Obligaţie de a face. Decizia nr. 194/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 194/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 30551/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 194
Ședința publică din data de 02.04.2015
PREȘEDINTE – N. A.
JUDECĂTOR – M. N.
JUDECĂTOR – M. C.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul-pârât B. F., domiciliat în Ploiești, .. 4, .. C, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 8417/10.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă V. G., domiciliată în Câmpina, ., jud. Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 85,50 lei, conform chitanței . nr._/03.03.2015 și timbru judiciar de 3 lei, anulată și atașată la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul personal, intimata reprezentată de avocat I. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul, având cuvântul, solicită proba cu înscrisuri și martori, pentru a face dovada faptului că nu i-a fost vândut autoturismul, nu a fost vorba de o vânzare cumpărare și nu este real că a dat intimatului banii pe autoturism.
Tribunalul pune în discuție probele solicitate de recurent.
Apărătorul intimatei, având cuvântul, arată că recurentul nu poate solicita la acest moment probe, având în vedere că nu a fost prezent la instanța de fond, nu a formulat întâmpinare și abia după pronunțare a depus o cerere nesemnată. Consideră că cel mult ar putea solicita proba cu înscrisuri.
Tribunalul încuviințează pentru recurent proba cu înscrisuri, considerând-o utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei. Respinge, ca inadmisibilă, proba cu martori solicitată de recurent, având în vedere că ne aflăm în calea de atac a recursului.
Întrebat fiind de instanță, arată că nu are alte înscrisuri de depus, doar cele de la dosar. Arată că intimatul trebuie să dețină actele cu care susține că poate dovedi că i-a vândut autoturismul. Intimatul susține că solicită restituirea autoturismului, însă în posesia sa autoturismul a fost doar pentru prestări servicii. În prezent autoturismul se află la o altă persoană și îl va restitui cu ajutorul organelor de poliție.
Recurentul și apărătorul intimatei arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Tribunalul ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat și, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea recursului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea recursului, ca nefondat, față de motivele de recurs, față de faptul că recurentul a recunoscut în procesul penal și s-a obligat să dea banii pe autoturism. Solicită menținerea soluției recurate, ca legală și temeinică. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 17.08.2012 sub nr._, reclamanta V. G., a chemat în judecată pe pârâtul B. F., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la restituirea autoturismului marca Dacia N. înmatriculat sub nr._, pe care îl deține fără niciun drept și refuză să i-l restituie.
În motivare, reclamanta a arătat că în noiembrie-decembrie 2010 s-a înțeles cu pârâtul ca acesta să îi vândă autotirismul, iar la două luni, acesta i-a transmis că poate să obțină suma de 4000 lei pe el., însă în anul 2011, pârâtul i-a spus că a găsit un cumpărător pentru suma de 2000 lei.
Prin precizare la acțiune, reclamanta a cerut instanței să constate că s-a transferat dreptul de proprietate asupra autoturismului menționat în patrimoniul pârâtului, iar acesta să fie obligat la radierea autoturismului de pe numele reclamantei din evidențele fiscale. Arată reclamanta, că la momentul la care i-a predat mașina pârâtului, s-a înțeles cu acesta că devine proprietar, urmând să-i dea doar prețul mașinii.
Reclamanta a formulat și plângere penală, care a făsut obiectul dosarului nr. 940/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, unde pârâtul a recunoscut că a luat autoturismul și l-a înstrăinat, fără să arate persoana căreia pretindea că i l-a înstrăinat, obligându-se să îi achite contravaloarea mașinii.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a arătat că lucra la societatea comercială Drive Partner SRL și s-a înțeles cu reclamanta să îi vândă autoturismul, iar un fost colaborator al firmei, D. C. V., a luat mașina la domiciliul său pentru reparații și a vândut-o unui cetățean din Cocorăști, fără vreun act de înstrăinare. Pârâtul a solicitat introducerea în cauză a acestuia, pentru a se stabili modalitatea în care proprietarul de drept poate intra în posesia autoturismului sau poate fi despăgubită.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtului, acesta neprezentându-se la luarea interogatoriului, fiind atașat Dosarul de urmărire penală nr. 940/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.
