1, jud. Prahova, față de precizările și referirile făcute de apărătorul reclamantei în motivarea acțiunii, imobil în privința căruia ar fi incidente dispozițiile Legii nr.10/2001 (f.18 vol. II) (nb. capătul de cerere vizând reconstituirea dreptului de proprietate în virtutea legilor fondului funciar ar fi rămas în competența de soluționare a judecătoriei), ulterior, asupra acestei chestiuni nu s-a mai pronunțat, dispunând declinarea cauzei, în integralitatea sa, în favoarea Tribunalului Prahova - Secția I Civilă, în condițiile în care unul dintre capetele de cerere, respectiv cel vizând reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar era de competența judecătoriei, ca instanță de fond.

Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul urmează să admită excepția de necompetență materială a Tribunalului Prahova - Secția I Civilă, invocată din oficiu, în ceea ce privește capătul de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 4 ha. din care 3 ha. și 9.400 mp. vie altoită și 600 mp. teren curți – construcții pentru autor M. E. și, pe cale de consecință, constatând ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria M. și Tribunalului Prahova - Secția I Civilă, va înainta dosarul pentru regulator de competență, conform art.135 alin.1 C.pr.civ., instanței imediat superioară și comună instanțelor între care s-a ivit conflictul negativ de competență, respectiv Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială a Tribunalului Prahova – Secția I Civilă, invocată din oficiu, în ceea ce privește capătul de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 4 ha. din care 3 ha. și 9.400 mp. vie altoită și 600 mp. teren curți – construcții pentru autor M. E..

Constată ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria M. și Tribunalului Prahova - Secția I Civilă.

Înaintează dosarul pentru regulator de competență Curții de Apel Ploiești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. G. H. M. Ș.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red. A.G.H/ tehnored. M.Ș.

2 ex. - 18.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 17/2015. Tribunalul PRAHOVA