În urma administrării probatoriului încuviințat în cauză, instanța de fond prin sentința civilă nr. 8417/10.06.2014 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. F., ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea formulată reclamantă și, pe cale de consecință, a constatat că reclamanta V. G. a vândut pârâtului B. F., iar pârâtul a cumpărat autovehiculul Dacia N. înmatriculat sub nr._ și a obligat pârâtul B. F., să plătească reclamantei suma de 2000 lei, reprezentând preț al autovehiculului Dacia N. înmatriculat sub nr._ .
Prin aceeași sentință, instanța de fond a dispus ca prezenta hotărâre să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, în baza căreia vor fi realizate, de către oricare dintre părți, formalitățile necesare radierii/înscrierii autovehiculului pe numele actualului proprietar din/în bazele de date ale autorităților administrative, iar în baza art. 274 C. pr. civ., a obligat pârâtul să plătească reclamantei, cheltuielile de judecată, respectiv suma de 700 lei onorariu avocat și 171,15 lei, taxă de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în anul 2011 între reclamanta V. G. și pârâtul B. F. a avut loc o înțelegere privind luarea angajamentului pârâtului, față de reclamantă, ca să îi vândă acesteia din urmă autoturismul marca Dacia N. înmatriculat sub nr._, proprietatea reclamantei.
Instanța de fond a constatat, din declarația pârâtului dată în cadrul dosarului de urmărire penală mai sus menționat, că autovehiculul ridicat de pârât, a fost inițial predat numitului D. C.-V., care l-a înstrăinat unei persoane de sex feminin, al cărei nume nu îl cunoaște, în schimbul unui moped și obligându-se să îi achite pârâtului suma de 2000 lei.
În aceeași declarație, pârâtul se angajează să îi achite reclamantei suma de 2000 lei, reprezentând contravaloarea autoturismului.
Instanța de fond a constatat că a avut loc predarea bunului și s-a stabilit și prețul și, totodată că, reclamanta a arătat că s-a înțeles cu pârâtul să ia mașina, din acel moment el devenind proprietar. Instanța reține că pârâtul și-a însușit bunul, dispunând de el și, angajându-se să achite prețul acestuia, instanța constată că simplul acord de voință cu privire la bun și la preț, conduce la încheierea pe deplin valabilă a unui contract de vânzare-cumpărare, conform art. 1295 alin. 1 C. civ.
În aceste condiții, peste relațiile inițiale ale părților, constând în mandat, astfel cum instanța de fond a reținut, se așează și le înlocuiește raportul juridic constând în operațiunea de vânzare.
Având în vedere că pârâtul a devenit proprietar, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, pârâtul fiind identic cu persoana care este obligată să răspundă în cadrul raportului juridic obligațional, atâta timp cât nu s-a făcut în cauză dovada vânzării autoturismului către o altă persoană, susținerile în acest sens ale pârâtului fiind înlăturate.
Totodată, față de lipsa pârâtului la interogatoriu, instanța de fond, făcând aplicarea art. 225 C. pr. civ., a constatat ca dovedite pretențiile reclamantei.
Cu privire la prețul autoturismului, instanța de fond a reținut că acesta este în cuantum de 2000 lei, doar atât angajându-se pârâtul să achite.
Față de acestea, instanța de fond a constatat că acțiunea este întemeiată în parte, urmând să constate valabilă vânzarea cumpărarea, cu obligarea pârâtului la plata prețului acestuia către reclamantă și, căzând în pretenții, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, respectiv 700 lei onorariu avocat și 171,15 lei, taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul B. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța a admis acțiunea formulată de reclamantă, constatând că aceasta a vândut pârâtului, iar pârâtul a cumpărat autovehiculul Dacia N. înmatriculat sub nr._, însă acest aspect nu corespunde realității și nu poate fi dovedit cu probe.
Apelantul-pârât a precizat că nu contestă hotărârea instanței în totalitate, în sensul că se consideră răspunzător pentru integritatea unui bun ce i-a fost încredințat într-un anume scop, motiv pentru care, va achita suma menționată în hotărâre către reclamantă, dar nu poate accepta transferul de proprietate asupra unui bun pe care nu îl deține.
Apelantul-pârât a arătat că, așa cum reiese din toate declarațiile sale anterioare, după ce a încredințat autoturismul numitului D. C. V., fost angajat la societatea pe care o administrează, respectivul, fără acordul pârâtului, l-a înstrăinat, în prezent respectiva mașină fiind folosită de o persoană din județul Dâmbovița.
Apelantul-pârât a învederat că sunt false orice afirmații din care rezulta că acesta și-a exprimat intenția de a cumpăra acest autoturism, aflat într-o jalnică stare tehnică.
Aceasta fiind starea de fapt și de drept din dosar, apelantul-pârât a solicitat a se încuviința completarea probelor administrate de prima instanță și administrarea altor probe ce se consideră necesare în soluționarea pe deplin corectă a acestei cauze.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 14.01.2015.
Intimata-reclamantă, în baza disp. art. 115-118 C.pr.civ., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
Tribunalul, la termenul de judecată din data de 02.04.2015, a calificat calea de atac ca fiind recurs și nu apel.
Tribunalul examinând cauza în raport de sentința civilă atacată, situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și, ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Deși recurentul nu indică motivele de casare sau modificare ale hotărârii recurate, Tribunalul urmează să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit disp. art. 3041 C.pr. civ., dat fiind faptul că hotărârea recurată nu poate fi atacată cu apel.
În ceea ce privește cererea de completare a probatoriului, Tribunalul reține că, pe de o parte, recurentul nu a indicat probele ce se solicită a fi administrate, iar pe de altă parte, în baza disp. art. 305 C.pr. civ., în recurs nu se poate administra decât proba cu înscrisuri, însă recurentul nu a depus înscrisurile de care înțelege să se folosească în susținerea recursului.
Totodată, deși a fost legal citat la instanța de fond, nu si-a formulat apărări în sensul celor învederate prin motivele de recurs.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul apreciază că solicitarea recurentului nu se justifică, motivele invocate în acest sens fiind nefondate.
Nici critica privind soluția pronunțată de către instanța de fond nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 sau 3041 C.pr. civ., având în vedere următoarele:
Potrivit ansamblului probator administrat în cauză, în mod corect a reținut instanța de fond situația de fapt dedusă judecății, respectiv existența unei înțelegeri între recurentul pârât și intimata reclamantă cu privire la vânzarea autoturismului marca Dacia N. cu nr. de înmatriculare_ .
Astfel, așa cum a rezultă din actele de urmărire penală efectuate în dosar nr. 940/P/2012, însuși recurentul recunoaște că a preluat autoturismul de la intimată, cu acordul acesteia, pentru a fi scos din patrimoniul său, pentru suma de 2000 lei.
Așadar, câtă vreme între părți a existat o înțelegere cu privire la vânzarea autoturismului din litigiu, iar recurentul l-a înstrăinat altei persoane în schimbul sumei de 2000 lei, rezultă că recurentul și-a însușit bunul, dispunând de el și și-a asumat obligația de a achita intimatei reclamante contravaloarea acestuia, simplul acord de voință intervenit cu privire la predarea bunului și la preț conducând la încheierea pe deplin valabilă a unui contract de vânzare-cumpărare potrivit disp. art. 1295 alin. 1 C.Civ..
Susținerea recurentului că a încredințat bunul altei persoane, fiind astfel răspunzător numai de integritate bunului, nu poate fi reținută în condițiile în care nu s-a făcut dovada existenței unor astfel de raporturi juridice, precum și a drepturilor și obligațiilor ce se circumscriu unei asemenea stări de fapt.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 alin.1 cu aplicarea art.304 și 3041 C.pr. civ., tribunalul va respinge recursul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 8417/10.06.2014, ca fiind nefondat.
În baza art.274 cod pr.civ., recurentul va fi obligat la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu avocat conform chitanței aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât B. F., domiciliat în Ploiești, .. 4, .. C, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 8417/10.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă V. G., domiciliată în Câmpina, ., jud. Prahova, ca nefondat.
Obligă pe recurent la 700 lei cheltuieli de judecată către intimată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 aprilie 2015.
Președinte, Judecători,
N. A. M. N., M. C.
Grefier,
L. E. A.
Operator de date cu caracter personal 5595.
Red. A.N./Tehnored. B.M.D.
2 ex./24.04.2015
D.f._ Jud. Ploiești
J.f. D. S.-I.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1719/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1687/2015.... → |
|---|
